Păreri personale despre cartea - Îngerii de la casa morarului.
Cu ani în urmă vă relatam, asa cum mă pricepeam, nefiind un critic specializat, gândurile mele despre ultima aparitie literară pe piata craioveană, si nu numai, al cărei autor era fostul meu coleg de clasă din Liceul „Fratii Buzesti”, astăzi Colegiu National, profesorul Ion R. Popa.
De atunci profesorul nu a sezut pe gânduri ori pe bănci prin parcuri, cu colegii pensionari, la discutii ci a tot scris comitând încă două titluri: „Cu Dumnezeu înainte” în anul 2009 si „Îngerii de la casa morarului” în 2010, la întrecere cu celălalt coleg de clasă, Nicolae (Nicu) Pârvulescu.
La modul cel mai serios, vă mărturisesc, nu mai stiu ce să fac dacă cei doi vor continua cu scrisul în acelasi ritm deoarece nu mai am loc în biblioteca mea, plină ochi, pentru cărtile lor care ocupă un raft întreg.
Cu rădăcinile adânc înfipte în strămoseasca glie oltenească, dar cu ramurile întinse până în Canada, scriitorul Ion R. Popa, de profesie istoric, are o opera literară de început care este o adevărată frescă a satului românesc, a oamenilor care-l populează, majoritatea tărani, dar si a unei părti a intelectualitătii precum profesorii si preotii, fără să uite noua elită, activistii de partid si functionarii institutiilor comuniste.
Cu timpul personajele sale vor proveni din lumea orasului nou, muncitoresc, profesorii si elevii având mereu un capitol aparte, neuitându-i nici pe cei ce si-au căutat libertatea în tările în care au putu să profite de a.
Parcurgând paginile cărtilor sale, noi, cititorii contemporani cu autorul, rememorăm tragicele episoade ale transformării tăranului român, om cu frica lui Dumnezeu, în tăranul colectivist comunist, care dacă nu fură nu are ce pune pe masă, iar tineretul care nu are altă sursă de informare poate afla ce minuni s-au petrecut în regimul comunist „cel mai…. si cel mai….sistem social din lume”. Si este bine ca tinerii să o stie pentru că astăzi, în perioadă de criză mondială, peste tot se poate auzi cât de bine se trăia în timpul regimului comunist.
Cât despe tărani, Dumnezeu cu mila, singura sursă de informatie fiind cea a titanilor literaturii comuniste precum Alecu Ivan Ghilia si altii, care preamăreau colectivizarea satelor. Usor, usor, Ion R. Popa ajunge până în zilele noastre neomitând ultimii ani ai regimului comunist cu campaniile agricole la care tăranii deveniseră simpli spectatori, lucrurile fiind duse la bun sfârsit de muncitorii din fabrici si uzine, cadrele din spitale, armata, studentii si elevii sub stricta îndrumare a cadrelor didactice, autorul ne lipsind nicicând de la aceste treburi.
Încet, încet, fresca ajunge până în zilele noastre, descriind perioada de trecere de la socialism la capitalism cu convulsiile sale, cu lupta acerbă pentru putere pe plan local, în fruntea căreia se instalează veleitarii, oamenii veniti din linia a doua a fostei puteri politice, cei cu pile si relatii, tot felul de ciurucuri umane înfipte bine pe treapta mediocritătii, dar înarmate cu o mare trăsătură de caracter care se numeste tupeu.
Ca un leit motiv, un capitol aparte al cărtilor sale îl constituie descrierea vietii, activitătii si a personajelor în sine membri ai grupului distinct de intelectuali din rândul cărora face parte autorul si căruia i-a dedicat cu pasiune întreaga sa viată, cel al cadrelor didactice.
Limbajul pe care îl foloseste autorul este unul decent, corect, dar presărat cu accente locale pitoresti puse în gura unora dintre personajele sale, caracteristice zonei noastre, a Olteniei.
De data aceasta, în paginile noii sale cărti ÎNGERII DE LA CASA MORARULUI din buricul cartierului craiovean Craiovita Nouă, pardon, Orasul Nou, cu cartea de identitate în mână, care poate servi foarte bine drept pasaport, ba chiar si fără ea, suntem propulsati direct în Uniunea Europeană, într-una din tările fondatoare ale acesteia, Italia, trecând ca prin brânză frontiere care altă dată ne dădeau bătăi de cap nouă, românilor, ba chiar si acum, după câte am mai auzit. Pătrundem într-o tară cu economie avansată al cărei regim capitalist a cunoscut progresul permanent, neîntrerupt de „realizărili mărete” ale unui regim comunist, asa cum s-a întâmplat la noi.
Ne aflăm în societatea de mijloc din Italia unde Cosmin, eroul principal îsi descoperă mama, Sabina, cuplată cu un localnic, don Angelo, afacerist abil care stie să câstige banul dar si să-l pretuiască si să-l învestească asa cum trebuie, un om diametral opus tatălui rămas în tară, un alcoolic incurabil, agresiv si lenes. Aici avem parte de cunostinte cu diverse alte persoane provenite din tări membre ale fostului lagăr socialist, venite pentru un câstig decent si care vor să-si refacă viata ratată în tările lor. În subsidiar avem parte si de întâmplări abominabile ce se petrec într-o tară care, până mai ieri, era guvernată de odioasa Mafie cum ar fi comertul cu stupefiante, deviatii sexuale, crime.
După o trecere amplă în revistă a mediului cel nou din tara străină, cu tot ce-l înconjoară, fără a neglija cele mai mici amănunte, autorul nostru, cu minutia care-l caracterizează, ne transportă încet, încet, pe rând, în tara pe care toti o iubim.
Mai întâi cei doi eroi, mama si fiul, pentru ca, mai apoi să ajungă si don Angelo, toti trei fiind obligati să rămână datorită unor probleme de familie. Vom avea parte si aici, în noua societate capitalistă, de aceleasi întâmplări mărunte, de mici mafii incipiente, de trafic de droguri si persoane, de crime, dar tot în planul doi al actiunii.
Autorul nu neglijează nici fosta clasă cu cel mai mare procent a populatiei române, tărănimea, numită talpa tării, care acum nu-si mai găseste menirea. Prosperă în perioada interbelică prin muncă si averea mai mare sau mai mică pe care si-o administra cu mijloace proprii, adusă într-un fel de iobăgie de stat în perioada comunistă, se găseste într-o mare degringoladă, acum, când si-a recăpătat pământul dar nu mai are ce să face cu el fără mijloace de productie, fără posibilităti materiale si, mai ales, fără vlagă, la vârstă mult prea avansată.
Nu este neglijat nici învătământul care se zbate în neputintă si umilintă, cu legi care se transformă de la an, la an, din prost în mai prost. Doar Angelo găseste un teren virgin pe domeniile atât de bine cunoscute lui în care, pe lângă bani, învesteste pricepere si tehnică de ultimă oră.
Încet, încet, parcă totul începe să arate mai bine, începem să credem, să sperăm, în viitor.
Cartea se încheie cu un capitol dedicat lui Andrei Murgescu, unul dintre personajele de vază ale ei, de lupta lui pentru a face bine si de sfârsitul său cu satisfactia datoriei împlinite, în acest adevărat rai pe care l-a creat, l-a întretinut si l-a lăsat urmasilor, cunoscut sub numele de CASA MORARULUI .
|
Costinel Savu 3/1/2012 |
Contact: |
|
|
