Flori de primăvară
La mijitul primăverii celebrăm, probabil deloc întâmplător, femeia, frumusetea si misterul ei, curajul, puterea si gingăsia-i, dar poate în special ipostaza ei maternă, ca o recunoastere a esentei vietii pe care o poartă în ea, a germenului perpetuării si continuitătii sădit în ea, a fortei telurice, rodnice, cu care este asociată din îndepărtate vremuri mitice si din care îsi trage seva renasterea (vegetală), înflorirea.
În decursul unei singure săptămâni trecem din sfera magicului, simbolicului ancestral al Mărtisorului, în cea a deplinei modernităti, a (emancipatei) Zile(i) Internationale a Femeii (trasformându-se însă parcă tot mai mult dintr-o sărbătoare a femeii muncitoare într-una a mamei).
Trecem astfel ritual de la inocenta iubirii adolescentine, de la 1 martie , gestânde sub imacularea zăpezii la deplina maturitate a femeii împlinite si responsabile.
Într-adevăr, parcă nici o metaforă nu defineste mai bine femeia decât primăvara, de la îndrăzneala de a înfrunta amorteala iernii la blândetea soarelui în amiază, de la vigoarea si capriciile ploilor mărunte si repezi la adierea parfumată a zefirului, de la delicatetea florilor cu rădăcini în pământul înzăpezit la splendoarea copacilor în floare, de la speranta de rod a pământului la încrederea în forta vitală a naturii.
Fără îndoială nici o sărbătoare profană nu este atât de nobilă ca aceasta în care gândurile si sentimentele noastre se deschid fără echivoc spre „cele mai iubite dintre pământence”.
Mamele, bunicile, surorile, iubitele, sotiile, profesoarele, colegele, prietenele noastre primesc din parte-ne micile semne ale afectiunii, respectului si recunostintei,martisoare si flori.
Dar cele pentru care aceaste zle ( 1 martie si 8 Martie ) sunt cu totul emotionante sunt totusi sotiile , mamele noastre, care îsi văd recompensate, prin simpla noastră floare, devotamentul, uitarea de sine, munca neobosită pentru ceilalţi.
În aceste zile în ochii lor strălucesc lacrimi de bucurie an după an, fie că venim înspre ele cu puritatea si sinceritatea copiilor pentru care mama e încă întreaga lume, fie că o facem cu întelegerea pe care ne-o dă întâlnirea noastră proprie cu încercările vieţii.
Si parcă uitându-ne înapoi ne dăm tot mai bine seama că ele, sotiile si mamele, sunt zămislite din netărmurită răbdare, din dragoste fără limite si fără condiţii, dintr-un ocean de lacrimi si o constelatie de zâmbete, din nesecată sperantă si credintă, din blândete mângâietoare si întelegere, dintr-un sir nesfârsit de renuntări, dintr-o vale însorită de asteptare.
Si ne dăm seama o dată în plus cât de bine ne-a fost si ne e în preajma lor, cum ne-au modelat darurile lor, cum suntem ceea ce suntem datorită lor.
Ce multumire le-am putea aduce mamelor pentru veghea lor de o viată?
Cum ar trebui să fi devenit noi ca să le stim fericite? Pentru că noi, împlinirea noastră, fericirea copiilor sunt deplina lor fericire, iar promisiunea de a fi în fiecare zi mai buni, de a duce mai departe în noi frumusetea lor e cadoul cel mai de pret pe care-l pot primi.
Un gând in plus de dragoste si recunostintă, pentru mama care implineste, in aceasta lună, 87 de ani .
Un mărtisor, un buchet de flori si un sărut mâna pentru dragele noastre fiice, sotii sau mame, pentru colaboratoarele si cititoarele revistei noastre, la acest inceput de primăvară .
La multi ani !
|
Puiu Popescu 3/1/2012 |
Contact: |
|
|
