Pilda bogatului care i-a rodit tarina ( fragment din romanul ''Micul Botezător'')
-“ Da’ ce mai faci altfel, Mătusă Iliană?” întrebă Micul Botezător după ce-i umplu căldarea cu apă în vreme ce bătrânica se odihnea lângă sipot.
- Apăi, dă, cum să zic. Cu vecinu’. Anul acesta i-au rodit tarinile ca niciodată. Zi si noapte cară si de pe dealuri si de câmpuri toate bunătăturile pământului. La mine păpusoiul - sfrijit, cu tăciune si vai de capul lui, la el tot cu două păpusi si mari cât cotul voinicului.Am avut niste straturi cu ardei, pătlăgele si alte verdeturi, săracile de ele, gălbenite de parcă ar fi fumat mahorcă toată ziua. La el să vezi rosiile- cât niste bostănei, plesnind de sănătate printre frunze, ca să nu mai vorbesc de bostani - ca godăceii sugând câte zece la vrej. De vita de vie ce să mai spun? Strugur lângă strugur cu boaba cât tâta oii, cu proptea la fiecare; la mine - cât agurida de mici si piperniciti, dar nu mă plâng, că mă bate Dumnezeu.Erau dulci de ti se topeau în gură, numai că au venit săcăturile alea de stăncute si graurii sau ce-or fi si într’o după amiază mi-au curătat toată bolta.De, sărăcutele, tot la omul sărac trag că stiu că are inima bună. Apoi să vezi merii si perii lui! Până la pământ, dom’le! Ionatanele străluceau ca podoabele bradului de Crăciun, iar perele de iarnă ca dovlegeii de mari de te mirai cum nu se rup pomii chiar cu toate proptelele. La mine, ca niste pădurete, dar bune si alea că n’au venit nici o sălbătăciune să mi le strice. Prunii lui - până la pământ plini de roadă. Prune negre, prune albastre, bardase, prune galbene, rotunde, lunguiete, pierje,ghioldane... Toată ziua dogarii ciocănesc la butoaie si putini să pună borhotul pentru tuică. Păi, anul acesta o să-i curgă la velnită răchia ca apele tale Micule Botezător. Dar, hai să-ti spun una ce n-ai auzit de când umbli prin lumea asta. Alaltăieri a venit la poartă. “Sărut mâna, cocoane, da' ce pustiu de bine, te aduce pe la mine?” îi zic. “Să trăiesti,Mătusă Iliană”, îmi răspunde scărpinându-se la ceafă. “ Necazuri, necazuri... Greu e să fii sărac, dar si mai greu să fii bogat. Vai,vai, niciodată nu s’a făcut recolta ca anul acesta. Si stii ce? Am grămădit cum am putut grânele în jitnite si hambare si acum nu stiu ce să fac cu strânsul câmpului că nu mai am unde să le pun. Strică un hambar fă-l mai mare, podul grajdului e mic, cosarele trebuie dărâmate si altele să fac, butoaiele nu-mi mai ajung,damigene nu mai găsesc`. De dimineata până seară tot pe drumuri si la iarmaroace si la piată, caută lemnari, dogari, fierari, tinichigii si-i o gălăgie prin ogrăzile mele de parcă m’am apucat să construiesc corabia lui Noe. Vai si-amar, că nu mai stiu ce să fac si cum să mă mai împart că dacă vine vreo vifornită îmi strică toate bucatele de pe câmp.Dar, să nu mă lungesc prea mult cu belele mele. Am venit să-ti cer iertare că slugile mele ti-au cam rărit gardul. Si asta pe furis fără să aibă obrazul să-ti ceară. Si asta nu e frumos. Am venit să fac ce n’au făcut nemernicii de ei, să te iau în seamă ca vecină si să-ti cer ceva, că asa e crestineste, să nu furi că-i mare păcat. Am văzut că ti-au mai rămas niste putregaiuri de gard. Dă-mi-le mie si pe acelea că o să te ajute Dumnezeu cândva să faci si matele un gard nou ca toată lumea. Iti fac un serviciu să-ti curăt putregaiurile alea de garduri cât au mai rămas.Sunt tocmai bune pentru afumat pastrama , fiertul tuicii, o minune, ce să zic, că ard mohnit exact cum trebuie. Ce crezi? Mă uit si la hardughia de lângă casă . Tot s’a hârtoit într’o parte si mă gândesc, dragă vecină, să nu cumva să se dărâme peste tine. O să-mi rămâi recunoscătoare că te ajut s’o dai jos fără să-ti cer nici un gologan. S’ar putea să-mi fac din ea un hambaras cel putin ” Apoi întinse capul peste portita de la drum. “Si te-as mai ruga ceva, că asa se ajută vecinii între ei,nu? Văd că ai niste fasolică proaspătă pe haragi. Pot să trimit niste argati de-ai mei să culeagă de-o mâncărică că pe a mea am urcat-o în pod de săptămâna trecută. Si ca să fie pomana deplină, nu te superi, poti să-i lasi să culeagă vreo traistă de porumb. Al meu s’a uscat, dar al tău e în lapte, crud si proaspăt cum e mai bun de copt si de fiert. Poate si niste castraveciori că-s mici ca degetul de prunc si niste rosioare, că alea mici îs gustoase. Ce zici? Nu-i bine când se ajută vecinii între ei?” M’am uitat la el si zău că n’am mai putut să-mi închid gura. Si numai ce-l văd că se mai mai scarpină o dată la ceafă: “Văd că esti femeie tare, tare de treabă. Dacă tot n’ai gard, lasă-mi si cărutele pe scurtătură să treacă peste ogorul tău că tot nu are ce să-ti strice prea mult din dezastrul tău de recoltă. Mi-ai face mult bine că n’ar mai trebui să mai ocolesc două ulite si femeie bună cum esti cred că mă poti întelege că nu am timp si că am uitat si care mi-i numele.” In cele din urmă, Mătusa Ileana îsi ridică găleata si dă să plece când vede pe cărarea dinspre codru pe Mos Costache, clopotarul si groparul satului:
-“Da’ ce cauti cuscre prin pădure. Ai pierdut ziua de ieri?” îl întâmpină Mătusa Ileana glumind.
-“ Că bine zici, ziua de ieri, cuscră. S’a dus cum nici n’ar fi fost. Caut lemn de castan să-i cioplesc sicriu cum au oamenii bogati. Au n’ai auzit că azi noapte vecin'tu s’a dus la strămosii lui?
- I-auzi, bre ! Să n-aibă lemn nici pentru sicriu. Păcat că nu am în curte si un castan că i l’as fi dat din inimă si pe acela, săracul de el!
Kitchener ON,
|
Pr.Dumitru Ichim 2/28/2012 |
Contact: |
|
|
