Femeile si Florile
Noaptea trecută am adormit târziu. De cu seară vântul bătea cu putere, copacii se încovoiau spre pământ, norii alergau luând forme fantastice si întunecau totul din jur. Cerul era străbătut de zig-zagul fulgerelor, după care s-a dezlăntuit o ploaie torentială. În zgomotul continuu al ploii, am adormit. Dimineata, de cum m-am trezit, m-am gândit la flori; eram curioasă să le văd cum zâmbesc în lumina soarelui.
După furtuna de azi-noapte cerul întreg este albastru, soarele a devenit rosietic, răspândeste o lumină puternică. Gândul îmi fuge la mărturia unui călugăr tibetan: oamenii de la începutul vremurilor se înmulteau cu ajutorul unei lumini ce emana din corpul bărbatului si pătrundea în matricea femeii, fecundând-o. Puterea luminii ! îmi zic. Lumina materială si lumina spirituală… Dar să las gândurile si să mă bucur de ceea ce văd !
În fata casei, pe lângă tufele de lurex verzi, strălucesc grămezile rotunde de flori albe, intercalate cu cele de culoare galbenă… Alb, mult alb, culoare care ne face expansivi, puri, luminosi…
Câteva flori cu petalele colorate în violet si conturate cu galben. Violetul, culoare mistică, de natura duală, compus din albastru si rosu, adică din întelepciune si pasiune, emotionează, trezeste simturile… Dacă mă gândesc bine, contrastul este prezent în orice spatiu ne învârtim. De ce, în special nouă femeilor, ne plac tablourile, încăperile colorate cu pereti colorati, obiecte divers colorate? Ne plac îmbinările culorilor armonioase, combinarea, dispunerea, armonizarea lor în tonuri si nuante diferite care să impresioneze simturile, să nască emotii puternice… Nu în zadar se sustine sintagma „Marile genii s-au născut la tară”! Spatiul cromatic variat asigură o dezvoltare mentală superioară, iar viteza de memorare creste simtitor în astfel de spatii…
Mai jos, în jurul cutiei cu scrisori strălucesc florile mici, gingase, colorate în alb, roz si rosu. În spatele casei îti fură privirea florile de piatră, divers colorate: alb, rosu, galben, portocaliu, mov. O! mi-am zis, dacă viata ar fi un covor de flori cu petale catifelate peste care să poti călca cu ochii îndreptati spre cerul albastru, cu mâinile ridicate…
Trag în piept mireasma blândă a florilor, adusă de un vânticel vălurat prin preajmă. Aerul lui cald, unduitor, îmi dă o stare de plăcută ameteală.
Câteva păsări ciripesc, cântă legănându-se pe ramuri. Din gâtlejurile lor mici tâsnesc triluri în cinstea primăverii sosite. Razele soarelui vibrează ca râsul îngerilor fericiti, printre ramurile arborilor cu mici frunzisoare verzi (ah! verdele, principiul creator!) si muguri fragezi, gata să se desfacă... Pământul se bucură, respiră…
Totusi e rece, mă retrag în casă, mă asez la computer. As vrea să scriu ceva, ceva despre nelinistea acestui anotimp, despre flori si despre femeile care, după spusele lui Marquez, întretin nelinistea lumii.
Despre flori cred că numai femeile pot vorbi mult si frumos... Când mirosim o floare simturile ni se trezesc sau se amplifică, voluptatea fiintei noastre se demască... Fiecare femeie preferă o anumită floare, un anumit parfum... Cred că s-ar putea ghici temperamentul, rafinamentul femeii după florile si parfumurile care îi plac… Femeile, da, femeile care fac lumea mai frumoasă, mai plină de farmec si frenezie! Cineva a explicat în felul lui alegoria biblică cu coasta lui Adam: Dumnezeu ar fi scos un genom, o garnitură cromozomială completă, împreună cu celula germinativă corespunzătoare si astfel a făcut-o pe Eva... Pe semne că Eva era necesară acestei lumi pământene! Adam trebuia să-si manifeste iubirea cu care fusese înzestrat!
Grecii l-au avut pe Eros printre primele divinităti; nu orice Eros era frumos si vrednic de laudă pentru ei, ci numai acela care îi învăta să iubească frumos. Afrodita n-ar fi putut exista fără Eros! …si erau două Afrodite, ca două surori, una protectoare a iubirii instinctuale si alta a iubirii spirituale. „Cine iubeste, spuneau ei, grecii, chiar dacă ar călca un jurământ, este iertat de zei.” Asta trebuie s-o stie deopotrivă si femeile si bărbatii, îmi zic… Meditau mult asupra dragostei trupesti si a celei sufletesti, considerând că bărbatul trebuie să aibă o dragoste statornică; odată ofilită floarea trupului ce a iubit, dragostea „ zboară si dispare”, dar cel care iubeste însusirile sufletesti ale femeii, rămâne în iubire întreaga viată, „ ca unul care se contopeste cu ceea ce este permanent…”
Pentru prima „Afrodită” exista cuvântul Amor, pentru care Eminescu încerca să dea o definitie : Ce este amorul? E un lung / Prilej pentru durere / Căci mii de lacrimi nu-i ajung / Si tot mai multe cere. / De-un semn în treacăt de la ea , / El sufletul ti-l leagă, / Încât să n-o mai poti uita,/ Viata ta întreagă… Dispar si ceruri si pământ / Si pieptul tău se bate, / Si totu-atârnă de-un cuvânt / Soptit pe jumătate…
Da, femeia trebuie iubită, cu toate capriciile ei! Să ne amintim de Teodora, amanta lui Iustinian, devenită sotie si apoi regină. Cu toate defectele ei, Iustinian a iubit-o, i-a suportat cu răbdare filosofică capriciile…
În general, bărbatul trebuie să apere cu forta ceea ce femeia creează cu mâinile, pântecul si fantezia sa, deoarece femeia este cea care păstrează vie flacăra credintei în Dumnezeu; ea este cea care se roagă din inimă Domnului, în aceste vremuri tulburi… Nu credeti? Intrati în biserici si veti vedea!
„Toate popoarele civilizate au respectat femeia”, scria Jean-Jacques Rousseau. Si când ne gândim că si astăzi mai sunt femei care nu pot fi văzute pe străzi, care trăiesc oarecum în altă lume, o lume a lor, se ocupă numai de copii, de flori, de animale si păsări, îsi ascund frumusetea, iar bărbatii nu pot si nu au voie să le admire…
Privesc gratia plină de voluptate pe care o au florile si gândesc că este aidoma gratiei femeilor. Când asteaptă vizita insectelor, florile îsi colorează petalele cu nuante diferite si trimit în jur parfumuri îmbietoare. Femeile nu fac la fel? Îsi înfrumusetează trupul cu diferite creme, cosmetice, se îmbracă cu rochii colorate, de multe ori având imprimeuri cu flori, aruncă priviri cuceritoare, ochii le strălucesc ca niste lămpi aprinse din lumina sufletului… Acel moment în care un bărbat si o femeie schimbă în tăcere o privire pe care nu o vor putea uita niciodată… Nu s-a schitat nici un gest, nu s-a pronuntat nici un cuvânt, totusi nimic n-ar putea reda intensitatea iubirii pe care si-au dăruit-o!
Artistii, scriitorii, de secole încearcă să redea, fiecare în felul său, frumusetea, minunătia si ciudătenia aspectului diferit al florilor precum si al femeilor, prospetimea, coloritul divers al florilor si al trupurilor femeilor, formele diferite ale frunzelor si petalelor, ale sânilor și soldurilor femeilor… Misterul pe care-l arborează fiecare floare, fiecare femeie, îi atrage si îi determină pe bărbati să le dorească apropierea, prietenia, dragostea... Numai prin dragoste sinceră si curată putem dobândi virtutea mult râvnită! Nu spunem noi românii: este frumoasă ca o floare? Sau: floarea asta este gingasă ca iubita mea?
În mitologia greacă se mai povesteste despre Hesperide, trei nimfe, surori, care stăpâneau o grădină cu mere de aur... Ce poate fi mai fermecător decât o ambiantă de femei frumoase, fructe proaspete si flori?
Se stie că florile simt mai mult decât animalele si decât noi, oamenii. Cu aceste gânduri mă apropii de o floare, o sărut în semn de prietenie, de dragoste! Va simti si va fi fericită!
Vavila Popovici – SUA
|
Vavila Popovici 2/27/2012 |
Contact: |
|
|
