Medicină si Cultură - de Nicolae Bacalbasa
Nicolae Bacalbasa, profesor la Facultatea de Medicină si Farmacie din Univesitatea “Dunărea de Jos” Galati, scrie încă o carte interdisciplinară, adaos si completitudine la câte avea deja scrise: Riscuri si erori în anestezie-reanimare (Ed. Medicală, red. Crivda, Bucuresti 1980), carte de strictă specialitate; Mâna si articulatia (coautor cu Gogulescu N, Gogulescu B., Ed. N’Ergo, Galati, 2001), carte de antropologie; Îngrijirea vârstnicului cu obstructie urinară joasă (coautor cu doctorita-chirurg Bacalbasa Roxanda, sotia scriitorului-medic Bacalbasa Nicolae; Ed. Istru, Galati, 2002); Fiziopatologie vol. I (coautor cu fratele domniei sale Bacalbasa Gheorghe, Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 2002), carte – din nou – universitară, de specialitate colaterală; Antropologia alimentatiei vol.I (coautor cu Iordăchescu G., Bulancea M., Ed. Academica, Galati 2002); Compendiu de medicină internă (coautor cu Domnisoru L., Cristea D., Bugeag Gh., Ed. National, Bucuresti, 2004, sub redactia Domnisoru L.); Elemente de patologie chirurgicală (Ed. Medicală Bucuresti, 2005, sub redactia Firescu D.); Anestezie colocvială vol. I (Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 2005).
O nouă carte, intitulată: Medicină si Cultură (Ed. Didactică si Pedagogică, Bucuresti, 2010), coautor Diana Popa, fiica doctorului N. Bacalbasa.
Carte-eseu-epistemic-fluid, stiintifică, prin domeniile antropologice si medicale – generale analizate, literară, prin oaze gnostice diferentiate istoric, exprimate ca (in)certitudine cvasistiintifică, oazele si istmurile temelor si tematicilor culturii universale, sociale, informationale, tehnologice ,dar si psihologice colective.
75 astfel de teme, pe o întindere de 700 de pagini, de 44,4 coli tipografice, impresionantă incursiune – volum a unei cărti contemporane.
Iată denumirile acestor teme: Tema 1 – Cultura, antropologia culturală (pag. 18-53); în care scriitorul N. Bacalbasa îsi pune (ne pune) întrebarea: Ce este (în fond) omul? si, tot el ne luminează cu un răspuns, trecându-ne prin (via Keesing R.) clasificarea antropologiei: fizică, culturală, arheologică; cea culturală fiind socială ( cu ramuri diverse) si lingvistică. Precum si antropologie medicală. De aici, motivatia titlului acestei cărti.
Tema 2: Se trage omul din maimută? Aparitia omului – CÂND, UNDE, CUM? (pag. 53-78). Foarte abundentă antropologie evolutionistă, cu încredere în darwinism reformat prin problematizări ale evolutiei în regim contemporan, modern: solutie, mai clar-veridic, a celor mai vechi interpretări revigorate.
De exemplu, prin cultură: care, specifică în capitolul I, scriitorul N. Bacalbasa, are 250 de definitii – descrieri. Greu de enuntat, notiunea de „cultura”, ca “entitate” a regulii genului proxim si diferentei specifice, fiind o notiune primară, precum “multimea”, “omul”, „ pasărea ancestrală a cuvântului dintai” si „mireasa dintâi a lumi”. 250 descrieri a notiunii de cultură (deci) pe care medicul scriitor le coordonează în timp, în timpul meditatiei lui in opera unor mari lingvisti, antropologi, fondatori de stiinte sociale, spre noi, cât mai plastic, cât mai precis, prin intertext:
Cultura fiind ansamblu de cunostinte si competente pe care un individ le dobândeste, începând de la nastere, cu ajutorul creierului (Cavalli-Sforza L: care împreună cu Paolo Menozzi si Alberto Piazza au scris celebra lucrare “Istoria si geografia genelor umane”, câstigătoare a premiului Winner of the 1994 R.R. Hawkins Award, titlu oferit de Universitatea Princeton).
Sunt enuntate de scriitorul N. Bacalbasa 14 definitii, punctuale, si încă multe sinteze ale acestora “in plano”.
Alături de cultura - fenomen etnologic: “expresie a totalitătii vietii sociale a omului, caracterizată prin dimensiunea sa colectivă, dobândită, dar tinând în mare parte de inconstientă”(E.B. Tayler, 1832-1917; adept al conceptiei unitătii psihice a omenirii: spiritul uman, în conditii identice, actionează asemănător; cultura – complexul care include cunostintele, credintele, arta, morala, legea, obiceiurile si oricare alte capacităti sau deprinderi dobândite de om în calitate de membru al (unei) societăti).
Până la finalizarea acestor definitii – descrieri ale culturii, cu clasificarea lui A. Kroeber: Cele sapte clase ale definirii culturii fiind: enumerativ-descriptive, istorice, normative, psihologice, structurale, genetice, incomplete.
Expunerea precisă a unei teme prin graiul intertextualitătii se asează pe avalansa metaforei literare inedite – a scriitorului N. Bacalbasa, greu de stăpânit în “opinie-doxă-propie”, pretutindeni, în cartea sa. Fie în forme sustrase din “conversatiile cu altii”, cu oamenii de stiintă lecturati:
“Orice produs al culturii este o unitate dialectică între material si spiritual”, text ce subliniază ideea anglo-saxonă a culturii ,“ce si cum-ul” interactiunii sociale (how and what)”.
Fie in forme hazlii, purtătoare de umor si ...necaz reconfortant, ca în povestirea următoarei întâmplări, during-comuniste: Sergiu Crivda, unul din părintii anesteziei moderne în România (locuintă sentimentală a autorului acestei cărti) era obsedat de un episod al tineretii: secretarul de partid al Spitalului Colentina Bucuresti, care, în 1947-1948, îl fugărea prin curtea spitalului cu întrebarea imperativă: “Tovarăsul doctor, de ce nu porti sapcă?”
Sapca în capul individului era în acele vremuri ca dangana aplicată cu fierul rosu pe crupa vitei. Era adeziunea ta si luarea lor în stăpânire... Sergiu Crivda, după douăzeci de ani, încă se scutura de scârbă... conformismul când nu era spontan (în comunism) era impus. Cultura impusă în forme concrete este mai grea ca lantul, individul este un rezultat al culturii, un vector al acesteia, cât si un manipulator si creator de cultură. Ca vector, individul diseminează comportamentul cultural, ca manipulator, foloseste atitudinile, valorile si modelele comportamentale pentru a-si promova interesele.
În calitate de creator, individul, inclusiv scriitor, devine vehicul al schimbărilor culturale, printr-o relatie în dublu sens: individ-cultură.
Credintă, de scriitor, continuată cu „revolta”:
Cât avem robie si câtă libertate, unde se sfârseste natura si unde începe cultura? Cât se încalecă mema cu gena, cât suntem robi ai culturii si cât creatori ai acesteia, iată întrebările deschise ale antropologiei de astăzi.
Discurs sincer al scriitorului- om de stiintă, a unui creator de cultură, nesubordonată ideologiei, ideocratiei de orice fel. Discurs ce finalizează afectiv credintele si locatiile erudite ale culturii, în vorbe simple literare – sonore respiratii revelatoare.
Stil ce interferează expresia literară a conceptelor si doctrinelor, sustinute persuasiv si riguros, în toate capitolele. Cum în capitolul, enumerat de mine prin numarul 2, “Aparitia omului”, se “întâmplă” ades. Începând povestea “aparitiei” astfel: Cu toate disputele amintite (că omul si maimutele-cimpanzeul ar avea un strămos comun), cel mai vechi strămos al omului pare a fi TUMAI (nu, nu “tu m-ai nenorocit pe pământ”, de la Dumnezeu pedeapsă a lui Adam. Că Eva din coasta lui a fost creata sa-i tina de urat nefericirii de a…sti), Tumai (Sahelanthropus tchadensis) trăia acum 7 milioane de ani în păduri mlăstinoase.
Tumai înseamnă în limba goran “speranta vietii”, el a fost descoperit la 2500 km de Rift-ul African. Momentul segregării omului de maimută este greu de stabilit.
Expunere continuă, sub forma unui “curs de paleontologie”, cu pauze respiratorii-reflexive, ca ordine prestabilită metodic, didactic, pe document-text ingerat, inserat la vedere, greu contestabil: în paranteze fiind mereu-permanent consemnati autorii-martori ai afirmatiilor scriitorului.
Referindu-se la cele două linii evolutive ale lui Homo sapiens si Neanderthal, scriitorul N. Bacalbasa îsi „face” cursul de medicină, astfel:
„Descoperirea genei FOXP2, la Neanderthal (în 2007), coroborează cu date anatomice. Pozitia osului hioid (descoperit în 1983, în Kabara, Israel) si a laringelui, existenta ariilor cerebrale Broca si Wernicke, arată fără tăgadă că el Nneanderthal) stăpânea limbajul.”
Veritabil curs de “anatomie antropologică” dar si (de ce nu) de geologie. Parantezele “certificând” afirmatiile, demonstratiile-ipotezelor existentiale.
Epistemic ce, la Nicolae Bacalbasa, se edulcorează dintr-odată, deodată literar: Neanderthalul era apt de gândire simbolică. Îsi îngropa mortii. Foarte asemănător morfologic de Homo Sapiens. Este un “văr” al omului modern.
Asemenea unui curs complementar multor stiinte, scris de un pasionat al heterogeniilor culturale aplicate diferential si interdisciplinar.
Cum din comparatie, ca si din ipoteză, rezultă îndoiala în forma ei cea mai sublimă, a cugetării îndoielnice, sub semnul timpului înspăimântător de prezent în trecut ori trecut-prezent al unui scriitor universal. Temători fiind noi de propria noastră ignorantă (ce bine ar fi) în fata unei scrierii – de acest fel
Un procedeu al paralelismului dintre tema antropologică si împlinirea ei posibilă, se / ni se / dezvăluie, de asemenea, ca stil spontan ,îndepărtător de / în “teorie abundentă”, spre zone de „suspans în contemporaneitate”, a rapoartelor antropice om/societate; anatomie inferioară / superior împlinită la omul sapiental de azi, ori posibil-distructivă a omului de ... mâine.
Tot ca demonstratie stiintifică: La om există o asimetrie a emisferelor legată de dezvoltarea centrilor vorbirii. Anumite circumvolutiuni ale scoartei în lobii temporal si frontal sunt mai dezvoltate în emisferul stâng. (Ele sunt legate de ariile limbajului, aria Wernicke ce asigură semantica si zona Broca legată de formarea cuvintelor si sintaxă) organizarea corticală caracteristică omului actual a început să se schiteze extrem de precoce, cu 3-4 milioane de ani în urmă. A trei circumferintă frontală inferioară, purtând pe stânga aria lui Broca, a început să se dezvolte începând de la stadiul de Australopithecus afarensis. Ph. Tobias din Johanesburg a arătat că la homo habilis (cu două milioane de ani în urmă) aria Wernicke era mai dezvoltată în stânga decât în dreapta.
Si iată “parabola antropică”: La sugarul de azi urechea dreaptă reactionează mai ales la sunete scurte repetate (tip limbaj), iar cea stângă, la muzică. Specializarea emisferului cerebral stâng la vorbire si a celui drept la muzică, survine de la vârsta de 4 ani”. Afirmatii ale evolutiei extrauterine a “fătului”, ce contine milioane de ani-timp evolutiv, sustinută din nou de o „competentă-competentă”: “Specializarea mai precoce a urechilor o determină deci pe cea cerebrală (Singer Y., Universitatea California).
Această îmbinare, nu numai în aceste capitole, îmbinare a salturilor în timp evolutiv, este o dezordine-ordonată sistematică în întreaga carte. Plină de teme în dispută stiintifică, etică, istorică si imprevizibile în timpi aleatorii.
Curs, asa cum spuneam, de cultură diferentiabilă interdisciplinar.
Continuitate aparentă discontinuă, aparent evidentială, de “fapte constient asumate filosofic dar si filologic”.
Cartea putând avea tot atâtea titluri cât ne permite binaritatea disputelor sale. Dihotoniile ei gnostice ori dualitatea lor numai: sinergetice (ca actiune împlinită) antagonice (din punct de vedere dialectic) Iată câteva posibile-alte-titularizări ale “Medicinei si culturii”, capitole (sublimal dihotonice) ale cărtii “Medicină si cultură”: Carne si Destin (cap. 5, pag. 53); Omul între cimpanzeu si bonobos (Cap. 6, pag. 86); Gândire si Limbaj (cap. 18, pag. 184); Sex si comunicare (pag. 174); Mâna dreaptă, mâna stângă între Natură si Cultură (cap. 45, pag. 391); Între Platon si Rousseau (cap. 69, pag. 548); Magie si Medicină (cap. 72, pag. 629); Natură versus Cultură (cap. 44, pag. 362).
Că ea (această carte) este tematică diferentială-antropologică favorabilă unui curs de comunicare intra si extra-universitară, ne dovedesc temele-capitol univoc expuse, dar explicit întemeiate: a) psihologice: Inteligentă (pag. 136); Limbajul – de ce, cum, când? (pg. 143); Emotia, Emotia estetică (pg 235, 246); Frica, armonia si egalitatea (cap. 64, pg. 508).
b) sociale – moral sociale: Moralitatea si semnificatia ei biologică (cap. 22, pg. 196); Fratele meu, animalul (pg. 216); Specificitatea socio-culturală (pg. 307); Agresivitatea defensivă (pg. 324); Globalizarea-transport si tranzitie (pg. 416); Informatia – element fundamental al epocii moderne (pg. 444, cap. 56); Publicitatea (cap. 55, pg. 438); Distractia si divertismentul, temelia globalizării (pg. 425); Mijloace de comunicare în masă si impactul lor socio-cultural (pg. 400); Violenta umană (pg. 307); Specificitatea socio-culturală; Corectitudinea politică, cea mai periculoasă formă de totalitarism pe care a cunoscut-o omenirea (pg. 357); Superstitia (pg. 355); Ceilalti (pg. 635); Placebo (pg. 644).
c) fiziologice: Din păcate omnivor (pg. 321), Mâna dreaptă, mâna stângă; Neuroplasticitatea (pg. 118); Animalele si moartea (pg. 234).
Deci cartea Medicină si Cultură este un curs multiplu de sociologie, psihologie, fiziologie, psiho-terapie, fizioterapie, dar si de filosofie empirică, kantiană, ca elemente de cultură universală.
Evident, curs de comunicare multiplă studentilor la medicina, ce vor purta în lume amintirea unui profesor erudit, de neuitat, apropiat “suferintei omenesti de a sti mai mult, de a sti adevărat si temeinic”, de a oglindi stiinta altuia în propria sa constiintă.
Constiinta medicului Nicolae Bacalbasa, care scrie cărti pentru cărturari de soi, avizi de stiinte medicale-socio medicale, alături de sotie, frate, fiică, alături de prieteni devotati însănătosirii sănătătii noastre nationale, omului zilelor noastre neînaripate, întunecate de silueta amintirii unei societăti comuniste totalitare: murim toti la fel, trăim toti la fel – ce ne-a luat mintile într-un avânt plenar-proletar, demential leninist.
Dincolo de orice (înter)dependentă, aceste teme sunt stăpânite de relatia “antropologică” a evolutiei speciei umane. Ea, această relatie, coordonează temele reflexiv si tranzitiv: “A este în relatie antropologică cu A”-reflexivitatea. “Dacă A este în relatie cu B, iar B în relatie cu C, atunci A este în relatie cu C”-tranzitivitatea..Proprietati ce definesc antropologia,in aceasta carte,ca “ordine partială” a temelor expuse dezbaterii.
Aproape matematic, însă, relatia “Ant” este foarte aproape de “a fi rudă cu”. Deci este si simetrică. Mai mult, oricum vom lua o „pereche de teme-înrudite”, ele sunt antropologice, deci ordonarea cărtii satisface completitudinea.
Subtil, în cuprins, scriitorul N. Bacalbasa, „practică” si altfel de relatii, cum ar fi; violenta, comunicarea nonverbal, neuroplasticitatea, etc.
Subtilitate ce subtilizează ironic unele teme. (Cum ar fi de spus că): Religia este o formă de violentă umană ca si entuziasmul militant, formă colectivă de agresivitate.
Capitolul Entuziasmul militant este deschis de citatele:
“Când fâlfâie drapelul toată inteligenta se află în trompetă” (proverb ucrainean); “Orice rasă oscilează între autodistrugere si distrugerea celorlalte” (Simon Peres); “Nu stiu de ce este mai glorios să bombardezi un oras decât să asasinezi pe cineva cu securea” (Dostoevski).
Temă explicitată aproape într-o singură frază:”Entuziasmul militant este o reactie instinctivă, cu mecanism de declansare filogenetic determinat mult prea putin sau deloc de morală sau ratiune […] El are propriul său comportament de apetentă […] si asemeni instinctului sexual si altor nevoi imperioase creează un sentiment special de satisfactie intensă”.
Sau, si mai explicitata,ca drama a scufundării individului în colectivitate:
“În sufletul colectiv eterogenul se îneacă în omogen si însusirile inconstiente domină. Multimile nu cumulează inteligentă, ci mediocritate. Individul suferă de contagiune mentală (de ordin hipnotic) prin mecanismul sugestibilitătii. Prin simplu fapt că apartine unei multimi, omul, coboară cu mai multe trepte scara civilizatiei”.
Fapte ce implică ,la nivelul “meditatiei prin lecturarea acestui text”, si individualizarea noastră. Un semn al relatiei noastre cu multimea nefastă a convietuirii citadine.
Tot educativă, asa cum este expusă ,ea,religia, în paginile 337-354, în 18 pagini. Mai întâi prin citatele: “Ateii s-au născut dar s-au născut degeaba” (Petre Tutea); “Cu cât vom omorî mai multi popi/cu atât mai bine pentru revolutie” (I.V. Lenin); “Secolul XX va fi religios sau nu va fi deloc” (André Maltraux), care apoi, religie, ni se infatiseaza metodic, cu pasi sinusoidali interpretativi:
“Angajament sincer si costisitor fată de o lume pe care nu o parcurgem intuitiv, girată de una sau mai multe făpturi supranaturale ce ne linistesc angoasele existentiale (Atran S.)
Sub forma unor definitii-descriptii subiective socio-statutare ori în manieră demonstrativ-fiziologică: “religiozitatea depinde de concentratia intracerebrală de serotonină (J. Borg, 2003; Universitatea Karolinska din Stockholm)”.
Tot în manieră stiintifică – doveditoare de antropologie, ni se explică ultimile descoperiri ale cauzelor religiozitătii umane, strict umane: “Pe suprafata nauronilor serotoninergici sunt dispusi receptorii 5HT1A. Acestia scad cantitatea de serotonină eliberată de creier. Cu cât numărul acestor receptori este mai scăzut, cu atât religiozitatea este mai mare (miracole acceptate, viziuni mistice, credinta într-un al saselea simt)”.
Toate sub lupa interpretării aforistice: “Religia este un produs natural, rezultat al evolutiei (Baril D.), al interpretării antropologice”.
Cum autorul acestei cărti ne convinge meticulos si la obiect, pe întreg “ex folio” cuprinsului ei religios. Sacră-profană ocupatie de analist al veridicitătii relative, cu două fete “zero” si “unu”: valori de adevăr posibile în toate câte omul deschide “cartea lumii” la capitolul “interpretarea” existentelor ei.
Fugind de aspră conciziune, de tristeti profunde, tulburate cerebral, scriitorul N. Bacalbasa strecoară faptul divers în lectura cărtii sale, în conceperea ei:
“Pentru George Bataille, nevoia de a crede este nevoia de intimitate cu lucrurile si cu ceilalti. Omul, spunea cronicarul, este sub vremi. În limbaj modern acest „sub vremi” se numeste “teroarea istoriei”. Am fost profund impresionat de un cântecel al emigrantilor evrei rusi din New York. Striviti de înăltimea zgârâie-norilor compacti ce îi absorbea, năuciti de schimbarea radicală a unui sistem social si politic, înspăimântati de viitor. O traducere este de fapt o necropsie. Si totusi încerc: “Sca-aiskreppersi, sca-aiskreppersi / Si-s atât de mititel/ Parcă-mi frică, parcă-mi greată / Parc-as vrea acum acasă”. Iată conditia umană închisă în patru strofe”.
Ori evidentiind fapta autentică, trăită omeneste. Omenescul, în toată opera sa, reprezentând satisfactia de a fi fost om ca noi toti în cataclisme etnice, carpatice.
“Ce aduce religia individului? Răspunsul l-au aflat în momentul dramatic din 1977, în sala de operatie a Spitalului Judetean Galati.
Dădeau anestezie unei paciente cu sarcină extrauterină ruptă, când brusc s-au stins luminile si clădirea a început să tremure din încheieturi.
Marele cutremur din 1977. Nu sunt mândru de cum m-am comportat. Când s-au aprins luminile pe peretii de faiantă ai sălii au apărut amprentele însângerate a unuia dintre cei doi ginecologi ce îsi bâjbâise imposibila salvare spre un afară, pe care, oricum, nu ar fi avut timp să-l atingă. Celălalt ginecolog, Vasile Popa, a asteptat linistit să intre sistemul de iluminat de rezervă în functiune, a tras lampa scialitică grea, de deasupra bolnavei, într-o parte să nu o strivească în caz de, si a rămas linistit, încurajând pe ceilalti. I-am admirat curajul.
-Nu sunt curajos, sunt credincios, pentru mine moartea e o trecere!”
Acest fragment, încă odată, ne înfătisează stilurile alternate, ale unui făuritor de carte stiintifică, plina de experimentee antropologice, dar si de carte literară ,dincolo de umbra iluminării noastre prea aspre. Popas în tinda sufletului meditativ, sfătuitor, mirat de propria-i întrebare: Ce aduce religia individului? Credintă, pe care si filosoful Kant o asează între “senzitiv si rational”, pe usa din dos a constiintei-cunoasterii unui Dumnezeu protestant, ptrotestatar de prea mult omenesc în OM.
Această comemorare a spiritului stiintific, prin scrierea unei cărti de literatură, este însăsi starea spirituala a unui scriitor complet, nesubjugat imaginatiei, imaginării altei lumi decât lumea în care trăieste, lucid revoltat pe nemiloasa prostie, pe hărnicia culturistilor îndobitociti de fantastic, de irelevanta afectuozitătii lor patetice, patologice, dionisiace.
Sintagmele boldite ale cărtii Medicină si Cultură, numai, esentializează textele cărtii, eficienta lecturării ei:
Deschid si citesc la întâmplare: “Populatia globului creste anual cu 90 milioane indivizi” (pg. 492); “Ceea ce cunoastem este prea rudimentar pentru actiuni radicale fără a risca o catastrofă” (pg. 493); “Axa fricii: amigdală-hipofiză-suprarenale” (pg. 242); „Iubirea, vinovătia, rusinea, jena, mândria, invidia, gelozia, sunt o achizitie filogenetică relativ recentă, cel mult de 60 milioane de ani” (pg. 243);
„În efectul placebo, pe lângă endorfine intervin ca factori esentiali asteptarea, recompensa, conditionarea” (pg. 647); “Nu există un profil tip a subiectului placebo responsiv” (pg. 649);
“Dacă universul ar fi luat nastere acum 13 ani, aparitia pământului ar fi fost acum 5 ani, organismele pluricelulare de mari dimensiuni, acum 7 luni, aparitia hominizilor, acum 3 zile, aparitia lui Homo sapiens, acum 53 minute” (pg. 650).
Citind această carte, devii circumspect cu înconjurul individului concitadin-con-frate. Cât mănâncă, cum mănâncă (apetisanta); cât râde, cum râde (psihologia rânjetului), cât vorbeste si cum vorbeste (logvacitatea neurastenică). Toate ca semne si semnale ale unor comportamente în care te-ai implicat (ai fost ori esti implicat) instinctiv. Constient ,totusi, de pericolul includerii sau excluderii tale în/din societatea zilelor numărate de un ceasornic-metronom- biologic- necrutător, mereu testat de câte stie profesorul Bacalbasa, prin ea res aeque tibi nota est ac mihi – acest lucru ti-e la fel de cunoscut ca mie, înaintea lecturilor mele anterioare, cunoasterii textelor lui culturale, mereu temător fată de câte stie deasupra mea.
Ca într-o sindrofie aristotelică, eu plebeul, să-nvăt splendoarea conversatiilor sale despre lume ori să ascult numai murmurul agorelor constiintei lui despre lume.
Acid uneori, irizează sarcasmul si revolta, ironia suplă într-un limbaj aparte, spontan si hâtru povestitor de fapte grotesti, vulgare, si de bun simt livresc, lalolaltă.
Cum numai un medic-scriitor poate călători analitic dinspre sine înspre altul, dintr-un complex al “autocunoasterii de sine”, spre alt complex,al necunoasterii“diagnosticului” sinelui.
Dintr-o fugă, în vest, peste Prut, a unei istorii comuniste prigonitoare spre alt comunism, ce avea să-i prindă fiinta în timpul claustru al eruditiei medicale.
El, Nicolae Bacalbasa, înflăcărat revolutionar al eului revoltat pe o posibilă neînflăcărare, a spiritului liberal, protector de libertate, de eliberare a omului tot-egalitar, nemernic scufundat în omniscenta comunistă.
Cartea Medicină si Cultură este concepută pe un anumit nivel de acumulare a unor cunostinte stiintifice dar si din nevoia de expresie, de metaforă confesivă si prea plin epitetic. Cu bătaie în didactic, în metodica (pre)comunicării “celuilalt” (în Glosar numai, sunt cuprinse notiuni, termeni, personalităti într-un număr de 21 de pagini, iar Bibliografia este mărturisită nouă pe o întindere alfabetică de 34 pagini).
În multele peisaje-pasaje, ale ei, stările de necesitate (în cunoastere), de urgentă (în abordarea cunoasterii), sunt adevărate impulsuri – lucru mecanic cerebral – ce ne învrednicesc noi conexiuni si judecăti asupra fiintei omenesti, de oriunde s-ar ivi originea ei în... noi.
Sentimentele (si ele analizate pe “arpegii” stiintifice) autorului acestei fabuloase căti istorico-analitice, de evolutie si selectie naturală, de antropologie comparată a speciilor homo-sapientale pe pământul conceptelor ipotetice, a iazului darwinian, ne încântă reprezentarea viitoarei lumi, transcendenta acestei lumi, în “mai frumos”, “mai bun”, mai fără atavismele speciilor prezente, spre mai profunda-constientă manifestare a individului uman în umanitate, în pacea universală a existentei lui.
Să îmbrătisăm această realizare a scriitorului – medic – profesor universitar, Nicolae Bacalbasa, bucurându-ne de “medicina si cultura spiritului său literar-stiintific”. Cititi această “carte universală” si nu veti regreta arpentajiile kaffkiene ale “castelului” cunoasterii sale.
|
Ioan Toderită 2/20/2012 |
Contact: |
|
|
