Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Cristea Mateescu - constructor de baraje si hirocentrale

De multi ani , în vacantă, merg în Ardeal. Merg la Cluj-Napoca. Am mers din Craiova la Cluj-Napoca pe multe drumuri: prin Petrosani, prin Caransebes, prin Timisoara, prin Brasov. De cele mai multe ori am mers pe Valea Oltului. Am multe amintiri legate de râul Olt.Imi place si legenda legată de geneza râurilor Mures si Olt. Într-un an am fost în satul Comana de Jos. În anul acela plouase mult si Oltul iesise din matcă. Apa ajunsese în livada casei bunicului Alexandru Furtea . Apa era de o palmă, iar merele căzute din pomi pluteau aproape nemiscate.Pe stâlpul portii de la casa bătrânească erau mai multe semne ce marcau nivelul la care , de-a lungul timpului, a ajuns Oltul revărsat. Dacă merg pe Valea Oltului, mă opresc sistematic la intrarea în defileul Oltului.Imi place barajul construit aici care transformă năvalnicul Olt din legendă, într-un lac cu luciu linistit ca în livada bunicului.Multi ingineri s-au ocupat de proiectarea si constructia barajelor.Unul dintre ei a fost si academicianul Cristea Mateescu.

Scurtă biografie
Cristea Mateescu s-a născut în data de 11 august 1894 la Caracal. Tatăl său a fost functionar,iar mama casnică. A urmat scoala primară în orasul natal, apoi Liceul Carol I la Craiova si Liceul din Buzău. A candidat, în 1913, la concursul de admiterea la Scoala Natională de Poduri si Sosele din Bucuresti, reusind pe primul loc.A obtinut diploma de inginer în 1919 si si-a continuat pregătirea inginerească în Elvetia, printr-un stagiu efectuat în 1920 si 1921, si în Franta printr-un stagiu efectuat în 1921 si 1922. În aceste două stagii, sustinute financiar printr-o bursă de Academia Română, a studiat, în mod special , amenajarea căderilor de apă si amenjarea lacurilor de acumulare destinate centralelor hidroelectrice. În Franta l-a cunoscut pe profesorul Denis Fydoux care i-a facilitat vizitarea mai multor centrale hidroelectrice deschizând astfel drumul profesional al lui Cristea Mateescu.

Întrebări retorice
Imaginatia mea poate merge departe si mă pot întreba dacă inginerul Cristea Mateescu, născut la 15 km de Olt , îndrăgostit de amenajări hidrotehnice, s-a gândit că râul Olt va fi transformat radical pe o lungime de 350 km pentru a se construi 31 de centrale hidroelectrice, cu o putere instalată totală de 1.112,8 MW si o productie de 3.040,6 GWh/an.
Oare si-a imaginat că la Râmnicu Vâlcea se va construi în 1974 o hidrocentrală al cărui baraj măsoară 34 m înăltime , alimentată dintr-un lac cu suprafata de 319 ha si care acumulează 319 milioane m3 de apă? Mă duce gândul la hidrocentrala de la Ionesti, pusă în functiune în 1978 al cărei baraj are o înăltime de 14 m, alimentată dintr-un lac cu o suprafată de 466 ha si un volum de 25 milioane m3. Mă gândesc la hidrocentrala de la Turnu, construită în 1981 si care are o înăltime de 44 m, iar lacul acumulează 13 milioane m3 de apă într-un lac cu suprafata de 154 ha. Ce să mai spunem de hidrocentrala de la Drăgănesti, construită în 1988, al cărui lac de acumulare are o suprafată de 1000 ha si se întinde până dincolo de podul de cale ferată si podul rutier care traversează Oltul , acoperind plaja pe care odinioară copilul Cristea Mateescu se scălda si se juca cu ceilalti copii de vârsta lui.
Dar să nu uităm hidrocentrala de la Izlazul istoric a cărei constructie va începe foarte curând.

Răspunsuri certe.
Nu stiu dacă inginerul Cristea Mateescu si-a imaginat toate astea dar se stie sigur prima lucrare în domeniu a fost uyina electrică Sadu-Gorj.si că s-a făcut remarcat, în 1927, cu lucrarea “ Amenajarea ratională a Ialomitei superioare”. De altfel, a organizat si condus pentru prima dată în România un serviciu pentru studiul hidroenergetic al râurilor Prahova, Ialomita, Târlung,Buzău-Bâsca, Siret. Se stie sigur că a întocmit proiectul uzinei hiroelectrice de la Sadu V- Sibiu, cu baraj de anrocamente si mască din beton armat, primul construit în România.Râul Sadu are istorie energetică. Iată câteva date. În 1896 a fost construită prima hidrocentrală de pe teritoriul tării noastre, Sadu I. În 1907 se construieste în amonte a doua hidrocentrală, Sadu II, iar in 1955 hidrocentrala Sadu V, alimentată cu apa din lacul Negoveanu, având un baraj de 62m înăltime.
Se stie sigur că Se stie sigur că inginerul Cristea Mateescu a participat la proiectarea barajului de la Valiug, construit între 1946 si 1949, că a partcipat la proiectarea hidrocentralei de la Bicaz, construită între 1951 si 1960. Se stie sigur că a fost sef de proitct al compexului hidroenergetic Vidraru-Corbeni, construit între 1958 si 1966. Spre bucuria profesionistului îndrăgostit de meseria lui , Cristea Mateescu a trăit să vadă sau să citească despre amenajarea hidroenergetică a Oltului superior începută în 1974.

Inginer la Electrica.
După finalizarea studiilor, în 1922, a fost angajat la Societatea Anonimă Română “ Electrica” unde a functionat până în 1926. În acest context vreau să mentionez că în august 1884 a fost pusă în functiune Uzina Electrică a Castelului Peles, iar în 1899 este dată în functiune Hidrocentrala de la Sinaia, cea mai mare la vremea aceea de la noi din tară. În 1898, s-a înfiintat Societatea Română pentru Întreprinderi Electrice si Industriale, care gestiona activitatea energetică din zona Prahova. La data de 11 mai 1901, aceasta îsi va schimba numele devenind „Electrica” Societate Română pe Actiuni, iar în 1921 „Electrica” Societatea Anonimă Română .Asadar, Cristea Mateescu si-a început activitatea la una dintre cele mai importante societăti hidroelectrice din România devenită acum România Mare.

Cadru didactic.
Rezultatele obtinute ca student, specializările făcute în Elvetia si Franta, rezultatele obtinute ca inginer l-au recomandat pentru activitatea didactică. Asa se face că, începând cu 1926 este asistent la cursul de mecanică ratională si rezistenta materialelor.
În 1938 si-a sustinut teza de doctorat cu tema “ La résolution des systčmes hyperstatiques par deux méthodes récentes- critique et extension des méthodes Filipescu et Cross”.
A devenit conferentiar în 1939, apoi profesor în 1946. A predat mai multe discipline, printre care regimul si amenajarea apelor, la Institutul de Constructii din Bucuresti, asa cum se numea atunci actuala Universitate Tehnică de Constructii din Bucuresti. Trebuie mentionat că timp de 14 ani, între 1950 si 1964, a fost seful Catedrei de hidraulică si constructii hidraulice.
Alte realizări.
Cristea Mateescu s-a format ca inginer la Scoala Natională de Poduri si Sosele asa că în palmaresul său sunt incluse si proiecte pentru constructii civile celebre, cum este blocul “Asigurarea Română” ARO-Patria din Bucuresti.

Personalitate complexă .
A fost redactor-sef la revista “Hidrotehnica”. A colaborat la planul de electrificare a României. A fost Presedinte al Comitetului National Român al Marilor Baraje în perioada 1957-1963. A evocat , în lucrările sale , personalitătile a doi ingineri români : Alexandru Davidescu si Ion Ionescu. A fost ales ca membru corespondent al Academiei Române în 1955 si a devenit apoi membru titular în 1974.
Asadar, un alt academician cu rădăcini oltenesti.
S-a stins din viată la 14 iunie 1979 în Bucuresti.Avea 85 de ani.



http://gheorghe.manolea.ro





Gheorghe Manolea    2/19/2012


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian