Dragobetele - sărbătoare a iubrii
Luna februarie este percepută ca luna iubirii. Înzestrati cu calde sentimente, românii au o zi în care sărbatoresc dragostea în staraie si-n grai românesc. Ce poate fi mai frumos decât atât? Fiecare suntem însetati de iubire si niciodată nu încetăm să o căutăm. Românii au asezat în calendar această zi numită Dragobete în 24 februarie, doar cu câteva zile înaintea altei sărbători care vesteste sosirea primăverii, ziua mărtisorului. Nu este o sărbatoare oficială si nu este la fel de răspândită pe tot teritoriul românesc. În timpul comunismului sau pe diferite perioade variabile de timp a avut o soartă dezavantajată, într-un fel explicabil, fiindcă fiecare epocă are specificul ei si o anume marcă psihologică în care se produc fel de fel de schimbări obligându-ne să le acceptăm. Există, însă, anumite zone rurale care cred în obiceiurile mostenite din bătrâni, asa cum este si cel al Dragobetelui pe care îl văd ca pe o sarbatoare de bun augur, deoarece se crede că aduce gospodăriilor un an îmbelsugat, liniste, noroc în dragoste si prosperitate. Asa cum este specific folclorului, modul de a sărbători această zi este foarte diferit de la o regiune a tării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discutii în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc.
Dragobetele, această sărbătoare românească închinată iubirii este o străveche zi a îndrăgostitilor cu radăcinile în traditiile mostenite de la daci, cu credinta într-un zeu tânăr, cel al iubirii, a cărui cinstire marchează simbolic apropierea primăverii. Etimologic vorbind, cuvântul "dragoste" îsi are rădăcinile în prima parte a numelui "Dragobete".
Fiind foarte veche, această credintă populară are mai multe nume si variate obiceiuri. Dragobetele se mai numeste si Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos si iubăret nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-si piardă mintile căzând în mrejele lui. El mai poartă si numele de Dragomir, Cap de primăvară, Ioan Dragobete, Sântion de Primăvară, Cap de Vară Întâi, Dragostitele, Logodna păsărilor. Cea mai cunoscută variantă a originii acestei sărbători este aceea care spune că Dragobetele, fiul babei Dochii, este zeul dragostei si al bunei dispozitii si din acest punct de vedere este identificat cu Cupidon, zeul ibirii în mitologia romană si cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. În ultimii ani, globalizarea ne-a mai înzestrat cu încă o zi a îndrăgostitilor, sosită de pe îndepărtate meleaguri americane si primită cu bucurie, mai ales de tineri, sărbătoarea numită Ziua Sfântului Valentin, Valentine`s Day, asezată în calendar, tot în luna februarie, dar în ziua de 14 a lunii si se vede că a prins rădăcini, s-a împământenit si a început să capete statut mioritic. Dragobetele nostru se deosebeste prin vigoare fată de blajinul Sfantul Valentin. Năvalnicul fecior frumos face să vibreze aerul din Carpati si nu-i de mirare că îi cad pradă fetele si tinerele neveste. Românii au început să sărbătorească ambele zile dedicate iubirii si bine fac, pentru că în fiecare din noi încape dragoste fără limite.
Sărbătoarea noastră românească are o sferă mai largă decât sărbătoarea Sfântului Valentin. Valentine`s Day este sărbătorită mai ales la orase prin diverse daruri, flori, parfum, bomboane, felicitări, inimioare făcute din plus rosu, declaratii de dragoste si se încheie cu petreceri. Dragobetele aduce în sate mai multă bucurie, răsună ulitele de voie bună, de tumultul tineretii si al vorbelor rostite în tot cursul zilei: "Dragobetele sărută fetele". Românii au fixat această sarbatoare în ziua constituirii perechilor de păsări care au iernat la noi, pentru că este considerată si o sărbătoare a fertilitătii, pusă sub semnul unei zeităti mitice. Sunt multe credinte populare legate de această sărbătoare. Se spune că cine participă la această sărbătoare va fi ferit de bolile anului, mai ales de febră, si că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelsugat.
Una dintre credintele străvechi este aceea că Dragobetele, Navalnicul fecior frumos, pentru că ia mintile fetelor si tinerelor neveste a fost transformat de Maica Domnului în plantă de dragoste (o specie de ferigă) care îi poartă numele, bună la descântece.
Acest falnic fecior al babei Dochii, vine în această zi să anunte că primăvara este pe aproape. Ursul iese din bârlog, păsările care au iernat la noi se strâng în stoluri, ciripesc si îsi construiesc cuiburi pentru împerechere, iar oamenii trebuie să participe la această bucurie a naturii prin iubire. Pe dealurile din sat se aprind focuri, iar în jurul lor stau si vorbesc fetele si băietii. În această zi, satele românesti care serbează Dragobetele răsună de veselia tinerilor si de zicala: "Dragobetele sărută fetele". Conform traditiei, de Dragobete, baietii si fetele trebuie să glumească si să respecte traditiile acestei sărbători dacă vor să se bucure de dragoste tot anul. Un obicei încărcat de multă veselie si frumusete tinerească era acela al alergatului. Tinerii, fete si baieti, îmbrăcati în strai de sărbătoare, se întâlnesc la biserică, apoi plecau la pădure să culeagă floricele dacă au norocul să le găsească, se joacă, se hârjonesc si la întoarcere, fetelele coboră în fugă spre sat fiind urmarite de flăcaii îndrăgostiti si dacă le prind, le sărută zicând: Dragobetele sarută fetele". Acesta era si un prilej pentru a arată dragostea în fata comunitătii. Este si credinta că cei care nu vor să sărbătorească Dragobetele vor rămâne singuri tot anul în curs. În unele locuri există obiceiul ca fetele mari să strângă si să păstreze cu grijă apa cu proprietăti magice din topirea zăpezii din această zi, numită zăpada zânelor cu care să se spele pe fată, sau pentru descântece care să atragă iubitul.
Este si credinta că bărbatii nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. În această zi, nu se coase si nu se lucrează la câmp si se face curătenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În aceasta zi, oamenii mai în vârstă trebuie să participe si ei, să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar si de păsările cerului. Nu se sacrifica animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obisnuiesc să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Amintirea care s-a păstrat cel mai bine în memoria mea legată de obiceiurile acestei sărbători, din comuna mea natală, Tigănesti -Teleorman, este cea a legământului fratilor de cruce. Doi băieti care doreau să rămână nedespărtiti în prietenia lor, îsi crestau pielea pe antebrat în formă de cruce pâna apăreau picături de sânge, apoi îsi suprapuneau mâinile peste cele doua cruci ca să se amestece sângele, îsi jurau prietenie pe viată si astfel deveneau frati de cruce.
Cu toată încărcătura de frumusete a acestei sărbători îmbrăcată în straiele bunei dispozitii si a iubirii în grai românesc, totusi sunt destul de multi cei care nu cunosc prea bine aceste traditii sau obiceiuri păstrate din generatie în generatie. M-am asternut la scris aceste rânduri socotind că e de datoria mea să scot la lumină câteva din ele. Si a mai am ceva importat de spus în final. Am vrut să vă amintesc, dumneavoastră cititorilor Observatorului, că ziua de 24 februarie nu trebuie să vă prindă singuri, dacă doriti să aveti parte de un an îmbelsugat si plin de dragoste si să nu-l uitati nici pe Sfantul Valentin, căci trăim în lumea lui. Eu vă doresc ca aceaste zile să vă aducă atâta iubire cât cuprinde întreg necuprisul inimii.
Pickering / februarie 2012
|
Elena Buică - Buni 2/18/2012 |
Contact: |
|
|
