Sonetul meu de azi
Mi-e trupul iarnă, sufletul zăpadă
Dar nesupusă lor, eu încă lupt;
Privesc planeta si astept să-mi cadă
Un cerc de soare peste versu-mi rupt.
De spaime fug si de stihii, când pline
Sunt de-ntuneric orele din zi,
Rotesc o cheie-n ceasul vechi din mine
Si îl aduc la timpul celor vii.
Cu unghia pe sticla înghetată
Azi mai sculptez din suflu-mi obosit
Fără-nceput, final si fără dată,
Sonete despre zei si infinit.
Când gându-mi se rostogoleste-n ieri,
De mâine mă agăt, cu noi puteri.
|
Veronica Pavel Lerner 2/16/2012 |
Contact: |
|
|
