Sara - Fragment de roman , in lucru
În timp ce o ascultam pe mamaie si încercam să despachetăm geamantanele, am auzit scârtâitul portii din spatele casei.
- El trebuie să fie! – mi-am zis în gând si am căutat, grăbită, în bagaje, luleaua, punga cu tutun si sticla cu rachiu grecesc. Între timp, l-am auzit pe mos Gheorghe:
- Ioană, veni, fă, fata?
- Mai potoleste-te, mă gălbejitule, cu ăl întrebat! Că mâine, poimâine, o iei din loc si nu o să am cu ce să te îngrop! La popă, bani, la gropari, ca la gropari, ăla cu gorna nu suflă nici el degeaba... Fir-ar al focului de umblat! ...Si de mat! Că m-ai mâncat de nu mai stiu ce să mă fac! Of, Doamne, Doamne!
- Mai taci, fă, hârca dracului! Că dacă n-as astepta fata, uite acum m-as culca direct între ăle scânduri. Mi-as pune singur capacul si gata! Te-as scăpa dracului de ăl bombănit! Că m-ai pocit la cap de îmi vine să iau câmpii... Nu mai judec! Îmi vine să pun mâna pe topor să te toc bucăti si să te fac jumări. Mâine, o să mă duc să-mi sap groapa să vedem taci?
Pentru o clipă, am ezitat să intru între ei desi, de căte ori mă vedeau, vrând-nevrând, se mai potoleau.
- I-auzi?! Iar se ceartă! Pe deoparte si Ioana asta, tot cu gura mare!... Îl bate la cap de când i-a tinut lumânarea si el s-a întors... Acum ce vină are bietul om că nu l-a luat moartea? Ea zice că din cauză de tuică i s-a înmuiat ălia coasa. Că dacă nu avea acolo, lângă el, sticla si-l găsea îmbrăcat, aranjat, parfumat, gata! Că si-a făcut pe aici stagiul! Până acum, ehe, tocmeau o fată mare, îl tămâiau, îi duceau si apele, îl pomenea de trei săptămâni, cum se face! Peste încă vreo altele două, pomana de sase... O rânduială, acolo, si lui, în rândul lumii, cu patruzeci si patru de colaci, un Dumnezeu de pomenit si o prescure, apoi pat si masă si... Gheorghe avea să se odihnească, o vreme, pe lumea ailaltă, până i-ar fi venit ceasul să se întoarcă si să dea socoteală. Asa, nu-i vezi?! Nu mai încap unul în altul! Lăsând la o parte că nu prea s-au potrivit niciodată...
Am ascultat-o pe mamaie, am tras cu urechea dincolo de noi si am luat-o, de data asta, pe la poartă si nu prin spărtura gardului din spatele casei, pe unde treceam de obicei. Când m-a văzut, mos Gheorghe s-a pus, ca un copil, pe plâns. S-a asezat pe treptele scării din fata casei, m-a asezat pe genunchi, m-a mângâiat, apoi, soptit, mi-a spus:
- Să stii tu, fata mea, că mi-a venit ceasul. Am avut eu un vis. Nu cred că mai am timp să beau tutunul ăsta miresmat... Oricum, îti multumesc! Dintr-ăsta am auzit că aveau nemtii pe front! Te-am asteptat, ba chiar m-am sculat din moarte ca să-ti spun că tu esti cumva sânge din sângele meu. Mumă-ta, Maria, e si fata mea. Am făcut-o cu bunică-ta. Să nu mă certi! Si nici pe ea... Asa e în viată! Acum, că stii, trage-mă de mustăti ca altă dată... Doar esti singurul meu nepot câtă vreme Dumnezeu nu a vrut să fac copii si cu Ioana.
- Of, of! Am simtit eu ceva... Dar nu mă păcălesti?
- Nu îmi mai arde de sotii... Bine că te-ai întors, ai mai crescut si am putut să-ti spun.
- ...Baba Ioana?
- Stie... De-aia nu prea mă înghite. Cu tine nu are nimic...Te faci însă că nu stii. Tii totul pentru tine, ca pe un secret...
- Si nici lui mami?
- Nu acum, mai târziu, după ce o să închid ochii si o să crească bojii... Pentu voi, mai e încă mult timp...
Nu, n-o să crească! - i-am zis, l-am îmbrătisat si mi-a venit să plâng. Mi-a sters lacrimile cu palmele lui bătătorite, m-a pupat pe vârful nasului si a strigat către femeia sa:
- Ioană! Fă, tu nu auzi?
- Ce e, omule? – i-a răspuns ea din camera de la drum unde pusese provizoriu si cosciugul.
- Fă Ioană, a venit fata mea, mâncao-ar mosu pe ea!...
- E, de-asta strigai tu?! Bine că a venit sănătoasă! Si eu care credeam...
- Credeai pe dracu! Scoate jumările si trandafirii din găleată... Pune ceaunul să facem păsat! Hai, ce mai stai? Să scoti si o oală cu vin! Din portia mea de moarte. Uite, vreau să o beau eu cu fata, pomană de viu!
***
Câteva zile la rând, seară de seară, m-am plimbat prin sat cu mos Gheorghe de mână. Ne-am oprit pe la toate cârciumile si prăvăliile. Nu a mai băut. Mergeam doar asa ca să ne vadă lumea. Când însă ajungeam la Rătana, îsi găsea un loc, mă punea pe genunchi si mă întreba ce-mi pofteste inima. Îl trăgeam de mustăti, el mă pupa pe năsuc, apoi îi răspundeam:
- Halvită si înghetată de la Staros!
- Fă, Rătano, pe ăsta, despre care zice fata, l-ai mai văzut?
- Ce să-ti spun, mos Gheorghe? Unii spun că i-ar fi murit, în iarna trecută, gloaba. Iapa aia amărătă. Altii cică i-ar fi degerat baba. A căzut în nămeti seara si acolo si-a petrecut noaptea că el a cam surzit si n-a auzit-o când ea se văieta.
- Bă, Gheorghe, fii-ti-ar Staros să-ti fie! Din câte zice Sutu, că stii, are pe fie-sa aia întreagă la cap, măritată la el în sat, peste deal, ar fi dat toti ortul popii! – s-a amestecat în vorbă Tuiu.
- Fugiti, bă, dracu! L-am văzut eu, de Pasti, la horă, la Izlaz, în Satu Nou... – m-a linistit Cioacă. - Ce-i drept, fără babă, dar nu cred că o fi murit strâmba asa cocosată, că nu putea sta dreaptă în cosciug. N-aveai cum să-i pui capacul si odată te pomeneai cu ea moroi, că se ridica din groapă, cu pământ cu tot în sus. Staros zicea că mai întâi o duce pe la băi, de romantism, pe la Govora sau ceva mai sus, s-o dreagă. S-o îndrepte ăia cu nu stiu ce ălea au mai iesit acum... Nu râdeti că nu e de râs! Am auzit că te pun în niste chingi, te bagă la cuptor si te fac, în vreo sapte, opt zile, mai ceva ca atunci când erai nou.
- I-auzi, mosule, s-o dreagă pe babă, să se mai încălzească si o să vină Staros cu înghetată. Până atunci, ia ceva de-aici! Cere-i la tejghea ce poftesti tu!
- Păi, turtă dulce si o mâncăm împreună cu lapte de la capră acasă. Cu mamaie si cu baba Ioana!
- Lasă-le pe ele, că au tot mâncat si le-au picat dintii...
- Atunci nu mai vreau nici eu.
-Tii, drace! Bă, Gheorghe, bă! Dumneata?! Ia, ca să vezi, s-a întors si fata?! – s-a mirat când ne-a văzut, din usa prăvăliei, Tanta din Gura Cerboaiei, venită si ea la Rătana după un pachet cu sare. Se auzise că ai murit?! Aoleu, Doamne, si ce m-am mai jelit! Că nu am venit si eu cu lumânare. Nu am putut! De urât... Îti dai dumneata seama, femeie singură, noaptea, peste câmp!
- Crezi că te prindea vreunul si dădea cu tine de pământ?... Te pomeni că te punea dracu tocmai acum, când te-ai sfoiegit, cu cracii în sus! – a râs Ciocea.
- Bă, nu mi-ar fi fost de-aia, dar venise balta mare... Că mă si gândeam: Doamne, cum l-or trece pe bietul om, în car, spre deal, la cimitir?!
- Fă, acum te duc ăstia în remorcă, cu tractorul... Bani să ai!
- Iar dacă nu?
- Mori tu în locul lui... Gheorghe, mai stai, mă, pe-aci, cu noi, chiar dacă o mai încurci pe Ioana în socoteli! Fă, mori tu în locul lui si să fiu al dracului dacă nu te duc moartă în spinare până la groapă! Trec si prin apă! Si acolo, te pun asa, în picioare, că cine stie, poate răsari în primăvara viitoare vreo cucută? Sau vreo floare?! Mai stii?!
- Râzi, fir-ai al dracu de hodorog, când erai tânăr si plângeai...: ,,dă, fă, dara-i să dai, că de-aia ai si nu te primeste cu ea în rai! Acum, i-auzi, mori! Bă, fir-ati ai dracu, am auzit la aparat, că eu, televizor, în văgăuna aia, n-am... Gata, se schimbă guvernul si ăstia aud că au plan, ca pe vremea comunistilor, să ducă în fiecare an din noi, la groapă, cam a patra parte. După socoteala mea, că a lui gălbează ăsta nu mai poate, în vreo doi ani si jumătate au si încheiat cincinalul de patru ani!
Am auzit si eu. Are dreptate năroada! Cică ăia care o mai dau cotită pe la spitale, în plină democratie, de asta de pe la noi, când se vor întoarce, o să-i pună în jug, la plug. Nu de-alta, dar statul nu mai are capră cu cinci picioare si tâte pentru fiecare. Mai sug doar cei cu mintea chircită, pentru dezvoltare si împelitatii de mici. Mai rău de fata asta si de cei ca ea. Se vor bate pe troscot. Că atât a mai rămas. În plus, pentru ei, la vremuri noi, tot cu ei! Asta e! O să înghită-n sec, altfel si buruienile vor fi la mare pret!
- Află! Îi cred în stare! – a zis Tuiu.
- Si eu, să stii! – l-a aprobat femeia din gura Cerboaei.
- Gheorghe, mori, bă, dracului si scapă de ei!
- Bă, tataie, i-am zis pentru prima dată lui mos Gheorghe, hai, că ăstia sunt nebuni! Hai!
***
Am plecat împreună. Oamenii ne-au urmărit cu privirea si ne-au salutat deparcă plecam pe ultimul drum. Mos Gheorghe s-a mai oprit în usă înainte de a-i trece, la iesire, pragul. I-a măsurat pe fiecare cu privirea si o clipă iar i-a ascultat. Toti însă tăceau. Îi auzeam doar cum respirau. Doar Tanta, în cele din urmă, făcând pe înteleapta, a oftat.
- Uite, îl vedeti? Astăzi e, mâine, stingerea! Vine ăla cu goarna si... Norocul lui că o să-l tină minte fata asta, altfel, bojii, pe el, de un metru!
- Ca să vezi, a dracului! Da de unde stii tu, fă, ai? – a luat-o peste picior, iarăsi, Ciocea.
- Păi tu nu vezi, bă, gălbează, că el nu mai e el? I s-a schimbat uitătura.
- Eu ca eu, dar, ho, că dati voi de dracu! – le-a zis mos Gheorghe, le-a zâmbit, si m-a mângâiat pe cap.
- Fă, tine si tu minte! Când mortul are un zâmet în coltul gurii, mai ia cu el pe vreunul! Îl vezi la mos Gheorghe? Uită-te bine la el! Care credeti că ar putea fi următorul?
- Păi cel ce întreabă si e cu musca pe căciulă! Ciocea că ăsta e intrat în comunitatea europeană si musai trebie scos înaite de a da coltul, de-acolo! Ascultati-mă, probemă a dracu! Apoi trebuie să moară cumva în rândul lumii. – le-a răspuns femeia.
- Ptiu! I-auzi a dracu! Fă, tu esti aia! Si o să te mănânce lupii moartă, acolo în Cerboaia. De, pe de o parte, o usurare pentru ai tăi din neam, că nu mai cheltuiesc să te ducă în cimitir. Vezi cu ochii tăi că îti trebuie una, alta, ca să mori. Ori tu... umbli creanga. Hodoroagă cum esti, cine dracu se mai uită la tine?! Statul zici că nu mai dă... Atunci de unde, fă, bani pentru lumânări, colaci si câte si mai câte ălea?
- Bă, Ciocio, tu stii că prostul e ăl de moare întâi! Află! ...De grija altuia si asta e grija dracului! Vezi-ti de ale tale că tot stând pe drum, s-ar putea, când mori, să nu ai nici izmene în cur! Iar dacă vrei să stii, eu chiloti si un rând de toale mi-am luat! Am si tămâie, lumânări... De când cu bolovanul ăla din cer. Că ziceau că o să cadă si, al dracu, nici ălă nu a mai căzut! Că ne pricopseam cu el, scăpam, iar acum stăteam de vorbă peste gard. Eu si încă vreo câtiva de aci, în rai, tu, că ai fost dat dracu, un nărod, dincolo, la cazanul cu smoală, în iad.
- Mosule, ai dreptate, hai! Că pe ăstia i-a prostit foamea si au damblagit! – mi-a zis tataie si am iesit.
Pe drum, am mers, râzând de cele spuse, în prăvălie la Rătana. În fata casei, cam cu greu m-a ridicat în brate si m-a pupat iarăsi pe frunte.
- La noapte, să visezi cum că tu ai să fii printesă la curtea unui mare împărat, iar eu tot acolo, pe la poartă, un cersetor de zile. Mai dă-mi, Doamne, si un mâine!
- Cum un cersetor câtă vreme ai zis că esti tataie al meu?
- E, fie si cum zici tu, numai că, vreau sau nu, trebuie să recunosc, m-am cam împutinat.
- Tataie, îti spun, tu esti acelasi pe care eu îl stiu!
- Crezi? Ceva ciudat mi se întâmplă! Desi esti aci, de la o zi la alta, îmi e dor de tine si mai mult. Eu cred că se zvârcoleste în sufletul meu Maria. Mumă-ta! Parcă n-as vrea să închid ochii înainte să o mai văd, măcar o dată, si pe ea.
- O să vină mai spre toamnă, însă nu-mi mai spune chestii de-astea, că mă faci să plâng!
- Draga mosului, să nu faci asta! Ascultă-mă, nu ai de ce! Când ai obosit pe-aici si te-ncurci prea mult în lume, omul se mai si odihneste. Acum, fiecare în patul lui!
- Tataie, să nu mori!
- Nuu! Mâine o luăm de la început!
- Promiti?
- Promit! N-avea grijă, mai am căte ceva de făcut.
- Atunci...
- Batem palma! Să nu uiti să treci mâine pe la mine!
- Mă Gheorghe, mă, nici nu a venit bine, si iar mi-ai luat fata! Fir-ar-ar să fie!
- Las-o, Mitro, că doar stii, e si a mea, iar dacă am să mor, tu o să o ai cât vrei, că esti mai tânără.
-Gheorghe, taci, Doamne iartă-mă, că asa n-a fost vorba!
|
