Eternul Caragiale
Anul Caragiale pare a fi un an ce se desfăsoară sub zodia alegerilor noastre locale si parlamentare.
Iată o cuvântare-pamflet, stil Rică Venturiano, tinută de Caragiale în folosul conservatorilor-democrați, anuntându-si ,,seful” că intră în partidul democraților:
,, Sefule,de când ai răsărit pe firmamentul vieții mele, ca un luceafăr plin de lumină si democratie, am fost cuprins de pofta turbată de a fi deputat. Fără deputăție nu pot trăi. Nu poți fi ingrat si primeste-mă printre aceia care au norocul să fie încălziți si pârliți de razele tale arzătoare, soarele vieții mele. Să nu mă tratarisesti cu refuz, că mă nenorocesti.
Al matale cu dulce, Caragiale”
În celebra sa comedie,, O scrisoare pierdută”-1884, Caragiale a proiectat o viziune apocaliptică asupra societății noastre românesti în preajma alegerilor. Teatrul lui Caragiale este si rămâne astăzi mai actual ca oricând. Ca si acum o sută si ceva de ani, avem azi aceiasi Tipătesti, Trahanachi, aceleasi Zoițici, aceiasi Cațavenci, Dandanachi, Farfurizi, pseudointelectuali de provincie care se zbat pentru ciolan, fonfi si agramati, politicieni corupți moral, care nu-si urmăresc prin politică decât interesul personal.
Când le sunt interesele în joc, partidele se unesc sub ,,aceleasi scene înăltătoare”, îmbrățisindu-se.
Avocatul Nae Cațavencu vrea cu tot dinadinsul să ajungă deputat pentru că deputăția aduce beneficii care nu puteau fi egalate nici cu postul de primar, de avocat al statului, de epitrop sau de mosier al Zăvoiului, pe care cu atâta larghețe i le oferă Tipătescu, prefectul județului. Acest Nae Cațavencu căruia Caragiale îi îngroasă toate defectele de demagog, îl vedem si astăzi în adunări, în piața publică, la televizor, debitându-si incoerența logică a ideilor pentru a-si ajunge scopurile. Depătăția pentru el înseamnă asezarea oficială în rândul marilor profitori.Lacrimile vărsate de Cațavecu pentru țărisoara lui, ,clamările despre,, lupta electorală”care este ,,viața popoarelor”, adeziunea călduroasă pe care o găseste la ,,confrați”, gata să-i aplaude, toate aceste ascunde o lipsă crasă de principii.
Acel Farfuridi, ,,sincer si onest” este un prost fără pereche, el crede sincer în ceea ce spune. Îsi începe cuvântarea de la ,,1821 fix”, trecând prin toate etapele ridicolului, terminând cu monumentala ,,ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe nimic”.
Tipătescu, prefectul judetului, care consideră judetul ca pe propria mosie, actionează cu dispreț, porunceste arestări după cum îl taie capul, etc.
Dandanache este o lichea politică aparte, virulentă, el negociază soarta ,,scrisorii de amor”, amenințând că o dă la ,,Războiul” dacă nu obține deputăția. Alegerea si trimiterea în parlament a acestei lichele are semnificații cu mult mai largi, privind sistemul ce se pretinde ,,reprezentatv” al democrației.
Pristanda, polițaiul orasului, serveste autoritatea cu zel, el e omul de casă al stăpânului, un fel de slugă care aprobă orice, culegând firimiturile de la masa lor.
Ionescu, Popescu, ,,băieți buni” si Cetățeanul turmentat sunt poporul descumpănit. Cetățeanu turmentat stă săracul în Piața universității si strigă: ,,USL si PSD aceeasi mizerie!” cu cine să mai voteze, săracul?
Cațavencu, Tipătescu, Zoe, Trahanache, Pristanda si ceilalți conturează o lume românească eternă al cărei spirit l-a precizat însusi Caragiale: ,,Principii- fleacuri! Omenie- mofturi! Chiverniseală-pricopseală si ciupeală- acestea sunt principiile. Lipsa de omenie si de caracter, asta e pecetea timpului nostru. A nu gândi nimic, a nu simți nimic, a nu voi nimic în afară de chiverniseală personală si a nu te da în lături de la nimic ca să ajungi- iată maxima cea mai înaltă a vieții noastre publice.”
Parcă după revolutia din decembrie 1989 numărul lor s-a înmultit, caracterul lor s-a pervertit în asa hal, încât impresia e că lor li se cuvine totul. Înfruptați din banul public, din averea țării vândută pe doi lei,din sinecuri politice, ca niste căpusi, s-au îmbogățit fără rusine. Îsi lasă nevestele pentru altele mai tinere, au amante, iahturi, masini de lux la care un adevărat capitalist din tările occidentale nici nu visează, îsi petrec concediile prin locuri exotice, trai, năneaco, pe banii statului…
Cănd Caragiale în 1901 este dat afară din postul de registrator administrativ, sub pretext de economii, el le răspunde:
,,Ați aruncat pe lefegii,
În drum cu dame si copii,
Le-ati smuls modestul lor dejun,
Le-ati smuls si francul de tutun
Mai bine ati
Fi hotărât să suprimati
Atâtea mii de sinecuri
Nu pâinea la atâtea guri »
Nu vă spun nimic aceste versuri ?
|
