Inghetata tip Staros
Seara Sfintelor Pasti a fost pregătită cu mare grijă de administratia statiunii, atât pentru turistii ortodocsi cât si pentru cei de alte confesiuni. În holul hotelului în care locuiam, la receptie, inclusiv lumânările pentru ,,luat lumină’’după slujba de Înviere. Odată cu înserarea, câteva autocare au fost chemate pentru a duce turistii în Heraklion, capitala insulei, locul în care bisericile fuseseră deja pregătite. Pe străzi, în jurul lor, al locasurilor de cult, localnicii montaseră tot felul de difuzoare încât, la miezul noptii, glasul preotilor să poată fi auzit de oriunde s-ar fi aflat chiar si trecătorul. Privită de pe vârful dealului, din Agia Pelagia, locul în care mă aflam, insula, atât cât se putea vedea, părea un spectacol de lumină. Stelele parcă se picuraseră stropi pe pâmânt, apoi săriseră împărtăsite în mare. De-acolo, primenite, din nou, pe bolta de pe care parcă doar se furisaseră.
Eu, Maria si Katy am coborât doar câteva sute de metrii pe o potecă ce serpuia până în poarta unei bisericute, în interiorul căreia puteai ajunge usor cu mâna la sfintii pictati pe tavanul lăsat, parcă intentionat, spre lume. În interiorul ei cât si pe platforma exterioară, multimea! În mijlocul celor adunati, parcă Sfântul Duh! Toti ascultam slujba. Departe, dincolo de Bisercă, marea, apoi întunericul noptii si iarăsi cerul împreună cu pământul. Peste tot, liniste si gânduri.
După miezul noptii, îndemnul preotilor din fata altarelor: ,,veniti de luati lumină!’’ apoi, dintr-o dată, un spectacol de artificii au umplut si cerul, si mare. Nu mai văzusem niciodată asa ceva la mine în sat. Mi-am pus degetele în urechi si m-am minunat.
- Dacă ar fi la fel acum si la bunica, cu sigurantă ar da iar cosciugul jos din pod, s-ar tămâia si ar tipa cât ar tine-o si plămânii, si gura: ,,mumă, mumăăă, sfârsitul lumii!’’
- Taci că iar mă faci de râs!
- Nu, că e de plâns! Ascultă-mă, după ce s-ar tămâia, adică ar da asa cu ciobul cu jar si tămâie pe lângă ea, ,,au, mumă, mumă, sfârsitul sfârsitului si n-are cin-mă jeli!’’
- Sara!
- Nici nu stii si nici că vrei să afli! Păi să-ti spună, când o să ajungem acasă, oamenii. Acum un an, în toiul verii, iar sfârsitul începutului! Auziseră ei, cei din Seculesti si împrejurimi, că pică nu mai stiu ce bolovan din ceruri. ,,Gata, sfârsitul!’’ – au strigat aproape într-un glas si, odată cu căderea serii, cosciugele stăteau pregătite de plecare, la fiecare casă, în fata curtii. Le puseseră cum se pune mortul, cu capul spre răsărit si picioarele spre ducă, adică înspre cimitir. Toti cu ele gătite, aranjate, cum v-am spus, în fata casei, pe poduri. Mos Gheorghe avea el, nu prea mai stia de unde, o sticlă cu odicolon.
- Cu ce, drăgută?
- Un fel de parfum de vă dati si voi, dar parcă al lui, mai bun! Mirosea a câmpuri cu trandafiri. Zicea să i-l torn pe gât după ce si-o înghiti limba si n-o mai răsufla. Un fel de a se îmbălsăma, mi-a explicat el, în seara aia. Cică asa ar fi acum moda, în plus, cât a tot asteptat atunci, pe aia cu coasa, ziua întreagă, si-a tot făcut curaj cu damigeana. Baba Ioana: ,,fă-ti, mă, si tu cruce, roagă-te si nu mai bea, că mă bagi, de-a dreptul, în iad dacă si acum, în ceasul de pe urmă, iar voi blestema!
- Sara, puiul meu, mă faci să râd si nu prea îmi arde! - mi-a zis Katy. Ne spui iar câte si mai câte bazaconii, de parcă cei de la voi din sat ar dormi cu crucea de se pune pe mormânt la cap si coscigul pe prispa casei?!
- Da! Adică, nu, în pod! Că înainte de a muri careva, folosesc cosciugul pe post de... Pun, ba făină, ba mălai, fasole, mă rog, câte ceva, în el. Nu te mint! Dacă stie, să-ti spună ea, Maria!
- Ei, si cu tine, eu am plecat de mult din sat!
- Atunci, ascultă-mă că am fost acolo! Când mos Gheorghe a terminat tuica, m-a pupat, s-a aranjat, a băut si odicolonul, adică singur s-a si îmbălsămat, apoi, din greseală, s-a culcat, să moară în cosciugul babei lui. Iar de-aci, tot un tipat: ,,Vai, vai! Oameni buni, săriti! Ăsta beat, în cosciugul meu culcat... Muiculită, au, ce să mă fac?! Scoal, mă, fir-ai al focului să fii! Au, lume! Sfârsitul sfârsitului si ăsta al meu tot mort de beat!
- Si?
- Oamenii, de, fiecare cu ale lui...
- Mamaie? – a întrebat Maria.
- Stătea cu o lumânare aprinsă, bombănea ceva si mă tinea pe mine strânsă între picioare, învelită într-un cearceaf.
- Katy, draga mea, ca să vezi si tu!
- Mai târziu, pe un senin, cam după un miez al noptii bine răcorit, când au văzut că bolovanul din cer n-a mai căzut, si-au lut cosciugele si au plecat. Doar mos Gheorghe sforăia în al lui, tras cu greu de baba Ioana, mai spre capătul podului. Dimineata următoare, când în zori, s-a trezit, ce-i drept, cam zgribulit, si-a frecat usor mustata, apoi a umplut tot satul cu vestea că el ar fi fost întâiul de pe lumea ailaltă întors si abia acum, aici, sosit. ,,Pe mine, m-a stiut Cel de sus de om cinstit, dar voi?! ...Si ho, că abia acum ati dat de dracu, judecata de apoi e la început!’’
La întoarcere, ne-am grăbit. Mami si Katy, în acea noapte, mai avuseseră încă vreo două-trei ore program la bar. Grecii pregătiseră pentru turisti, după slujba de Înviere, ceva special ,,de-al casei’’. Nu îmi era foame, însă muream de curiozitate chiar dacă abia îmi mai tineam ochii deschisi. Tabitha m-a simtit si m-a asezat într-un colt mai ferit. Tuturor, gazdele ne-au servit bucate pe care fiecare grec le avea acasă în noaptea de Pasti. Prima pe masă a fost ,,Marita’’, un fel de ciorbă aproape oltenească, apoi friptură la tavă. Ambele pregătite doar din carne de miel. La sfârsit, nu au lipsit tot felul de prăjiturele, baclavale... Am gustat si eu din fiecare, însă la desert aproape că îmi curgeau balele. Nu m-am putut abtine până nu am făcut burtica doldora încât puteai bate usor pe ea toba.
- Katy, of, nu mai vreau! Grecii, în chestii dintr-astea, cu dulciuri, m-au dat gata! La mine în sat, pentru ziua de Pasti, mai întâi bunica îmi cumpăra săndălute si rochită, apoi îmi făcea si mie din cocă, gogosi si cozonaci... Da, cu rahat, cu nuci si stafide. Când erau la cuptor si îi mai si nimerea, miroseau... Una peste alta, buni! Când nu-i prea brodea, mos Gheorghe, cu sigurantă, avea păsat, cârnati si jumări de la găleată. Apoi, ouă vopsite, într-un cos cu frunze proaspete de leustean. La tine?
- Musulman! Ramazan Bairam! Pe undeva... Ba nu, e altceva, însă baclavale, obligatoriu, făceam.
- Adică, într-un fel, si unii si altii, de Pasti, prilej să ne îndulcim!
- Fie si asa... Dar, la noi... Adică suntem solidari si, o idee, chiar mai buni. Mergem pe la rude, mă rog, unii pe la altii...
- Aaa, da! Păi, ca si pe la mine. Cei din sat, cu ziua în cap, fac pomeni. Ies la poartă, ciocnesc câte un pahar apoi câte un ou. Ce să-ti mai spun? După ce trag câteva tuici pe gât, cred si eu că sunt mai buni!
- Tuici?
- Da, un fel de rachiu, ca la greci, însă al nostru, din prune, caise, după mos Gheorghe, cel mai bun!
- Nu, fără alcool!
- Da?! Si pot trăi asa?... Nu dau în bâlbâială, nu mor?!
- Nu.
- Hai, că nu cred! Nimic, nimic?! Măcar din când în când, cât să-si exprime altfel starea, bucuria?!
- Ce stiu eu?!
- Eee, păi vezi? Una zice Sfâta Scriptură si alta e, concret, situatia!
***
În ziua de Pasti, localnicii nu s-au mai dus spre biserici ca la mine în sat. Nici programul în sala de mese sau la Maria, la bar, nu a mai început ca în zilele anterioare. Ne-am ridicat din pat mai târziu, după o lungă trândăveală. Abia atunci am văzut că, atât la mine cât si la Tabitha, lângă noptiere, mici cosulete pline cu ouă încondeiate, dulciuri, bomboane si o frumoasă felicitare. Si eu si ea le-am privit nedumerite.
- La mine în sat vine Mos Nicolae, Mos Crăciun, însă de Pasti, cum ti-am zis, doar mamaie. Grecii, aici, în Creta, o fi având mai multi mosi?
- Zei!
- ,,`Mnezeii mătii! Ah! Ho, că-ti vin eu de hac!’’– mi-am amintit de Ciulu supărat încă de pe vremea când îl muscase o iapă de cap si-i smulsese o ureche, într-o cosare, când era el cu alti hoti la furat. – Zei, zici?
- Da! Evident, de mult, în Antchitate, până să vină si aici, romanii, cum au venit si pe la noi, în Tunisia, grecii aveau mai multi zei. Mda! Dacă mă gândesc, au avut chiar si după aceea!
- ..Si mamaie, si Mos Gheorghe au zis: ,,doar un Dumnezeu!’’. Am mai vorbit si stii că nu m-ai zăpăcit...
- Nu întelegi! Cum să îti spun? La ei, la greci, pe vremuri, zeii, un fel de oameni, însă de cele mai multe ori, hidosi, certăreti, impulsivi, capriciosi, răzbunători. Într-un cuvânt, în Panteon, un fel de căzături mai rele decât cei răi! Alteori, adică mai târziu, vezi, Doamne, după context, niste frumuseti, lumini, niste întelepti atotputernici si atotstiutori... Oricum, ei, stăpânitorii cerului, apelor, lumii si împărtitori ai ei. Unul, Hades, un nenorocit, a luat până si ce era sub pământ.
- Ehe, păi, Tabitha, draga mea, pe la noi sunt dintră-stia si acum, câti vrei…
- Ei, sunt?! Voi, din câte am aflat noi, ati fi avut, cândva, pe unul Dracula… Si atât!
- Dracula?!
- Da, pe ăla cu teapa! Cum călcai strâmb, la femei, întâi le mai tăia si tâtele, apoi hai sus, gata!
- Daaa?! Ce să-ti zic? Nu l-am întâlnit... Poate pentru că nu am nici măcar sânisori, dar ... am auzit de la Foltea! Sunt si dintră-stia, dau teapă si... pa!
- Da, o fi si ce zici tu! Numai că eu altceva îti spun. Ăia despre care ti-a spus Foltea, dau una, dau două, dar în a treia se urcă sigur ei, în ea!
- Pentru că... Dracula e Dracula, nu?!
- Daaa! Vezi că-l stii?!
Aproape de ora prânzului, statiunea a început să se dezmortească. Una după alta, perechi, familii, singuratici, la prima vedere, un fel de rătăciti, au coborât fie în sala de mese, fie pe marginea piscinei. Pe moment, barul si linia cu autoservire a restaurantului au fost luate cu asalt. Mâncărurile, băuturile, dar mai ales dulciurile traditionale grecesti, făceau deliciul zilei. Soarele, în acel sud al Mediteranei, i-a dezbrăcat, la început, doar pe câtiva nordici, înflăcărati de rachie si i-a aruncat, la propriu, în valuri. Nu târziu, în acea zi, începuse deja, parcă, noul botez al anului. Peste tot, în taverne, muzicanti. Cei adunati de te miri unde, alături de greci, gazdele lor, sărbătoreau, într-un fel mai pământesc decât la mine în sat. Acolo, abia spre seară, se încingeau într-o livadă, lângă conacul lui Pazu, hore. Muzica lăutarilor răsuna între dealuri, si în cer, si peste tot prin frunzisuri. Alături ei, chiot din suflet de oameni.
- Mami, îmi lipseste Staros! – i-am zis Mariei în timp ce o urmăream cum repunea ordinea pe fiecare masă.
- O, mânca-o-ar mama, vrei înghetată? Du-te că are Katy!
- Ei, are! Unde vezi tu în bar la ea, un cal, ce-i drept un fel de gloabă, cărută, baba lui între loitre împrotăpită si?... Si apoi, unde vezi tu vreun copil din sat mânjit până-n albul ochilor si bosumflat că înghetata lui, din vina nu stiu cui, ....dar în niciun caz a lui, s-a topit si s-a dus pe apa sâmbetei?
- Of, of, ce să mă fac? Oricât as vrea, pe Staros... ia-l de unde nu-i!
- Dacă moare si ăsta până mă întorc la bunica în sat?!
- O să fie altul...
- Înghetată ca a lui, mai rar! Cică ar fi făcută cu mirodenii, suflet si ouă de catâr. Tu stii ce e ăla?
- Catâr?! Mde! Eu stiu? La dictionar ce-o scrie?
- După mamaie...
- Iar spui vreo prostie?!
- E, si cu tine!... M-am cumintit, nu stii?
- Atunci, zii!
- Ea sustine că as fi eu.
- Cum tu?!
- Păi crezi că stiu?! Dacă as oua măcar asa, din când în când, câte un ou, tot ar fi ceva si...
- Taci, că ai în căpsorul ăla numai bazaconii!
- Or fi bune si ăstea la ceva, dar ascultă-mă, l-am întrebat si pe Ciocea.
- Si?
- Ăsta, într-o zi de sâmbătă, cam pe seară, se întorcea de la mat, a zis că ar fi vorba de un...
- Nu mai spune că iau câmpii!
- Ho! Voi, oamenii mari... Un cal mai îndesat cu urechile ciulite, lungi si parcă ceva mai ascutite... Altfel spus, un fel de iepurilă, dar peste măsură de umflat! I-am dat dreptate până ce... ,,Bine , bine, îi zic, dar spune-mi tu cum se pune el cu curul în cuibar pentru ouat?’’
- Si ce ti-a spus?
- Păi, între timp si-a făcut efectul tuica... A dat din umeri, vestejit si cam plouat a tras, până spre ziua următoare, pe-o margine de sant, la Anica lui Iepanu. Că tot erau acolo si iarba, si florile înflorite, iar pământul, cald si uscat. S-a odihnit o noapte în aer liber, însă la trezire, nu îsi mai aducea nimic aminte. Parcă era anesteziat ca ăla... Doamne, cum i-o zice?! Îl stii si tu... Ăla care a rămas asa, cu gura pe-o parte, după ce i-au scos, cică prea devreme, la spitalul din Bălcesti, măselele de minte. ...Si minte în tărtăcuta lui, de-atunci, neam! Mamaie, când a aflat, una, două, cum e ea, zbir: ,,Ehe, vai de neamul lui! Că oricum minte-n cap la ei, nu prea!...’’ Întelege si tu dacă poti ceva! În consecintă, catâr e?...
- E?! O să-i întrebăm în zilele următoare pe ăstia la muzeu.
- Îti pierzi timpul! Nu de alta, dar mă gândesc la faptul că nu i-ar trimite ei ouăle lui Staros cu avionul, pe mai nimic, cât să poată să ne vândă el nouă înghetata pe doar un leu. Unul dintr-ăsta nou că celălalt, zicea si baba Ioana si mos Gheorghe, ar fi fugit la el în Africa. Nefericitul, ce-i drept si cam bătrân, înfometat nevoie mare, îti dai seama, până acolo, drum!- s-a agătat de o girafă. Asta, a dracului, capră zveltă si înaltă, i-ar fi ars peste bot o copită. Si, de-aici, vai de mama lui! I-au căzut definitiv dintii... Ar fi încercat când unii de la femeii, tu îi stii?
-Nu!
- Păcat, nici eu. Când nu mai stiu care altii, resucitarea. Adică i-au suflat pe bot în gât, dar ăsta cu maxilarele făcute zob, dus, gata, mort! Asa, că ai nostri, atunci, ar fi importat un altul. Ăsta, desi tânăr, cum s-ar spune, nou, în loc să fie fioros, să ragă, să bage lumea în sperieti, mă rog, când miaună, când scheună!
- Te-am ascultat. Dar, una: ce treabă are aici un leu? Si a doua, în tot ce-ai spus, unde s-ar plasa un ou?
- La catâr. Dar tocmai asta e că pe el, pe catâr, nu-l stim nici tu nici eu! Moare, până ajung acolo, Staros, iar reteta lui, vrei, nu vrei, o altă enigmă a lumii!
- Spune-mi, dar scurt, ce vrei?
- Nimic! Doar înghetată ca a lui!...
|
