Predecesorii grupului celor sapte : Cornelius David Krieghoff
Cel dintâi nume ce îmi retine atentia ca deosebit de pretuit de către populatia de origină britanică din Canada, pentru realizările sale plastice, apartine lui Cornelius Krieghoff. Am mentionat pătura din care s-au ridicat cumpărătorii tablourilor lui, pentru că amatorii de origină franceză de pictură în ulei se pare că i-au dispretuit romantiozitatea pseudopoetică, deloc comparabilă cu nivelul stilistic al operelor din tara lor de obârsie. Ba ni se spune că socoteau lucrările sale o adevărată “insultă” adusă culturii franceze. Pentru ei, ceea ce stârnea înduiosarea până la lacrimi a admiratorilor lui Krieghoff rămânea o penibilă caricatură a vietii lor celei noi. Vom vedea curând că nu se depărtau prea mult de adevăr.
Cornelius David Krieghoff s-a născut în Olanda, la Amsterdam, la 19 iunie 1815. Si-a petrecut adolescenta în Schweinfurt, adică în Bavaria, unde tatăl său avea o făbricută de tapete.
Chipul lui matur este caracteristic romantismului, asa cum l-a retinut pelicula din colectia M.O.Hammond. Îl evocă oarecum pe acela al lui Berlioz. Figură prelungă, dar cu pometii dezvoltati. Fruntea înaltă se sprijină pe sprâncenele bogate si sălbatice. Nasul viguros trădează o mare energie, împrumutând fetei sale un aer de învingător. Bărbia ascutită este cu adevărat agresivă, după cum si părul deosebit de abundent, despărtit cu o cărare ce lasă o claie bogată deasupra pavilionului urechii stângi, pe când în partea dreaptă a craniului, după ce se întinde pe crestet asemeni vegetatiei sufocante a unei subpăduri, în final se clădeste si aici pe înalt. Cât de rebel va fi părut în anii adolescentei!
În 1837, la vârsta de douăzeci si doi ani, a traversat oceanul si s-a înscris pe listele armatei americane, participând chiar la niste lupte locale, în Florida. La capătul voluntariatului său militar de trei ani, fu obligat să se grăbească spre Canada, în Boucherville, unde era chemat să se însoare urgent cu Emilie Gauthier, rămasă însărcinată, cam de timpuriu, prin bunăvointa junelui.
Depăsind vopsitul interioarelor si al mobilei, din care a trăit initial, izbuti să fie acceptat de opinia publică ca pictor profesionist, începând cu 1844.
În anul următor, tocmai pentru a convinge cumpărătorii că nu greseau, se retrase la Paris, copiind cu spor maestrii trecutului ale căror capodopere râvnea să le egaleze. O face sub îndrumarea lui Michel-Martin Drölling. În 1846, se afla iarăsi în Canada, la Montréal. Aici îsi formă o clientelă fidelă, ai cărei pereti îi umplu cu operele sale (uleiuri, dar si gravuri, precum si reproduceri foto) până în 1853, când se mută, pentru zece ani, la Québec City. În ultimii ani ai acestei perioade revăzu Europa, după care reveni la Québec pentru un an si se stabili definitiv la Chicago, unde avea să moară, din păcate pentru tot mai larga sa receptare, peste câteva luni, la 8 martie 1872.
Dacă renumele lui ar fi depăsit în timp peretii caselor împodobite cu uleiuri semnate de el, se putea presupune că Somerset Maugham l-ar fi luat ca model pentru inimosul si iubitorul de muzee Dirk Stroeve, personaj al romanului “Luna si doi bani jumate”, tot astfel cum Charles Strickland, personajul principal al aceleiasi scrieri, a fost construit după modelul existentei ciudate a lui Paul Gauguin. La ce mă refer, înafară de originea olandeză comună a lui Stroeve si Krieghoff?
Tot astfel cum Stroeve nu picta realitatea franceză ce-l înconjura, ci pe aceea cu care se obisnuise ani îndelungati în Italia, aplecarea sa asupra sevaletului mărginindu-se la o temă unică, la fel si Cornelius David Krieghoff, pictorul devenit canadian prin adoptie, e bântuit doar de două teme: francofoni rurali si aborigenii. Scene de gen: personaje jucând cărti; altele care-si revarsă bucuria în hanul local; întrecerea cu săniile; flirtul dintre un soldat britanic si o tânără frantuzoaică, la timp întrerupt de sot sau de altă rudă a părtii femeiesti; preotul survenind pe neasteptate, pentru a surprinde bucatele de dulce de pe masă, în plin post; pictură literaturizantă, luare în răspăr a conationalilor lui Racine ajunsi a împărti pământul înghetat cu urmasii supusilor Elisabetei I, vădită satiră, atunci când asteptăm pictură si nu anecdotă. În schimb, aborigenii constituie elementul primar al pădurilor. Ei apar în 450 lucrări, adică o treime din totalul operei krieghoffiene. În ei Natura si-a desăvârsit intentiile. Romantismul înnăscut al pictorului, în fata unui asemenea subiect, se afundă în elementul lui hiperbolizator, si, cu generozitate, aborigenul devine pe pânză parte a unei naturi grandioase, sigure pe ea, niciodată cedând în fata propriilor slăbiciuni. După cum afirmă un comentator, Krieghoff a conturat o viziune populistă a Canadei. Nici nu avea cum face altfel, deoarece a lucrat atunci când teritoriul artelor plastice era încă virgin.
Ofiterii britanici gustă cu mari satisfactii atât tablourile în care emigratia franceză este luată în răspăr, cât si pe acelea în cari indienii sunt prezentati ca niste forte ale naturii. Cele dintâi, aduse în insula britanică, vor constitui prilej de haz la toate ospetele ce le vor da proprietarii lor până la sfârsitul vietii. Celelalte vor sta mărturie a eroismului personal si a aventurilor, întâmpinate sau imaginate doar, din Canada.
Mutarea la Québec îi îmbogăteste temele picturale. Monumentele naturale (cascade, de pildă, lacuri, codrii), evocă turismul local. Portretele devin frecvente, dovedind cresterea încrederii colectionarilor în acest atât de prolific artist (se pare că i s-au identificat 1.800 lucrări din toate genurile). Picturi semnate de el sunt acceptate în expozitii din Cincinnati, Philadelphia, New York City si... vândute! La expozitia Societătii Artistilor din Montréal izbuteste să facă a-i fi acceptate patruzeci si opt de uleiuri, adică - după cum se consemnează - de două ori mai multe decât oricare dintre participantii ceilalti. Numeroasele premii ce i-au fost acordate au determinat alegerea lui pentru portretizarea Majestătii Sale Regina Victoria. Nu se poate spune că au fost numerosi artistii plastici atât de sustinuti de sponsori, precum Krieghoff. La Expozitia Universală de la Paris din 1867, Canada a fost reprezentată, în materie de pictură, de o lucrare a sa reprezentând un depozit de lemne (Sillery Cove) ce sustinea, pe calea specifică artelor plastice, economia natională.
Să ne oprim înainte de despărtire în dreptul unui portret, pentru că abia le-am mentionat. În portrete, se citeste cel mai bine puterea de pătrundere a ochiului artistului si capacitatea lui de interpretare. Iat-o pe doamna Elizabeth Bickell (1854).
Un ecran întunecos de formă ovală, evocând oglinda, manierism mult îndrăgit de autor, dar deprins de la altii. Spatiul central este ocupat de bustul unei femei învestmântate în negru. Pielea e vizibilă până la clavicule, sub care o dantelă aurită, bătând în verde, încheie în mici triughiuri rochia. Mijlocul ornamentului este marcat de un medalion mare, rotund, cu trei figurine, pe lângă care cade un lant de aur.
Chipul personajului este cărnos, fără a se putea spune că avem de-a face cu o femeie grasă. Fruntea înaltă si boltită apasă două sprâncene subtiate de arta cosmeticăriilor epocii. Ochii albastri contrastează puternic cu negrul părului impecabil pieptănat. Nasul este lipsit de gratie si tinde să iasă mult din planul figurii. Buzele sunt desenate limpede: cea de jos, rotunjită în afară, cu senzualitate, cea superioară subtire, dar grăitoare despre aceeasi sensualitate. Mărul lui Adam crează un fel de gusă.
Spuneam că adăstăm în fata unui portret pentru a judeca puterea de pătrundere a portretistului. Unde să o căutăm? Desigur în adâncimea privirilor. Din păcate, acestea sunt goale, cum zice tăranul, ca ale unei gâste somnoroase.
Cel mai important element biografic al lui Krieghoff, după părerea mea, a fost acela de a fi anuntat că, împreună cu un coleg, intentiona să desăvârsească o panoramă a peisajului canadian. Fără a o vesti cu tam-tam, în definitiv asta urma să împlinească Grupul Celor Sapte si pentru aceasta s-a impus Grupul la loc de cinste în istoria artelor plastice. Desigur că aspiratia lui Cornelius David Krieghoff se afla cale de multe poste de dorinta sa, din pricina unui gust personal îndoielnic si, pe semne, a unei incapacităti a întregii sale epoci de a resimti dramatismul wagnerian pulsând în peisajele înconjurătoare ce urma să fie întelese si prezentate de viitorii ocupanti ai locului său din fata sevaletului canadian.
|
Mihai Rădulescu 1/31/2012 |
Contact: |
|
|
