Autografe
Autograf pe coltul inimii
Un colt din inimă îl dau iubitei,
Cu acte-n regulă, nu-s vorbe-n vânt,
Cad pradă fericirii, ca ispită,
Iubirea peste tot mi-o cânt!
Mă credeti un sinucigas, banal,
Călcat de sentimente în picioare,
Cu virusul, lui Cupidon, mortal,
Însă iubirea mea, nu doare!
Mai rău as suferi-n singurătate,
Ca pustnic, printr-o pesteră ascuns
Si-atunci iubirii-i dau întâietate
Primind si binecuvântarea Lui Isus!
Cred în tara mea
Cunoscând ploaia si vântul,
Soarele, apoi Cuvântul,
Zborul păsării si zarea
Mă fac val, aud chemarea,
Din Lumină, din pământ,
Osul tării mele sfânt,
Curcubeu, pe cer aprins
Greu lovit, dar neînvins.
Ascultând codrul si glia
Eu mai cred în România.
Cred în daci si în romani,
Ce-au ascuns de mii de ani,
În brazdele roditoare
Limba lor nepieritoare!
Iubiri trecute
Ti-as da un timp să mă înveti,
O zi să-mi vezi nemărginirea,
Ca mai apoi, să te dezveti,
De mine dezlegând iubirea.
Mă crezi ciudat, cu vicii mii,
Sărind peste esential,
Nepregătit pentru sotii
Si câteodată chiar banal.
Nu stiu să potrivesc cuvinte,
Pe mine mâinile m-ajută
Si am scenarii vechi în minte,
Iar cărti, de azi, îti scriu o sută.
Neputintă
A nins în cercuri de lumină
Mai spulberă si azi zăpada,
Pe flori uscate din grădină
S-a strâns umilitor, grămada.
Pustiului nu îi ajunge
Atâta cât a căpătat
O inimă în plus îl plânge
Din răsărit la scăpătat.
E ger si oamenii trudesc
Luptând cu sărăcia si amarul,
Acelasi chin ce-l mostenesc
Un glont le pare adevărul.
De-atâta timp batjocoriti
În tara lor, ce practic, nu există,
Decât în hărti, si umiliti,
Măcelului neputinciosi asistă.
Printre gânduri
Te-am rătăcit si tot încerc
Să te găsesc în calendar,
Mi-e sufletul un arc de cerc
Peste pământul legendar.
Să fii mireasa unui timp,
Dintr-o clepsidră parfumată,
Iubita unui anotimp
Ce stă ascuns în cazemată.
Esti doar iluzie desartă
M-ai fermecat până la piele,
Făcând din ea o simplă hartă
A nemuririi printre stele.
Te citesc
Străinii fără de istorii,
Cu un trecut întunecat
Ne pedepsiră, aspru, zorii
Izvoarele ni le-au secat.
E legea lor, e timpul nostru
Ne folosesc în scop pervers,
Dar va veni si timpul vostru
Căci toate au si un revers.
Mă tot gândesc la viitor,
La munti si la păduri ucise,
La sufletul meu călător…
Că în prezent trăim din vise.
De iubire
Adânc înfipt e chipul tău
Pe retina mea cea stângă,
Taie ca un ferăstrău
Nu stiu unde vrea s-ajungă!
Îmi umbreste, ziua drumul,
Noaptea somnul nu mai vine
În cearsaf îti simt parfumul
N-ai plecat de lângă mine.
Printre stropii reci, de ploaie
Te zăresc trecând zâmbind,
Chiar de curge în siroaie,
Raze dulci în palme-ti prind.
Eu te văd ca pe mireasa
Zilelor trecute, reci
Pentru vesnicii aleasa
Dragostele să-mi petreci.
Doamne, esti scăparea noastră!
Esti leagănul tării mele, lovite,
În Tine credem si-n nimic altceva
Istoria-n gheenă, acum ne trimite
Alesii se-nchină la altcineva.
Mi-e timpul pe inimă prins ca un ghimpe,
Încerc să dezleg a străbunilor trudă
Tărâna si portul nu le sunt scumpe
Si soarta ne este zgârcită si crudă.
La Tine-i scăparea, într-adevăr
Dă-i natiei mele, umile, un semn
Esti, Doamne, Lumină si Adevăr,
Iar ruga mi-e imnul solemn.
Nu vreau ca de mine, doar milă să-ti fie,
Mă rog în genunchi pentru-ntregul popor
Ne scapă de cei ce privesc cu trufie
Al tării belsug ridicând un topor.
Aceeasi soartă
Mă simt ca un rege învins
Fără de cai si fără soldati
Regatul părea necuprins,
Dar azi si codrii-s plecati.
Nu-i frunză de fag cântătoare,
Nici apă-n izvorul din vale,
Nu-i pasăre-n raza de soare,
Pustiul rimează cu jale.
E tara prea mică si plânge,
Ori eu nu mai văd prea departe
Câmpia se scaldă în sânge
Copiii n-au bani nici de-o carte.
Aceleasi necazuri eterne
În juguri si astăzi suntem
Pe fruntea tării se cerne
Durere… si-atâta blestem.
Străinătate
Găseam iubitei mele nume
În multe limbi de pe pământ,
Dar nicăieri în astă lume
Nu-i grai, ca graiul meu de sfânt.
Mi-e dor de codrii, de câmpii,
De ape limpezi, de izvoare,
De cântec scump, de ciocârlii,
De glia noastră roditoare.
Ori unde te-ai afla, nu-i bine
Nimic nu e, ca-n a ta tară,
Mănânci cu noduri si o pâine
Simtindu-te ca ,,cel de-afară’’.
De ce la mine-n tară nu se vrea
Si trebuie mereu să plec departe?
De ce aici e viata foarte grea
Un drum de fericire ne desparte?
Eu nu mi-as vinde niciodata
Eu nu mi-as vinde niciodată
Nici tara, nici copiii si nici mama
Oricât de multe as primi vreodată
Si cât de mare mi-ar fi drama,
Prin care-as trece încercat, ca Iov,
Sau Pavel sau oricare altul
Citesc, cu bucurie din ceaslov
Rugându-mă la PreaÎnaltul.
Nu-mi dau tărâna de pe tălpi
Niciunui vânzător de stele-apuse,
Ce a venit pentru-a stârpi
Din codrii verzi si din izvoare, vise,
Păzite de stejarii vechii Dacii
Cu piepturile goale, uneori,
Prin lanuri, drepti, frumosi, ca macii
Sau ca măiastra zboară, alteori.
Semenilor mei
În brate să vă pot cuprinde
La mine-n suflet să v-ascund,
Ca o făclie voi aprinde
Mai mult decât un joc secund.
În ochi să văd cum înfrunzeste
Iubirea dăltuită-n aur,
Ce sufletele încălzeste
În toamna codrilor, tezaur.
Mi-as da lumina pe vecie,
Mi-as rupe inima din piept,
Chiar as trăi în sărăcie
Si răstignit, să stiu că-i drept,
Să suferiti pentru o pâine
Sau pentru visele de mâine.
Destin
S-a deschis fereastra larg
Timpul trece, fără vină,
Sâmburi de lumină sparg
În a Raiului grădină.
Caut urme prin istorii,
Altor cete rătăcite,
Le găsesc în taină zorii
Înfundând a noptii site.
Tulburati, cu griji mărunte,
Prind culorile-n clepsidră
Viata, însăsi, e o punte,
Nenorocul, pare-o hidră.
Iubirea de arginti
E multă vină pe-a mea cruce,
Ca Petru-mi recunosc păcatul,
Dar sunt la cea mai grea răscruce
Din frunze-mi construiesc palatul.
Mă-ntreb câti oare sunt ca mine
Si câti se vând pentru nimic
Se vând, o Doamne, pentru pâine
Sau pentru ceva mult prea mic.
E aur în nisipul vremii,
E muntele un fel de târg
Unde se vinde măretia lumii
Si-ncrederea unui demiurg.
|
Ion Dragoianu 1/21/2012 |
Contact: |
|
|
