Colaj poetic - Poeme pentru Nicoleta
din volumul în pregătire „Rugă ultimului poem”
Azi nu-i voi da cu piciorul fericirii
azi nu-i voi da cu piciorul fericirii
este prea frumoasă prea sinceră
îmi seamănă prea mult
în gândire si gesturi
nu mi-a gresit cu nimic
m-a iubit asa cum sunt
a vrut să fie doar a mea si atât
îmi strâng fericirea la piept
îi ascult vorbele calde si inima ei
cum bate numai si numai pentru mine
îmi ajunge cât am fost pasăre călătoare
cu lacrimi de soare
însingurat în apus
iubind fericirea am înblânzit
până si moartea
pisica neagră ce împinge ghemul
de lână albastră prin univers
azi nu-i voi da cu piciorul fericirii
nici mâine nici poimâine
nicicând
N-as vrea să stii
n-as vrea să stii ce este acum în sufletul meu
o lacrimă este de ajuns să distrugă
un castel de nisip
n-as vrea să stii că icar este zborul
frântprescurtat
al primului meu arhetip
am renuntat la tot pentru tine
n-am în bagaje
decât dor de iubire
si niste bandajehârtii
am renuntat la o lume mai bună
întorcându-mi obrazul
celor care vor scuipa
si repetat vor lovi
n-as vrea să stii că îmi pot pierde puterea
de a lupta de a crede si de a trăi
n-as vrea să stii si totusi
îti spun toate acestea
nu sunt omul de piatră
sau prefăcutul
care te poate minti
Din prea multă iubire
ieri o femeie mi-a spus că am două defecte
îndeajuns cât să rupă vraja unui cântec
sau a unei povesti
dintr-o dată mi-am dat seama că am numeroase defecte
de care uiti atunci când esti iubit si iubesti
întrebările au început să curgă să curgă
de ce sunt asa si nu altfel?
oare toti gândesc la fel despre mine?
oare trebuie să mă schimb
pentru a fi pe placul cuiva?
oare ce este rău si ce este bine?
m-am întrebat si m-am tot întrebat
ceva a început să mă doară
ceva a început să plângă-n surdină
singurătatea începuse să nască monstri
la capătul tunelului pâlpâia o lumină
primul meu defect era că sunt om si iubesc
al doilea că iubesc prea mult
si trăiesc
Harachiri cu săgeata lui Cupidon
toate drumurile duc la tine
acesta este destinul si totusi
multi au spus că este prea frumos
pentru a fi adevărat
astfel apar primele întrebări
primele supozitii
si nu mai sunt sigur dacă totul
este o minciună inventată de altii
sau de propria mea îndoială
aduceti-mi o dovadă un cuvânt orice
as vrea să stiu pe cine trebuie
să ucid cu sânge rece
să mă eliberez de spaima esecului
inima strigă se bate cu pumnii în piept
îsi rupe cămasa îsi face harachiri
cu săgeata lui Cupidon
inima asta îmi apartine
sau este o pasăre care a migrat
din paradisul placentei în infernul
cald al cărnii mele irepetabile
mamă de ce m-ai născut
înainte de sfârsitul tuturor dorintelor
poate că un test va face diferenta mi-am spus
să fiu altcineva să fiu glacial
să privesc totul din exterior ca un judecător
dar testele sunt menite să distrugă încrederea
iubirea nu are nevoie de teste ci de fapte
si singurul lucru care ne tine împreună
este că tu esti patria cuvintelor mele
si dorinta pe care mi-am pus-o cândva
să existi draga mea Nicoleta
Dumnezeu ne dă dar nu ne bagă si-n sac
în care sac mă întreb în cel al lacrimilor
nu sunt decât suferinte
în buzunare doar chei de deschis usile
bordelului cotidian
iubirea este un sac fără fund
în care ne aruncăm sperantele
ca pe niste haine murdare
sperând mai apoi să ne crească
pene de înger
să fim fericiti fredonând cântece
de amăgit nemurirea
Iubirea ne execută silit
sunt oameni care flirtează toată viata
si oameni care iubesc toată viata
unii sunt mereu cu zâmbetul pe buze
ceilalti cu misterul în tăceri si priviri
eu am ales sa fiu poet
modelându-mi cuvintele sincere
pe sufletul celor care mai cred în miracole
fără să cer nimănui nimic în schimb
în lumea în care trăiesc
dezinteresul si tăcerea ruinează prezentul
câti îsi mai amintesc
de clipele frumoase petrecute împreună
câti mai au dragoste de oferit
la cumpăna dintre ani
si câti se joacă de-a iubirea
executând silit victimele
focurilor sacre
ferice de cei ce sunt profeti
în această lume de orbi
ferice de cei ce depăsesc bariera
propriului eu si cred
în întelepciunea de pe urmă
să fim ca ei
să nu ajungem iubiri si praf
pe catafalcuri
Moment de admiratie în fata frumusetii
chiar dacă timpul se strecoară
ca un hot viclean
printre oameni
furând zâmbete si fericire
tu vei rămâne mereu în sufletul meu
ca o adiere de mare
într-o livadă de portocali înfloriti
chiar dacă timpul sterge cu nori
toate drumurile cerului
tu vei rămâne mereu firul invizibil
pe care sufletul meu urcă
precum un paing
să-si coasă pânza
în coltul lunii
chiar dacă timpul mă priveste
cu ochi de piatră
si îmi cere cu dobândă
uitarea
pentru fiecare moment de admiratie
în fata frumusetii tale
tu vei rămâne mereu
odiseea mea interioară
si rugăciunea eternă
de multumire
Patria în care mă întorc
fără să fie mai mare de un chip de om
patria în care mă întorc este pământul făgăduintei
apa vie si izvorul tuturor
ratiunilor umane
Sfinxul a clipit si am înteles că sunt Sfinxul
un monstru obligat să-si părăsească
propriul mit atras
de cea mai mare enigmă
vorbesc cu patria în gând
si zâmbetul ei dă în spic peste mări si tări
patria în care mă întorc
este femeia pe care o iubesc
Montreal /Ian 2012
|
de Ionut Caragea 1/17/2012 |
Contact: |
|
|
