Parinti si copii : A fost o vreme cand credeam ca stim ce trebuie facut
Viata nu e usoara pentru adolescentii de azi. Au multe de dovedit si multe batalii de castigat. In primul rand, trebuie sa-si gaseasca drumul in bruiajul actual general, sub presiunea colegilor, a timpurilor, a corectitudinii sau incorectitudinii politice, sa razbata prin zidul relatiilor deja existente in domeniile in care vor sa patrunda.
Contrar la ce stim ca trebuie facut, noi, parintii, proiectam cumva asteptarile, succesele, insuccesele si visele noastre asupra copiilor nostri.
Pentru ca muzica a fost o oaza de satisfactie pentru mine, am incercat sa-i inlesnesc baiatului meu, Alexandru, o educatie muzicala de calitate. Eram proaspat veniti in Canada, eram alergati si disperati sa reusim, eram sub un stress imens, dar imi faceam timp sa ma duc cu el la Royal Conservatory of Music; imi lua mult timp sa il duc acolo, dar merita. Alexandru avea un loc in programul “royal”, participa la clase de teoria si istoria muzicii si lua lectii private de pian in cea mai selecta institutie muzicala de aici. Totul parea sa fie la superlativ.
Alexandru facea progrese bune, ajunsese chiar sa cante in concerte. Intr-o buna zi, insa, mi-am dat seama ca de fapt Alexandru nu va face din muzica o cariera. Eram intr-un loc public unde canta splendid un pian si eu am ramas tintuita langa el. Alexandru insa a trecut glont pe langa pian si s-a indreptat spre un magazin de piese electronice. Atunci am inteles ca pianul nu era chemarea lui, erau alte lucruri care il interesau mai mult.
Acum stau sa ma gandesc: de ce sa cred ca Alexandru ar fi fost mai bun daca devenea vre-un instrumentist? Pentru ca mi-ar fi placut mie sa fie unu’? Am realizat ca asteptarile mele erau deplasate. De fapt, ceva mai tarziu, Alexandru m-a si intrebat: “Daca tie iti place muzica, de ce nu canti tu?” Intrebare corecta, daca stai sa te gandesti.
Alexandru si-a gasit in schimb alte chemari, desi nu erau planuite de mine. Si-a ales un domeniu de studiu unde este creativ, unde poate aduce perspective proaspete, noi, inovative. Pentru ca el e un tip sharp, intuitiv si analitic, alegerea i se potriveste foarte bine si se aliniaza perfect cu visele lui entrepreneuriale. Pe scurt, interesele, abilitatile si sensibilitatile lui sunt foarte diferite de ale mele, pe el il intereseaza si-l satisfac alte lucruri; el gaseste alte feluri de a se incarca cu energie si alte oaze de frumusete si pace interioara.
De multe ori, copiii nostri cresc altfel decat noi; asta nu ii face nici mai rai, nici mai buni, ci doar altfel. Decat sa creasca in umbra succeselor noastre, dupa gandurile noastre, ei se inventeaza in termenii lor, o iau de la zero, de la descoperirea de sine. Noi cel mult le putem da cate un sfat, cate o parere, dar ei vor lua numai ce le trebuie din ce le oferim, caci totul trece prin filtrul lor. Noi ramanem doar influente exterioare, uneori chiar mai putin importante decat ce le spune colegul de banca, sau ce vad la televizor. Asta va trece insa; astazi imi aduc mai bine aminte ce-mi spunea tata decat oricine altcineva.
M-am intrebat adesea care e rolul nostru in formarea copiilor? Ce ar trebui sa le spunem si ce sa descopere singuri? Cred ca rolul nostru ar fi sa intelegem ce-i intereseaza pe ei, nu pe noi. Ei ar trebui sa stie ca au dreptul sa afle cine sunt ei de fapt si ce vor de la viata. E posibil ca ei fie interesati de ceva ce noi nici n-am gandit vreodata, ce nici nu intelegem... asa ca tot ce putem face e sa le aratam ce alternative exista si sa creem oportunitati ca ei sa poata alege ce-i intereseaza. Daca avem si talentul sa simtim la ce vibreaza ei, cu atat mai bine, dar pentru asta trebuie talent si nu oricine il are. E insa rezonabil sa ne asteptam ca ei vor avea alte valori si idealuri decat noi.
Cred ca din multe puncte de vedere copiii nostri vor privi un pic mai departe decat noi, caci invata din experienta noastra, din ce a mers sau n-a mers pentru noi. Ei au avantajul cunostiintelor noastre, fara sa aiba acelasi bagaj. In plus, ei sunt mai adaptati, mai adaptabili la lumea exterioara. Din acest punct de vedere sunt optimista pentru ei.
Vor avea insa de corectat multele greseli pe care parintii lor le-au facut, de multe ori chiar in numele lor. Noi am adus progres in diverse domenii, dar am introdus o multime de probleme care inca isi asteapta solutiile. Lasam in urma un mediu inconjurator mult mai epuizat, mai dezechilibrat decat l-am gasit la venirea noastra pe lume. Am facut oare treaba buna cata vreme a fost randul nostru sa facem ceva?
A fost o vreme cand credeam ca stim ce trebuie facut. Aveam chiar impresia ca stim diferenta dintre bine si rau. Intre timp am uitat.
In aceste conditii, ma intreb ce drepturi avem noi sa le spunem copiilor ce sa faca?
O alternativa ar fi ca in loc sa le dam sfaturi, sa-ncercam sa-i incurajam in ceea ce vor ei sa faca. Avand in vedere ca succesul e oricum relativ la idealurile si dorintele copiilor nostri, poate ca de fapt fiecare stie mai bine ce i se potriveste. In aceste conditii rolul nostru ar fi de suport neconditionat, rabdator, al drumului ales de ei, mai departe. Vom deveni astfel martori la miracolul transformarii tinerilor nostri in fluturi minunati, care-si intind aripi splendide peste lume, in culorile proprii.
Milena Munteanu
milena_v26@yahoo.com
|
Milena Munteanu 12/22/2011 |
Contact: |
|
|
