De vorbă cu Madonna, despre ultimul ei film
Imbrăcată cu o bluză rosie si fustă neagră mu-lată pe corp - Yves Saint Laureant -, cu pantofi negri cu tocuri înalte si având pe mână o brătară creată special pentru ea de Cartier, Madonna a intrat modest în sala de conferinte a hotelului. Poseta neagră, făcută de Givenchy si colierul sculptat cu literele W.E. – (titlul filmului despre „afacerea” Printului de Wales, devenit Ducele de Windsor si a sotiei lui, M-me Simpson, pentru care a renuntat la tron – film pe care l-a scris si regizat) - totul de bun gust, inclusiv ceasul–un Jacob & Co.
RA: Am să intru direct în subiectul interviului nostru de azi : este vorba despre povestea clasică a secolului când cineva, care urmează să fie regele Angliei, renuntă la tron ca să fie împreună cu iubita lui, în cazul filmului tău – o americancă divortată al cărei statut era ne-acceptat de familia regală. Interesant este că ai abordat un unghi de vedere mai modern - si ai accentuat atât responsabilitatea, cât si impactul ei fată de un asemenea gest.
M: Intr-adevăr, noi, femeile, încă visăm să fim cucerite de un print si credem că dragostea perfectă ne va schimba radical si, desigur, că aceasta ne influentează enorm de mult să ne comportăm si mai special decât înainte de a ne îndrăgosti dar, oricât de întelegător ar fi bărbatul, tot în mâna noastră este decizia de a fi împreună sau nu, considerând că nu e de glumit să fii cu cineva tot restul vietii.
S-ar putea ca lucrurile să arate bine pe hârtie, dar nu si în suflet ! Iar lectia este că nu trebuie să ne bazăm pe nimeni, decât pe decizia noastră proprie, doar stim asta, nu ?
RA: De acord, dar ce faci când speri la o scară foarte înaltă si reusita este extrem de mică sau deloc ? M:Te referi, mai ales, la viata profesioanală ?
RA: Da, mai ales....
M: Depinde de ce schimbări îti oferă viata, mai ales că se întâmplă destul de des si te astepti mai putin...
De exemplu, Mohammed Al Fayed are în colectia lui scrisorile dintre acesti îndrăgostiti, Edward VIII si Wallis Simpson (Printul Edward si M-me Simpson care au devenit mai târziu, după abdicare, Ducele si Ducesa de Windsor) - si a fost foarte important să le citesc în pregătirea scenariului, dar n-am fost sigură că o să accepte. Asa că am cerut să mă întâlnesc cu Al Fayed, pur si simplu, să-l întreb dacă ar fi de acord să mă lase să le citesc. Mi-a arătat că le are, dar a vrut să înteleagă cum si în ce măsură vreau să le întrebuintez.
Ei bine, am avut câteva întâlniri în care i-am explicat scenele din scenariu si eram cât pe aci să renunt, se lăsa cam greu ; dar, la ultima întâlnire, mi-a spus că e de acord, mai ales dacă îl ajut să adune câteva fonduri pentru organizatia de caritate condusă de fiica lui si care ajuta copiii săraci si abuzati în Anglia. Un fel de schimb de favoruri la care, desigur, am fost de acord si m-a lăsat să turnez în resedinta lui.
RA: Cum se face că preferi cultura franceză?
M: Si copiii mei merg la un Lycee... probabil pentru că am colaborat întodeauna cu artisti francezi, fotografi, regizori, dansatori, coregrafi, fashion designers, care m-au influentat mult..si care au ceva extrem de special, asa simt, întodeauna am simtit asta !
RA: Da, acelasi sentiment îl am si eu, poate că findcă sunt născut în Europa !? Si pentru că veni vorba, costumatia din film are o anumita flavoare... care sunt couturierii care-ti place cel mai mult ?
M: Nu uita că vorbim despre perioada dintre 1920 si 1930...; da, îmi place foarte mult pe-rioada aceea în care s-au evidentiat marile case de modă cum e Christian Dior, Vionnet, Balenciaga, Schiaparlli, care au facilitat mult aparitia celor ca Yves St. Laurent pe care-l admir mult – si apoi Givenchy, Steve si Alex-ander McQueen - regizorul.
RA: A fost dificil să creezi un film care, în acelasi timp, este un epic, dar si extrem de personal, este adevărat ?
M: Foarte ! Chiar foarte dificil ! Pentru că vrei să păstrezi concomitent autenticitatea perioadei si viată luxoasă pe care au trăit-o, dar trebuie să si pătrunzi în viata lor intimă, cu alte cuvinte să vezi ce este în dosul măstilor, să divulgi fatada pe care o trăiesc, dar si sbuciumul personal prin care trec.
RA: Dar să nu uit...cât de specială este satisfactia pe care ti-o dă regia, în comparatie cu actoria si concertele pe care le dai ?
M: Când sunt pe scenă, există un simt primar ce mă leagă cu audienta si, deci, mai putin cerebral, pe când în dosul aparatului de filmat trăiesc mai mult ce-mi trece prin cap si, deci, este un exercitiu mai intelectual si distantat de o audientă vie, cu toate că imi pun inima si sufletul în ambele circumstante, numai că la filmări mă simt mai distantată...
RA: Intr-adevăr, duci o viată bogată, variată ; cum te influentează, ce simnificatie are pentru tine acest stil de viată ?
M: Intr-adevăr, sunt privilegiată având o viată forte bogată profesional, care, de fapt, mă tine sănătoasă si prezentă, este bine, nu ?
RA: Oare ăsta e si motivul pentru care te-ai dedicat să studiezi „Kabbalah”si ai trecut la iudaism?
M: Da, am adoptat si numele Ester... a fost si încă este o perioadă foarte importantă pentru starea mea sufletească, îmi dă o pace si liniste mentală de care toti avem nevoie, tot asa ca si cei care fac zilnic meditatii... energiază pute-rea de creatie...
RA: Si pentru că veni vorba..., fiind multi-talentată, după cum arată si lista de proiecte prin care te-ai manifestat, mai ales după ce te-ai mutat în New York, au fost ocazii când părintii, familia sau prietenii au încercat să te limiteze spunându-ti ce-ar trebui să faci sau nu, ca să te conformezi cu norma celorlalti copii ?
M: Nu tin minte exact ca să mă fi limitat...Dar, stii cum e, lumea are opinii după cum fiecare individ este sau nu dotat - si trebuie să ai tăria si încrederea în tine să faci după cum te duce inima si nu după cum spun altii că trebuie să te comporti...
Intotdeauna am fost aventuroasă, iar în New York am fost si mai mult : acolo am fost, mai întâi dansatoare, apoi am cântat. N-am visat atunci că voi deveni chiar compozitoare or regizoare, nu, n-am visat!
M-am amestecat cu lumea, m-am dus si la auditii de cântăreti, asa, la întâmplare, si când am fost aleasă să cânt într-un fel de operetă, n-am refuzat si nu am spus că sunt numai dansatoare...; era o ocazie rară să-mi satisfac dorinta de a mă manifesta oricum în cadrul a ceea ce-mi plăcea.
RA: Pe ici-colo, au fost svonuri că multi regizori n-au vrut să lucreze cu tine deoarece erai prea, să spunem, svăpăiată si de necontrolat.
M: Intr-adevăr, n-am fost prea docilă, dar nici svăpăiată, cum pretind unii – si, în special, pe scenă sau în fata aparatelor de filmat. Nu, nu am fost, crede-mă ! De altfel, dacă n-as fi avut disciplina profesională, n-as fi putut să devin o regizoare în care producătorii să aibă încredere că pot conduce pe ceilalti actori si echipele tehnice si, deci, să mă sustină.
RA: Okay, actrită pe scenă, regizoare în dosul aparatului de filmat, dar iată ca te-ai încume-tat acum să fii scriitoare si scenaristă. Cum ai reusit, căci asta cere o disciplină si mai mare, ca să nu mai vorbesc de inspiratie ?
M: Procesul meu ca scriitoare? E foarte intens si singuratec...; chiar dacă am un colaborator cu care îmi sucesc capul, după cum face si, el atât de intens, încât trebuie să facem pauză la fiece 2-3 ore si să fabulăm orice ca să ne clarifice mintile când revenim la subiect care trebuie tratat, atât subiectiv, cât si obiectiv – si asta poate să-ti dea dureri de cap, fără doar si poate !
Cred că toti cei care scriu, odată ce si-au ales un subiect căruia să se dedice, necesită o bucată bună de timp când îsi fac tot felul de note si observatii, cercetează ambiantele sau faptele care au de-curs în perioada aleasă, se întreabă ba de una, ba de alta, iar protagonistii alesi trebuie să se comporte cât mai natural, mă rog, le stii si tu ca jurnalist si scriitor..; adevărul este că m-am combinat, de data asta, cu Alex Keshishian, de care probabil stii - si cu care am schimbat tot felul de idei, după care m-am refugiat în singurătatea unei camere austere, pe care am găsit-o si unde am locuit pentru un timp. Pe măsură ce progresam, puneam pe pereti notitele si fotografii reprezentând imagini ce-mi treceau prin cap relativ la situatile alese, cât mai multe informatii despre Ducele si iubita lui, chiar de când erau copii, felul în care se îmbrăcau, gesticulau etc., ca să pot capta energia lor până m-am aflat inundată din plin, în camera aceea, cu perioada în care au trăit.
RA: Multă lume, pe ambele continente, n-au prea găsit-o pe Ducesa – M-me Simpson – foarte fascinantă ; ce părere ai?
M: Ce importantă are ? Dacă el s-a simtit atât de atras de ea, s-a simtit si gata !
Ca o americancă neinfluentată de manierele închistate ale claselor sociale, mai ales cele europene la timpul acela, tocmai asta i-a atras atentia, dat fiind si sponteneitatea de a spune ce vrei fără a avea prea multe rezerve, mai ales dacă cineva este istet si nelimitat de o aristocratie rigidă din care nu multi pot scăpa.
Si asta l-a atras mult, admirând visul american ce accentuează libertatea individului, pe de o parte, iar pe cealaltă ea, de asemenea, era fascinată de felul în care el se manifesta cu reponsabilitătile regale - si l-a influentat să dea atentie oamenilor de rând, ceea ce nu era prea bine văzut de monarhie... si, ca atare, regele se simtea încurajat si inspirat de vederile ei libere, neînchistate, ca în aristocratia engleză.
RA: O situatie reală foarte aproape de fabulele pe care le citim în literatură...
M: De aia povestea lor e atât de fascinantă si chiar clasică...; lumea obisnuieste să iconizeze o monarhie, pe politicieni sau pe cei foarte bogati, fără să considere că ss acestia, la rândul lor, sunt tot oameni, cu bucuriile si necazurile lor, ca orice om de rând !
RA: Face sens, cu toate că întrebarea se pune cum pot cei dotati cu atât temperament si talent să fie depresionati ?!
M: Si au tot dreptul să se-ntrebe, deoarece lumea obisnuită nu vede ce e în sufletul celor bogati- si aici e greseala noastra, a tuturor, sunt convinsă !
RA: Asta asa este!
M: Păcat că n-avem luxul să fim împreună mai mult timp, dar important este să întelegem că suntem cu totii, mai întâi, oameni, indiferent de clasa socială sau functiile din care suntem, renumiti numai prin evenimente sau, simplu, ca parte dintr-o populatie care creste generatie cu generatie, indiferent dacă ne convine sau nu...; si ăsta este punctul de vedere pe care am vrut să-l accentuez.
Nota Observator;
Interviul integral se găseste in forma tipărită a Obserbatorului din 15 decembrie a.c.
|
de la Ray Arco, corespondentul nostru la Holywood 12/21/2011 |
Contact: |
|
|
