Interferentze : Inainte de sărbători
Am citit zilele trecute în cotodianul „Toronto Star”, la rubrica „Ethically speaking” („Vorbind despre etică”), un articol care m-a pus pe gânduri. Autorul, Ken Gallinger, si-a construit rubrica pe structura „Întrebare” si „Răspuns”. Cu alte cuvinte, cititorii pun întrebări si, pe baza acestora, ziaristul face o pledoarie pro sau contra cauzei în discutie.
Tema articolului era inegalitatea dintre oameni. „Întrebarea” apartinea unei doamne al cărei sot trebuia să meargă în vizită la doi nepoti, unul de trei ani, celălalt de sapte. Era chiar în preajma sărbătorii de Haloween si respectiva doamnă tocmai găsise în grădină, printre dovlecii care sunt ornamentul acestei sărbători, unul mai mititel si s-a gândit să i-l trimită prin sot nepotelului de trei ani, ca atentie din partea ei. Sotul a acceptat să-i ducă mini-dovleacul celui mic numai cu conditia ca să-i ducă si fratelui mai mare ceva. La această reactie a sotului, normală după părerea mea, doamna s-a enervat si s-a grăbit să scrie la ziar, întrebând revoltată de ce oamenii trebuie neapărat să se creadă egali. A amintit de sora ei mai mică, din cauza căreia a avut de suferit în copilărie pentru că avea „pretentii de egalitate” cu sora mai mare.
În sectiunea „Răspuns”, autorul dă dreptate doamnei si pledează pentru constientizarea ideeii inegalitătii în care oamenii se nasc, trăiesc si mor. Se insistă asupra faptului că fiecare dintre noi trebuie să aibă în permanentă prezent în minte faptul că ne nastem inegali datorită si unor factori externi, ca cei economici, politici, culturali, sociali, de asezare geografică sau de climat, dar si a unor factori interni, cum ar fi mostenirea genetică a fiecărui individ. Unii sunt înalti si frumosi, altii scurti si mai putin frumosi, unii au talent la limbi străine, altii la sport, unii se nasc ca să ajungă matematicieni, altii, dimpotrivă, sunt dusmani ai stiintelor. Femeile sunt într-un fel, bărbatii în alt fel. Ori, spune autorul, cu cât omul îsi dă mai repede seama de acest adevăr al inegalitătii, cu atât îsi poate organiza mai bine viata în functie de caracteristicile lui personale.
Trebuie să recunosc că faptul că oamenii nu se nasc egali este un adevăr care nu poate fi negat si, citind articolul, am fost de acord cu autorul, dar numai până la un punct, anume acela în care autorul îl acuză pe sotul doamnei pentru refuzul de a duce mini-dovleacul fratelui mai mic fără ca să ducă si nepotului mai vârstnic ceva. Părearea autorului, cu care nu sunt de acord, este că sotul, refuzând rugămintea sotiei, a ratat ocazia de a-i învăta pe copii, încă de la o vârstă fragedă, să se obisnuiască cu ideea „inegalitătii.
Ei bine, iată că, desi am tot respectul pentru jurnalistul Ken Gallinger, remarc o eroare de judecată în articolul domniei sale. Da, este adevărat că ne nastem inegali si că trebuie să fim constienti de această realitate. Si totusi, cred eu, există un „loc” în care absolut toti oamenii din lume sunt egali, fără nicio exceptie. Iar acel „loc” este cel din inima părintilor si a bunicilor.
Doamna respectivă s-a revoltat când sotul a replicat că nu poate să ducă ceva fratelui mai mic fără să-i dea si celui mare ceva. Ea n-a înteles că valoarea mini-dovleacului pe care vroia să i-l trimită fratelui cel mic nu consta în obiectul în sine, ci în iubirea cu care un bunic îi aduce un cadou nepotului. Ori, din acest punct de vedere, sotul avea perfectă dreptate: nu putea să-l iubească mai mult pe unul din frati decât pe celalalt. Dragostea bunicului există în egală măsură pentru ambii copii. Că aceasă dragoste se poate manifesta diferit, asta e altceva. Că mini-dovleacul se potrivea fratelui cel mic, nici acest lucru nu-l pune nimeni la îndoială. Dar doamna a confundat inegalitatea în ceea ce priveste un bun material, cu care e bine să ne obisnuim de mici, cu inegalitatea, total nepermisă, în ceea ce priveste dreptul la dragostea părintilor si bunicilor.
Scriu aceste rânduri în preajma sărbătorilor pentru că, ce altceva sunt cadourile, în general, dar pentru copii în mod special, decât o manifestare a dragostei? Si, în privinta dreptului la dragoste, nu se nasc toti egali?
Mi-aduc bine aminte de o întâmplare de când eram copil. Părintii erau prieteni cu Nicu Steinhardt si odată a venit la noi si i-a adus fratelui meu mai mare, Toma, un fes turcesc visiniu, cilindric si cu ciucure, care, pe Toma, l-a fascinat instantaneu. Mie Nicu mi-a adus tot atunci o cutioară lucioasă de carton, cubică, bleu cu alb, cu niste jucărele în ea. L-am auzit că s-a scuzat fată de părinti că n-a gasit pentru mine ceva la fel de valoros cum era fesul pentru Toma. Dar eu am iubit acea cutie la nebunie si n-am uitat-o nici până astăzi! Era dragostea lui Nicu pe care am simtit-o în ea, ce mai conta valoarea materială?
Da, să-i învătăm pe copii să se obisnuiască de mici cu inegalitătile lumii, dar să nu-i privăm niciodată de dragostea noastră, egal distribuită surorilor si fratilor, mici sau mari!
Sărbători fericite!
|
Veronica Pavel Lerner 12/20/2011 |
Contact: |
|
|
