Sărbători fericite! Merry Christmas! La multi ani !
Se implinesc, curănd, 22 ani de la Revolutia din Decembrie 1989, începută la Timisoara si continuată la Bucuresti si în toată tara. Pentru cei care au luptat atunci, pentru tinerii care s-au jertfit încercând să schimbe istoria nedreaptă care hărăzise României, timp de mai multe decenii, avem datoria să sperăm că adevărul, dreptatea, munca onestă vor triumfa în tara noastră de origine. Se pare că istoria a fost totdeauna nedreaptă, dar, pentru cei care au încercat neobosit să o schimbe, suntem datori să nu ne pierdem speranta că tot ceea ce este bun si curat va dăinui si că jerfa lor va rămâne cu sfintenie
In curand, lumea crestină primeste vestea cea mare, vestea minunată a Nasterii Mântuitorului Iisus Hristos. Sărbătoarea Crăciunului aduce, după prăznuirea Sfântului Mare Ierarh Nicolae, multe bucurii copiilor, dar si oamenilor de diferite vârste - prin sosirea bunului si darnicului Mos Crăciun si prin numeroase datini si obiceiuri statornicite la diferite popoare, românii fiind, prin frumoasele lor colinde, între cei mai de seamă păstrători ai acestor tezaure. In Canada, pregătirile pentru întâmpinarea Crăciunului cunosc o efervescentă deosebită prin animatia de pe străzi, din magazine, prin ridicarea, cu ceva vreme înainte , a "marelui pavoaz" – feeria a mii si mii de becuri multicolore prezentând desene si urări specifice sărbătorilor în locurile publice, pe fatadele caselor si marilor edificii, în parcuri si grădini. Apoi spectacolele, concertele copiilor, studentilor, comunitătilor etnice, formatiilor artistice si institutiilor de spectacole etc. – toate adecvate si dedicate Marii Sărbători. Intreaga suflare românească întâmpină Sărbătorile Crăciunului si Anului Nou cu bucurie, cu optimism, cu sperante către prosperitate si legitimitate în România, în toate domeniile, iar comunitatea noastră din Canada manifestă optimismul robust, îndreptătit de fapte, privind continua dezvoltare a tării de adoptie sub semnul democratiei, cu promovarea, ca si până acum, a concordiei si multiculturalismului.
Iubiti cititori, mesajul nostru penru anul care vine este unul de nădejde si de încredere în valorile, întelepciunea si credinta românilor, oriunde se află ei. Depinde, în fond, numai de noi să nu le lăsăm să se pervertească sau să moară. Depinde de noi ca toate acestea să aibă un viitor. Neamul românesc a rezistat si va rezista istoriei. Despre oamenii mari ai acestui neam, despre valorile lui reale, despre eroii si sfintii lui, despre împlinirile si suferintele lui, despre acele lucruri esentiale ale unui popor, ale unei istorii. a încercat gazeta noastră să vorbească.
In paginile revistei tipărite sau site-ul publicatiei am incercat să promovăm valorile, traditiile, istoria si cultura canadiană . O tară minunată, Canada, care - i purtăm respect si admiratie.
Aproape fiind, de sfârsitul anului , va rugam sa primiti si mesajul nostru, al unor oameni care de-a lungul anilor, si-au pus talentul, timpul (liber) si dragostea pentru frumos, în cuvinte - atât de potrivite cât s-au priceput .
Va invităm, sa fiti parte, la evenimentele culturale organizate de revista Observatorul - Cenaclul Nicăpetre si in anul 2012.
Multumim valorosilor nostri colaboratori voluntari. Multumim celor care prin reclame sau abonamente ne-au ajutat să tinem această revistă vreme îndelungată si-i invităm în continuare să fie alături de noi. Multumim celor care s-au ostenit să ne trimită cuvinte de încurajare sau să ne semnaleze greseli.
Sărbători fericite! La multi ani ! .
|
Dumitru Puiu Popescu 12/19/2011 |
Contact: |
|
|