Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


„Martori ai istoriei” de Pusa Roth - în premieră la Radio România Actualităti

Martori ai istoriei, teatru radiofonic serial de Pusa Roth, este un proiect special al Societătii Române de Radiodifuziune, dedicat împlinirii a 22 de ani de la Revolutia din decembrie 1989. Cele cinci episoade, în regia artistică a lui Vasile Manta, vor fi difuzate în zilele de 15, 16, 19, 20, 21 decembrie, la ora 23.00, la Radio România Actualităti.

„Am ales cinci subiecte, spune autoarea, cinci momente care mi s-au părut că pot suporta povara fictiunii, mai ales că există destul de multe semne de întrebare asupra unor evenimente petrecute acum 22 de ani. Pentru acest serial am folosit documente care au fost făcute publice, dar si declaratii si documente care nu au apărut nicăieri până acum.” Într-un limbaj teatral adecvat, expresiv, refăcând atmosfera tensionată, dramatică a acelor zile, elementele de fictiune potentează reconstituirea documentară a unor momente ale Revolutiei din decembrie. O parte dintre personajele cu nume fictive din Martori ai istoriei au identitate reală: „Multi dintre interlocutorii mei nu au dorit să apară cu numele reale, de aceea, evident, numele personajelor sunt fictive. Sigur, nu este un lucru obisnuit să ceri unor oameni, multi dintre ei greu încercati de evenimentele din decembrie ’89, să devină personaje într-o piesă de teatru radiofonic. Nu poti accepta usor să devii martorul propriei tale suferinte! Cred că doar promisiunea fermă a păstrării anonimatului i-a determinat să vorbească.”

Primul episod, Cimitirul uitat, este dedicat Timisoarei, mai exact victimelor ale căror trupuri au dispărut. În al doilea, Ucisi în noapte, Pusa Roth are ca punct de plecare declaratia unui revolutionar prezent în stradă în noaptea de 21 decembrie 1989, la Bucuresti. „Istoria – spune Ion Stefan – trece peste ziua de 21 decembrie foarte usor, ca peste orice altă zi de iarnă, înainte de Crăciun, usor însorită. A fost un miting, a fost o represiune, au fost si ceva morti si răniti si după aceea noi am erupt către izbăvire si fericire. Ziua de 21, din punctul meu de vedere, este unul din cele mai mari masacre, pentru că s-a derulat practic de-a lungul a mai putin de douăzeci si patru de ore, perioadă în care au fost omorâti 50 de oameni, 598 au fost răniti prin împuscare, înjunghiere si împunsi de baionete, peste 1000 arestati.” În scenariul Pusei Roth, declaratia dată de Ion Stefan în fata procurorului, în anii ’90, reface atmosfera din după-amiaza si noaptea de 21 decembrie 1989, cu baricada de la Inter dar si cu un episod mai putin cunoscut: „baricada mică” din fata Magazinului Cocor.

Sibiu mon amour, episodul al treilea, este dedicat celor 800 de oameni detinuti în bazinul de înot de la Sibiu, pentru că au fost considerati în mod absurd teroristi. Cosmarul trăit în acele zile a lăsat urme adânci în viata acestor oameni. Treptele puterii este povestea unui fost ofiter prezent în primele zile ale Revolutiei la datorie, în sediul fostului Comitet Central, unde a fost învinuit de terorism si arestat. În după-amiaza fierbinte a zilei de 22 decembrie, după plecarea cu elicopterul a cuplului Ceausescu, în sediul C. C. , „rând pe rând a venit un grup care a fost înlocuit de un altul s.a.m.d. Pentru că trebuia să existe vinovati, nu spunem că nu au fost si vinovati, oameni care si-au făcut datoria au ajuns să fie învinuiti pentru acte de terorism sau diversiune. Dacă vorbim de terorism, nici acum, după 22 de ani de la Revolutie, acest subiect nu a fost elucidat pentru marele public.”

Episodul al cincilea, Ultimul zbor, are ca subiect evenimentele de la Aeroportul Otopeni, din dimineata zilei de 23 decembrie 1989, când au fost ucisi 48 de elevi de la Scoala de subofiteri de la Câmpina. „Supravietuitor al măcelului de la Aeroport, Max, nume fictiv, s-a retras din Armată si încearcă de 22 de ani să uite acest episod. Dar cum să uite când nici acum nu are o explicatie plauzibilă? După 22 de ani a avut puterea să povestească…”

Rememorarea, retrăirea momentelor cumplite devin procedeu de constructie în cele cinci acte teatrale ale Pusei Roth. Coplesitoare prin tensiune si emotie dramatică, această reconstituire impresionează totodată prin autenticitate. Regizorul Vasile Manta, care a realizat si coloana sonoră, a alcătuit o distributie excelentă, cu o varietate de voci, conferind textului ritmul si atmosfera potrivite, urmând creator elementele de constructie si reliefând detaliile pentru a asigura autenticitatea necesară. Ai într-adevăr impresia că te afli, prin intermediul scenei imaginare a teatrului radiofonic, în locurile în care s-a scris această istorie de foc si sânge.

Actorii au retrăit momentele teribile ale evenimentelor din decembrie ’89. Veti asculta remarcabile interpretări ale personajelor imaginate de Pusa Roth: Mihai Constantin în rolul Colonelului Nicu Stan (Treptele puterii), Dan Astilean (Ion Stefan), nuantând expresiv lunga declaratie-rememorare (Ucisi în noapte), Mihai Dinvale si Eusebiu Stefănescu în rolurile celor doi muncitori de la Sibiu, András Demeter, construind cu un registru dramatic foarte bogat si plastic personajul Maximilian (Ultimul zbor), Ruxandra Sireteanu în rolul mamei care si-a pierdut fiul (Cimitirul uitat si Ultimul zbor), Dan Condurache, cu expresia cinică adecvată în rolul colonelului care ordonă calvarul celor 800 de oameni la Sibiu. Rolurile episodice, multe, din acest serial au la rândul lor un relief aparte, ca si scenele în care apare multimea de revolutionari, realizate prin mixarea înregistrărilor din studio cu cele selectate din benzile de la Revolutie, păstrate în Fonoteca Radioului. Cu sprijinul prof. univ. Mihai Mălaimare, care ne-a pus la dispozitie cu generozitate grupa sa de studenti de la Universitatea „Spiru Haret”, am putut realiza convingător aceste scene dificile, care dobândesc aici un cert relief artistic.
Costin Tuchilă

În distributie: Mihai Constantin, Dan Astilean, Mihai Dinvale, Gelu Nitu, Mircea Constantinescu, Mihai Mălaimare, András Demeter, Ruxandra Sireteanu, Stefan Velniciuc, Mihai Niculescu, Dan Condurache, Eusebiu Stefănescu, George Grigore, Orodel Olaru, Serban Gomoi, Gavril Pătru, Ionut Kivu, Marius Călugărita, Anca Sigartău, Daniela Ionită, Virginia Rogin, Gabriela Baciu, Ana Maria Dinculescu, Sorin Dinculescu, Rares Zimbran. Au participat studentii anului al II-lea Actorie, Facultatea de Arte a Universitătii „Spiru Haret” din Bucuresti, prof. univ. Mihai Mălaimare: Mihaela Albu, Stefania Elvira Antonescu, Alexandra Laura Maria Borodan, Ema Alexandra Done, Alexandru Marian Floroiu, Sebastian Ghită, Mihai Hurduc, Ana Maria Iordache, Andreea Irina Iosif, Antonio Tadeus Mincă, Narcisa Mitran, Liana Pecican, Georgiana Elena Vratiu. Documentare: Gheorghe Ivascu. Regia de montaj: Mirela Anton, Bogdan Golovei, Dana Lupu, Robert Vasilită, Radu Verdes. Regia de studio: Janina Dicu. Redactor si producător: Costin Tuchilă. Coloana sonoră si regia artistică: Vasile Manta.


http://libersaspun.3netmedia.ro/cultura/%E2%80%9Emartori-ai-istoriei%E2%80%9D-de-pusa-roth/





Postat de Costin Tuchila - in Liber sa spun     12/18/2011


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian