Transcripturi din constient de Eliza Macadan
Motto : Sublimalul este ,,răsadul” cuvântului rostit Rostirii.
Poezie a imaginilor pline de semnificatii afective si intelectuale, izotopice, spatial - izomorfe semantic. Sentimentele sunt mărturisite la limita inferioară a senzatiilor, intuitiei, reprezentării. Ingeniu genuin ... si ingenuu, totodată. Ideile poetice, eliberate de prejudecata simbolului determinativ, sustin, precum într-un jurnal infinit, semnificatiile eului semnificat. Eul fizic si artistic fură revelatii, din inconstient, din hazardul cuvântului interior, grăbit spre constiintă de biciul Rostirii, rostitului – copie, palimsest în / spre hieroglif, în / spre grafia sunetului prins în semn.
De unde titlul cărtii poetei Eliza Macadan.
Fiecare poem-fără titlu-leagă ori eliberează interpretarea, disolutia cosmogoniei ideilor latente, spre izbânda luceafărului iluminării telurice. Fiecare poem respirat fizic si metafizic. În două trepte ale ... disolutiei.
Cauza materială, cuvântul, află forma cauzei formale, esentiale, finale, întorcând pe toate fetele lexicul poetic, deviatiile sale semantice. Deseori, oglindind iregularul detaliilor (con)citadine. Uneori, impresiile unui pelerin la capătul lumii, împovărat de rugăciuni existentiale : eu umblu în cuvinte, prin cuvinte, fără un cod de procedură (penală) / am să mă convertesc încet / o mie de ani înainte / la religia care va veni / voi privi prin hubloul cimitirelor – cratere infernale / de pe Pământ si Lună / nu voi mai pleca haihui / de pe tărâmul iubirii (pg. 32-33).
Această unitate – identitate a fost selectată (de mine) din partea finală a poemului 32 (pg.32) si a poemului întreg 33, în scopul reliefării eului artistic – pelerin în cuvinte, dar si în ... tărmul iubirii astrale.
Partea întâi a poemului 32 (a detaliului iregular), însă, edifică, prin deviatie semantică, această unitate, astfel : un ceas de aur / bate de zece ori / la kilometrul zero / o femeie cu pielea neagră / îneacă florile din parc / cersetorul îsi face singur criza de epilepsie / din sala de judecată ies amânatii / eu umblu la cuvinte, prin cuvinte fără un cod de procedură.
Evidentă tehnică – hermeneutică, sintaxă temporală, a reportajului, epic al reportajului. Joc al subiectului dinamizat dramatic de epitete calitative, cantitative, pertinente, impertinente, redundante si sinestezii subtile ; pielea neagră ( epitet calitativ ) îneacă florile (sinestezia om – floare).
Joc al tropilor : metafora, sinecdoca, metonimia, ca forme mai tari, mai slabe, ale comparatiei, subtitutiei, contiguitătii si incluziunii lor.
Iată acest joc în poemul 30 : se tolăneste ziua asta peste toată lumina (sinecdocă; toată lumina, metonimie si sinestezie : se tolăneste ziua; omul = timp) / firele de iarbă îmi cresc pe sub frunte (redundantă de speta I, circumstantială, inversiune din : îmi cresc pe sub frunte firele de iarbă, dar si constructie a unei noi specii în / pe ... frunte) / trecătorii sunt travestiti în costume metalice / castitatea se sufocă (sinestezie si sinecdocă) / îmi bagă degetele în ochi / femei târâte de câini în lesă (redundantă – inversiune, epitet lung – impertinent) / tot mai la umbră / m-am săturat de ziua asta nesătulă (din nou sinestezie : timpul = animal).
Transcripturile Elizei Macadan nu sunt copii ale inconstientului pe ... constient, în constiinte senzoriale, empirice. Dimpotrivă, o transpunere a eidos-ului aristotelic în forme estetice, dar si ... materiale. Prin tertul inclus al unui prezumtiv tu, el, prin tertul exclus al sinelui : eu sunt sinele; sinele esti tu; eu sunt tu. Precum în poemul 26 : cineva / îmi scrie / pe pereti / în întuneric / poeme captive (eu sunt sinele) eu sar direct în picioare / respir cu plămânii tăi / merg cu mâinile tale / (sinele esti tu) scriu cuvintele tale (eu sunt tu : principiul tertului exclus, dar si ... inclus).
Sinecdoca, incluziunile si apartenentele întregului în parte, părtii la întreg, ca si metonimiile ferecate de aliante substitutionale, abundă poemul Elizei Macadan : - pe culoarele visului pământul tremură (pg. 24); eu merg în cimitire generice / să cer binecuvântarea / tatilor absenti (pg. 25); inima rea / la capra podului / strănge bănuti de argint să-si cumpere lacrimi (pg. 22); casa din somn e în flăcări (pg. 21); poemul rămâne suspendat / la etajul plin de gelozie polifonică (pg. 82); într-o batistă udă de lacrimi, (găsesc) monograma caducă (pg. 82).
Parcursul poemelor iluminează diurnul si nocturnul cu aceeasi intensitate. Fapt ce caracterizează regimul diurn – nocturn al poetei Eliza Macadan, până în devieri semantice paradoxale : dimineata aprinzi lumânarea / dansează umbre [...] / spiritul meu face cu mâna / de la fereastră / pregăteste trei mese pe zi / asteaptă întunericul peste partea asta de lume / să poată în voie / cu viteza luminii / zbârnâie firul rosu / de la capătul pământului (pg. 86).
Imaginile izomorfiei focului (cele subliniate în text) se supun raportului de temporalitate, conceptului distentio animi (Augustin), dinspre instantaneitate în eternitate. În poemul 86, prin : de la capătul pământului. În poemul 80, prin : urcăm în ultimul tren / spre neant / cu un bagaj de mână. În poemul 81, prin : zbor agătată de pietrele pe care le arunc în cer. În poemul 79, prin : nu e cer care să cadă / suntem noi / care mergem în sus.
Alteori, temporalitatea, în diferitele ei nuante referentiale, este orientată spre finalitate reală, a fiintei – spre – moarte, (Heidegger), constiintă a finitudinii infinite.
Cum acesti timpi secventiali fizici si metafizici stau / se succed fără succesor, în frumosul de ascultat si lăudatul de mine, poem 78 : magnolii de iulie (timpul I) / stau oarbe în frize de un secol (timpul II) / absurdul e împărat peste sisifi de rasă pitică (metonimie – Albert Camuss) / a înflorit asfaltul a doua oară (timpul III) anul acesta (timpul IV) / luna trece la relanti ( timp 1 , subversiv) / pe banda întâi (timp 2, subversiv) / si-i salvează pe orbii care mai pot fi salvati (timp 3, dramatic) / eu confectionez ambalaje decorate cu versuri (timp metafizic) / să împachetez canicula (fizic năruit existential).
Timpul fizic, timpul măsurat terestru, geofizic, nu sideral, se repetă parcă (ir)eversibil în multe si multiple ipostaze existentiale : amiază, frontieră cotidiană [...] în anotimp nu se mai întâmplă nimic (pg. 88); în fum se duc anii / timpul îi aprinde / unul câte unul (pg. 89); vara / a început iar să-si facă de cap / [...] nu mai sunt aniversări / să mă treacă frisoane de vesnicie (pg. 83).
Intimitătile, poetei Eliza Macadan, sunt eternităti ori efemerităti ale asteptării, expectatiei, anxietătii, o moarte înaintea vietii ce trebuie consumată, o viată dinaintea mortii ce trebuie ... parcursă indiferent sub / în dinastia asa cum este asa va fi. Bine articulată singularitate cu articole (ne)hotărâte hotărâtoare : o viză pentru iubire / o taxă / un formular tip / un decret lege / o hotărâre / astept/ deasupra oceanului / până să se întâmple / un incident diplomatic / un scandal de presă / o miscare tectonică / să mă aducă la tine (pg. 58).
Poem ce trădează din plin, totodată, eul artistic, în conflict cu eul ocupational, a unui reporter de stiri externe pentru o sărmană tară a iubirii (ne)mărturisite.
Intimitate aspirantă la eternitate prin defăimare cristianică : pe aici mă aplec / să trec pe sub lună / mă tin de catarge / rădăcinile copacilor stau înfipte în cer / printre cruci sincrone / cade moloz planetar / roata trebuie reinventată / singura fată cunoscută e a ta (pg. 76).
Ori prin autoritate dictatorială, specifică poeziei postmoderniste, care abhoră (detestă) mângâietor clasicul, ordinea antică a elementelor poetice : prozodice si sonore, prin noi asezări intradiegetice : casa mea nu e din lumea aceasta / am ocupat abuziv / trei sferturi din noapte (regim1 nocturn) / pe jumătate oarbă (nocturn 2) / tes gânduri între bine si rău / somnul meu (nocturn 3) nu e în lumea aceasta / aurul din inele / s-a topit în fotografie (nocturn 4) / curge-n zăvoare (nocturn 5) (pg. 65).
Poem scris în regim nocturn, cu dominanta vegetativă a viermelui, cârtitei, paianjenului, a crisalidei - intimitătii germinative.
Moartea – intimitate este o (di)solutie a temporalitătii asuprită de ... destin, o binefacere escatologică, în conceptia plastică a poemelor Eliza Macadan :
poetul bătrân / ridică ochii din Biblie / spre cer / să vadă urmele apocalipsei / în asteptare (aceeasi stare crisalidică) să iasă din corp (sufletul are forma corpului) nu mai doarme, nu mai mănâncă (mortificarea ca purificare) / în miezul zilei ( în văzul lumii) / moartea trimite sms-uri / cu mesaje automate (...amoroase) / îi cheamă pe toti din listă / la ultimul randez – vous / în spatele bisericii din centru (grotesc, ironic) / toti se ridică de la pământ / cu moartea (pre moarte călcând) de mână zburând (defăimare cristianică, ironie optimistă).
Poemele Transcripturi, din inconstient, în constient au / sunt continuu spatiului nocturn, ca substantă a cuvântului sublim, sublimal. Această sublimalitate a nocturnului se reflectă în simbolul lunii, invocat, ritualizat, dincolo de ... intimităti germinative :
anticii rostogolesc luna prin iarbă / ziua s-a strecurat / afară din mine (pg. 28); încuiati-mă în luna plină (pg. 61); luna se asterne prin mine / să-mi lumineze dorinta (pg. 92).
Alături de moarte, de un alt tărâm ... selenar : Cu noapte-n cap, plimb moartea pe bancheta din spate / [...] la prânz, pe trotuar, moartea plimbă cătelul / pe la nepoata cu bunic (pg. 42); azi moartea asta turbată / nu lasă un copil să se nască (pg. 43).
Sublimalul, cum ar spune poeta : semantica închisă pentru inventar, se trădează în, neasteptatul ,,cuprins”, care, contrar (ne)asteptării, dă titlul poemelor chiar primul vers al poemelor fără titlu, din carte.
Scop ori întâmplare, folosind axioma alegerii secventiale, asupra acestor titluri, nominalizate în cuprins, poeta construieste, reconstruieste instinctiv, aleator, noi poeme. Iată două poeme, construite (de mine) prin axioma de mai sus, si sugerate de poetă, spontan, nouă : Poem însumat, I, din tilurile consemnate, în cuprins, la paginile 46 – 58 : stau lungită pe acoperisul lumii / în apocalipsa asta / rămân aici un secol / traversez ere geologice / în sus si în jos / întorc pagina / în cutia de rezonantă a somnului / nu mai am patrie / în taine / în pânzele lor / nu mai am zile / înmatriculez fiecare dorintă / cu o viză pentru iubire / prin gardul terasei de la care mă uit.
Poem însumat, sublimal, II, din titlurile consemnate în ,,cuprins” la pagina 60 - 69 :
Încuiati-mă / pe roti / frunzele plâng de toamnă / cineva aruncă / o cioară parabolică / iesită din minti / petrecere de crăciun / ziua de azi / ochi de tigru / casa mea nu e din lumea aceasta
Creatia literară este traducere si interpretare. În poezia Transcripturi din constient, scrisă de Eliza Macadan, am aflat plăcerea acestor două misiuni, travalii exegetice. Si nu veti regreta încercând si dumneavoastră o călătorie fără prejudecată în judecătile ei poetice.
Arhitectura poemelor ei acceptându-vă romantici, iubitori de simboluri dar si înfăptuitori de conversatii cotidiene livresti. Hrănindu-ne, mai întăi, inocenta memoriei recursive. Cum ne sfătuieste si poeta, în ultimul poem al cărtii sale :
Inocenta fără ochelari de soare / e un stigăt de luptă, oprit în durerea lecturii.
|
Ioan Toderită 12/17/2011 |
Contact: |
|
|
