Gânduri si poezie
Har
În luminisul dintre gânduri, Bat cu-ndrăzneală două scânduri, Sădesc acolo câte-o floare Si-apoi un răsărit de soare
Si pun altoi de lămâită, Apoi un suflet de fetită, Zambile roz si busuioc S-aducă inimii noroc,
Si fac un gard doar din cuvinte Să ia confratii toti aminte Cum se clădeste-o casă nouă Când ti-este sufletul de rouă.
Iubirea-i un izvor
Vreau să scriu pe cerul lunii Cu flori albe de petunii, Vreau să scriu cu ghiocei Pe ierni grele cu cercei,
Tipăt încropit în noapte, Litere nedescifrate, Vreau să scriu bolti de cuvinte, Frunze galbene si sfinte,
Dimineti de bob de rouă, Vreau să scriu în lună nouă, Vreau să scriu în tine, dor, Că iubirea-i un izvor!
Ca pe-un fir
Ca pe-un fir ne toarce clipa, ca un caier, viata toată Îsi împutinează tortul în a vuietului gloată. Ne mânjim cu praf de stele, credem că devenim zei Si ne închinăm, în parte, la atâtia dumnezei.
Dorim soarele să-l prindem, raze să-i furăm tiptil Si pământul de sub tălpi ni se pare că-i putin. Luna când pe boltă suie ni se pare că-i a noastră Si am fereca în curte, chiar si-ntinderea albastră.
Ne zidim palate scumpe, poleite cu cristale, Căci uităm de-a noastre zile care sunt tot mai amare. Aroganti cât se cuvine si orbiti de bani si slavă, Noi uităm în orice clipă de a vietii grea otravă.
Vesnic ne dorim fotoliul cel mai scump si cel mai mare, Ne-mbătăm doar cu iluzii, căci moartea e-n fiecare. Când credem că stăpânim tot pământul laolaltă, Ne trezim într-o clipită drept pe lumea cealălaltă.
Drum greu
Umblăm hipnotizati de vesnice-ntrebări. Fantomele încep să ne alunge Si apucăm pe palide cărări Nu lacrimi în cuvinte-avem, ci sânge!
Ne rupem, osteniti, si zdrentele murdare. Suntem păpusi zvârlite fioros. E-adevărat sau doar ni se năzare Că-n jurul nostru, nu mai e frumos?
E totul un regret
Azi, toate-n lume sunt doar lungi regrete. N-am bănuit s-avem de ele parte. Am zgâriat cu unghia-n perete Să ne topim, ca ceara, pân la moarte?
E totul invers, mă apucă sila. În jurul meu, se pângăresc nerozii. La usa noastră, se asterne mila Si-n ghenele murdare, se nasc plozii.
La colt de stradă, se adună dracii. Umblă-n nestire haitele păgâne Si muribunzii-si numără colacii În jurul nostru, soarele apune.
E totul un regret, regret masiv. De-abia mai dibuim, orbiti, lumină Si porii lumii, iată, se închid Nu o cunosc deloc, îmi e străină.
Dac-am putea să emigrăm în cer, Să stăm la focul stelelor plăpânde, Să nu ne pară drumul efemer, Să fie vis înaripat oriunde…
Mă plimb prin destin
Mă plimb prin destin ca pe-o plajă pustie. Hai, iubito,tine-mă de mână si taci. Mă simt uneori ca-ntr-o grea colivie, Alteori, sunt pe câmpii întinse de maci.
Părintii nostri sunt de mult în cer Si pâinea ce-o muscăm nu-i românească. De dor, pe-aceasta o-nmuiem în zer, Lăsăm speranta-n suflet să ne crească.
Eu sufăr c-am pierdut tot ce e sfânt. Debusolati, ne-nfiorăm spre seară, Nu ne mai curge miere pe pământ Si-n zare, crinii-s pregătiti să moară.
Seară de decembrie
Stau în casă, lângă foc, Lemnele trosnesc, se ard, Vai, ce bine e, ce cald! Timpul însă nu stă-n loc.
Limbile la ceas gonesc, Norii iasă, fug, se -adună, Cerul nu mai are lună, Clipele se rătăcesc.
Orasul, un tablou
Atâta ger alunecă pe zare, Biciul iernii bate fioros. Pomii duc zăpezile-n spinare. E orasul un tablou frumos.
Mi se pare că strivesc sub tălpi Stelele ce-s albe diamante, Si-au căzut luceferii în gropi, Hai, iubito, să le luăm pe toate.
Suntem beti de-atâta alb sticlos, Soaptele se pierd în depărtare, E orasul un tablou frumos, Pomii duc zăpezile-n spinare. Eu port în suflet
Eu port în suflet, casa cu pridvor. O am cu mine, mi-este-atât de dragă! Cu geamuri nalte, poleite-n dor, Si curtea casei, tot atât de largă.
Eu port în suflet pe părintii mei Si-aud cum sună orologiu-n tindă. Miros în curte, florile de tei Si ochii mintii-ncep să se aprindă.
Eu port în suflet, anii de demult. Aud tipând copilul de-altădată. Un cântec din salcâmi tot mai ascult Si-atunci când dorul vine, bat în poartă.
Muzeu
În fiecare-i un muzeu străvechi. E viata retrăită-n amintire. Sunt exponate fără de perechi, Mai vechi, mai noi, mai pline de iubire.
În fiecare, este-un plug pe brazdă, Sau un mănunchi cu secera în ea. În fiecare, este- un suflet gazdă, În fiecare-o adiere grea.
O vatră-n care mama coace pâine, Sau un ogor cu grâul alb, curat. În fiecare, este-un azi si-un mâine, Dar mai ales, un ieri împovărat.
Muzeu-acesta e mai sfânt din toate. Străbunii nostri sunt prezenti mereu. L-am dăltuit cu sufletu-ntr-o carte Si vreau să-l urc în cer, la Dumnezeu.
|
Beatrice Silvia Sorescu 12/11/2011 |
Contact: |
|
|