Fără perdele : Anul "verzilor" !
2011 a fost un an bun pentru “Verzi”!
Teoriile lor s-au materializat mai bine decât “Apocalipsa lui Ioan” sau elucubratiile lui Nostradamus, evreul catolic chinuit de remuscările renuntării la “talmudism” ca si alti refugiati în mânăstiri crestine din muntii unor plaiuri cu mioare vorbitoare.
Bangkok-ul s-a umplut de apă, pârjol peste pârjol în taiga, radiatiile au infestat Japonia, reactualizand “Plânsul Hiroshimei” si toti chinezi poartă măsti în Shaghai bolborosind în aritmetici profitabile la volanul Volkswagen-urilor făcute-n în Mexic. Verzii se culcă între traversele liniilor ferate germane în fata trenurilor cu deseuri radioactive protestând visători, menestrei la curtile dorului de ducă si încântatii de esecul lumii pe care încearcă s-o salveze împotriva vointei sale precum comunistii proletariatul, notiunea dispărută-n socialism si reinventata de revolutiile democratice ale estului în ’89.
Anul 2011 a fost un an bun pentru verzi…
În rationala orânduire umană a succesiunii vremii, 2011 e repetitia uverturii 1812 aplicată la secolul 21 si cântată la tunurile dezacordate ale Elisabetei a II-a cu o orchestră a Uniunii Europene dirijată de un Chinez de geniu după Ceaikovskiana orchestratie pentru conducte în gaz bemol. Spectatori traumatizati de frustrările vietii cotidiene la umbra Acropolei, umiliti de olimpienii speculanti la bursă, tresar în ritmul diabolic al partiturii asa cum musulmanii adepti ai Islamului propus de Muhammad Asan tresar la sunetul bombelor salafistilor, care fac deliciul Yankeilor si propagandei lor anti-teroriste, simptom al râncedei methehne ce le macină politica internă si justifică imixiunea lor în Uma detinătoare de petrol, rezistând astfel, pretind ei, presiunii noilor cărămizi rusesti, braziliene si indiene, puse pe tâtele statui Libertatii în jurul căreia un peltic cu urechi mari construieste o mânăstire a vitelului de aur; mânăstire care are în pivnită o bombă atomica nedeclarată cu care amenintă prelatii politicieni din Teheran.
În anul 2011, un vânzător de fructe din Tunis, si-a dat foc, la fel ca budistii anilor ’70 în Vietnam, protestând în fata unui destin nedrept, în opinia lui, destin care a generat o reactie în lant, subrezind conceptul “Arabic” al industrializatilor democrati din vest, clătinându-le edificiile clădite ca masa lui Urmuz si obligându-i să gândească. Ar fi fost un efect pozitiv, considerând esecul globalizării în 2008, dacă în acest neasteptat tsunami neideologic cauzat de foame, oligarhi politici n-ar fi simtit pericolul adevărului ce miroase ca tămâia. Asa ca atunci când “Othelo Libianul” a sfârsit c-un glont în burtă precum Rică din Obor, nejudecat, asemenea piticului bufon al lui Gorbaciov, ăla cu Vietnamu-n centrul Europei, s-au mai închinat o dată în engleză si franceză Dumnezeului ce i-a ajutat să ascundă încă pentru o vreme smecheriile cu care au luat monopol pe petrolul nord African, eliberând acarul Paun, sau au câstigat alegerile prezidentiale în Franta, umilind-o pe socialista Madame San’Gene.
Au numit turbarea inanitiei “primavara arabă”. Au salvat regii aserviti ai Marocului si-ai Iordaniei, au momit “golanii” din piata martirilor în Cairo c-oaie de general, hybrid politc si carnivor, ceva între felah si Thomson automatic, numit mântuitor democrat si salvatorul natiunii, lăsand fratii musulmani cu ochi-n soare asteptând Sfînxul să zâmbească.
În timpul asta un despot socialist Grec, sorginte sănătoasă dintr-un Nikos Beloianis castrat si-o Hera plină de păianjeni din nefolosintă, plătea regeste măsluitori de conturi ca să-l scape de furia angelicei repudiate încă la noviciat dintr-ale marxismului, reconvertită la democratia crestină cu cruce neagra pe piept. Misitii cu gura mirosind a usturoi, alchimisti de ocazie, n-au putut transforma plumbul pus pe talerul balantei folosit la cântărirea intrarii Greciei în Uniunea Europeană; (repetarea vicleniei lui Ulise împotriva ciclopului orbit) în aur. Si bietul despot urmărit de blestemul Papandreibaniilor s-a dus la Bruxelles, ca Barba Rosa la Papa, cerând iertare-n nemteste.
În acelasi an, 2011, ultima bucată a atlantidei ca si jumatea de tară din insula fără serpi cerseau cu umilintă la portile Berlinului.
2011 a fost un an mitologic, precum se vede…bântuit de spirite de care nu ne mai putem apăra pentru c-am uitat descântul.
Într-o paralelă succesiune a evenimentelor, demnă de intriga “Comediei erorilor” sau plotul cinematografic “O lume nebună, nebună de legat”; Italia ajungea să aducă la perfectiune “Comedia del arte”. Histrionul sef, un compromis între cântăret si Machiavelli, a relansat cu success de public, pentru o vreme, “Noul Carnaval Venetian”, înterpretând el însusi pe Cassanova, dar destul de artificial si neconvingător, folosind mai mult decât ar fi necesar pastilelor papale. Partenera lui de scenă, o dansatoare din buric, minoră dar nubile ce facuse deliciul altor celebritati mondene înainte de-a perora monologul sexual cu cabotinul politic fortat de vanitatea Italiană la transplant de păr castaniu, tip Lonogobard. Imoralitatea contextuala a spectacolului a obligat-o pe brunhilda Angelica si pe căpitanul Fracasse la cenzurarea spectacolului, care de asemenea a fost o piază rea pentru socialistii de dreapta Spanioli.
Precum vedeti, imaginatia semidoctilor a bruscat lumea-ntr-o vrilă sinucigasă de kamikaze, iar spectatorii care platesc TVA pentru bilete îsi pierd răbdarea asteptând concluzia; si-atunci se relaxează spărgând vitrine, arzând afise, ori scuipand pe mormântul visului lui Adenhuaer.
Victima anului 2011 a fost”cel mai simpatic bronzat”, vorba histrionului star al “Noului Carnaval Venetian. Bietul om, norocu-i păleste. Eruditia-i: annerether@web.de
politică, la fel cu idealismul odată molipsitor, nu-i foloseste la nimic în fata imaginatiei semidoctilor si-a neoreformatilor îmbogătiti pe spatele unor enoriasi bântuiti de spaima purgatoriului mormono-crestin, apelând la “ambulanta” mozaică, care cel putin le protejează talantii cu care poate si-or cumpara un loc în raiul vitelului de aur. Nici pană azi n-a fost semnat un tratat de extrădare între Moise si Satan privind cei care evită judecata de apoi.
Ce ne-o aduce 2012? Sigur un concert lectie la “Teatrul Mare “ regizat de omul cu Ras Putin spre deliciul dirijorului Kytay care a introdus semnul 8% în locul becarului inflatiei în partitura,spre rusinea Elisabetei folosind tunurile dezacordate din lipsă de fonduri. Vor mai fi jocuri olimpice la Londra sub stare de asediu, răscoala-n Asturii, în Spania culegători de căpsuni vor fi de origine si cetătenie spaniolă, vor fi târfe longobarde la Milano si Verona dând în judecată regizori români fără o para chioară, se vor juca meciuri de fotbal la Athena, unde intrarea se va plăti-n drahme, de 14 iulie tigani vor fi spânzurati pe Champs Elizee îmbrăcati în costume Armani făcute-n Honk Kong de croitori arabi, tigani mirosind a “our version of Chanel” de la Wall-Mart, vor apare turci democrati apărători ai drepturilor necredinciosilor si zâne braziliene de origine bulgară vor media tratate de pace între USA si Pakistan.
Visul meu de-a trăi la amurg pe-un picior de plai pe-o gură de rai din pretul oilor vândute pe care într-un moment de rătăcire, le-am furat de la un cioban ungurean, se va duce de râpă datorită unui avocat cât un boc, clawn în circul unui marinar mitoman si parvenit, care toată viata si-a dorit să fie pirat, dar n-a reusit pentru că avea scrupule.
2011 se va sfârsi într-o zi…la 12 noaptea.
În acea clipa, pământul va fi scuturat de salve de tun si focuri de artificii.
Oamenii care-l locuiesc vor cânta la unison în toate cele cateva mii de limbi si dialecte, dirijati de histrionii lor sefi: “Unde e iluziile mele care le-am perdut.”
Asta ca să ne-aducem aminte cât de mult contează opinia noastră, mai nou numită a celor 99%.
V-astept la sorcovă, nu prea veseli, nu prea tari…si fără pietre, să nu-mi spageti geamurile, că după aia se vede-năuntru asa de fără perdele sunt.
Dec / 2011 Toronto
|
George Serb 12/7/2011 |
Contact: |
|
|
