Sonetul zădărniciei
Când semenul nu-i fi’ntă, ci robot
Si când sublimul cu noroi e uns
Doar pietre-mi cad pe suflet. Si în tot
Ce îmi doresc în semeni pe ascuns.
Pustiu mi-aduce vorba în zadar
Ce i-o arunc destinului. Să-i cer
Simtire? Sau miracol? Sau vreun dar?
Învinsă, plec să îmi găsesc reper
În visul despre lumea mea din gând
Unde robotii-s oameni si, firesc,
Din goana după timp îi văd doar când
Se mai opresc o clipă si…iubesc.
În lumea invadată de masini
Vom fi, desi-mpreună, doar străini.
|
Veronica Pavel Lerner 12/3/2011 |
Contact: |
|
|
