Marghiloman , "Note politice ", vol IV - V
(Se pare că doar atât a mai rămas din cărtile lui Marghiloman, cărora, imediat după Unire li s-au dat foc, după ce au fost strânse la grămadă. Domnul C.Bona din Timișoara le-a recuperate dintr-un vechi anticariat din acest oraș. Între timp, doamna Vladuca Marghiloman, nepoata demnitarului, domiciliată în Germania, citind însemnările blogului meu, și-a arătat interesul pentru a retipări cartea, dar, se pare, a renuntat între timp, din cauză că nu am reușit să găsim primele două volume. Am încercat să rezum, în cele urmează, câteva din ideile controversate ale premierului, conducând o tară aflată sub ocupatie germană…)
În 1914 România părea mai degrabă dispusă neutralităti, asteptării contextelor favorabile. Poate că administratia, care era incapabilă să elaboreze o doctrină, pe care să o si aplice, s-a plasat într-o ambiantă de pasivitate. Multe intrigi, coruptie, raptul de foloase al unei clase politice croită dintr-o materie amorfă, instaurând, un anarhism decadent, lăsând Europa să gândească si să actioneze. Aspectele victoriei din Primul Război Mondial trăiesc subiectiv în mărturia lui Margiloman, rămasă într-unul dintre putinele exemplar NOTE POLITICE, vol. IV-V, 1918-1919, Institutul de arte grafice Eminescu S.A., Parlamentului nr. 2, 1927.
Acest germanofil a fost lăsat de regele Ferdinand la Bucuresti ca sef de guvern, sub ocupatia germană a lui Mackensen, din 1916, pe când regele si Brătianu fugeau cu trupele prin Moldova, gata să primească azil în Rusia. Memoriile lui Marghiloman au fost arse în 1924 (eveniment fascist) pentru că autorul observa o clasă politică execrabilă. Fruntasii vremii consideraseră initial că, păstrând în plin război tara în neutralitate, nu trebuie să facă nici un demers pentru a primi pe gratis de mult jinduite teritorii. Probabil de asta si-au dat seama din timp unii români din Imperiu, manifestându-si totala lipsă de interes pentru unire .
Răutatea atribuită lui Marghiloman nu este reală; Bucurestii aveau dorinta de a mătura sub pres adevărul. Brătianu a mintit ascunzând faptul că Anglia oferea garantii: teritorii imense vor fi acordate românilor chiar numai în cazul păstrării neutralitătii. Să nu miste nici un deget si venea pleasca. (O făcea pentru regina Maria?) Nu faci nimic si lucrurile ti le rezolvă altii. Premierul a promis, formal, o „neutralitate binevoitoare” Germaniei, ascunzându-si intentiile adevărate . Se pare că reginei îi era însă frică mai mult de Rusia, nu de Anglia, fireste. La moartea lui Carol I, unele glasuri radicale puneau chiar problema proclamării republicii!
Si iată, se aud sârbii: „Noul rege al vostru ori, merge cu noi, sau vom avea pentru dânsul un nou Sarajevo...” Un Prinzip urmând să tragă cu pistolul pe Calea Victoriei ! Guvernul român a rupt atunci fituica amicală dintre români si austro-ungari . Amicul asasinatului Franz Ferdinand, Aurel Popovici, afirmă că bucovinenii nu cer anexiune cu România si se opune intrării armatei române în Transilvania. Îngrijorati erau si dâmbovitenii: „N-avem material cu ce duce războiul nici două luni”. Falkenhein însă îi avertizează, din punct de vedere al Puterilor Centrale: „Dacă nu faceti nimic, nu veti primi nimic”. Atunci Brătianu a luat tunuri de la Nămoloasa, din celebra linie fortificată, si le-a dus pe aiurea. Franz Joseph se cam îmbăta deobicei seara si atunci i se cereau semnături diverse, pe care le onora, semnând aiurea...Fruntasul sârb Marinkovici se plânge de procedeele neamicale ale României către Serbia: el si ai lui vor Banatul. „Vârsetul e teritoriu sârbesc. Timisoara în 1848 a fost recunoscută prin rescript imperial ducat sârb...” Pe atunci a fost primar Preyer, orasul avea o garnizoană austriacă sub comanda lui Freiherr Rukavina, care s-a apărat cu succes de armata revolutionară maghiară condusă de generalul Bem, în 1849. Sârbii erau în afara istoriei, pe atunci. Brătianu a dorit, în 1914, Banatul în integralitate: Bucurestii îl doreau, pentru moment, TOT. Rusii găseau pretentiile României exagerate: „...asta e tiranie, nu e colaborare. Ei, românii, câstigă teritorii imense fiindcă noi ne-am omorât oamenii; asa că ne vom lipsi de ei”. Czernin, ministrul Austriei spune: „Brătianu tot întreabă ce dăm pentru neutralitatea lui. Ca în 1913, ar fi încântat să aibă câstig fără a trage sabia. Dacă vom fi bătuti, România tot se va arunca împotriva noastră. Cine poate face atâtea concesii , dacă e vorba doar de o neutralitate?” Brătianu opiniază: „Să dăm drepturi transilvănenilor români? Mi-e teamă că aceasta nu va produce nici un efect în România.” Nu prea îi păsa de„frati”. Brătianu vede o rectificare de frontieră – „luăm Caransebesul si Hategul, urmând deznationalizarea restului Ardealului”. Asta însemnând purificare etnică. Imperialul Aurel Popovici cere autonomie, dar numai în cadrul Ungariei (ca Banatul în 1918 proclamat Republică, n.n.). De la Bucuresti, curteanul reginei, Costinescu, zice: ”Când vom face război, nu va fi nici de dragul rusilor, dar, nici pentru asa-zisii frati din Ardeal...” Stirbey dixit: „ Doar din cauza Transilvaniei si a a românilor de aici, n-o să ne oprim din drum si să pierdem totul, nu întelegem să sacrificăm Basarabia din cauza pretentiilor transilvănene”. Czernin: „Brătianu nu-si dă nici cea mai mică osteneală să discute cu noi...Cu Brătianu nu mai tratăm. Care neutralitate? Două torpiloare ruse sunt deja la Cladovo...” Social-democratul ardelean T.Mihali a fost umilit în România. El răspunde: „Ungurii nu sunt asa. O promisiune este întotdeauna tinută.” Masina de război decide: „ întrucât România nu se va misca, nu se va pertracta nici o afacere cu ea”. Bethmann-Hollweg, premierul Austriei, are idei: „Ne vom ocupa mai degrabă de Bulgaria si vom face o Bulgarie Mare, din moment ce nu ati dorit o Românie Mare...” Serbarea în onoarea împăratului austro-ungar s-a tinut totusi la Bucuresti, Brătianu însă a dispărut din capitală în acele zile. T.Mihali afirmă clar: „Să stea românii la ei acasă si să ne lase în pace; totul este minciună, furt, dispret de drepturile altuia...opinia publică este cum vrea Guvernul să fie...La ei, cocota parisiană a învins pe institutorul german. Dacă n-au un război care să spele tot, furturile de armament etc., general Iliescu va trebui să dea foc Ministerului de Război. Ardelenii nu au nimic de câstigat cu noi, românii ardeleni; niciodată un ministru ungur nu si-ar călca cuvântul, cum fac cei din România”. Brătianu promisese că niciodată, el, ca sef al Guvernului, nu va declara război Germaniei. Falkenhein a scris că după război ar dori să-l cunoască personal pe acest domn, deoarece nu a văzut niciodată un om în stare să mintă ca premierul român....
|
Documente aliniate de Lucian Bureriu 12/2/2011 |
Contact: |
|
|
