Neuitându-vă de 1 Decembrie...
"Nu stim dacă vom muri, dacă ne-o pune cineva cruce la cap, sau dacă si-o mai aduce cineva aminte de noi".
Acestea erau temerile soldatului Lixandru, originar din zona Bicazului, în zilele fierbinti ale verii lui 1917, atunci când trupele române obtineau cu sacrificii uriase victorii la Mărăsti, Mărăsesti, Oituz, împiedicând astfel cucerirea ultimei provincii românesti libere, Moldova, de către armata nemtească (Puterile Centrale).
Soldatul Lixandru a murit în cele din urmă în luptă, alături de milionul de români (880,000 soldati si 275,000 civili) sacrificat in această primă conflagratie mondială. Cineva a avut grija să-i pună si crucea la cap. Si, asa cum spunea un camarad de-al său, soldatul Lixandru n-a fost uitat: “Ne vor uita unii, ne vor uita altii, dar nu ne va uita tara asta cât îi lumea si pământul”.
Acum, în preajma zilei nationale, cineva îsi aminteste cu sigurantă de el: chiar eu, sper că multi ca mine, tara.
Si nu numai de el. Ne amintim de Generalul Eremia Grigorescu, cel care a spus “Pe aici nu se trece”, tinându-se de cuvânt. De generalii Alexandru Averescu si Constantin Prezan. De Ecaterina Teodoroiu. De Regele Ferdinand.
Dar nu de acestia în mod special as vrea să ne amintim zilele astea, pentru că ei sunt consemnati prea bine in orice manual de istorie. De soldatul Lixandru, cu cruce la cap si neuitat, vreau să ne amintim azi, de cei ca el.
De sutele de mii de soldati, caporali, sergenti, si ofiteri jertfiti pe altarul războiului. De Ion si Gheorghe, de Vasile si Dumitru, de Nicolae… De cei cu cruce si de cei fără de cruce la cap.
De mortii-eroi cu nume, si de mortii-eroi fără de nume. De cei neintrati în cărtile de istorie, dar care au murit pentru noi si tară. De cei care s-au jertfit, si de care, trist, nimeni nu-si mai aminteste...
Îmi spunea cineva odată ca n-ar trebui sa punem mare pret pe istorie, că “oamenii istorici” s-au dus si dusi rămân. Că oricum istoria e un lucru “abstract”, pentru că noi, cei din prezent, n-am avut niciodată un “contact real” cu ei.
Că niciunul dintre noi nu l-a intalnit pe Burebista, pe Mihai, pe Mircea, pe Stefan, pe Cuza, pe Carol I; nici măcar pe străbunici multi dintre noi… Mă încăpătânez să sustin contrariul. Sigur că am avut si avem un “contact real” cu ei, ca doar n-au fost niste năluci. Că am fost noi prea copii să-i intelegem e altceva. Că nu i-am prins în viată pe bunici, pe străbunici, pe stră-străbunici e iarăsi altceva. Dar asta nu ne dă dreptul să-i “abstractizăm”, să-i uităm, să le negăm meritele, să-i aruncăm la cos ca pe consumabile (deh, obicei modern).
Pentru că, în multe feluri, dacă azi trăim intr-o tară liberă, cu o identitate a noastră, meritul este si al lor: al soldatului Lixandru, al camaradului său, al lui Ion si Gheorghe,Vasile si Dumitru, Nicolae; al celor cu cruce sau fără de cruce la cap, uitati sau neuitati…
În ceea ce mă priveste, si pentru a demonta atât si asa cum pot mitul “abstractului istoriei”, mi-am cunoscut bunicii.
Probabil că nici eu nu i-am inteles cum ar fi trebuit atunci când am avut un “contact real” cu ei; dar respect le-am arătat. Acum e timpul să le arat mai mult decât respect, un sentiment civilizat, util, dar parcă prea neutru.
E vremea ca de 1 Decembrie sa le arat în plus recunostinta mea.
Bunicii mei, ca si ai multora, au luptat în cel de-al doilea mare război. Pompiliu, a luptat ani buni ca apt combatant pe front, ajungând până în Muntii Tatra. Rănit fiind de câteva schije a fost lăsat la vatră. Toată viata lui a dus schijele în si pe picioare.
Celălalt bunic, Gheorghe, nu a luptat cu arma in mână ci cu polonicul, făcând de mancare ostasilor. Cineva trebuia să facă si asta... De partea cealaltă a familiei, bunicul sotiei, George, a stat de veghe la Marea Neagră pe toată durata războiului. Acum s-au dus cu totii…
Dar nu de tot: ne-au lasat mostenire pe noi însine…
Soldatul Lixandru, camaradul sau, Ion si Gheorghe, Vasile si Dumitru, Nicolae, cei cu cruce si cei fără de cruce la cap, cei uitati si cei neuitati, ai mei bunici “reali” Pompiliu, Gheorghe, si George… Cei de dinaintea lor. Ai tăi bunici si străbunici. Cei de dinaintea lor. Cu totii ne-au lasat mostenire pe noi insine si România! Iar noi nu v-am uitat…
La multi ani români si România!
Inima sus!
Toronto
|
Cristian Medelean 11/29/2011 |
Contact: |
|
|
