Cu "Veselia pe roti " : Din Toronto la Chicago, via Michigan
Noi suntem din România
Si trăim pe-acest pământ,
Ne-nsoteste veselia
Si pe ploaie si pe vânt.
Ne rostim a noastră vrere:
Sănătate si plăcere,
Haideti să cântăm cu toti
Veselia de pe roti...
Nu. Nu e o explozie de bucurie la o agapă, la o petrecere în cadrul unui club sau într-o familie. Este „imnul” intonat în repetate rânduri de grupul de români-seniori, cetăteni sau oaspeti ai Canadei, îmbarcati din Toronto, Woodbridge, Richmond Hill si Hamilton în autocarul destinat excursiei în S.U.A., organizată, ca multe alte initiative similare, de inimosii si meticulosii ghizi, sotii Ioana si Aurel Staicu , autorii însufletitoarelor stante „Veselia pe roti” si initiatorii altor momente distractive, pe placul tuturor excursionistilor. La volan, un prieten mai vechi al românilor călători – experimentatul „driver” Emon, scotian de origine, care se avântă cu dăruire la drum, „si pe ploaie si pe vânt”, după cum glăsuiesc versurile frumosului nostru cântec...
...Trecerea granitei s-a făcut pe la vămile din Windsor si Detroit, urmând o splendidă rută de ambele părti, cu imagini inedite, relevante pentru cei mai multi dintre noi.
Primul important popas, după mai multe ore de rulat si bună dispozitie, are loc, conform programului, în spatiul statului american Michigan, mai exact în localitatea Rives Junction, pe Rives Eaton Road, nr. 3389. Aici, într-un perimetru larg deschis si binecuvântat de Dumnezeu, ne întâmpină privelistea promisă, o adevărată „minune a minunilor”.
Este Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului, un locas ortodox tipic românesc, care, prin înfătisarea conturată în stadiul actual de constructie, te poartă cu gândul la istoricele si legendarele ctitorii de acest gen de pe frumoasele plaiuri bucovinene.
Ce uimeste în toată această inspirată actiune este faptul că cele opt măicute si arhimandritul Roman Braga relizează totul pas cu pas, fază cu fază, fără fonduri alocate în mod special, ci numai din donatiile credinciosilor ortodocsi, care frecventează acest formidabil complex religios.
Din discutiile cu măicutele care ne-au întâmpinat, ca si din revista monahală „Rugul aprins” (în română si engleză), din alte materiale documentare si din mărturisirile părintelui duhovnic de aici, am aflat cum totul a pornit de la casa si hambarul cumpărat în 1987 de la un fermier local. Am vizitat, rând pe rând, toate anexele din zona respectivă, am notat impresii, păreri si proiecte. De la hambarul initial, devenit o modestă biserică, si de la celelalte dependinte incipiente, s-a ajuns, iată, la impunătoarea mănăstire, care-si asteaptă în cursul anului următor dorita desăvârsire.
Undeva, pe un hol al vechii biserici, am întâlnit o machetă a mănăstirii Putna, pe care am recunoscut-o usor, ca unul care am vizitat-o cu multi ani în urmă. Ea reprezintă prototipul noului si ambitiosului locas din această maiestuoasă oază de românism si ortodoxie din inima marii Americi.
Profund emotionat, în mod instantaneu am început să recit din „Doina” lui Eminescu: „Stefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta”...Maica staretă care mă însotea reia pe loc continuarea: „Las’Arhimandritului/ Toată grija schitului,/ Lasă grija Sfintilor/ În sama părintilor,/ Clopotele să le tragă/ Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,/ Doar s-a-ndura Dumnezeu/ Ca să-ti mântui neamul tău!”
....Chicago, metropola gigantilor: „Veselia pe roti” ne-a purtat tot mai departe, către destinatia mult lăudată si asteptată din program. În nemijlocit contact cu acest obiectiv al excursiei, obisnuita noastră stare de „general glee” se schimbă dintr-o dată în uimire si admiratie.
Unde suntem, unde am nimerit? La New York City, la Los Angeles, ori în ce altă senzatională asezare americană?
Ghida locală care îsi asumă răspunderea turului prin oras, Lady Linda, ne face un scurt istoric al marelui oras Chicago (căci despre această mirifică metropolă din statul american Illinois este vorba), după care pornim, cu popasurile si vizitele de rigoare, la cucerirea conglomeratului urban de pe râul cu acelasi nume, din vecinătatea vestitului Lac Michigan, unul dintre cele cinci Great Lakes din Nord-America. Mi-ar trebui un talent de adevărat maiestru ca să pot transpune în cuvinte pline de miez, în mod concis si real, imaginile de-a dreptul fantastice care ni se deschid privirilor, din ruta bine aleasă a autocarului.
Cu ajutorul amabilei noastre însotitoare, aflăm care este, de pildă, cel mai înalt zgârâie-nori al orasului, prin dreptul căruia trecem, aplecându-ne pe la geamuri, cu aparatele fotografice la îndemână, ca să-i cuprindem, pe cât se poate, întrega măretie.
Este Willis Tower (cunoscut mai întâi ca Sears Tower), un gigant de 108 etaje (442 m), terminat în 1974, dominând împreună cu antenele sale privelistea din jur.
Urmează Trump International Hotel and Tower, definitivat în 2002, care numără 96 de etaje, destinatia sa fiind atât hotelieră, cât si rezidentială. Este cu totul diferit de cel din New York, pe care l-am vizitat când am descins, cu ani în urmă, în celebrul oras, ca si de fastuosul „Taj Mahal” Din Atlantic City. Acestora li se alătură John Hancock Center, ridicat în 1989, cu 100 niveluri, si The Aon Center (1973, 83 etaje). Si tot asa, cu ciuda neputintei de a privi integral si pe îndelete fiecare reper, carnetul se umple rapid de însemnări si impresii, rămânând să ne completăm imaginea generală cu prilejul viajului pe râul Chicago, planificat pentru ziua următoare...
Prima coborîre cu picioarele pe pământ o facem în Millenium Park, la „poalele” marilor constructii, învăluite de soarele generos al amiezii. Punctul de mare atractie îl reprezintă aici Cloud Gate (denumirea poetică, reală fată de cea încetătenită de „Bobul de fasole”, dată de configuratia sa generală) – prima operă sculpturală în aer liber din S.U.A.
Este creatia de răsunet a artistului britanic, de origine indiană, Amish Kapoor, reprezentând o sferă uriasă de otel inoxidabil, cu o deschidere largă sub ea. Are 110 tone, cu o lungime de 66 picioare si o înăltime de 33 picioare. Pe întreaga sa suprafată se reflectă orgoliosii skyscraperi din vecinătate, ca si toti cei care se îmbulzesc să se vadă în imensele oglinzi argintii, cu aparatele gata să imortalizeze momentul, cu stolurile de pescărusi cu tot.Din aceste motive, irezistibilul „bob” este caracterizat drept „interactive sculpture”...
De cealaltă parte a parcului se află Arena muzicală în aer liber, cu componente metalice contorsionate în asa fel deasupra scenei încât sunetele formatiilor muzicale să aibă rezonante pe toată suprafata rezervată spectatorilor. În cuprinsul acestui parc întâlnim si alte „minuni” artistice si frumuseti naturale, ca si în oazele de verdeată si destindere – Lincoln Park, Grant Park, Jackson Park s. a. În proxima vecinătate se află Art Institute Chicago, o impunătoare clădire cu doi lei aurii la intrare, pe care o vizităm cu mult interes, dornici să ajungem mai degrabă la sala care găzduieste cele câteva capodopere ale conationalului nostru Brâncusi: Golden Bird (1919), Leda (marmură albă), Negresa Albă II (marmură albă, postament negru) etc.
Pe o plăcută se consemnează: „French, born Romania, 1876-1957”. Intr-o lucrare documentară se specifică faptul că în apr. 1956 un comitet cetătenesc în frunte cu avocatul Bernet Hodes îi comandă lui Brâncusi să proiecteze o „soră” a Coloanei Infinitului din Tg. Jiu, înaltă de 125,5 m., ce urma să fie amplasată pe malul Lacului Michigan. Artistul hotărâse să viziteze Chicago si să stabilească toate detaliile tehnice ale lucrării, dar, din păcate, deplasarea sa n-a mai avut loc. Ar fi fost o adevărată mândrie ca în popasul făcut pe tărmul acestui lac să vedem ingenioasa realizare a marelui artist de la Hobita fată în fată cu avântatele turnuri din Chicago...
Autocarul trece usor pe lângă alte monumente semnificative ale orasului, între care statuia exuberantă a popularei actrite Marilyn Monroe, grupul figurativ al celor 105 fiinte umane fără cap (motiv antirăzboinic), compozitia Mama Natură, Podul cu lei, Buckingham Fountain etc...
Croaziera din ziua următoare pe râul Chicago nu face altceva decât să ne familiarizeze si mai bine cu gigantii de metal si sticlă, la care se adaugă noi „cunostinte” similare: Clădirea în care a lucrat juristul Barak Obama, cel care, într-un parc local, avea să rostească discursul de asumare a presedintiei S.U.A.; Marina City, cu balcoane semicirculare; Merchandise Mast, beneficiind de structuri de art-deco; Boeing Headquarters; Aqua – cel mai înalt building din S.U.A. proiectat de o firmă condusă de o femeie, al cărui farmec îl dau jocurile de aparente acvatice de pe fatadă; Turnul cu dantelărie de piatră, cel mai frumos; cele dedicate principalelor ziare din Chicago, „Tribune” si „Sun-Times”; Civic Opera, NBC Tower Building etc., etc. Constructii mărete, abisale, megalitice, unele cu vârfuri unghiulare, sofianice, suple ori masive, ametitoare si coplesitoare prin monumentalismul, modernismul si impresionismul lor. Estetica, atât ca formă cât si ca pozitie în spatiu, reprezintă trăsătura lor caracteristică esentială. Cu culorile lor specifice, ele se oglindesc unele în altele, potentate de soarele, luminile zilei si reflexele râului. Cineva îsi exprima admiratia personală: „Monstruos de frumos!”...
Monumentul Baha’i, ultima noastră importantă vizită, se află la o anumită depărtare de Chicago, în localitatea Wilmete-Illinois. Este un edificiu religios universal, măret, impunător, dar auster, rece, lipsit de elemente clasice de sacralitate si, ca atare, de sentimentul profund al transcedentalitătii. Forma, arabescurile arhitecturale decorative si denumirea îi indică originea si scopurile (un fel de Chrislam?!), ceea ce impune o dezbatere mai aplicată, mai obiectivă. Am plecat cu impozanta imagine în minte, dar nu si în suflet...
...Pe drumul de întoarcere spre casă, după trecerea vămii de la Windsor, autocarul ne purta lin în apusul soarelui ce poleia frumoasele ferme, pe întinsul cărora lanurile de porumb se lăfăiau doldora de rod, ca în binecunoscuta poezie a poetului american Carl Sandburg.
La un moment dat, ca si în alte rânduri, sub „bagheta” d-nei directress Ioana Staicu, sustinută de sotul său Aurel – ghizii nostri - , întregul grup începe să cânte, cu bună dispozitie si satisfactie, obisnuitul imn „Veselia pe roti”:
Noi suntem din România
Si trăim pe-acest pământ...etc...
|
Ion Segărceanu 11/24/2011 |
Contact: |
|
|
