Carti si autori : Dictionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z) de Gelu Negrea
Antecedentele eseistului la aceastã temã sunt volumele Anti-Caragiale, 2001, editia a II-a 2002, Dictionarul subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale, I, 2004, editia a II-a 2005, iar în perspectivã Marea manipulare: Caragiale si dublul sãu.A mai publicat romanul Codul lui Alexandru, 2007.
Filolog, redactor si regizor cu o rodnicã activitate în toate aceste domenii, Gelu Negrea este redactor-sef la revista de culturã Luceafãrul de dimineatã si a regizat piese dramatice scrise de Caragiale, Strindberg si Tudor Popescu, jucate pe marile scene teatrale.
Pe coperta IV sunt reproduse opiniile unor critici literari importanti de azi despre scrierile sale. Astfel, Nicolae Manolescu observã faptul cã incursiunea în opera lui Caragiale este exhaustivã si cã Gelu Negrea descoperã importanta unor înscrisuri în declansarea unor momente ale actiunii în oprera dramaticã si epicãLa rândul sãu, Daniel Cristea-Enache remarcã aprofundata cunoastere a textelor caragialeene, precum si interpretarea ineditã a unei opere des comentate.
Prefata, intitulatã Dictionarul-eseu si alte precizãri (Un fel de prefatã), debuteazã cu explicarea sintagmei, pornind de la definitiile, separate, pentru dictionar si pentru eseu, din dictionare, sau emise de Montaigne, Pierre Moreau, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Paul Georgescu, Adrian Marino. Exemplificã apoi cu numele unor autori de eseu „sans le savoir”, asa cum fãcea prozã Monsieur Jourdain!
În urma unei judicioase treceri în revistã si a unui rationament stiintific solid, autorul deduce apartenenta eseului la intersectia spatiilor de frontierã ale literaturii cu alte domenii ale spiritului, de unde existenta a numeroase specii de eseu: filozofic, moral, literar, istoric, critic.
Noua specie de eseu, propusã de Gelu Negrea, semnificã 1. libertatea de selectare (prezintã o sutã cincizeci de personaje, celalte, din o mie patru sute, fiind mentionate într-o listã exhaustivã din finalul lucrãrii), si 2. tratarea personalã, fãrã prejudecãti, a temei.
Cititorul aflã cã editia de fatã este definitivã si revizuitã, urmâmd volumul I, publicat initial în anul 2004, la care s-a adãugat continutul inedit al unui al II-lea volum.
Critica literarã actualã, devenitã anacronicã, „va esua în muzeisticã inutilã si gratuitã”, dacã se va adresa, ca si pânã acum, unor grupuri restrânse de cititori.
De aceea, criticul trebuie sã se adapteze lumii actuale, sã devinã eseist, sã se exprime cu mijloacele eseistice. Gelu Negrea ironizeazã, pe bunã dreptate, introducerea exageratã, de câtva timp, a termenului„ eseu”, pretios sau pompos, pentru compozitiile scolãresti ( confirmãm abundenta, în manuale si la examene, a sintagmelor„ eseu argumentativ, structurat, nestructurat”).
Metoda autorului este dezvãluitã fãrã complexe: esentã criticã, manierã eseistã, formulã de dictionar, iar, pe de altã parte, recitirea textelor scrise de Caragiale, spre deosebire de „metoda” altor critici, de a compune preluând numai opiniile critice ale altora.
Am ales câteva personaje literare din nuvelele, schitele si dramaturgia lui Caragiale, pentru frumusetea si ineditul interpretãrii, stiut fiind cã, în general, cititorii se aflã sub imperiul sau vraja unor idei oferite de-a gata de exegeti care si ei, la rândul lor le-au împrumutat.Aceste portrete reflectã, uneori explicit, modificarea opticii asupra actului de creatie si, implicit, asupra (im)perfectiunii unor texte.
Anca (din drama Nãpasta) este un personaj de o rãcealã aproape inumanã, ostilã, justitiarã, rãspunzând dragostei cu rãzbunare tragicã, astfel cã rolul pe scenã, cum a recunoscut marea actritã Aristizza Romanescu, nu poate fi decât un esec.
Catavencu (O scrisoare pierdutã) nu este un opozant al puterii, ci doar un outsider care ar vrea sã fie lider. Caragiale a recurs la un artificiu ( ca un deus ex machina) în cazul scrierii biletelului de amor, care a dat titlul comediei, la fel în cazul plastografierii, nejustificate, a girurilor unei polite de cinci mii lei, de cãtre Catavencu.
Coriolan Drãgãnescu (Tempora), schitã inspiratã dintr-un eveniment real, în care a fost implicat si scriitorul Alexandru Odobescu, pregãteste, prin enumerarea superlativelor (pozitive):incomparabil, prodigios, distins, brav, eminent, irezistibil,suita de invective care însoteste caracterizarea eroului, la întoarcerea armelor: „nerusinatul inspector politist, canalie ordinarã, miselul fãrã rusine, sãlbaticul zbir si cãlãu antropofag”. Caragiale este aici previzibil, ceea ce scade nivelul estetic al prozei.
Costãchel Gudurãu (Telegrame) aduce în fata cititorului situatia ineditã de „înghitire” a naratiunii de cãtre text.Reusita constã în enunturile lapidare, dar încãrcate de continut, ceea ce îl determinã pe Gelu Negrea sã îl compare cu textele lui Urmuz. De tot hazul, textul corespunde unei vieti bogate si tumultuoase: rãzboiul politic, istoria cãsniciei ratate si a logodnei ulterioare a Atenaisei Perjoiu, fotografia chefurilor si a legãturilor subterane ale nomenclaturii locale, cu ramificatii la centru. Dacã ar fi încheiat schita cu anuntul logodnei, Caragiale ar fi reusit un text ideal, deoarece ceea ce urmeazã, adicã sprijinul pentru promovarea lui Gudurãu, acordat de cãtre chiar dusmanul sãu, pare artificial.
Ionescu/Popescu (O scrisoare pierdutã) sunt apreciati pentru cã nu renuntã la principii, criticându-si chiar seful, el lider maximo Catavencu, combat si apãrã dreptul la opinie si pentru adversarul comun.
Mita (Diplomatie) nu este ce pare a fi, sau cum a fost consideratã, nu este o femeie usoarã, care sã-si vândã farmecele pentru plãcere si pentru profit.Preluarea acestei imagini de la Garabet Ibrãileanu denotã fie superficialitatea unor critici, fie lipsa lor de apetentã pentru lecturã si relecturã. Gelu Negrea observã cã Nenea Iancu, cu exceptia episodului Veronica Micle, nu a fost un Casanova nici favoritul public sau secret al damelor (alt cliseu), ci doar un bârfitor benign, oarecum frustrat erotic. Numai în textul O blanã rarã apare o femeie care este o adevãratã vânãtoare de plãceri.
Lefter Popescu nu este nicidecum un persecutat la slujbã, nici un sãrac dependent economic de loterie, ci un ins violent, nemilos cu cei sãrmani (episodul cu chivutele), grandoman si arogant atunci când crede cã are sansã.
Veta (O noapte furtunoasã) a fost vãzutã ca o mahalagioaicã, incultã si infidelã. Gelu Negrea descoperã o exceptionalã declaratie de dragoste, semn al unei mari sensibilitãti, cãtre Chiriac: „Nu stiu sã mai fi trãit pânã sã te cunosc pe dumneata”.
Si alte fapte , gânduri si cuvinte ale personajelor lui Caragiale sunt reinterpretate, ridicându-se ceata de pe anumite evenimente si atitudini, contrar receptãrii comune.
Acest foarte interesant si actual dictionar-eseu, scris cu competentã si pasiune profesionalã, consacrat personajelor create de un scriitor clasic român, urmeazã studiilor si cercetãrilor, întreprinse de Titu Maiorescu, G.Cãlinescu, Serban Cioculescu si altii , pentru cunoasterea si deslusirea mecanismelor de creatie si a semnificatiilor literare si filozofice dintr-o operã vastã, care pare cunoscutã publicului specializat, ca si publicului mai putin instruit.Nu este de mirare cã a fost distins cu un important premiu literar.
|
Corneliu Vasile 11/19/2011 |
Contact: |
|
|
