Carti si autori : Dictionar subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale (A-Z) de Gelu Negrea
Antecedentele eseistului la această temă sunt volumele Anti-Caragiale, 2001, editia a II-a 2002, Dictionarul subiectiv al personajelor lui I.L.Caragiale, I, 2004, editia a II-a 2005, iar în perspectivă Marea manipulare: Caragiale si dublul său.A mai publicat romanul Codul lui Alexandru, 2007.
Filolog, redactor si regizor cu o rodnică activitate în toate aceste domenii, Gelu Negrea este redactor-sef la revista de cultură Luceafărul de dimineată si a regizat piese dramatice scrise de Caragiale, Strindberg si Tudor Popescu, jucate pe marile scene teatrale.
Pe coperta IV sunt reproduse opiniile unor critici literari importanti de azi despre scrierile sale. Astfel, Nicolae Manolescu observă faptul că incursiunea în opera lui Caragiale este exhaustivă si că Gelu Negrea descoperă importanta unor înscrisuri în declansarea unor momente ale actiunii în oprera dramatică si epicăLa rândul său, Daniel Cristea-Enache remarcă aprofundata cunoastere a textelor caragialeene, precum si interpretarea inedită a unei opere des comentate.
Prefata, intitulată Dictionarul-eseu si alte precizări (Un fel de prefată), debutează cu explicarea sintagmei, pornind de la definitiile, separate, pentru dictionar si pentru eseu, din dictionare, sau emise de Montaigne, Pierre Moreau, Lucian Blaga, Tudor Vianu, Paul Georgescu, Adrian Marino. Exemplifică apoi cu numele unor autori de eseu „sans le savoir”, asa cum făcea proză Monsieur Jourdain!
În urma unei judicioase treceri în revistă si a unui rationament stiintific solid, autorul deduce apartenenta eseului la intersectia spatiilor de frontieră ale literaturii cu alte domenii ale spiritului, de unde existenta a numeroase specii de eseu: filozofic, moral, literar, istoric, critic.
Noua specie de eseu, propusă de Gelu Negrea, semnifică 1. libertatea de selectare (prezintă o sută cincizeci de personaje, celalte, din o mie patru sute, fiind mentionate într-o listă exhaustivă din finalul lucrării), si 2. tratarea personală, fără prejudecăti, a temei.
Cititorul află că editia de fată este definitivă si revizuită, urmâmd volumul I, publicat initial în anul 2004, la care s-a adăugat continutul inedit al unui al II-lea volum.
Critica literară actuală, devenită anacronică, „va esua în muzeistică inutilă si gratuită”, dacă se va adresa, ca si până acum, unor grupuri restrânse de cititori.
De aceea, criticul trebuie să se adapteze lumii actuale, să devină eseist, să se exprime cu mijloacele eseistice. Gelu Negrea ironizează, pe bună dreptate, introducerea exagerată, de câtva timp, a termenului„ eseu”, pretios sau pompos, pentru compozitiile scolăresti ( confirmăm abundenta, în manuale si la examene, a sintagmelor„ eseu argumentativ, structurat, nestructurat”).
Metoda autorului este dezvăluită fără complexe: esentă critică, manieră eseistă, formulă de dictionar, iar, pe de altă parte, recitirea textelor scrise de Caragiale, spre deosebire de „metoda” altor critici, de a compune preluând numai opiniile critice ale altora.
Am ales câteva personaje literare din nuvelele, schitele si dramaturgia lui Caragiale, pentru frumusetea si ineditul interpretării, stiut fiind că, în general, cititorii se află sub imperiul sau vraja unor idei oferite de-a gata de exegeti care si ei, la rândul lor le-au împrumutat.Aceste portrete reflectă, uneori explicit, modificarea opticii asupra actului de creatie si, implicit, asupra (im)perfectiunii unor texte.
Anca (din drama Năpasta) este un personaj de o răceală aproape inumană, ostilă, justitiară, răspunzând dragostei cu răzbunare tragică, astfel că rolul pe scenă, cum a recunoscut marea actrită Aristizza Romanescu, nu poate fi decât un esec.
Catavencu (O scrisoare pierdută) nu este un opozant al puterii, ci doar un outsider care ar vrea să fie lider. Caragiale a recurs la un artificiu ( ca un deus ex machina) în cazul scrierii biletelului de amor, care a dat titlul comediei, la fel în cazul plastografierii, nejustificate, a girurilor unei polite de cinci mii lei, de către Catavencu.
Coriolan Drăgănescu (Tempora), schită inspirată dintr-un eveniment real, în care a fost implicat si scriitorul Alexandru Odobescu, pregăteste, prin enumerarea superlativelor (pozitive):incomparabil, prodigios, distins, brav, eminent, irezistibil,suita de invective care însoteste caracterizarea eroului, la întoarcerea armelor: „nerusinatul inspector politist, canalie ordinară, miselul fără rusine, sălbaticul zbir si călău antropofag”. Caragiale este aici previzibil, ceea ce scade nivelul estetic al prozei.
Costăchel Gudurău (Telegrame) aduce în fata cititorului situatia inedită de „înghitire” a naratiunii de către text.Reusita constă în enunturile lapidare, dar încărcate de continut, ceea ce îl determină pe Gelu Negrea să îl compare cu textele lui Urmuz. De tot hazul, textul corespunde unei vieti bogate si tumultuoase: războiul politic, istoria căsniciei ratate si a logodnei ulterioare a Atenaisei Perjoiu, fotografia chefurilor si a legăturilor subterane ale nomenclaturii locale, cu ramificatii la centru. Dacă ar fi încheiat schita cu anuntul logodnei, Caragiale ar fi reusit un text ideal, deoarece ceea ce urmează, adică sprijinul pentru promovarea lui Gudurău, acordat de către chiar dusmanul său, pare artificial.
Ionescu/Popescu (O scrisoare pierdută) sunt apreciati pentru că nu renuntă la principii, criticându-si chiar seful, el lider maximo Catavencu, combat si apără dreptul la opinie si pentru adversarul comun.
Mita (Diplomatie) nu este ce pare a fi, sau cum a fost considerată, nu este o femeie usoară, care să-si vândă farmecele pentru plăcere si pentru profit.Preluarea acestei imagini de la Garabet Ibrăileanu denotă fie superficialitatea unor critici, fie lipsa lor de apetentă pentru lectură si relectură. Gelu Negrea observă că Nenea Iancu, cu exceptia episodului Veronica Micle, nu a fost un Casanova nici favoritul public sau secret al damelor (alt cliseu), ci doar un bârfitor benign, oarecum frustrat erotic. Numai în textul O blană rară apare o femeie care este o adevărată vânătoare de plăceri.
Lefter Popescu nu este nicidecum un persecutat la slujbă, nici un sărac dependent economic de loterie, ci un ins violent, nemilos cu cei sărmani (episodul cu chivutele), grandoman si arogant atunci când crede că are sansă.
Veta (O noapte furtunoasă) a fost văzută ca o mahalagioaică, incultă si infidelă. Gelu Negrea descoperă o exceptională declaratie de dragoste, semn al unei mari sensibilităti, către Chiriac: „Nu stiu să mai fi trăit până să te cunosc pe dumneata”.
Si alte fapte , gânduri si cuvinte ale personajelor lui Caragiale sunt reinterpretate, ridicându-se ceata de pe anumite evenimente si atitudini, contrar receptării comune.
Acest foarte interesant si actual dictionar-eseu, scris cu competentă si pasiune profesională, consacrat personajelor create de un scriitor clasic român, urmează studiilor si cercetărilor, întreprinse de Titu Maiorescu, G.Călinescu, Serban Cioculescu si altii , pentru cunoasterea si deslusirea mecanismelor de creatie si a semnificatiilor literare si filozofice dintr-o operă vastă, care pare cunoscută publicului specializat, ca si publicului mai putin instruit.Nu este de mirare că a fost distins cu un important premiu literar.
|
Corneliu Vasile 11/19/2011 |
Contact: |
|
|
