Ceasul de buzunar de Julia Henriette Kakucs
Vara se pregatea sa-si ia ramas bun. Cu ultimele puteri si cu orgoliul celui care pleaca dorind sa lase in urma sa doar impresii frumoase, aurise cu razele calde a unei dupaamieze tirzii acea coasta a dealului, pe care se ridica cladirea.
Scufundat in gindurile sale statea asezat pe o banca scunda de lemn in gradina japoneza fixind liniile trase grijuliu, care incercuiau intocmai piatra. Urme in nisip…Rani adinci, clare, lasate de el, acribic si constincios, din nou si din nou, in fiecare zi, pe obrazul pamintului.
Privirea ii mingiiase podul rosu, arcuit, atintind opera vietii sale.
„Mai sint atitea de facut“ suspina el, mirindu-se cit de repede il cuprindeau tristetea si speranta in acelasi timp.
Casa, un fost cuptor de var, amintea intre timp mai mult de o cetate. Ea ii gazduia sufletul, creativitatea, visele toate. Tot, dar absolut tot ceace insemna pentru el viata, se afla aici. Era locul propriei sale zamisliri. Fiecare caramida pusa il intarea si pe el, fiecare pas il apropia de libertatea nemarginita a gindurilor sale.
Obosit isi trase ceasul din buzunar incredintindu-l caldurii ocrotitoare a palmei sale. Un mic ceas vechi de miner, lucrat in argint…Degetele ii mingiiau
capacul bogat ornamentat, percepind mica imperfectiune a conturului in timp ce un
zimbet i se strecura printre buze. Cit de nesfirsit de indepartate erau unele evenimente!
Se revedea aidoma… in strafundurile unei oglinzi, care nu retine nimic pentru sine ci raspindeste imaginile incredintate ei cu mare darnicie… un baitan in fata vitrinei prafuite a batrinului ceasornicar, pe una din strazile oraselului din vale, la poalele unor munti care se intrezareau vag in zare. Inca pe atunci, pe cind nu intelegea inca timpul, era fascinat de suflul linistit, ritmic, plin de taine a acestor misterioase mecanisme. Cu putinii lui bani de buzunar isi cumparase iluzia de a deveni stapinul trecerii timpului.
Deja in acea noapte se intilni insa cu umbra Spiritului Trecator, in turnul inca neterminat. Invaluit in lumina, acesta il facu sa inteleaga ca totul are un sfirsit, chiar si cercul timpului, care cindva, de la sine, inevitabil, se va inchide.
Spaima il cuprinse cind simtii cum ceasul ii aluneca din buzunar. Se izbi de piedestal cu un sunet innabusit. Apoi ramase indelung chircit pe pardoseala incaperii, abia respirind. Noaptea parea ca-si face cuib in sufletul lui.
De atunci se afla in cautarea drumului, a unicei cai de a evita aceasta profetie. Un suris ii destinde trasaturile. Savurind inchide ochii. Solutia e la indemina. Cind clopotelele vor suna, opera, creatia lui va ramine pe acest petic de pamint, marturie a luptei sale cu timpul.
„Mai am inca multe de facut“, isi spuse el mirindu-se de sunetul clopotului pe care il botezase, in adierea vintului. „Adam ma cheama“, suspina el, realizind in tocmai acel moment ca ADAMA in limba bibliei inseamna PAMINT.
|
Traducere de Alexandru Nass 11/1/2011 |
Contact: |
|
|
