Regele Mihai in exil
Victor Leu, în calitatea sa de arhiepiscop al exilului, de duhovnic al familiei regale si de om politic a militat constant si perseverent pentru recunoasterea, ca sef al românilor înstrăinati pe regele Mihai I, deoarece era un simbol al tragediei nationale din ultima jumătate a secolului al XX-lea si o sperantă de revenire la normalitate.
Împreună cu preotul Fl. Gâldău, în mai 1949, arhiepiscopul Victor a mers la Lauzane, o localitate la circa saptezeci de km. de Geneva, unde se afla regele Mihai I al României, pentru a se revedea cu distinsii săi enoriasi din parohia Jianu si pentru a-i informa în legătură cu situatia din tară, cu peripetiile trecerii prin Jugoslavia, cu cele discutate la conferinta de la Geneva s. a.
I-a aflat la hotelul Borivac.
Aici, s-au întâlnit cu mai multi din vechii săi mărturisitori, între care se numărau: regina Mamă Elena, regele Mihai, aghiotantul Vergoty, generalul Petre Lazăr, ceea ce mai rămăsese din fosta suită regală etc. si au făcut un intens schimb de informatii, opinii si mesaje politico-sociale, intime si de altă natură.
“Atât regele, cât si mama lui, Elena, primul lucru de care ne-au întrebat a fost asupra peripetiilor suferite de noi în Jugoslavia, în închisoare si în general despre toti refugiatii români din Jugoslavia, si dacă, în ultimul timp, au mai venit refugiati români din România în Jugoslavia, îsi amintea arhiepiscopul Victor.
La întrebările care ei mi le-au pus, eu le-am răspuns tot ce am stiut, fiind completat de Gâldău.
Apoi s-au interesat despre situatia politică, economică, militară, culturală si socială din România, la care noi am răspuns absolut tot ce am cunoscut.
Fiindcă regina îsi reamintea că parohia mea din Bucuresti cuprindea si palatul ei regal, m-a întrebat ce s-a făcut cu Palatul Elisabeta după plecarea lor.
Eu, i-am spus că, întâmplător, am trecut pe acolo si am văzut cum un plutonier le vorbea ostasilor că acel palat de lângă lac este unul din multele palate ale familiei regale, arătându-le “jaful” pe care l-a făcut familia regală în tară.
Am discutat chestiuni de acest fel până seara, când am luat masa, iar după masă, începând cu regele Mihai si terminând cu adjutantii, i-am spovedit pe toti si a doua zi i-am împărtăsit.
În legătură cu cele spuse sub patrafir, nu pot declara nimic, le preciza arhiepiscopul anchetatorilor, fiind considerat, dacă spun, ca cea mai mare crimă omenească.
La slujba oficială au fost de fată doisprezece români din împrejurimi, unde deasemenea am vorbit, despre situatia bisericii din România, repetând cele spuse la Conferinta Consiliului Ecumenic” .
In urma recomandărilor făcute de Carol al II-lea cu privire la regina Ana, confesorul Casei Regale a avut o atitudine specială si i-a acordat sprijinul duhovnicesc si moral impus de realitătile si de evenimentele petrecute în acel moment istoric.
El stia că printesa de Burbon Parma, timp de doi ani si jumătate, a luptat, ca voluntară, în cea de a doua conflagratie mondială, alături de fratii si tatăl său, fiind avansată, treptat, de la caporal la locotenent, fiind decorată cu Crucea de război.
În această calitate a cunoscut si trăit adevărata dramă a războiului.
“- La început am condus o ambulantă. Era o muncă foarte grea pentru că vedeai atât de multă suferintă…
Erau tineri care stiai că o să moară si nu puteai face nimic pentru ei, decât, uneori, să-i tii de mână" , mărturisea regina Ana într-un recent interviu dat la TVR.
În noiembrie 1947, Ana de Burbon Parma se afla în Anglia. “Vărul meu, Jean de Luxembourg, îsi amintea regina Ana, dădea un dineu la Ambasada Luxemborgului de la Londra.
Mama si fratii mei erau deja acolo, la Hotelul Claridge’s.
M-am dus la apartamentul unde stiam că erau ai mei. Acolo, în picioare, era un tânăr în uniformă.
Cum nu am iesit de mult timp din armată, în loc să fac o reverentă, am luat pozitia de drepti si l-am salutat lovind călcâiele, ca un soldat.
M-am simtit atât de umilită de mine însămi, în cât am iesit imediat ca să merg la verisoarele mele, care erau la alt etaj” .
Tânărul în uniformă de maresal al Armatei Române era Mihai I de România, cu care, la 10 iunie 1948, se va căsători.
Legăturile preotului Vasile Leu si, mai apoi, ale arhiepiscopului Victor, au fost durabile, permanente si s-au manifestat prin contacte directe, prin intermediari sau prin corespondentă, după cum o dovedesc, între altele si misiva primită de la regina Ana, care i-a fost sustras de o agentă a Securitătii, pe când se afla internat într-un spital din Austria.
Familia regală era informată de tot ce se petrecea în diaspora românilor refugiati în Europa Apuseană, în relatiile CNR cu guvernele lumii, cu institutiile administrative si asociatiile caritabile sau politice existente în tările ce-i găzduiau, iar atunci când a apărut ruptura dintre Biserica Anglicană si arhiepiscopia Bisericii Ortodoxe Române din Europa Apuseană si Orientul Apropiat, principesa Ana s-a oferit să o ajute financiar, desi, după cum mărturisea într-o scrisoare, în acea etapă Casei Regale Române din exil nu-i prisoseau banii.
După esecul suferit în urma costisitorului proces avut cu Patriarhia Constantinopolului pentru a intra în posesia proprietătilor Bisericii Ortodoxe Române din Turcia, arhiepiscopul diasporei se afla într-o criză financiară acută si, agravându-i-se boala, a trebuit să se interneze într-o clinică de la Beiurt.
Regina Ana, care era si ea internată într-o clinică din Paris, aflând, de la un vizitator, despre situatia în care se găsea duhovnicul familiei regale, i-a trimis, la Beirut, 1.000 de dolari.
“Regina îmi spunea în scrisoare că, dacă voi fi în situatii materiale grele, să mă adresez ei, direct, si, desi nici ea nu stă prea strălucit materialiceste, mă va ajuta.
Ea mă sfătuia ca, după ce mă voi însănătosi, să mă stabilesc în sectorul american, indicându-mi Franta sau Italia.
Această scrisoare am citit-o aproape de o sută de ori si am arătat-o si altora.
Pe plic era conturul României si avea emblema lui Mihai I.
Păstram scrisoarea în portmoneul meu, împreună cu ultima scrisoare pe care o aveam de la tata” .
Fată de personalitatea reginei Ana arhiepiscopul Victor avea o stimă si întelegere deosebită.
Referindu-se la calitătile Altetei Sale, arhiepiscopul scria că era o persoană ”cultă, cu experientă de viată, o femeie care făcuse războiul ca ofiter în Armata Americană” .
În adevăr, prelatul ortodox a intuit cu acuratete calitătile reginei deoarece recentul interviu de la TVR , dat de regina Ana “dezvăluie o femeie modestă si curajoasă, o femeie cu simtul umorului, care apreciază sinceritatea si prietenia celor apropiati, îi place Chopin si iubeste florile de câmp” .
Întreaga familie regală este atasată de limba, cultura traditiile, obiceiurile si credinta tării unde s-au născut si le respectă cu sfintenie, inclusiv regina Ana a României, fiica principesei Margareta a Danemarcei si a principelui René de Bourbon Parma.
O dovadă certă în acest sens o constituie încercările nereusite ale Papei Pius al XII-lea, pentru a converti pe unii din membrii familiei regale române aflată în exil si represaliile care au urmat, după cum rezultă dintr-o scrisoare ce se află în Arhiva din Washington DC si din recentele mărturii ale reginei Ana.
“Atunci când Majestatea Sa regina Elena (regina –mamă) a mers la Vatican, Papa i-a cerut, categoric, Majestătii Sale să-l convingă pe Majestatea Sa regele Mihai să accepte o căsătorie catolică cu actuala sa regină, Ana a României, remarca un contemporan.
Amândoi, regina mamă Elena si regele Mihai, au refuzat să discute acest subiect.
Au mers la Atena si căsătoria s-a oficiat în rit ortodox.
Când Papa a realizat că Majestatea Sa regele Mihai a rămas credincios religiei sale ortodoxe, a aranjat căsătoria ofiterului de ordonantă al Majestătii sale, dl. Vergotti, cu o foarte bogată doamnă romano-catolică americancă.
Prin această doamnă, la fel ca si prin altii, Vaticanul a încercat să-l convingă pe Majestatea Sa regele Mihai că, măcar, copilul ar putea fi botezat romano-catolic.
Aceasta nu s-a întâmplat, deoarece, când s-a născut copilul, principesa Margareta, amândoi, atât Majestatea Sa regele Mihai cât si regina Ana, au refuzat să boteze copilul în religia romano-catolică.
Romano-catolicii s-au înfuriat împotriva Majestătii Sale regele Mihai.
Prin emisarii lor au fost în stare să se alipească de fostul print Nicolae, care fusese izgonit din România pentru purtarea lui imorală înăuntru si în afara României si care, cu ajutorul grupului Gărzii de Fier din Italia, Austria, Germania si Franta, a devenit seful grupurilor Gărzii de Fier.
Romano-catolicii l-au invitat în Italia unde a fost foarte bine primit si, conform unor informatii demne de încredere, noi am înteles că a primit si foarte multi bani. Sigur că nu pot sti suma pe care a primit-o.
Curând, după ce s-a întors în Germania, el însusi s-a proclamat rege al României, a făcut o constitutie si a aranjat numirea viitorului său cabinet
În prezent, este considerat Căpitanul [adică seful Gărzii de Fier].
Este foarte straniu să vezi că gardistii îi sprijină si colaborează cu romano-catolicii, în vreme ce acestia pretind că luptă contra nazismului.
În acelasi timp, romano-catolicii înteleg să-l tină la curent pe fostul rege Carol al II-lea si să-l folosească împotriva propriului său fiu.
Poate ar fi interesant să mentionăm că romano-catolicii îl folosesc pe fostul rege Carol cu ajutorul unor diversi evrei-români proeminenti, care sunt la Roma si Paris si care sunt prieteni personali ai d-nei Lupescu” , detalia, în cunostintă de cauză, Fl. Gâldău, în scrisoarea din 20 decembrie 1949, către CNR, Washington .
Sicanele papei Pius al XII-lea au marcat-o profund pe Ana de Burbon, încât ea, într-o scrisoare adresată arhiepiscopul exilului, pe lângă sfaturile ce i le transmitea pentru a-i ridica moralul, regina si-a destăinuit si propriile-i suferinte, frământări.
Între altele, ea îi spunea că ”se teme să nu fie blestemată de Dumnezeu si de Papă, pentru faptul că trecuse la ortodoxism prin căsătorie si mă ruga, în scrisoare, ca să fac rugăciuni pentru iertarea păcatelor ei” .
Datorită efectelor psihologice provocate de confruntări interconfesionale, Carol al II-lea l-a sfătuit pe arhiepiscopul Victor să o aibă în pază si să ocrotească pe regina Ana, să-i tină moralul ridicat pentru a o feri de remuscări si atacuri externe.
În luna mai 1950, arhiepiscopul exilului a fost “pentru o zi, la Bruxelles, fiind chemat de regele Mihai, cu care am discutat chestiunea legionarilor, care, în ultimul timp, agravaseră atacurile contra lui Mihai.
Totodată, i-am spus lui Mihai că a fost Carol la Londra si că am discutat cu el” , tinea să precizeze arhiepiscopul exilului românesc.
Regele Mihai voia să stie în ce relatii se află arhiepiscopul Victor cu legionarii.
El i-a spus că nu are legături speciale, dar la alegerea sa ca episcop au asistat si legionarii papanacisti, condusi de un for suprem numit Cavalerii bunei vestiri, alcătuit din: Constantin Papanace, Ilie Gârneată, Emilian Lefter si Radu Mironovici, ce s-a desprins din miscarea Gărzii de Fier, după cearta ce a avut loc între Horea Sima si foristi.
Mai întâi, “regele Mihai mi-a cerut ca să stau de vorbă cu forul legionarilor papanacisti din Europa Occidentală, pentru a-i determina să facă propagandă în favoarea sa, pentru a demonstra că nu toti legionarii sunt împotriva lui de a fi rege, ci numai fractiunea lui Horea Sima, care sunt niste mercenari” .
În continuare Arhiepiscopul exilului românesc a mai fost rugat de regele Mihai, că dacă se va întâlni cu Horia Sima, să insiste să nu mai facă propagandă împotriva sa printre legionari si prin ziarul legionar Chemarea, pentru că nu e vorba de rege, ca persoană, ci de principiul monarhiei.
Pentru a-si îndeplini misiunea dată de regele Mihai, arhiepiscopul exilului l-a rugat pe Horatiu Comăneci, fost legionar si actual presedinte al tineretului Partidului National Tărănesc al românilor fugari din Franta, să-i faciliteze o întrevedere cu Horia Sima.
Nu după mult timp, arhiepiscopul Victor s-a întâlnit cu Horia Sima, la hotelul Opera din Paris.
La începutul discutiilor Horea Sima l-a rugat pe Arhiepiscopul exilului să-i povestească despre cele văzute în tară la plecare si despre peripetiile românilor în Jugoslavia.
Trecând la obiectul misiunii încredintată de rege, arhiepiscopul Victor i-a prezentat nemultumirea regelui provocată de atacurile legionarilor si “nemultumirea tuturor fruntasilor români din străinătate, cu care am stat de vorbă, asupra atitudinii pe care legionarii au adoptat-o în ultimul timp fată de rege” si i-a cerut lui Horia Sima să ordone legionarilor sistarea campaniei de denigrare împotriva lui Mihai I de România, să rupă legăturile cu printul Nicolae, stabilit la Madrid.
La obiectiile făcute, Horia Sima a răspuns:
“- Regele Mihai a vândut pe Antonescu, el s-a depărtat de români, căsătorindu-se cu o filo-americancă si e mai bine, ca în viitor, să fie rege printul Nicolae, care s-a căsătorit cu o româncă si am face atunci, în tară, o monarhie semi-românească.
Totusi voi înceta propaganda de ponegrire a regelui în ziarul Chemarea si verbal, dacă Mihai, în caz că se va întoarce în tară ca rege, asa cum consideră românii fugăriti din tară, va tine seama de trei chestiuni:
1.- El [Horea Sima] să fie primit în Comitetul National Român din Apus.
2. - Toti legionarii care au fost condamnati în tară să fie amnestiati.
3.- Să se respecte decoratiile si gradele legionarilor care fac parte din divizia – formatiunea - generalului Chirnoagă Platon, sau cei care au făcut parte din armata germană a lui Hitler.” .
Horea Sima a precizat emisarului regal că dacă Mihai I va accepta aceste conditii, el va ordona încetarea ponegririi si va începe, treptat, o propagandă de preaslăvire de către legionari a fostului suveran al României.
După câteva zile, Victor Leu s-a dus la Lausane, la regele Mihai, pentru a-i comunica cele discutate cu Horia Sima.
“Mihai a răspuns că în nici un caz Horia Sima, care a instigat la Radio Viena, în timpul lui Hitler, Armata Română si poporul roman contra monarhiei si anglo-americanilor, nu poate face parte din Comitetul National de la Washington DC” , care nu era altceva de cât un guvern provizoriu al românilor refugiati, mascat sub denumirea de Comitetul National Român si avea semnat un tratat secret “cu americanii, făcut “printr-un subsecretar de stat de la externe” . [La vremea aceea, USA, Anglia, Franta erau aliate cu URSS.]
La cea de a doua cerere, fostul monarh a promis că va da o amnistie generală pentru toti legionarii, însă aceasta o va putea face numai atunci când se va întoarce în tară, întrucât el si-a luat angajamentul fată de americani că nu va face nici un act de guvernământ în afara tării.
“Referindu-se la a treia cerere a lui Sima, Mihai a răspuns că si această problemă se va rezolva de la caz la caz, după pregătirea fiecăruia în parte, însă numai când se va întoarce în tară.
Mihai mi-a spus să caut să mentin relatiile cu Horia Sima si să-l conving să renunte la aceste conditii si să înceteze propaganda împotriva lui” , îsi amintea prelatul diplomat.
Negăsindu-l, la Paris, pe Sima, i-a transmis răspunsul regelui prin Comăniciu.
Horia Sima, după esuarea rebeliunii legionarilor, a fugit în Germania nazistă, unde a initiat un “guvern national” , în care era inclus si Visarion Puiu. De aci, îl ataca pe regele Mihai si pe cei ce i se opuneau să intre în Guvernul din exil al diasporei române, cu sediul la Washington DC, însă fără prea mare efect, deoarece actiunile sale erau neutralizate de fractiunea legionară majoritară, foristă, a forului alcătuit de o conducere colectivă.
Între altele, Constantin Papanace îl acuza pe Horia Sima că nu este străin de moartea lui Corneliu Zelea Codreanu. Afirmatia este plauzibilă, deoarece Sima era informator al Serviciului Secret de Informatii al României, de la care primea, lunar, o sumă importantă pentru datele secrete furnizate, iar, când a venit la putere, în 1940, a ordonat arestarea si asasinarea lui Mihail Moruzov, creatorul si conducătorul primei institutii de spionaj modernă românească, pentru ca acesta să nu dea publicitătii toate nelegiuirile făcute de Sima.
În mod obisnuit, propaganda din RSR reusea să intoxice, cu informatii semifalse sau total eronate, mai ales pe creduli, pe oamenii care nu au destulă fortă de discernământ, cunostinte si convingeri temeinice, rezistentă interioară, care să-i facă imuni la denziformările lansate de răspândacii Securitătii.
În goana sa după putere, Sima nu s-a sfiit să folosească până si zvonuri fabricate si răspândite de Directia de Dezinformare a Securitătii, pentru a-si neutraliza adversarii politici din exil.
Intimidarea, santajul, forta brutală si minciuna erau unele din armele des folosite de grupa minoritară din sânul miscării legionare si, în pofida agresivitătii lor, simistii nu au reusit ceea ce doreau mai mult:
-acceptarea regelui Mihai de a intra Horea Sima în Comitetul National Român de la Washington.
Regele Mihai de România era, în acel moment istoric, elementul cuagulant al fortelor politice mai importante din exil.
Referindu-se la acest aspect, generalul C. Petre Lazăr, într-o scrisoare către maiorul Ion Iliescu, preciza că “rosturile noastre românesti fiintează în afara granitelor neamului prin : M. S. Mihai, capul Statului si Suveranul întregului neam românesc, a Comitetului National Român, constituit cu Înalta aprobare a Suveranului si după normele Constitutiei României, a Consiliul Partidelor Politice democratice românesti, a multor personalităti importante românesti“ .
Spre a stăvili diversiunea distructivă initiată de Horea Sima, arhiepiscopul, la sugestia lui Carol al II-lea, s-a dus, însotit de Drăghici, în Germania, la Sigmaringen, unde era resedinta sefului Casei de Hohenzollern.
Aici, a fost primit de un print în vârstă de vreo saptezeci de ani.
În timpul interviului avut, prelatul ortodox si-a motivat astfel prezenta:
“- Eu, fiind un devotat monarhist si slujitor al Casei Regale Române, Casă Regală care îsi are obârsia la Sigmaringen, de unde a venit întemeietorul statului român, marele rege Carol I, am găsit că este de datoria mea să vin să salut pe Seful Casei de Hohenzollern si să-l asigur că Biserica Ortodoxă Română din exil, va rămâne totdeauna devotată si apărătoare a monarhiei românesti, recte, a regelui Mihai I.
I-am spus apoi printului ca în toate celelalte emigratii, sunt tulburări vremelnice, provocate de mici grupuri de elemente anarhice, care însă niciodată nu vor putea reprezenta si vorbi în numele maselor de emigranti, sau în numele Tării respective.
Fractiunea legionară simistă, argumenta ierarhul diplomat, care nu reprezintă nici măcar majoritatea masei legionare, majoritate care a rămas sub ordinele Forului, alături si devotati regelui Mihai, această fractiune simistă nu poate vorbi în numele miscării legionare si cu atât mai mult nu poate vorbi în numele poporului român” .
Arhiepiscopul Victor i-a mai precizat că Biserica Românilor din exil niciodată nu va accepta înlăturarea lui Mihai de la tronul României, deoarece printul Nicolae este indezirabil atât pentru românii refugiati cât si pentru cei din tară, încă de circa douăzeci de ani în urmă, când s-a certat cu toti înainte de a părăsi România.
“În numele Bisericii Românesti din exil, eu l-am rugat pe print, sef al Casei de Hohenzollern, să nu se lase influentat de o minoritate mercenară legionară, care nu poate avea nici un fel de mandat de a vorbi în numele intereselor Nationale.
Printul, la toate acestea, mi-a răspuns că într-adevăr el este surprins de tot ce aude, că nu a cunoscut până acum adevărata situatie politică dintre fugarii români, că îsi dă seama că a fost dus în eroare, si că, conform principiilor Casei de Hohenzollern, el nu se poate amesteca în viata politică a unui stat străin, chiar dacă pe tărâmul acestui stat se află un membru al Casei de Hohenzollern, dar dacă acesta este adevărul, în calitatea lui si în limitele prerogativelor lui, el va sustine pe regele dorit de poporul român, pe regele Mihai” .
Astfel l-a convins, pe bătrânul sef al Casei de Hohenzollern Singmaringen, că a gresit în alegerea sa, aliindu-se cu Horea Sima.
Discutând despre situatia ofiterilor români aflati în refugiu, regele Mihai I al României l-a rugat pe reprezentantul Bisericii din exil să se intereseze de soarta lor, să-i ajute si să le spună să nu părăsească Europa pentru că va fi nevoie de ei.
În legătură cu alegerea locului de resedintă a arhiepiscopiei, Mihai I de România a opinat pentru Londra, iar cu propunera lui Makie, ca fundatia studentilor români să aibă sediu la Londra si nu la Paris, suveranul roman nu a fost de acord.
Referindu-se la pozitia sa fată de Casa Regală Română, arhiepiscopul exilului tinea să-si precizeze atitudinea odată pentru totdeauna:
« Am auzit că decorarea lui Besi a provocat multe discutii, confuzii etc. Ca să fie clar de la început:
- Eu sunt un monarhist născut si nu făcut!
Desi am fost atacat si calomniat de generalul Lazăr, fiindcă l-am demascat întâi fată de Regina-Mamă si pe urmă fată de M. S. Regele Mihai, atât timp cât Regele Mihai este si rămâne Regele legal al României, eu îi dau cuvenita cinstire ce o prevăd legile noastre bisericesti si, ca probă, la toate slujbele ce le oficiez eu numai pe el îl pomenesc.
Că se fac greseli, că Lazăr este omul nefast etc., sunt discutii libere, personale, dar în oficiul meu nu fac compromisuri.
La Madrid m-au acuzat că-s carlist, fiidncă eu nu le-am ascuns că mă duc în Portugalia să văd întâi pe români si apoi să discut o problemă familială cu Regele Carol.
La Paris m-au acuzat că-s nicolaist, fiidcă la Madrid am luat masa cu Nicolae.
Principiul meu este să văd pe toti românii, să-i asist religios, dacă pot să-i ajut etc.
Tin să mai precizez că pentru mine, începând cu Carol, Neculai, Mihai, Elena etc., nu sunt decât niste fii ai Bisericii, atât si nimic mai mult.
Îmi place să cred că si Aurel Decei are numai un singur domn, un singur rege si acela este Domnul si Mântâuitorul nostru Iisus Hristos.
Poate îti amintesti, din copilărie, când îti cânta dascălul la strana bisericii;
- Nu vă nădăjduiti în boieri, sau în regi, sau în fiii oamenilor, întru care nu este mântuire!
Din ultimul meu voiaj, unde am avut prilejul să văd si să ascult multe, am ajuns la concluzia, dureroasă pentru mine, că este foarte problematică restaurarea monarhiei românesti” , se destăinuia arhiepiscopul Victor lui A. Decei.
“Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independentei, suveranitătii si unitătii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, si a Natiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate si modestie”.
Regele Mihai I de România
(Fragment din Discursul ținut în Parlamentul României, la 25 octombrie 2011.)
Note ;
. Vezi:TVR1, Emisiunea Profesionistii a Eugeniei Vodă, Regina Ana vorbeste, în premieră, despre viata ei, în Emisiunea BBC, din 14 ianuarie 2008.
Corneliu Leu vol. cit. p. 251.
: Ibidem.
Vezi: Regina Ana vorbeste, în premieră, despre viata ei, în Emisiunea BBC, din 14 ianuarie 2008.
Cele relatate de preotul F. Gâldău, în scrisoarea către CNR redactată în limba engleză, la Londra, în 20 decembrie 1949, Washington, sunt întru totul conforme cu realitatea momentului istoric, fiind confirmate de evenimentele ce au avut loc în jurul Bisericii Ortodoxe Române din Paris, de interventia politiei pariziene, de procesele ce s-au derulat în tribunalele din Franta, de informatiile furnizate de membrii Familiei Regale Române etc. Vezi Situl: Casa Regală a României. Familia Regală. Principesa Ana. Nunta si : Regina Ana vorbeste, în premieră, despre viata ei, în Emisiunea BBC, din 14 ianuarie 2008.
Aurel Sergiu Marinescu, vol. cit. p.38-39.
În continuarea scrisorii, în paranteză, Aurel Sergiu Marinescu adaugă: [”Este de remarcat ura contra bisericii romano-catolice, explicabilă la acest preot care urmase, cu ani în urmă, cursurile la Columbia University si slujise la biserica anglicană din Bucuresti în 1945-1946. Ceea ce nu se întelege este cum de el, venit din tară clandestin doar de un an, stia atât de multe lucruri oarecum secrete, despre relaţiile romano-catolicilor cu fostii regi Carol si Mihai, cu printul Nicolae etc. De ce nu a luat legătura cu ortodocsii din Paris sau Austria si s-a dus în Elvetia, la ecumenici si apoi în Anglia?”].,
bidem p. 39.
Corneliu Leu, vol. cit. p. 251.
Corneliu Leu, vol. cit. p. 140-141.
Ibidem, p. 146.
Corneliu Leu, vol. cit. p. 72.
Ibidem, p. 72-73.
Ibidem, p. 73.
Ibidem, p.74-75. “Acest plan prevedea ca după război să revină, în România, un guvern de tehnicieni, care să se prezinte drept neutri, iar capitalul întrebuintat pentru refacerea tării să fie cel american, introdus sub formă mai ascunsă, adică pe baza unor contracte între un grup de financiari americani si guvernul român”.
Ibidem, p. 73.
Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie, (1948-1990) Editia a II-a revăzută si adăugită, Editura Humanitas, Bucuresti 2006, p.132-134.
: Aurel Sergiu Marinescu, O contributie la istoria exilului românesc, vol. IV, Editura Vremea, Bucuresti, 2004, p. 65.
Corneliu Leu, vol. cit.,Ibidem, p. 149.
Ibidem, p. 149-150.
Din scrisoarea arhiepiscopului Victor Leu, Londra, 15 martie 1951, către Aurel Decei, Vezi: Aurel Sergiu Marinescu, O contributie la istoria exilului românesc, vol. IV, Editura Vremea, Bucuresti, 2004, p. 70-71.
A consemnat
Prof Paul LEU
Kenmore, Washington, USA
|
Prof Paul Leu 10/27/2011 |
Contact: |
|
|
