Neagu Djuvara - Aristocratul providential al României
Vremurile au dorit sa ne aduca în dar un om al altor timpuri. Mă duce cu gandul înapoi la ceea ce a simtit un tînăr roman de origini germane, imigrat la Hamburg si care a fost întrebat ce fel de germana medievală vorbeste si de unde se trage el? Asa într-un mod similar de multe ori ai vrea să-l întrebi pe d-l Neagu Djuvara, ce limba română cu iz patriarhal si domnesc vorbeste dansul? Este un personaj aparte despre care as vrea sa spun ca ne reprezintă ca popor, dar totusi citindu-i scrierile descoperi ca ne reprezintă ca români de dinainte, ca români ce au existat în perioada interbelica, o perioada de respect si domni respectabili, si care începuseră a forma o Românie modernă, civilizată si verticală, cu orientări occidentale.
Neagu Djuvara este un om de la care trebuie sa învătăm, pe care trebuie să-l ascultăm si să-l citim. Exista ceva pur aristocratic, o esentă veche boierească ce îti strabate sira spinării cand il citesti sau îl asculti. As putea spune, ca este o senzatie pe cale de disparitie, un sentiment ce te face sa pătrunzi cu usurintă in tari românesti, în mai multe Românii, din alte secole. La putini oameni mai sesizezi o astfel de tonalitate arhaica si un grad de civilizatie ce are ca origini formarea României moderne.
Trei episoade cu d-l Neagu Djuvara m-au urmărit îndeaproape ca niste visuri greu de lepădat, si au dat nastere unor întrebări ce au conturat idei ale setei de cunoastere, substantă esentială în dorinta de a parcurge noi si noi incursiuni din călătoria vietii sale sau din povestirile istorice cu iz de autentic si unicat. Aceste pietre de hotar au fost marcate prin interviul TVR din emisiunea Profesionstii realizata de Eugenia Voda, si lectura cartilor "Un secol cu Neagu Djuvara" sau "O scurta istorie a poporului roman povestita celor tineri".
Cand il privesti si il asculti pe Neagu Djuvara te captiveaza in primul rand vivacitatea continua si energia vie a privirii, ochi ce transmit o prezenta patrunzatoare chiar si prin sticla televizorului. Urmeaza apoi limbajul original si parca atat de romanesc fata de ceea ce auzim in ultima vreme, si nu in ultimul rand te frapeaza interesantele povestiri personale cu iz istoric si detalii captivante.
Djuvara istoric de profesie, s-a inconjurat de o istorie personală demnă de invidiat, apropiindu-se sufleteste de o varianta istorică a României cu care nu am fost de loc obisnuiti. Viata i-a fost marcata si destinul conturat de cateva evenimente de o importantă majoră si pe plan personal dar si la nivel istoric. Amandoua au in comun formarea societatilor ce au avut la baza comunismul, primul avand loc odata cu schimbarile majore de la octombrie 1917 cand marea revolutie gaseste familia Djuvara chiar la Petrograd, si de unde evadeaza in aceasta ultima zi, cu un ultim tren spre Helsinki. Al doilea miracol se petrece in dimineata zilei de 23 august 1944, cand din nou d-l Djuvara ia drumul strainatatilor cu, daca vreti, tot un ultim tren, reusind din nou a se dezbara de mrejele unui sistem totalitar. Miracole ale vietii si ale oranduirii lui Dumnezeu care l-au savarsit pe Djuvara ca om cu un fundament solid si incarcat de credinta.
Totul a inceput cu un secol, un secol al unui destin bine croit, cum l-a denumit Andrei Plesu, un secol de poveste cu Neagu Djuvara. Un interviu de-o viata acordat lui George Radulescu, caruia trebuie sa-i fim recunoscatori pentru curajul si valoarea initiativei sale. Mapamondul genealogic Djuvaraesc este trasat intre boieri si voievozi, de la imparatii bizantini Cantacuzini pana la familia Ghica, Basarab I sau Bogdan I al Moldovei, o impresionanta densitate de capete incoronate, cca. 130 la numar.
S-a nascut la 1916, iar primele amintiri ne parvin de la 1922, in plin Bucuresti la defilarea Regelui Ferdinand si a Reginei Maria, in ce moment simbolic, emblematic porneste viata micutului Neagu. Apare bunicul, ministru, Trandafir Djuvara, figura marcanta a politicii romanesti dar si un om marcat de o zgarcenie exagerata.
Exista aceste poze de alta data, alb si negru, ce intaresc impresia din carte, apropierea de realitatea si farmecul acelor timpuri. Poza de la 1919 cu bunicul Trandafir Djuvara si cei doi nepoti Razvan si Neagu spune multe. Un domn elegant cu palarie si baston tine de mana doi copilasi buclati, imbracati in alb si purtand si ei palarii. Fundalul este un parc, ce aduce cu Cismigiul si undeva mai in spate o doamna ce tine de mana un alt copil imbracat tot in straie albe... Anii ‘30 ii gaseste pe fratii Djuvara la Nisa pentru urmarea liceului, franceza fiind prima limba invatata in familie in primii trei ani de copilarie aflati in exil in Elvetia, Franta si Belgia.
Razboiul izbucneste in plina-i tinerete si aura remarquesca cu iz de nimic nou pe frontul de vest ii parcurge destinul si de data aceasta sub protectoratul Celui de Sus. Parcurge traseul beligerant de pe frontul rusesc alaturi de armata romana si cea germana culminand cu luptele de la Odessa unde este salvat de o rana usoara care il trimite pentru cateva saptamani la spital numai bine pentru a putea trece peste episodul macelului luptelor de la Odessa.
Exista doua poze emblematice, statuare ale tanarului Djuvara care spun multe despre Djuvara ca om si destin intru totul. Prima la Hochsolden in Austria, la cota 2.100 m, imbracat cu un ilic romanesc. Priviri visatoare si totusi semete, intre piscuri inalte, pe partii de schi straine si totusi cu straie romanesti, acest tanar de 20 de ani contura multe in aceasta ipostaza.
Cea de-a doua, este nunta. Paris 1937, Neagu Djuvara si domnisoara de origine franceza, France Gaillet se prezinta in fata aparatului de fotografiat imbracati ales si elegant, si avand in fata lor doi copilasi dulci si imaculati - Claude Geoffroy viitoare baroana de Neuflize si Roland, marchiz de Roys.
In toate aceste povestiri autobiografice exista multa istorie traita de insusi protagonistul nostru si care se face simtita si mai puternic datorata intelegerii si profundei cunoasteri istorice pe care Djuvara le are nu numai din acea perioada dar si din oricare alta perioada istorica.
Neagu Djuvara este un om care a trait in Bucurestii fascinanti ai anilor cand dimineata devreme se striga pe strazi "Hai la iaurturi! Lapte covasit!", apoi venea cel cu zarzavaturi, cel cu gaz-benzin si tigancile cu flori "Hai la lalele, garoafe si anarciise!". Bucurestii anilor cand exista inca acel aer civilizat si domnesc, cand lucrurile erau poate mai oranduite, domnii purtau palarii, doamnele aveau acea naturalete a elegantei feminine, taranii soseau la capitala imbracati in straie albe si arhitectura era cu preponderenta construita pe calapod european. Un oras care atunci si-a castigat si meritat titulatura de “Micul Paris”.
Cand privesti in zare sau spre ceruri esti in cautare... Te pierzi cu privirea in alte lumi si pasesti usor in imaginatie. Asa si in scris esti mereu in cautare de cuvinte cu semnificatii cat mai concludente, metafore cat mai surprinzatoare sau paragrafe cat mai bogate. Sunt mai multe tipuri de cuvinte care iti incearca memoria, gandurile sau inspiratia. Primordial sunt cele ce compun subiectul scrierii, umplu randurile si aseaza propozitia, dar apoi sunt cele substantiale, esentiale care contureaza o poveste, un eseu, un erou.
Revelatia de care am avut parte in povestirea despre Djuvara a fost "providenta", "providential", cuvant pe care l-am cautat prin orizonturile mintii ceva timp si pe care l-am aflat din interviul protagonistului spus incet si in treacat. Acesta este aristocratul providential al Romaniei, Neagu Djuvara.
“Domnul Djuvara nu considera ca sinceritatea istoricului este un lux sau o licenta de comportament. Din unghiul sau de vedere Occidentul este senil, limbile natiunilor se amesteca, gesturile publice sunt (prea) anglo-saxone, credinta se dizolva si se consuma in superstitii. Un final de epoca a carei solutie nu o aflam in mod fatal. Cum sa te impotrivesti oboselii unei civilizatii? Are incredere insa in taria propriei natiuni si se bucura anticipat, dar fara patetism, de renasterile succesive ale neamului.” - (Mihai Razvan Ungureanu).
Toronto/ Oct 2011
|
Andrei Lambert 10/26/2011 |
Contact: |
|
|
