Semne de întrebare : Halloween
A mai trecut un an, am mai întors o filă de calendar. După blandul septembrie, îmbelsugatul octombrie ne răsfată din nou cu al său corn al abundentei sărbătorit în chip sugestiv de Ziua Recunostintei. Natura afisează o ultimă izbucnire de culori – verde, rosu, galben sau portocaliu – înainte de a îmbrăca haina cenusie si mohorată, premergătoare zăpezilor iernii.
Sunt constientă că lumina de culoarea mierii care inundă acum văzduhul, odihnindu-ne privirea însă în acelasi timp umplandu-ne sufletele de o nostalgie nelămurită, se va destrăma în curand, transformandu-se într-un văl cenusiu-apăsător, cat se poate de potrivit cu o celebrare devenită de un număr de ani foarte populară în multe tări, si anume Halloween-ul.
Atmosfera usor lugubră creată de ceturile toamnei care în curand vor pune stăpanire pe oras se armonizează întrucatva cu decorurile gotice si atmosfera de mister vădit căutată de magazinele care comercializează produsele de sezon, chiar dacă misterul de cele mai multe ori alunecă pe panta unui gust sau moralităti îndoielnice. Păstrez un aer usor amuzat, amintindu-mi cum, acum ani de zile, capetele sau mainile însangerate din diversele super-magazine unde poposeam în căutarea vreunui produs inofensiv mă făceau să tresar sau să-mi întorc privirea, iar cate un răcnet lugubru iesit dintr-o masinărie ascusă în vreo păpusă mecanică reprezentandu-l pe Frankestein sau Dracula îmi induceau dorinta subită de a o lua la goană.
Sentimentele vis-ŕ-vis de această celebrare au cunoscut, în ceea ce mă priveste, o gamă largă, de la indignare, revoltă (generate de ideea la care încă tin cu înversunare, si anume că fiinta omenească este făcută si trebuie să aspire la desăvarsire, si nu să se degradeze, chiar dacă o face numai temporar, în numele “amuzamentului”), la mirare, dispret, pană la indiferentă, apatie (sentimentul că nu mă pot lupta cu societatea) sau chiar acceptare, sub forma costumelor de Halloween pe care le cumpăr pentru copii (aici scuza ar fi aceea că ceea ce am achizitionat se situează în categoria costumelor inocente, gen “bal mascat”, cu printese si cavaleri, dovlecei sau animălute, si poate si cate o vrăjitoare sau regină rea, care nu erau în fapt char atat de rele, ci numai eticheta costumului afirma acest lucru!).
Ceea ce mă îngrijorează însă nu este atat faptul că am sfarsit prin a deveni un cumpărător obedient, care îsi aduce anual obolul societătii de consum, investind în dovleci si altele asemenea, ci faptul că scenele, costumele sau obiectele hidoase nu mă mai fac să întorc capul, ci, dimpotrivă, sunt astăzi capabilă să le privesc cu calm, poate cu obiectia că nu as cheltui banii pe ele. Oare cantitatea acestor obiecte si constanta reclamă ce li se face în timpul sezonului respectiv ne fac să nu mai discernem răul pe care ele îl reprezintă, fie si numai principial? Monstri, securi si topoare, maini sI picioare desprinse de trup – toate ar trebui să ne trimită cu gandul la torturi si alte proceduri îngrozitoare ce candva constituiau spaima multor generatii. }i totusi, astăzi, multi dintre noi – chiar si copii – achizitionează aceste obiecte sau costume cu ingenuitate – fără a fi deranjati de trimiterile pe care acestea le fac la istorie, si poate chiar – îndrăznesc să afirm – fără a trage învătăminte din ea.
Suntem departe de timpurile în care oamenii îsi puneau măsti îngrozitoare – aceasta însă cu un scop bine definit – tocmai acela de a alunga – potrivit credintelor de atunci – răul. Uimirea rămane că ne costumăm si astăzi cu simbolurile răului, însă pentru un scop neclar, si cu certitudine nu acela de a-l alunga pe cel dintai din viata noastră…
North York ON
|
Eliza Ghinea 10/25/2011 |
Contact: |
|
|
