Povestea, cumpănă între cer si pământ (fragment de roman)
,,Înger, îngerasul meu/Ce mi te-a dat Dumnezeu/Eu sunt mic/Tu fă-mă mare/ Eu sunt slab/ tu fă-mă tare/De tot răul mă fereste/ Si de rele mă păzeste’’- am repetat cuvinte magice ca în fiecare seară înainte de culcare, când ea îmi făcea semnul crucii pe frunte, apoi ofta.
- Dacă nu te-as fi avut pe tine, mă duceam demult! – a reluat, după o clipă de tăcere.
- Unde, mamaie?
- Pe lumea ailaltă...
- Da? Păi cum, sunt două?
- O fi si mai multe. Dumnezeu stie! Dar asa se zice: noi, ăstia, de aici, si ăia de dincolo. Adică, tot un fel de noi, întorsi pe dos, însă primeniti si dusi de popă.
- Popă! Ce mai comedie si cu popa ăsta al dumitale... Ca la circ! Ba că o să-mi taie mie limba, ba o să te ia pe tine... Mos Gheorghe zicea altfel...
- Zicea?! I-auzi, al focului, zicea?! Cum zicea, fă, cum zicea?!
- Mai bine o lua dracu pe ea si-l lăsa pe... Dar iarba rea nu pire!
- Asa zici?! Ca să vezi, bosorog`! Nu, ascultă tu la mine! Ăsta o caută cu lumânarea aprinsă! ... Ziua în nămiaza mare!
- Pe cine, mamaie?
- ...Pe ăla de la Balta Verde!
- Nu înteleg!
- Mai bine!
- Atunci spune-mi si mie o poveste!
- Păi nu te uiti la desenele alea?
- M-am săturat de mâte împăiate... Hai, îmi spui?
- Fată, si cu tine! Păi eu mai sunt de povesti?!
- Zi-mi-o pe aia cu cocosul si cu...
- Bagă la cap că...
- Stiu! Nu prea mai ai timp si o să te cam duci... Ascult!
- E, tataie, al tău! Când era el pe lumea asta...
- A fost om bun si o iubea pe mami. Asa mi-a spus mos Gheorghe... Minte?
- Ia mai lasă-l, Doamne, iartă-mă, de cocosat!
- Care va să zică...
- Care va să zică ce?
- Nimic, asa zici dumneata. Eu repet să tin minte. Mai departe!
- Mai, dar dacă mă tot întrerupi, acum cântă cocosii de miezul noptii!
- Si?
- Si! Omul meu, când era el pe lumea asta... Acum cine stie pe unde l-or purta picioarele?! Că a umblat, săracu... Când pe la Galati, când pe la... Cu negustoria. E, într-o vară... Fată, uite, că nu mai stiu, cam când o fi fost vara asta... Mi s-au cam dus mintile!...
- Cu sorcova?
- Taci, viperă!
- Tac.
- ...Se întorcea cu căruta de la Craiova. Târziu, târziu, dar până în miezul noptii... Prin Pădurea Gruitei, fâl, fâl, fâl, fâl... S-a trezit cu un cocos pe loitră, în spatele său. ...Si n-avea nici bob de tămâie la el!
- Dintr-aia cu care afumi tu prin casă cu ea, asa când te-apucă damblaua?
- Fă, ia vezi că acum...
- Pst!
- Îti dai tu seama că a înghetat?!
- Asa în toiul verii?
- Asa! Că mă scoti din minti!
- E, dacă asta spune povestea...
- Nu, asta a fost! Că nu mă mintea el pe mine!
- Si?
- Două ceasuri si mai bine, teapăn si nici soaptă! ...Săracul, plecase la drum fără să se închine! ...Iar ăl cu coarne, în chip de cocos, pe loitra carului! Vezi, să ai grijă! Că dacă nu e Dumnezeu alături...
- E sarsailă.
- Păi, află că e! Că altă treabă nici că are...
- O fi, n-o fi... Mai departe!
- Hodoronca-tronca, hodoronca- tronca, si cocosul... Colac peste pupăză...
- Cum vine aia?
- Se putea să nu... Când te mânâncă acolo sub limbută. Asa vine vorba! ... Si pe-aci, la Ciutura lui Gorici, muiculită, gata, să crape fierea în el! Stătea cumpăna cu ciutura în sus, un fel de reazem între cer si pământ. Si...
- Fâl, fâl, fâl, fâl?
- Da de unde? Scâârt! Scââârt! ...Si omul meu îl vede pe Litră ăl bătrân. Teapăn, pe marginea santului. Beat, turtă! Că asa murise. Scâârt! I-o fi scârtâit si ăluia oasele că nu e de colea să vii de pe lumea ailaltă pe lumea asta! Iar după aceea, cică: ,,Bă, fi-ti-ar pălăria a dracu, dai, mă, si tu o tuică?!’’
- Si a dat?
- Fătaăăă! Cum să dea? Că dacă apuca să zică ceva, îl pocea!
- Asa!
- Norocul cu primul cântat al cocosilor de toiul noptii...
- Că abia acum, ăla fâl, fâl, fâl, fâl, pe-o coadă de mătură!
- Aoleo, fetito! Pe mine se făcu părul ca pe curcă, iar tu, ca să vezi, călare pe
mătură!
După poveste, mamaie stingea lumina si mă forta să închid ochii. Nu aveam încotro, însă, uneori, chiar si cu ei închisi, îi băgam mâna la sâni si-i pipăiam sfârcurile. Îmi aminteam, probabil, de laptele mamei. Atunci, iar mă prindea dorul de ea si suspinam până ce degetul supt mi se părea că avea acelasi gust. Alteori, tineam genele strânse până ce o auzeam pe mamaie sforăind si bufneam în râs, cu gândul că iar scapă vreun pârt. Oricum adormem târziu si mă trezeam devreme. Respiram, de fiecare dată, răcoarea diminetilor, mestecând felia de pâine unsă cu gemul de prune fiert în ceaonul cel mare, în mijlocul curtii. Mamaie vorbea de una singură. Când îsi povestea visele, în timp ce număra găinile, când blestema niste amărâti de purcei pe care eu îi vedeam deja cu focul de paie în spinare, spre iarnă, în ajunul Crăciunului. Când termina, o întrebam de ce nu se mai duc la grădinită copiii.
- Eu nu-mi văd capul de ale mele, iar tie îti arde de cai verzi pe pereti, tocmai acum în toiul verii. Tu nu vezi că lumea munceste?
- Si copiii?
- Trag mâta de coadă, ca si tine.
- Mamaie, te-ai trezit cu fundul în sus! Unde-ai vedea tu mâta lângă mine, nu stiu?!
- Fatăăă, mai spală-te si tu, ca fetele cuminti! Dă cu pieptănul prin păr!
- Sau cu tăsala! Aia de cai, rămasă de la tataie. – bufneam eu iar în râs.
- Aoleo, muiculită! Că tuciurie mai esti! Acum, la lumina zilei văd. Parcă te-a făcut mumă-ta cu un căldărar. Numai ochii ăstia albastri, ce mai sunt de tine. Si ei, ochii, află si tu, că sunt de la mine!
- Ieri, ziceai că s-a frecat de un ceaun când eram la ea în burtă... Eu ce să mai cred?
- Că apa nu e pe bani!
- Dar e rece! Mai ales cu noaptea-n cap,! În plus, până la toamnă, când o să mă duc la grădinită, mai e!
- Asta să crezi tu!
- Cum s-ar zice, iar n-o să mă lasi?
- Nu, că nu am cu cine sta si îmi e că odată vine moartea!
- Are drepate mos Gheorghe. Cică te-ai norozit rău de tot. Unde vezi tu moartea? Că eu, nu!
- Fir-ar el să fie! Azi, mă pun cu bâta pe el! Numai prostii îti spune!
- Atunci spune-mi tu! ...Si joacă-te cu mine!
- Si treburile?
- Treburile!
- Doar vezi că trebuie una, alta... Învată de mică! Mâine, poimâine, te măriti si nici de o mămăligă n-ai să fii în stare.
- Mă mărit?
- Când o fi vremea. ...Si dacă vrei să fii în rândul lumii.
- Atunci, am să-l iau pe mos Gheorghe. Mă iubeste si stie să facă păsat! Cu jumări din găleata de untură. Si varză călită... Îti lingi degetele!
- Stii tu?!
- Mi-a dat si mie, ieri.
- I-auzi, al dracului, să-mi îmbolnăvească fata! Iar tu ce ai căutat la el? Ai? Că dacă aude mumă-ta...
- Mumă-ta!... Zicea că si tu, ai fost frumoasă. Acum, cică esti o cotoroantă ce nu s-a dovedit pe fata pământului...
- Gheorghe! Bă, Gheorghe! Uite că acum nu mai aude! Mărie! – a strigat mamaie, revoltată, în timp ce s-a apropiat de gardul vecinilor.
- Aoleo, da ce e, femeie, asa cu noaptea în cap?
- Ăsta, al tău, s-a prostit rău!
- E, si cu tine! Parcă de acum stii?
- Află că am să-i rup oasele.
- N-ar fi tocmai rău. Să-ti dau eu o prăjină? Numai să nu te răzbească ăsta, că atunci să vezi ce n-ai văzut!
- Mamaie! – am tipat eu încât a sărit ca arsă si s-a întors la mine.
- Ăi, da ce mai e, fată?
- Nimic. Ăsta-i un vierme?
- Un drac împelitat! De la Balta Verde! Că, ce să mai zic? Of, să-mi sară inima din mine!
***
Cu chiu cu vai, îl scăpasem pe mos Gheorghe. A doua zi însă, mi-a fost cu neputintă să-l scot cumva pe Gogonel din ghearele Paulinei. Adevărul e că de el nici nu-mi prea plăcea, iar atunci când venise acasă, cu căruta, beat, si ea îl primise cu parul de pus porumbi, mi se păruse, la început, ceva interesant.
- Bă, fir-ai al dracu de nenorocit! Eu să muncesc si tu să bei! Te omor, mă, fir-ai al dracu, si scap! – a blestemat ea si jap cu lemnul pe spinarea omului. Pentru o clipă, Gogonel a căzut în genunchi, apoi s-a prăbusit cu fata la pământ – Na, fii-ti-ar burta a dracu! Si ho, că-ti mai dau! Să-ti aprind o lumânare si gata. Până aci ti-a fost!
Priveam ca la un spectacol prost de circ. În arenă, atunci, parcă doar moartea. M-am speriat. Am alergat la mamaie. Auzise si ea tot.
- Lasă-l, că asta îi trebuie! – mi-a zis ea înainte de a mă văieta . - Să se mai potolească, Doamne iartă-mă, odată. Că prea toarnă în el. Butoaie de vin, de tuică. Când la Birică, ba la Titică. Vând ăstia, în ziua de astăzi, la posircă... De parcă ar fi poimâine sfârsitul lumii!
Am alergat, iarăsi, prin mijlocul curtii, spre gard. Am privit printre scnduri. Gogonel dispăruse.
- Fă motato, unde fugi, fă? Of, of!... – am auzit-o pe mamaie. Doamne, ce să mă mai fac eu cu fata asta?
Nu am luat-o în seamă. Eram de data asta preocupat si de Gogonel si de Paulina. Parcă, dincolo de gard, căzuse cortina.
- Si totusi, dacă i-o fi spart capul si acum si-o da sufletul.? – m-am întrebat în gând - Dar de ce nu-l jeleste femeia?
Când inima-mi bătea din ce în ce mai tare si îngrijorarea ajunsese la limită, pe după sopru, ametit, a iesit Gogonel cu un topor în mână, apoi a intrat în casă. O clipă mai târziu, tipetele Paulinei păreau să dărâme zidurile. De data asta, am crezut că i-a luat el gâtul. Câteva minute mai târziu , femeia alerga spre fundul curtii ca scăpată din puscă. Nu s-a potolit. A luat de lângă grămada de lemne, un arac de pus în vie si a intrat iar peste bărbatu-său în casă. Înfrânt, de teamă, Gogonel s-a urcat în podul bucătăriei. Paulina, pe scară, după el. Apoi, trosc, pleosc! Curgeau din gura podului sticlele, una după alta. Jos, cioburi. Când s-a întâmplat ca una să-i crăpe teasta femeii si sângele să-i spele fata, au început iar tipetele.
- Mă omorî, lume, mă omorî, fira-ar al dracu cu a de l-a făcut! Săriti, oameni buni, săriti!
Am alergat, iarăsi, la mamaie. Cocea linistită niste azime în cuptorul de pe vatra casei.
- Las-o, că asa îi trebuie! – mi-a retezat-o înainte de a scoate o vorbă. - Să se mai potolească si ea. Că toate au o limită.
|
Nicolae Bălasa 10/22/2011 |
Contact: |
|
|
