Experientza canadiană #19 - Prim Ministru pentru totdeauna: Mackenzie King
Bunicul lui William Lyon Mackenzie King a fost un răzvrătit care ar fi fost probabil spânzurat dacă n-ar fi fugit în Statele Unite. King însusi a devenit unul din cei mai buni primi ministri ai Canadei, servind în functie pentru cel mai mult timp. King si partidul Liberali a guvernat tzara majoritatea timpului între 1921 si 1948. Cele mai mari realizări ale lui King în decursul acestor ani au fost conducerea Canadei în timpul celui de-al doilea război mondial si introducerea politicilor majore de bunastăre socială.
William Lyon Mackenzie, un immigrant din Scotia cu temperament aprins, a condus în 1837 o scurtă revoltă împotriva regulii Britanice în “Upper Canada” (Ontario). În 1874, fiica sa, Isabel King, a născut un fiu care a avut un temperament foarte diferit de cel al bunicului său. King a fost ambitios, destept, având o solidă ediucatie la Universitătile din Toronto, Chicago, Harvard si la Scoala de Economie din Londra.
El a devenit expert în relatiile de muncă si a fost primul în Canada numit ca ministru al Muncii în guvernul lui Sir Wilfrid Laurier. În 1919, King l-a succedat pe Laurier ca lider al partidului Liberal. După alagerile din 1921, King a devenit prim ministru conducând un govern minoritar. El a apărut ca lider a majoritătii guvernamentale în alegerile din 1925 si 1926 (urmare a unei serioase controverse constitutionale cu guvernorul general Lord Byng).
King n-a fost un politician “colorat”, nici prea popular, dar a fost foarte răbdător în a adopta numai legi care să atragă majoritatea Canadienilor moderati. Ca si predecesorii săi Sir John A. Macdonald si Sir Wilfrid Laurier, el a sperat să unească tzara mai degrabă decât să o divizeze. În timpul anilor prosperi 1920, Canada nu a fost o tzară greu de guvernat. După debutul marii depresii din 1929, guvernul lui King a pierdut controlul si a pierdut în favoarea Conservatorilor lui R.B. Bennett în 1930. Dar când Bennett a ratat să pună capăt timpurilor grele, King a revenit la putere în 1935, după care n-a mai fost niciodată învins.
Când a apărut războiul în Europa, King s-a pozitionat cu grijă între cei care doreau Canada în afara treburilor Europei si cei care credeau că e important să sprijine politica Marii Britanii. Când Marea Britanie a intrat în 1939 război împotriva Germaniei si a lui Hitler, Canada a declarat si ea război. În cei sase ani care au urmat, guvernul lui King a organizat un efort militar masiv, cu 1.1 milioane de canadieni înscrisi în armata pedestră, navală si aeriană. Peste 40.000 Canadieni au murit pe front. Industria canadiană era în întregime ocupată cu producerea de amunitie si alte material de război. Ca tânără tzară care venea în ajutorul “tzării mame”, Canada a făcut semnificative împrumuturi Marii Britanii.
Canadienii erau foarte divizati în privintza consolidării armatei. Canadienii Francezi s-au opus viguros recrutării oamenior pentru a fi trimisi peste ocean. După o serie de ezitări, King a reusit să impună recrutarea, cu consecintze minime asupra dezbinării nationale.
Controversa a fost mai mică în ceea ce privea îndepărtarea canadienilor Japonezi de pe coasta Pacificului, unde se credea că ei ar fi un risc securitar. Plasarea Canadienilor Japonezi în campuri în British Columbia a fost unanim condamnată si considerată ca o pată în recordul Canadian. La fel, împotrivirea Canadei la acceptarea refugiatilor evrei din Germania Nazistă. Pe de altă parte, al doilea război mondial a făcut ca guvernul Canadei să renuntze progresiv la orice politică bazată pe excludere rasială si să devină mai activ în lumea afacerilor. Canada a fost unul din membrii fondatori ai Natiunilor Unite.
Greutătile pe care le-au suferit Canadienii în timpul marii depresii l-au convins pe King că programele de bunăstare socială trebuie introduse la momentul politic potrivit. În 1940, guvernul King a introdus în Canada sistemul de asigurare a celor fără serviciu (“unemployment insurance”), iar în 1944 a introdus indemnizatiile pentru copii (supranumite “baby bonuses”) pentru ajutarea familiilor sărace. King a trecut de asemenea legea care dădea drepturi importante sindicatelor muncitoresti, după ce fusese primul care a introdus pensiile de bătrânetze.
King s-a retras după ce a servit ca prim ministru cea mai lungă peroadă din toată istoria tzărilor din “British Commonwealth”. El a părăsit partidul Liberal în bună stare de sănătate; sub cel care i-a urmat, Louis St. Laurent, Liberalii au guvernat de-a lungul a încă două alegeri.
După ce King a murit, în 1950, s-a dezvăluit că a avut un caracter de om singuratic care s-a închinat mamei si câinilor si că uneori cerea sfaturi ghicitoarelor sau în medii de spiritism. Tzinea jurnale în care se pot găsi multe pasaje jenante. Dar aceste jurnale dovedesc totusi că era un om cu o solidă întelegere a politicii Canadiene si a problemelor publice. Prudent si grijuliu, uneori actionând cam lent, King a obtinut pentru Canada si partidul lui, de-alungul anilor, mai mult decât orice alt prim ministru.
El n-a fost niciodată iubit de Canadieni si nici de majoritatea membrilor partidului său Liberal, dar King a fost întotdeauna respectat. Pentru un nepot de rebel, recordul realizărilor sale nu e rău.
Episodul următor: Lester Pearson: Premiul Nobel si Steagul Frunzei de Artzar.
Experienta Canadiană este o serie de 52 de episoade concepută pentru a spune istoria Canadeii tuturor Canadienilor. Este oferita de Multimedia Nova Corporation , seria prezintă articole scrise de cei mai buni istorieni ai Canadei si ating o mare varietate de topicuri.
|
by Michael Bliss 10/16/2011 |
Contact: |
|
|
