Exilul românesc la mijloc de secol XX autor Octavian Curpas
Un alt fel de "pasoptisti" români în Franta, Canada si Statele Unite
Editura „Anthem”, Arizona, SUA
octombrie 2011
Exilul românesc de după al doilea război mondial reprezintă un fenomen social, o dramă a istoriei nationale, a celor dezrădăcinati si a familiilor lor. Si mă îndoiesc de faptul că acest fenomen s-a încheiat odată cu instalarea „democratiei” din anii 90, mai ales în estul României, si aici mă refer la Basarabia, unde si astăzi destinele sunt măcinate de urmărire politică, privarea libertătii de opinie, închisoare sau amenintare cu moartea si înfăptuirea crimelor odioase în cazul atâtor oameni de cultură din stânga Prutului. Din nefericire soarta celor exilati în Siberia a fost diferită de a celor ce au reusit să părăsească România, plecând spre Occident.
Dumitru Sinu este protagonistul-narator al povestirilor în povestire, care întruchipează eroul mioritic nevoit să parcurgă traseul initiatic al călătoriei – căutării de sine. Viata bate filmul, iar realul transcende imaginarul în drumul personajului căutător de lumină si eliberarea sa din labirintul transfugului. Renasterea pe un nou tărâm trebuie să suporte traumatismele fătului la nastere, atât din punct de vedere biologic cât si spiritual, maturizarea fiind un proces îndelungat si dureros. Obstacolele depăsite sunt lectii de viată însusite de nea Mitică, ce îi trasează destinul alături de oameni care îl însotesc de-a lungul timpului în aventurile sufletului exilat.
Octavian Curpas, românul care a scris, de departe, cele mai multe articole despre statul Arizona din SUA, jurnalistul care sustine literatura si cultura românească din diaspora, omul care a stiut să transforme un dialog de suflet în operă literară, să asculte cu îngăduintă si să transpună cu rafinament istorii de viată în continut epic structurat în 30 de capitole, îsi deschide cartea EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX (Un alt fel de "pasoptisti" români în Franta, Canada si Statele Unite) prin reliefarea „orasului molesit de căldură” – Arizona – localitate adoptată de autor timp de sapte ani ( întâmplător sau nu, cifra magică a miturilor) si locul în care „timpul parcă încremenise si rămăsese, cuminte, într-un coltisor, atârnat de tălpile bătătorite ale amintirilor...”
Încă din primul capitol autorul ne anuntă că strădaniile eroului nostru nu au fost zadarnice, căci Dumitru Sinu este patronul hotelului unde începe periplul imaginar prin timp cu o serie de figuri si simboluri care nu distorsionează totusi realul, ci pun în ordine si reactualizează straturile profunde ale interioritătii sufletesti după opt decenii de viată.
Punctul de plecare este satul românesc, Sebesul de Sus din judetul Sibiu, cu oameni din popor ce adună cu simplitate în cosul vietii evenimente care nu pot fi ocolite, le depăsesc cu demnitate, stoicism si întelepciune. Firul epic este conturat de drumul parcurs „de la Panciova la Banovici”, după care întâmplarea îl duce pe nea Mitică în Franta si mai departe în Canada. Perioada în care Dumitru Sinu a locuit la Paris si interferenta sa cu personalităti marcante ale intelectualitătii românesti si cu oameni de înaltă calitate morală reprezintă mai mult decât pagini de literatură, ci mai degrabă file ale inevitabilei realităti. Aici soarta „fugarilor” români capătă un alt sens, iar drumul pe care purced ia cu totul altă întorsătură. Idealurile sunt atinse prin muncă si strădanie. Acelasi lucru se întâmplă si după ce grupul de prieteni părăseste Franta si se îndreaptă unul câte unul spre Canada, încercati fiind de alte greutăti de care românii nu se lasă nici aici învinsi. „Nu aveau o viată usoară, dar toti erau oameni harnici si munceau cu sârg, erau prieteni si erau plini de zel.” De aici povestea continuă alaturi de familii, sotii, copii, cu toate aventurile sale si se întoarce acolo de unde plecase, la satul natal, Sebesul de Sus, pe care îl regăsim neschimbat în amintirile lui nea Mitică si străin totodată în reîntâlnirea după o jumătate de secol.
|
Tatiana Scurtu-Munteanu 10/14/2011 |
Contact: |
|
|
