Tablete pentru prieteni : Viatză si fericire
Este o expresie obisnuita pe care probabil fiecare o aude zilnic, aceea care se referă la fericire: azi a fost o zi fericită, mă simt fericit, ma simt nefericit, zi nefericită , întâmplare fericită sau nefericită, îmi stă în calea fericirii mele, cu ea(el) mă simt fericit (ă), etc. Mai mult, îndemnul scris pe steagul US ,"in pusuit of hapyness" a devenit un scop în viatza fiecărui american si, de fapt, al oricărui om din lume.
Curios este faptul că nu există încă un consensus în privinta "întelesului" pe care conceptul acestui termen îl declansează în mintea sau spiritul oamenilor, desi este atât de des întâlnit în comunicarea dintre ei. Întelesul uzual este acela de împlinire deplină, mai mult decât satisfăcătoare, a unei dorinte profunde, a unei bucurii, a unei plăceri, a unei reusite spirituale sau materiale atât de totală, încât produce o stare de încântare, de reverie care dă individului o deplină liniste sufletească , o "peace of mind". Dar această interpretare este extem de subiectivă, drept care se poate afirma fără exagerare că fiecare individ are propria sa întzelegere a acestei stări sufletesti: unii sunt fericiti când câstigă bani la loterie, altii când se însoară, altii când divortează, etc.
Un lucru confirmat de viatză în genere este acceptat cu oarecare unanimitate: fericirea rareori durează, de cele mai multe ori dispare dupa o perioadă variabilă de timp. De ce oare? Este de presupus că un individ îsi clădeste deobicei un drum către "fericire" prin eforturi continue si grele în care investeste tot ce e mai bun în el si care îl costă o bună parte din viatza lui pentru ca, dupa ce a ajuns la scopul dorit, să constate că sentimentul de triumf al fericirii se epuizează mai curând sau mai târziu în multe din cazurile observate.
O explicatie interesantă a acestui fel de evolutie ar fi conflictul dintre psihicul uman si modul de desfăsurare a vietzii; îin genere, spiritul omului tinde către stări de echilibru, de stabilitate, de simetrie, de continuitate, evident cu intentia ca starea de bine, de fericire, să constitue o "stare de a fi" care să dăinuiscă la nesfârsit, dacă se poate, si să permită astfel ca viatza lui să profite cât mai intens de starea de fericire în care a izbutit să se instaleze.
Dar viatza este un fenomen al naturii în continuă miscare si schimbare; aceste caracteristici asigură aparitzia "noului", care la rândul lui înseamnă "discontinuitatea" unei stări preexistente: exemplul cel mai convingător si mai simplu este succesiunea antompurilor, care se întâmplă periodic, dar care -în cadrul continuitătii- crează schimbări radicale de la un anotimp la altul; în viatza oamenilor evenimente pot interveni zilnic cu tendintza de a modifica starea de fapt care este instalată în cadrul stării de fericire, ducând la conditii conflictuale si deci la schimbarea unei prealabile stări de echilibru.
Rezultă din aceste consideratii că ar exista o stare quasi- antagonică între viatza omului si psihicul lui, de care tine starea de fericire. Dar, pentru ca omul să nu fie sever lovit,îin cadrul ajustării evolutive la conditiile de viatză s-au dezvoltat mecanisme psihologice compensatoare care au protejat pe om, ca de exemplu "consolarea"- care ar putea fi definită figurativ ca un "pansament" al durerii rezultată din pierdera fericirii !
În acest mod resursele psihicului uman îl protejeaza cu relativ succes si în stări de fericire ca si în stări depresive de pierdere a fericirii.
|
Dr. Dinu Dimitriu 10/11/2011 |
Contact: |
|
|