Teamă sau curaj
Usile pe care le închidem si deschidem în fiecare zi,
hotărăsc vietile pe care le trăim.
Flora Whittemore
Teama si curajul sunt emotii ale sufletului nostru, care se exclud, dar pot alterna. Când îti este teamă, usa curajului se închide; când prinzi curaj, cealaltă usă se închide. Sunt vibratii ale sufletului în fata realitătii acestei lumi si ca orice vibratie, au suport energetic. Teama determină un impact dureros asupra fiintei noastre, cum ar fi accelerarea bătăilor inimii, intensificarea ritmului respiratiei, contactarea musculaturii, răcirea trupului. Se întâmplă uneori să dăm mâna cu cineva si să ni se spună că avem mâinile reci… Da, sunt reci din cauza unei emotii puternice la vederea sau întâlnirea acelei persoane, în asteptarea sau la aflarea unei vesti plăcute sau neplăcute. În momentele în care esti stăpânit de o emotie, ceva tremură în tine; sunt momente de nesigurantă! Creierul începe să producă substante care actionează prietenos sau neprietenos cu trupul. Mesagerii chimici pe care medicina îi numeste neuro- transmitători se agită, transmit informatia de la un neuron la altul. Descoperiti destul de recent, în 1977, acesti neuroni sunt de două feluri: Mesageri ai Fericirii, care ne mobilizează si ne fac fericiţi si Mesageri ai Tristeţii, care ne demobilizează si ne întristează. Când trăim în armonie cu noi si cu cei din jur, s-a dovedit că nivelul celor două tipuri de Mesageri este în echilibru. Când actionează cei din a doua categorie, simtim o senzatie de gol si de neliniste. Apare sentimentul de teamă, frustrare, uneori până la panică. Si ne poate fi teamă de foarte multe lucruri, un infinit de temeri chinuiesc omul: de pierdere, de boală, de ceea ce s-a întâmplat cândva pentru a nu se repeta, sau de ceea ce se întâmplă în prezent, sau de ceea ce se poate întâmpla în viitor, cu alte cuvinte ne este teamă de viaţa însăsi. Si plantele lesină de frică si copacii tipă când mor, si animalelor le este teamă de oameni… Toate aceste frici, temeri, spaime care pătrund în suflete, greu pot fi uneori alungate. După cum afirma si George Călinescu: „observatia milenară s-a fixat în proverbe…” si multe sunt proverbele românesti referitoare la frică! Unele persoane manifestă o frică exagerată, bolnăvicioasă: „Se sperie de umbra lui”, se spune despre acestia. „De apă mică să-ti fie frică”, adică de prosti; „La plăcinte înainte, la război înapoi”, se referă la cei fricosi care fug de orice primejdie ivită în cale. Uneori teama se face simţită alături de o dorintă. Horatiu spunea: „Cine doreste se si teme”. O dorintă puternică poate chiar învinge teama, deschizând usa curajului. Sau, teama se poate face simtită ca o apărare, nelăsându-te să actionezi, sau să te atingi de orice, ca sentimentele tale să nu fie rănite. Îti aduci aminte atunci de proverbul: „Frica păzeste pepenii.”
Teama o pot avea oamenii slabi, ignoranti dar si oamenii instruiti, puternici. Se pare că toti oamenii au temeri mai mari sau mai mici, în diferite momente ale vietii. Unii negăsindu-le justificarea logică, le-au numit ciudătenii, altii - superstitii. Oricum, la baza superstitiilor stau totusi fricile. Oameni puternici ca Iulius Caesar, Henry al II-lea, Charles al XI-lea si Napoleon aveau teamă de pisici, spre deosebire de Abraham Lincoln care iubea pisicile si cât timp a stat la casa Albă a avut patru pisici, sau scriitorul Ernest Hemingway care avea 30 de pisici la casa lui! Maria Antoaneta se temea de stingerea unei lumânări, crezând că i se va întâmpla o nenorocire. Această teamă i-a transmis-o si sotului ei, regele Ludovic al XVI-lea. Darwin tremura de groază la vederea unui sarpe. Immanuel Kant, în timpul prelegerilor îsi fixa privirea într-un punct lipsit total de însemnătate si fără legătură cu cele spuse, ca de exemplu locul în care unui student îi lipsea un nasture de la haină si când studentul a venit – după mult timp - cu nasturele cusut, Kant si-a întrerupt prelegerea; i-a fost teamă că nu se va mai putea concentra asupra expunerii. Schiller credea că fără mirosul merelor putrede nu va putea beneficia de forta creatoare si le căuta cu înfrigurare. Doamna de Staël tinea în mână un obiect în timp ce vorbea, pe care-l învârtea continuu, de teamă să nu piardă sirul ideilor. Într-o zi, cineva luându-i obiectul din mână, scriitoarea stăpânită de teamă, nu a mai putut continua conversatia. În spatele tuturor acestor manifestări ciudate stă teama, ca o umbră a fiintei.
Se constată că teama nu se manifestă atât de mult la oamenii lacomi care se luptă pentru a avea ceea ce le prisoseste, ci mai mult la oamenii cu firea modestă, lipsită de trufie, la oamenii cu bun simt, cărora le lipseste ceva de care au nevoie si nu pot obtine: serviciul, banii, anumite lucruri, situatii, pozitii de viată, simpatii sau aprecieri ale oamenilor, dragostea, femeia sau bărbatul la care visează etc. Sunt si temeri mari apărute mai nou: de terorism, de cataclisme, de sărăcie, de sfârsitul acestei lumi. Se pare că ele sunt temeri ciclice în viata omului, după cum si întâmplările s-au dovedit a avea ciclicitatea lor, căci ceea ce este - a mai fost – chiar dacă acum îmbracă altă haină; iar ceea ce va fi - nu putem sti! Să ne gândim la sămânţă - loc al începutului, permitătoare a transformării, cresterii, ascensiunii, mortii, întoarcerii la viaţă -, ciclicitate distanţată în timp si spaţiu, nuantată diferit de ceea ce a fost înainte si ce urmează a fi. Câte „bătăi ale aripilor de fluturi” or fi fost până în zilele noastre si câte vor mai fi!?
Dacă stăm să ne gândim bine, teama este o emotie normală pe care o încearcă orice om în diferite momente ale vietii. Toti suntem curajosi uneori si fricosi alteori, sau fricosi uneori si dintr-o dată dăm dovadă de curaj, depinde în ce moment suntem surprinsi sau ne surprindem, ce usă a sufletului a fost dispusă să se deschidă… Dar unde este hotarul normalitătii acestor emotii? Ce se întâmplă cu noi dacă-l depăsim?
Unele temeri îsi găsesc justificarea, cum ar fi dezlăntuirile violente ale naturii, în fata cărora omul se simte neajutorat. Mai sunt însă si schimbările din viata actuală, dorite sau nedorite, cu viteza lor accelerată si care, de cele mai multe ori, nu permit repausul pentru gândire, analizare cu responsabilitate a stărilor pe care le declansează în noi aceste schimbări. Ele pot avea repercutări în plan psihologic, si cu cât o schimbare este mai radicală, cu atât mai mare este pretul plătit. Gândul unei schimbări poate provoca bucurie dar si teamă: teama de necunoscut, teama de inadaptabilitate, de clacare, de a nu fi ajutat de puterea fizică, teamă de a nu fi în stare să faci fată unei probleme pentru care nu vei găsi răspunsuri, teamă de situatii de care încă nici nu te-ai izbit dar îti formezi o imagine mentală despre ceea ce urmează să se întâmple… Cu alte cuvinte - teama unui esec existential. Omul trebuie să fie un luptător în această viată! Există totusi niste granite care nu ar trebui depăsite, dar tinem cont de ele? Uităm că elasticitatea noastră nu este infinită, precum nici cea a pământului! Uităm că viitorul este expresia a ceva care nu s-a realizat încă, si doar speranta este aceea care ne poate determina să fim încrezători că se va realiza la modul dorit, favorabil nouă. Dacă nu ne este deloc teamă, se întâmplă să încercăm mult peste limita puterilor noastre si să ajungem la un rezultat catastrofal. Curajul ne însoteste, dar până unde poate creste acest curaj? „Nimic fără Dumnezeu”, ar trebui să fie deviza pentru toti care dau dovada curajului si luptă pentru îmbunătătirea vietii lor, a semenilor, sau pentru descoperirea „noului” în această lume. Viata ne-a demonstrat că extremele sunt periculoase! Omului îi sunt atât de necesare judecata, echilibrul, măsura! Numai astfel s-ar putea asigura linistea sufletelor, linistea acestei lumi.
De asemenea temerile intense (extrema cealaltă), provoacă îmbolnăviri, alienări, sinucideri. Teama stă ca o emblemă în fata tabloului vietii noastre de astăzi. Dacă analizăm, judecăm, ne rugăm pentru putere si curaj, ne înteleptim – cu alte cuvinte -, teama lasă loc curajului - atâta cât este necesar -, încrederii, iubirii să se infiltreze prin acea fantă a sufletului, asemeni unui izvor de lumină. Se purifică gândurile din mintea noastră, se produce o schimbare interioară si ajungem să ne bucurăm de liniste, de seninătate. William Shakespeare spunea: „Unde-i iubirea mare, si cea mai mică îndoială în teamă, se transformă.”
Potrivit Sfintei Scripturi, omul cu credintă în Dumnezeu află calea pentru înfrângerea fricii si dobândirea curajului, iar un reprezentant al Bisericii ne spune că întelepciunea vietii îl scoate pe om de sub tirania irationalului, ducându-l „spre pământul luminos al sperantei si al iubirii”.
Dacă întelepciune vom căuta si vom avea, echilibrul în viată vom sti a ni-l păstra!
Raleigh, Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 10/10/2011 |
Contact: |
|
|
