Grigore Lese nu ne lasa sa murim
Se vede si din luna ca multe ziare si televiziuni centrale din tara (centrale nu pe criteriul valorii ci al audientei!) refuza cu obraznicie nu numai sa vada valorile autohtone autentice, dar sa le si secere cu barbarie prin tacere si nepopularizare.
De ani de zile, intr-o goana nerusinata dupa clientela si profituri monoton crescatoare, acestea promoveaza cu o incapatanare culpabilizanta numai senzationalul, adesea scabros, si antivalorile, putine dar zgomotoase, actiune ce se reflecta pozitiv doar in statisticile de audienta si in scriptele contabilicesti ale acestor operatori de cuvinte si imagini.
Aceasta actiune perfida si imorala, intentionata sau nu, nu face altceva decat sa sape adanc la groapa in care traditiile si etosul romanesc ar putea fi inmormantate, cu sau fara vreo slujba crestineasca.
Problema fundamentala in aceasta chestiune asadar nu ar fi atat schimbarea, daca aceasta ar fi creatoare, devenirea culturala fiind in genere legitima, ci evidenta ca, asa cum bine stim dupa douazeci si de ani de tranzitie dinspre un nimic catre un altul, mergem si spiritualiceste inapoi ca racul, nu inspre cer prin mormant, ci inspre un mormant absolut dinspre cer, loc de veci din care greu vom invia.
Marele carturar Nicolae Iorga spunea ca "Odatã cu tine mor încã o datã toþi morþii tãi”. In fond, prin promovarea constanta, masiva, si -nesupravegheata a antivalorilor, umane si romanesti in acelasi timp, massmedia centrala iata ca devine calaul mortilor nostri, adica a celor care, de bine de rau, pe langa o tara, ne-au lasat o mostenire culturala si spirituala cu care cu siguranta ne putem mandri.
Cum omenizarea curanda a acestui calau, ghidat cum spuneam aproape exclusiv de vectori pecuniari - uneori ma si intreb cum de nu i s-a permis calaului sa transmita la ore de maxima audienta "emisiuni" pornografice pentru rotunjirea profiturilor, riscul paleoliticizarii romanului putand fi considerat eventual "minor"...-, este iluzorie, sansa de a scapa de perspectiva mortii absolute a spiritualitatii noastre consta in simularea temporara a mortii, asa cum N. Steinhardt, in fericitul sau jurnal, ne recomanda bunaoara sa facem la intrarea intr-un univers concentrationar; inchipuindu-ne deja morti nu mai avem cum muri. Si cum am putea oare simula mai bine moartea si impotrivi ei decat stingand simplu si pur televizorul, adica "stingand" calaul. Sfanta simplitate!
Renascarea noastra spirituala nu poate veni decat atunci cand "glasul profetului" se va face auzit din nou, nu pe sub pamant sau prin cotloane nestiute, ci la lumina reflectoarelor marilor televiziuni. Probabil ca el deja exista aici printre noi; daca nu el, niscaiva sfintisori tot sunt, pentru ca refuz sa cred in spectrul mortii absolute a spiritualitatii si traditiilor noastre.
Ma tot minunez, de exemplu, cum de maneaua a ajuns sa inlocuiasca doina ca fenomen de masa. Cum de-am putut fi atat de surzi incat sa punem doina, patrimoniu UNESCO (!), deci valoare universala, la colt?
Cum de inca putem sa promovam pe toate gardurile copii de minuni gata sau guti-gani, in timp ce Grigore Lese sa zicem, adica lapusanul care canta muzica traditionala (nu populara) romaneasca neaosa, nelasandu-ne mortii sa mai moara inca o data, horeste si doineste mai ales pe TVR Cultural, adica numai pentru sufletul elitelor?
Cum de o doina, interpretata divin de Domnul Lese, care suna cam asa: "Doamne nu ma' mbatrani/Lasa-ma sa-mi cresc pruncii/Daca pruncii mi i' oi creste/Cat ii vre' ma' mbatraneste", este aproape necunoscuta publicului, in timp ce "viata mea" (si variantele ei) e slagarul peren al vulgaritatii, prezentata maselor drept “standard” muzical?
Daca intrebam calaul, vor curge rauri de argumente mercantile aparent infailibile. Calaul castiga, iar noi astia care credem ca altfel ar trebui "distrat" sufletul acestui popor, pierdem. C'asa-i in piata...
Nu ma pot apleca aici asupra importantei traditiilor noastre, cei cu bun-simt intuiesc. Este deajuns sa mentionez doar ca muzicologul Constantin Brãiloiu, citat de Grigore Lese, spunea: "Numai prin cultura noastrã þãrãneascã vom însemna ceva în lume. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodatã Occidentul ºi va trece multã vreme pânã vom înceta a mai fi o caricaturã a Apusului".
Avem nevoie de Grigore Lese. Poate se prinde si calaul…
Toronto / 4 octombrie 2011
|
Cristian Medelean 10/5/2011 |
Contact: |
|
|
