Caiet cu amintiri
Odată, am încercat într-un repaos să astern pe ninse foi uitarea si am clădit sesuri si munți în haos, într-un caiet învolburat ca marea.
Caietul meu cu amintiri uzate, pornite dintr-un tril de clopoțel, cu marsul greu al genelor uscate, sub lacrimi irigate fără nici un țel. cu încercări de rime ascunse în culori, ce-au asteptat, penelul unui astru trecut prin conjunctură uneori, ca să evite grota si dezastrul; contor al clipelor păstrate ai obosit si te-ai uscat ca floarea ascunsă, fără rost în eternitate si ai amestecat clipa cu visarea.
Când te-am plimbat prin pagini cu memorii, mireasă aurită cu vorbe de poet, ai adormit uitarea si-ai pus roua în glorii si am clădit noi doi amintirea din caiet.
Nu ai nimic să-mi dai
Ca să ajung la tine în zori, în noapte am lăsat batista ninsă, să îți adoarmă pleoapa în culori, ca razele de rouă din pajistea întinsă.
Eu în genunchi ți-am dat sărutul, cutremurat de o răceală ne-nțeleasă si-ascuns-am în uitare tot trecutul cernut sever prin sita cea mai deasă.
si-am pus tristețea pe o cruce căutată-n armonie pe un clopot de aramă, am tăvălit prin vis scânteia ce aduce carnaval cu spectatorii care ne aclamă.
Avidă, în sete, ai luat chemarea ce-aduce rima nopții-n răsărit, ai spart tabloul ce usca culoarea începutului, spre culme, până-n asfințit.
Si-ai zgâriat fără refren o noua gamă când ai călcat mireasma florilor de mai. Ai stropi pe urme, dar nu le iei in seamă, plângi, poate, dar n-ai nimic să-mi dai.
Gânduri
Nu-ți mai ascunde gândul în vitrine ci lasă-ți bucuria cea de mâine, cu armonia serenadei, din balcoane, fără surâsul mut: afise prin saloane!
Presară viitorul amintirii-n glas si poartă-l pe valuri fără de popas, nu lăsa orizontul cu plaja goală, fă înțelesurile-acoperis pe scoală!
Nu te lăsa pe umbra care geme, nimicul nu are urmele prin vreme, scânteile-n priviri au apusul falnic, fii pleoapă blândă al iubirii crainic!
Paradoxul ce mi-a dat învățăminte l-a adus un înțelept mereu prezent: amănuntele mă scot din sărite si catastrofele mă lasă indiferent.
Fata cu părul scurt
În tumultuosul clocot de fiecare zi, iluzii, vise frânte, speranțe, năzuire, timpi morți si eroine pe care nu le stii plutesc prin certitudini în oricare trăire.
Si tu, nepăsătoare, cu zâmbet nesfârsit, cu tremurul ciudat al ciutei speriate, păsesti pe spinii tari, fără a fi găsit, cs unii au si bune si rele si păcate.
Te bucuri de nimic crezând că este tot, îți faci printre nisipuri colibe si castele, te mulțumesti cu rime si-o cană de compot, urăsti petala arsă si visurile rele.
Eu îți admir tot pasul, privirea ți-o ascult, si mă întreb ce ai fi tu printre spume? Prea blândă, fată dulce, cu părul tăiat scurt, te-ai întrebat vreodată de ce e rău în lume?
Totusi
Mereu în căutare de tot si de nimic, alternative noi aduci, speranțe, neîncrederi. Adverb banal, eu te-am stiut mai mic, dar ai destule arme si sensuri si prevederi.
Glumesti între cuvinte doar de idei condus, iubirile le nasti, le conturezi, le dai viață, ni-l faci amurgul trecător si bun, supus, tu mă opresti căci sansa-i plină de mătreață.
Alegi între ce-i bun sau îndoielnic, ne faci să stăm pe loc, nicicând nu te pripesti, scuze găsesti la tot ce e vremelnic, iar peste umbre lumina o privesti.
Eu tot ce fac nu e nici pisc nici odă, n-am fost vreodată printre cei propusi, nu mi-e nimic lejer, nici viața prea comodă. M-asez doar lângă tine, om minunat. Totusi.
|
Constantin Rusu 10/5/2011 |
Contact: |
|
|