Aristide Caradja-150 de ani de la nastere
Principele Aristide Caradja (n. 28 septembrie 1861, Dresda d. 29 mai 1955, București) a fost entomolog și jurist român, membru de onoare al Academiei Române. A făcut parte din familia Caradja, o familie nobilă de origină greco-bizantină (fanariotă), ai cărei membri au ocupat de-a lungul timpului importante funcții în cadrul Imperiului Otoman, unii dintre ei fiind domnitori ai Munteniei în perioada fanariotă. Aristide Caradja a trăit o mare parte a vietii sale pe domeniul său din Grumăzești. Aici a studiat și a colectionat vestita sa colectie de fluturi (având peste 110.000 de exemplare), care începând din 14 iunie 1944 se află la Muzeul Grigore Antipa din București. Colecția prințului Aristide Caradja este o piesă de mare valoare a muzeului. Realizată în perioda interbelică, a fost vândută în ianuarie 1944 muzeului de familia princiară. Transportul s-a făcut în mare secret pentru că, pe vremea aceea, armatele sovietice se aflau pe teritoriul României. Colecția nu este expusă publicului larg din motive de conservare, ea fiind accesibilă numai cercetătorilor români si străini specializați. Colecția de lepidoptere a prințului Caradja cuprinde astăzi 80.000 de exemplare. Dintre acestea, circa 3.100 au stat la baza descrierii unor specii noi. Opera stiințifică a acestui biolog nu poate fi caracterizată decît ca prodigioasă. Savantul Traian Săvulescu îl numea, încă din 1945, Princeps biologorum Romaniae" si, făcînd un prim bilanț al operei sale, punea o întrebare ce nu poate primi decît un singur răspuns: 3 000 de tipuri (specii, varietăți, forme, aberații) descoperite si descrise de Caradja. Cîți naturalisti sistematicieni din lumea întreagă, de la Linne încoace, pot fi comparați cu Aristide Caradja, în ceea ce priveste bogăția de material studiat si noutățile prezentate cunoasterii?" De altfel, în total a studiat nu mai puțin de 400 000 exemplare de insecte, printre care 115 000 exemplare de microlepidoptere (fluturi mici), aflate acum în fondurile Muzeului de Istorie Naturală Grigore Antipa"dinBucuresti. Cu toate acestea, la începutul activității sale stiințifice, lucrările elaborate de el au fost privite cu neîncredere, deoarece nu avea studii superioare de specialitate. Familia îl silise să urmeze Facultatea de Stiințe Juridice,unde nu avea nici o chemare, obținînd licența în drept (a audiat, e drept, în paralel,si cursuri de stiințe naturale). Începînd din 1887, a amenajat la Grumăzesti (Neamț) un parc vast, cu o floră bogată, adevărat laborator de studiu al insectelor, iar în locuință o mare bibliotecă, în care scop si-a jertfit toată averea mostenită. Entomologul fără diplomă, autodidactul de înaltă competență, a organizat sau subvenționat numeroase expediții în toată lumea, din Africa de Nord si pînă în America de Sud, din Tibet si pînă în arhipelagul Spitzbergen, fără a mai vorbi de interesantele sale cercetări din România si din întregul continent european. Imensa lui colecție entomologică, în care predominau microlepidopterele, domeniu în care a devenit o autoritate de nivel mondial, s-a adunat astfel de-a lungul deceniilor, iar pentru ea a conceput si tehnici ingenioase de preparare si conservare. Numai în materialul expediției lui H. Hohne în China (1917-1923), A. Caradja a identificat 91 specii noi pentru stiință. Numerosi entomologi l-au omagiat înscriindu-i numele în denumirea insectelor descoperite de ei: Etimiu Aristidella, Lambesia Caradja.
În acelasi timp, s-a ridicat mult dincolo de opera de migală si precizie a descoperirilor si determinărilor zoologice. Pornind de la studiul fluturilor mici, a formulat ipoteze si teorii privind si relațiile faună-floră, clima din trecutul îndepărtat al Pămîntului si configurația geografică de altădată a unor tărîmuri (a arătat că Japonia a fost cîndva unită cu continentul asiatic, iar peninsula Malakka, dimpotrivă, despărțită) etc. Multe dintre ideile sale au fost socotite, cum sublinia tot Traian Săvulescu, eretice" la vremea lor, pentru a fi apoi confirmate si considerate profetice". In 1930 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. In 1937, în deplinătatea maturității sale stiințifice, publică o lucrare consacrată concepției sale despre lume, în care dezbate cele mai importante probleme ale atomului si ale Cosmosului. Acesta a fost Aristide Caradja, entomolog neîntrecut, descoperitor iscusit, filozof în cea mai deplină accepțiune a cuvîntului, cum îl caracteriza biologul Constantin Motas. Dar înainte de toate om, cu un profund simț al dreptății. Marele geolog si erudit Ion Simionescu, admirabil portretist, îl descria cu decenii în urmă, în 1931, ca avînd o frunte largă si un chip cu trăsături fine, înalt si încă drept, în ciuda poverii celor aproape 70 de ani (avea să trăiască 95), un patriarh blînd si înțelept. A fost totodată, ca si alți savanți români, un om complet, pasionat nu numai pentru biologie, dar si pentru muzică, literatură si cugetare.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Aristide_Caradja http://www.revistamuzeelor.ro/arhpdf/2005_01_08.pdf http://art-zone.ro/personalitati/aristide_caradja.html
|
Stoica Ion 9/18/2011 |
Contact: |
|
|