Gheorghe Ion Duca
Scoala a a avut, are si va avea un rol important în formarea elitei unei natiuni. Scoala Natională de Poduri si Sosele a jucat un rol important în formarea inginerilor din România. Aici au primit învătătură nume sonore din ingineria românească si care , mai apoi, i-au dus renumele si pe alte meleaguri. Asa cum se întâmplă de obicei, în istoria unei institutii, apare un om care, prin forta si viziunea sa, îi schimbă radical destinul. În istoria Scolii Nationale de Poduri si Sosele acest om s-a numit Gheorghe Ion Duca de al cărui nume este legat începutul învătământului ingineresc în tara noastră prin reorganizarea acestuia si prin constructia localului din strada Polizu, colt cu Calea Grivitei, în care a functionat multă vreme Institutul Politehnic din Bucuresti.
Incursiune biografică.
Gheorghe Duca, s-a născut în data de 3 februarie 1847 la Galati. Tatăl său , Ion Duca, a fost ministru în perioada domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Studiile liceale le-a făcut la Liceul Louis le Grand din Paris. De educatia si supravegherea lui la Paris s-a ocupat Iancu Alecsandi, fratele poetului Vasile Alecsandri, care în vremea aceea era unul dintre colaboratorii apropiati ai lui Alexandru Ioan Cuza. A sustinut bacalaureatul în 1864 si s-a înscris imediat la Scoala Centrală de Arte si Meserii, obtinând diploma de inginer în 1869.
Profesor reformator
S-a reîntors în tară în acelasi an si s-a angajat ca profesor de geometrie descriptivă la Liceul Militar din Iasi unde s-a remarcat pentru spirit organizatoric si rigoare pedagogică.
Asa se face că în 8 aprilie 1881 a fost numit profesor si director al Scolii de Poduri si Sosele din Bucuresti. Având modelul scolii franceze pe care o absolvise doar cu doisprezece ani mai înainte, a îmbunătătit programele analitice ale disciplinelor, modul de desfăsurare a activitătilor didactice astfel încât rezultatele obtinute de absolventii Scolii să fie la nivelul celor din Franta, din Europa. Noul director a introdus o disciplină foarte severă. Astfel, prin raportul nr. 109 din 16 iunie 1881 aprobat de minister a propus măsuri care să permită declararea ca repetenti, corijenti sau îndepărtarea din scoală a elevilor care nu învată ritmic sau nu corespund la examenul general. Gheprghe Duca spunea : "O conditie esentială de izbândă este o severitate absolută atât pentru conduită cât si pentru studii". Cu raportul nr. 205 din 19 septembrie 1881 a propus pentru noul an scolar 1881-1882 introducerea unui an preparator pentru a completa lipsurile absolventilor de liceu în domeniul stiintelor matematice.
Criticând tendinta de a face ingineri din toate ramurile (poduri, sosele, căi ferate, constructii, mine, metalurgie, industrie etc.), Gheorghe Ion Duca a sustinut necesitatea ca statul, care face mari sacrificii bănesti, să caute înainte de toate să-si formeze personalul trebuincios lucrărilor publice (adică poduri, sosele si drumuri de fier). Gheorghe Duca a organizat o selectie extrem e riguroasă. Numărul celor care reuseau în anul I nu trecea de 15, desi "nimic n-ar fi mai usor decât a avea cel putin 50 elevi în fiecare clasă, dar atunci scoala ar exista numai de nume si ar deveni o fabrică de nulităti” Într-un document al vremii se spunea că „ a reorganizat scoala din temelii”.
Istoria Scolii Nationale de Poduri si Sosele pe scurt.
La 1 octombrie 1864 a luat fiintă o scoală de inginerie, după un proiect elaborat de Mihail Kogălniceanu si care se numea Scoala de Ponti si Sosele, Mine si Arhitectură care avea ca obiectiv formarea agentilor specialisti pentru conducerea lucrări publice din ce în ce mai numeroase. Durata studiilor era de doi ani.
La 30 octombrie 1867, aceasta devine Scoala de Poduri, Sosele si Mine cu durata de cinci ani dintre care un an preparator, trei ani de cursuri comune si un ultim an de cursuri de specializare, cu două sectii de specializare: "Sectia de Poduri si Sosele" si "Sectia de Mine". Acesta este considerat un început stabil de organizare a învătământul ingineresc din tara noastră, început care se va finaliza în 1881 prin numirea lui Gheorghe Duca la conducerea acestei scoli.
Scoala sub conducerea lui Gheorghe Ion Duca
La 1 aprilie 1881, sub conducerea lui Gheorghe Ion Duca, institutia capătă o nouă structură sub denumirea de Scoala Natională de Poduri si Sosele. Înfiintarea ei, la numai doi ani de la înfiintarea Scolii Politehnice din Berlin-Charlottenburg, este una din dovezile de maturitate tehnică a marilor nostri înaintasi.
Scoala Natională de Poduri si Sosele a pregătit ingineri în diferite specialităti, în domeniul lucrărilor edilitare, al constructiilor, al exploatării minelor si petrolului etc.
Nivelul cunostintelor teoretice era foarte ridicat si a permis unora dintre absolventi să abordeze domenii ale stiintei si să fie chiar creatori de noi stiinte, cum a fost inginerul Gogu Constantinescu s.a. . A introdus practica obligatorie in scopul formării ofiterilor de geniu si odată cu diploma de inginer, absolventii primeau si gradul de sublocotenent în rezervă.
Începând cu anul 1890, absolventilor de la Scoala Natională de Poduri si Sosele li s-a asigurat aceeasi recunoastere ca pentru cei ai politehnicilor din străinătate.
Gheorghe Duca a considerat că o scoală bună trebuie să aibă spatii pe măsură si de aceea , a mutat sediul de pe Calea Craiovei, Calea Rahovei de azi, într-un sediu impunător situat pe strada Stirbei Vodă, unde functionează acum Conservatorul Ciprian Porumbescu.
Din initiativa lui Gheorghe Duca , în 1884 au început lucrările pentru construirea unui nou local pe strada Polizu, colt cu Calea Grivitei. Este Corpul A , parter si etaj, în care a functionat mai apoi, multi ani, Institutul Politehnic de Bucuresti.
La 2 octombrie 1886, a avut loc inaugurarea noului local, într-un cadru solemn. Local era destinat pentru 100 de studenti , avea o suprafată de 7000 m2 si cuprindea un amfiteatru, mai multe săli de curs, laboratorul de chimie, fizică, încercări mecanice, precum si săli de desen, biblioteca si un muzeu.
Gheorghe Duca a condus Scoala până în martie 1888 când a fost numit director general al căilor ferate. De altfel o bună parte din activitatea lui a fost legată de calea ferată. In anul 1874 a fost numit director al liniei Iasi – Ungheni. Intre anii 1876 – 1881 a lucrat la Directia centrală a Antreprizei Guilloux, la linia ferata Ploiesti – Predeal. În 1897 a fost numit director general la C.F.R. calitate în care a introdus multe solutii inovative , a dezvoltat reteaua de căi ferate, a introdus aparate specifice pentru cresterea sigurantei traficului feroviar si reducerea numărului de accidente, a redus tariful pentru călători. Pentru a creste calitatea profesională a personalului, a înfiintat o scoală pentru mecanicii de tractiune (1890), o scoală pentru sefii de întretinere (1892) si o alta pentru manipulanti (1893).
A fost Presedinte al Societătii Politehnica în 1883 si 1890.
S-a stins din viata, prematur, la 7 august 1899.Avea 52 de ani.
Bustul său , din bronz, este plasat între vechea clădire a Politehnicii si Gara de Nord, două institutii cărora le-a dedicat cea mai mare parte din energia sa.
http://gheorghe.manolea.ro
|
Gheorghe Manolea 9/17/2011 |
Contact: |
|
|
