Notite nostalgice de călătorie : Parisul de neuitat
PARISUL DE NEUITAT...
Aproape că mi-e frică să scriu despre Paris, mi-e teamă să nu-l "desacralizez", să nu îi spulber mitul, cu penita mea nepricepută…, dar amintiri atât de frumoase îmi dau ghes, dantele de arhitectură îmi crosetează cuvintele si… lăsati-mă să vă spun impresiile mele de femeie (tot) romantică, (tot) fascinată de frumos, (tot) copilă, pe undeva…
Stiu că s-a scris mult despre "orasul luminii", asa cum i se spune, de aceea nu mi-am propus să scriu noutăti, ci doar impresii care mi-au atins coarda sensibilă a inimii si m-au făcut să nu pot uita acest oras de vis.
Am ajuns la Paris în după-masa zilei de 26 august a.c si la aeroport ne-a asteptat gazda noastră - un om credincios, slujitor dedicat lui Dumnezeu, având o familie la fel de specială.
Teofil ne-a întâmpinat fără “aere pariziene”, cu un larg zâmbet “românesc”. Drumul spre casa lui l-am făcut depănând amintiri, povestind despre America – unde viata noastră se derulează de mai bine de 12 ani, iar el povestindu-ne despre Franta, tara lui "adoptivă". Acasă, Mariana, sotia sa si Denis, băiatul (pe care nu l-am văzut de când era mic si care acum e un tânăr creativ si foarte politicos) ne-au iesit în întâmpinare si ne-am simtit imediat “în familie”.
Din bucătăria Marianei ieseau aburii îmbietori de mâncare, asa că… ne-am asezat cuminti la masă. Shanea, fetita noastră de 2 ani si 10 luni, desi obosită de călătorie, a fost totusi convinsă de mâncarea bună a Marianei să nu o lase în farfurie.
Nu am vrut să pierdem timpul cu… odihna, asa că am plecat să vedem Turnul Eiffel, vestit pe toate meridianele, simbolul Frantei. Seara l-a făcut si mai impunător, mai misterios… Am savurat, din vârful lui, Parisul- ca un covor de lumini multicolore.
Gustave Eiffel- al cărui nume este purtat de monument, a fost reticent la început fată de acest proiect conceput initial de Emile Nouguier, Maurice Koechlin si Stephen Sauvestre, angajati la Eiffel & Co. Gustave Eiffel a cumpărat însă, acest brevet.
Turnul Eiffel a fost construit în 1887-1889 din otel produs la Resita. Are o înăltime de 324,8 metri (cu antenă), o lătime de 124,9, greutatea de 10 000 de tone si are 1.665 de scări. Sigur că unii vizitatori mai aventurosi s-au apucat să “escaladeze” pe scări Turnul Eiffel, dar noi am preferat să stăm docili la cozi parcă interminabile, pentru a intra în unul din lifturi. Oricum, scările nu duceau decât până la nivelul al doilea, asa că si "vitejii" au apelat până la urmă, la lift.
Turnul Eiffel, inaugurat pe data de 31 martie 1889 si deschis pe 6 mai, a fost întâmpinat reticent de public, considerându-l o constructie inestetică. Probabil spiritul clasic al vremii nu a putut adopta imediat un stil “modernist”… Si spiritul acesta domină timpul: câti oare nu suntem atât de precauti, când e vorba de ceva nou?
Am revenit pe pământ (si la propriu si la figurat) abia târziu, pe la ora 12 noaptea, plini de frumos, de impresii si apoi am luat-o spre casă, neocolind faimosul Champs Elysees.
A doua zi, am pornit cu forte proaspete să cucerim alte “puncte tari” ale Parisului. Gazdele noastre, buni ghizi, ne-au propus traseul: Notre Dame, Muzeul Louvre, Opera Garnier, Arcul de Triumf, din nou Turnul Eiffel (să îl vedem si ziua) si Sacre Coeur.
Iată-ne la Notre Dame, catedrală ridicată din dorinta episcopului de Paris - Maurice de Sully. Lucrările la acest lăcas de cult au fost începute în 1163. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfintit altarul, iar pe la mijlocul sec. al XIII-lea, catedrala în stil gotic timpuriu a fost terminată. În partea de jos, există trei portaluri: în nord - Portalul Fecioarei, în centru - Portalul Judecătii de apoi si în sud - Portalul Sfintei Ana, cu scene din viata mamei Fecioarei Maria. Nivelul inferior include celebra fereastră în roză care are un diametru de 10 metri, având în fata sa statuia Fecioarei cu Pruncul în brate. Orga datează din 1730, a fost restaurată în 1962 si este cea mai mare orgă din Franta. Catedrala Notre Dame a fost motiv de inspiratie în opera lui Victor Hugo, “Cocosatul de la Notre Dame”, dar si în comedia muzicală “Notre Dame de Paris” a lui Luc Plamadon si Richard Cocciante.
Am fost uimită de atâta dantelărie de arhitectură câtă oferă Notre Dame! As fi vrut să pot pune mâna pe fiecare detaliu, să îi surprind măiestria, să îi aflu secretul.
Flămânzi fiind de frumos, de a înmaganzina în suflet toate comorile pe care ni le punea la dispozitie această mare metropolă, am pornit spre Muzeul Louvre, fost palat regal situat în centrul Parisului. Muzeul are trei aripi: Denon, Sully si Richelieu. Fiindcă am fost cu Shanea – fetita noastră zglobie care încă nu gustă arta, nu am putut vizita muzeul. Dar si asa, exteriorul grandios, ne-a încântat. Este cel mai mare muzeu de istorie si artă din Franta după suprafată, (are 210.000 m˛, dintre care 60.600 m˛ destinati expozitiilor) si unul dintre cele mai importante muzee din lume. Operele prezente la Luvru sunt într-o mare varietate, de la picturi, sculpturi, desene, până la ceramică, obiecte arheologice sau alte obiecte de artă, din epoci diferite ale civilizatiei, din antichitate până la 1848, din Grecia, Egipt, Orientul Apropiat, Europa Occidentală.
Aici veti vedea piese celebre: "Venus din Milo", "Gioconda" de Leonardo da Vinci, "Codul lui Hammurabi," "Libertatea conducând poporul" de Eugčne Delacroix. Se pare că Muzeul Louvre este de asemenea, si unul dintre cele mai vizitate muzee din lume, cu aproximativ 8,5 milioane de vizitatori în 2008. Piramida de sticlă din mijlocul Curtii Napoleon a fost construită de Ieoh Ming Pei si a fost inaugurată la 30 martie 1989. Desi câtiva stropi hotărâti de ploaie si-au propus să ne alunge, am rămas pe loc, gata să îi înfruntăm, înarmati cu umbrela pe care Shanea o agita ca o balerină, printre porumbeii adunati în fata Luvrului.
Opera Garnier nu este cu nimic mai prejos. Este construită în stilul neo-baroc si este al treisprezecelea teatru care găzduieste Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea în 1669. Palatul Garnier a fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea, ca parte a unui plan de mare anvergură de modernizare urbanistică, realizat de către Baronul Haussmann. Proiectul operei a avut parte de o competitie, câstigată de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut. El va continua să activeze în acest domeniu prin constructia Operei Garnier de Monte-Carlo, în Monaco.
La data de 5 ianuarie 1875, are loc reprezentatia inaugurală în prezenta oficialitătilor. Fatada este realizată din marmură, coloanele si traversele din fontă. Opera Garnier este un monument "de rezistentă" al Parisului.
Urmând traseul, următorul popas este Arcul de Triumf. Măret, impunător, Arcul de Triumf este un monument situat în Place de l'Étoile. A fost comandat de Napoleon Bonaparte în 1806, a fost înăltat în sec. al XIX-lea si terminat în 1836. Arcul de Triumf are o înăltime de 50 de metri, este construit în stil romanic si pe el sunt sculptate patru statui, câte una pe fiecare parte a stâlpilor: « Rezistenta », « Pacea », « Triumful din 1810 » si « La Marseillaise ». La baza sa se află Mormântul Soldatului Necunoscut, care se comemorează pe 11 noiembrie, ziua armistitiului semnat între Franta si Germania în 1918.
Aici am avut mari emotii, aveam impresia că toate masinile circulă fără nici o regulă (mă gândeam, măcar să functioneze regula prioritătii de dreapta, dar mi se părea că suntem gata-gata să ne ciocnim!).
Ultimul popas pe care îl facem este Bazilica Sacré-Coeur, o biserică situată în Piata St. Pierre, pe colina Montmartre. A fost construită sub îndrumarea arhitectului Paul Abadie (10 decembrie 1812-2 august 1884) în stil romano-bizantin. Lucrările au început în 1875 si constructia s-a finalizat în 1914.
Dealul Montmartre se situează în partea nordică a Parisului si se ridică la 129 de metri peste nivelul mării. Aici este locul în care Dionisie, primul episcop al Parisului, a suferit moartea martirică. Până la revolutia din 1789, aici a fost o mare mănăstire benedictină, întinsă pe tot dealul. Revolutionarii francezi au distrus mănăstirea si au ghilotinat toate măicutele. După înfrângerea suferită de Franta în războiul franco-german, Alexandre Legentil si Hubert Rohault de Fleury au decis să construiască o catedrală dedicată Cultului Inimii lui Hristos, în semn de pocăintă pentru păcatele comise si pentru sângele vărsat. Am fost impresionati de arhitectura acestei biserici, dar mai ales, de mesajul ei, ea ridicandu-se ca o fluturare de steag alb...
Pe strădutele înguste din jurul bazilicii sunt o multime de magazine cu suveniruri, asa că nu am rezistat tentatiei de a cumpăra vederi pentru vechea mea colectie si mici "amintiri" care să îmi împrospăteze în minte, putinul timp petrecut acolo.
Din păcate, aici se încheie vacanta noastră pariziană. Am venit acasă mai bogati, purtând în noi atâtea locuri inedite, atâta artă… As reveni oricând acolo, să vizitez tot ce nu am reusit acum - si sunt o multime de altele ce te îmbie să te lasi în voia lor, pentru a te inunda de frumusete
|
by Adina Sas-Simoniak 9/16/2011 |
Contact: |
|
|
