Toamnă 2011
Motto : Nu există pozitiv, nu există negativ, numai o paranoică actiune de descumpănire a lumii.
Stiti ceva ?!
Mi-ar plăcea să zic :
De fapt e doar septembrie si cu toate că nu ne dezamăgeste încă, îl primim cu supiciunile firesti îndoielilor, pentru că oricât ne-am strădui să alungăm ideea, vara a trecut si toamna, dubioasă cum e, se strecoară în viata noastră după bunul plac. Vara e « aruncată » în urmă, încep să
cadă frunzele, auriul estival se stinge, suflul existential se remodelează, monumentalul ansamblului se reasează în spatiul restrâns, individualist .
Vine toamna si chiar dacă încerc amânarea patetismului expresiei n-o să fiu în stare să comunic altceva decât o deghizată acreală, o extenuantă nemultumire din care n-or să iasă decât accentele dezolante ale ireversibilului.
Sigur că ireversibil, întoarcerile în timp sunt doar reverberări memorice în care vara stă cuibarită în unghere nostalgice, rascolirea lor devenind din când în când sansa redresării ori poate numai iluzia ei, iar efectul paleativ de care am avea nevoie « rămane » în urmă, ne părăseste chiar în progul anotimpului acesta al schimbărilor…nebune !
Mi-ar plăcea, ziceam, ar suna oarecum neutru cu tot dezechilibrul speculativ la care recurg vorbind de toamnă si, de fapt, încercând evitarea seriozitătii pe care septembrie ne-o impune, nu pentru că deschide portile anotimpurilor reci, ci pentru că si-a arogat - volens-nolens, desigur - pozitia de exceptie a traumei nu numai memorice ci si violent reale : 9,11-2001 !
Ireal cumva : au trecut 10 ani !
Si începem deceniile comemorative, bifăm cu rosul violentei evenimentul, care traumatizând America, a răscolit echilibrul lumii si privim al III-lea mileniu făcând primul pas « alăturea cu drumul » asa ca tangajul nesiguramtei si al neîncrederii să reinitieze acea nocivă comunicare a resetimentului si a urii.
Ca si cum am mai fi avut nevoie !
« Expertiza » războaielor si revolutiilor, mai vechi sau mai noi, ne-a strecurat iluzia « lectiei învătate », asa ca sansă de reasezare, de redescoperire a acelui echilibru uman pe care îl stim posibil, dar care ne ocoleste, se pare, cu insistenta diaboloică a răului.
11 Septembrie 2001 nu e război ! E o zi oarecare si dintr-odata întrebarea clasică, « unde erai, ce făceai când a fost împuscat Kennedy ? », îsi găseste o nouă interpretare, mai aproape de noi cei de acum si poate infinit mai importantă : « Unde erai, ce făceai când jumbo-jeturile « nebune » s-au repezit în World Trade Centre » si lumea s-a întors din nou « up side down » limitând deschiderea mileniului, înregimentându-l într-o bătălie continuă, cumva fără sfârsit.
Septembrie 11 nu e război ! E o zi oarecare; e încă vară, e soare, e aproape 9 a.m. si stăm în trafic, ne temem de întârziere – la serviciu, la scoala, la piata, la oriunde îndefinitiv – si, firesc, descărcăm nervii în tirade fie interiorizate fie în gura mare, înjurăm în toate limbile din lume… si n-avem idee că dintr-odată totul se « intoarce » de la noi si nu există nicio explicatie logică numai o imensă surpriză în care inevitabil se interferează furie si neliniste. .
Oricât de halucinant ar fi spectacolul ruinelor, fie din Bucuresti în '77 , fie de la Oklahoma, fie de oriunde, chiar si din filmele rusesti despre Stalingrad ori căderea Berlinului, nimic nu poate egala absurditatea diabolică a transformării unei nave aeriene de pasageri, CU PASAGERI, în proiectil, obuz, bombă, rachetă.
Imaginatia îngheata în fata unei astfel de realităti.
Războiul vehiculează motivatia patriotismului, a independentei, a dependentei de un ideal sau mai multe, a interesului de ansamblu indiferent care ar fi el si într-un fel sau altul îl întelegem, îl acceptăm sau nu asta e altă poveste, dar îl întelegem, ca atare si distrugerea cu care ne blagosloveste, plătim scump bineînteles dar este pretul identifabil
Vocabularul preia un termenen vehiculat periferic – terorism – si ridicându-l la rangul de conditie existentială ne obligă să-i acceptăm structura războinic-distrugătoare si să ne angajeze într-o bătălie cu un final la fel de « elusive » ca si adversarul pe care îl defineste.
Recapitulăm comemorând ori memorăm recapitulând, oricum am zice, marcăm acel moment major când încheiind o epocă ( vezi secolul trecut) deschidem portile alteia fără a tine cont - dupa « bunul » obicei al umanitatii - de ceea ce am fi putut învăta din prima si, mai ales, de ceea ce am putea corecta în cea de a doua.
Recunoastem sau nu începuturile mileniului al III-lea ne-a « cocotat » pe « seesaw »-ul desuchiat al clătinărilor, al nesigurantelor, al neîncrederilor punându-ne pe picior de râboi cu noi însine.
xxx
E septembrie !
Îmi place să văd soarele, dimineata, sentimentul acela nesigur, dar insistent, al posibilului se instalează constructiv si ziua curge firesc, ori poate nu firesc, dar evitând traumele, traumele acelea extenuante ale nelinistilor de care nu prea stim cum să scăpam.
Dar zice poetul :
« E vremea , Doamne ! Vara a fost lungă.
Aruncă-ti umbra peste cadranele solare
Si vânturile pe câmpii le-alungă. »
Rilke : « HERBSTTAG »
(Zi de Toamna, trad. Al. Philippide)
11 sept. 2011
|
Maria Cecilia Nicu 9/11/2011 |
Contact: |
|
|
