Coincidente : Reteta pre-scrisă
Era una din acele după-amieze de vineri în care generozitatea climatului blând mediteranean avea efectul paradoxal de a mă scoate din sărite, în loc să mă facă să zburd de fericire. Fireste, am auzit si eu de teoriile care sustin că lumina solară stimulează veselia, inducându-ne starea de bine si facilitând absorbtia vitaminei D. Cu „D” de la destindere, nu de la depresie! Dar sinceră să fiu, putin îmi păsa mie de invidia clientilor care mă vedeau sezând la calculator, nas în nas cu nemărginita Mare Mediterană, câtă vreme n-aveam voie să-mi părăsesc postul înainte de terminarea programului. Jocul acesta mi s-a părut întotdeauna nedrept.
În astfel de momente, dorinta mea de libertate era mult mai puternică decât privilegiul aparent de a avea un loc de muncă atât de frumos. Poate singura consolare era gândul la weekendul iminent, chiar dacă acasă se îngrămădeau alte probleme, care abia asteptau să fie rezolvate.
În fine, ca s-o scurtez, aveam „temele” deja încheiate, eram ultima supravietuitoare a unei săptămâni plictisitoare pe tărâmul afacerilor imobiliare si ardeam de nerăbdare să încui biroul si să plec.
De parcă Satana mi-ar fi citit gândurile, în timp ce mă vedeam deja cu ochii mintii pe drumul spre casă, m-am pomenit cu un intrus în birou. Se vedea din prima clipă că nu era un client interesat să cumpere vreo casă. Tânarul îmbrăcat modest, cu un prospect în mână, părea oarecum rătăcit. Afisa veselia aparentă pe care o abordează comis-voiajorii când încearcă să-ti vândă ceva, vrând-nevrând. De parcă n-ar fi fost îndeajuns cu atât, în clipa în care a deschis gura am constatat cu neplăcere că avea un defect de vorbire foarte pronuntat. Cum bietul de el părea handicapat din nastere – deci pedepsit destul, chiar fără vină – m-am străduit să-mi reprim resentimentele si am încercat să scap de el în mod politicos.
După cum mă asteptam, nu s-a lăsat alungat asa simplu. Pregătită de pe acum să fac fată cu stoicism asaltului său de spaniolă stâlcită, i-am adresat una din privirile cele mai strepezite de care sunt capabilă, deplângându-mi în gând soarta.
Contrar obiceiului majoritătii vanzătorilor ambulanti, care profită de clipa de confuzie initială pentru a se lansa în stil heirupist în ample monologuri de marketing ieftin, tipul părea să astepte din partea mea o întrebare. Nu s-a lansat imediat în clasica pledoarie pentru produsul pe care îl promova, ci m-a privit stăruitor drept în ochi. Mi-am plecat fata instinctiv, regretând fereastra minusculă prin care îi facilitasem o privire asupra aversiunii pe care o acumulasem în suflet. Sinceră să fiu, nu mă asteptasem la prea multă profunzime din partea acestui ins insipid.
Convinsă că imaginatia imi joacă feste, proiectând în bietul om profunzimi inventate, l-am întrebat pe ton calm ce doreste.
- Ti-ar face enorm de bine o plimbare în mijlocul naturii - mi-a replicat el, tutuindu-mă după obiceiul tipic spaniol, de parcă m-ar fi cunoscut de când lumea.
Acum chiar că începea să-mi sară tandăra.
- Nu cred că e treaba ta – i-am replicat. Apoi am continuat să-l apostrofez, descărcărcând mai mult din frustrarea adunată:
- Vrei cumva să-mi câstigi încrederea, ca să-mi vinzi vreun aspirator?
Mă simteam cu musca pe căciulă, pentru că realmente nutream gânduri de libertate. Dar de unde stia el de pasiunea mea pentru drumetii în aer liber?
Cu răbdare si vădit efort vocal mi-a explicat că handicapul său l-a ajutat să dezvolte o sensibilitate specială, un fel de compensatie prin alte simturi. Învătând să interpreteze limbajul nonverbal, gesturile involuntare, mimica si ticurile oamenilor, a ajuns să ghicească usor stările si emotiile care ne înceacă, în special lucrurile pe care nu vrem să le exprimăm în cuvinte. Pe mine m-a receptionat ca pe o persoană cu nevoie imediată de spatiu si liniste. Apoi m-a somat – deci nu mi-a sugerat sau recomandat, ci aproape mi-a ordonat – să mă apuc neapărat de scris.
Nu sunt superstitioasă sau mistică din fire, nu cred prea mult în lucruri nepalpabile, dar ar fi absurd să pretind că nu ar exista energii care ne manevrează uneori prin ite nevăzute. Cu sau fără puteri vizionare, interlocutorul meu îmi atinsese o coardă sensibilă.
Dorinta de a scrie m-a însotit mereu, dar nu mi-o mărturisisem nici măcar mie. La fel de des cum apărea pofta de a scrie, la fel de frecvent s-au găsit motive de amânare, pretexte si cauze independente de vointa mea, care m-au împiedicat s-o fac. Din perspectiva actuală, e clar că uneori si teama de a nu fi la înăltimea proprilor asteptări a functionat la mine eficient, pe post de frână.
Asa se face că am resimtit reprosul tânărului necunoscut ca pe un ghimpe în inimă, o lovitură brutală dar, în acelasi timp si o mică fereastră salvatoare. Dacă o fi chiar asa, poate totusi „îmi stă scris pe fată”! Ce mai atâta risipă de energie pentru a împiedica scrisul celor pre-scrise?
Reteta pe care mi-a ordonat-o junele spaniol a functionat. Scrisul a devenit între timp o a doua natură pentru mine. Nu-i voi îndeplini dorinta manifestată pe atunci, de a-i înmâna una din cărtile mele, pentru că nu va întelege limba noastră, dar mă gândesc la el ades si mă inspiră determinarea cu care nu se dă bătut. Întocmai cum mie mi-a spulberat rezistenta, asa probabil că s-a luptat si pe propriul său drum. E greu de imaginat cum reuseste să tină pasul cu colegii, în ciuda handicapului său major, dar stiu că vinde en gros cantităti deloc neglijabile dintr-un produs de curătenie, un concentrat ecologic, o adevărată minune universală, răspândită inclusiv prin cabinetele medicale.
Revenind la conversatia noastră din vinerea de pomină, stiu că schimbul de idei a durat foarte putin si că interlocutorul meu misterios a dispărut la fel de repede cum apăruse, lăsând în urmă o grămadă de semne de întrebare. Tin minte că am respectat ora închiderii fără dificultate, desi nu mă mai grăbeam deloc, căci starea mea de indispozitie se risipise ca prin farmec. Am apucat totusi în acel scurt răstimp să aflu că se născuse cu un defect în cerul palatin, defect operat partial. Ironia sortii face ca tatăl său să fie un cantautor spaniol destul de cunoscut, un om predestinat articulării prin glas. Dintr-un decupaj de ziar pe care îl purta asupra sa am aflat cu stupoare că versurile cantecului meu spaniol preferat au fost scrise chiar de tatăl său. La fel cum cântecul „Mujer” a asteptat multi ani până când cineva s-a gândit să-l exprime în cuvinte, asa au asteptat si textele mele nescrise îndemnul unei mâini nevăzute, dintr-o dupăamiază obscură de vineri, pentru a începe să se astearnă pe hârtie.
Coincidenta cu melodia preferată a contribuit la spargerea definitivă a ghetei. Decisă să aflu cât mai multe detalii despre adolescentul timid, am început să-i pun întrebări, încercând să-mi explic prin ce întâmplare mirabilă mi-a iesit taman acest om în cale. Îmi vine să zâmbesc la amintirea interogatoriului sfredelitor la care l-am supus, curioasă să aflu de unde vine mai exact. Parcă eram din anecdota cu tăranul ardelean venit la oras, care vede pentru întâia oară un student de african de culoare si, după ce-l descoase, aflând că vine din Africa, mai precis din Kongo, mai exact din Brazaville, tine mortis să stie de-al cui din Brazaville este dânsul de fapt.
În vinerea aceea am fost cam absentă si gânditoare. Mai târziu am încercat să-i descriu sotului meu întâlnirea stranie, dar n-am reusit să străpung prin cuvinte suprafata. Impresia puternică lăsată de întâlnirea cu tâlc a dăinuit peste weekend si mă însoteste de atunci ori de câte ori mă astern pe scris. Uneori, când mă încearcă vanitatea de a scrie „îmbârligat”, epatant si găunos, altfel decât cum simt de fapt, parcă văd zâmbetul imperfect al acelui copil mai matur decât multi dintre noi, care m-a îndemnat să las lucrurile simple, nefalsificate să domine peste tot si peste toate.
Dacă mă gândesc bine, din toti clientii cu care am avut de-a face la birou în acea săptămână, oameni cu nume pe care le-am uitat de mult, singurul care a contribuit fin dar covârsitor la tabloul personal în care mă compun eu astăzi, pe cât posibil în bună armonie, a fost acel tânăr spaniol, al cărui nume nu l-am cunoscut niciodată.
|
Gabriela Călutiu Sonnenberg 9/1/2011 |
Contact: |
|
|
