Soft Tales from a Refugee Camp, o carte a desgustului si evadării
“Soft Tales from a Refugee Camp” mi-a căzut în mână cu totul întâmplător, o fericită întâmplare as putea sune, acum, după ce am citit această carte semnată de Gabriel Watermiller (un pseudonim literar al unui domn din Ardeal, usor de ghicit).
După mareea de literatură anti-comunistă si anti-totalitaristă apărută imediat după ’89 – vezi “Fenomenul Pitesti” de Virgil Ierunca , etc., nimic de spus, cărti absolut interesante si necesare, pentru a ne lămuri de ce pacoste am scăpat, dar parcă au fost totusi prea multe, si ce-i mult duce la saturatie, să nu zic la plictis, pentru că până la urmă ele nu mai aduceau nimic nou pentru cititor. Cititorul parcă mai dorea si altceva un altfel de mediu, de pildă o scăpare, o evadare din comunism, prin riscuri nu odată plătite cu viata, ca traversarea Dunării, etc. căci ingeniozitatea românului si în acest sens este nemărginită.
Tocmai o astfel de fugă, de evadare din comunism ne relatează cartea în discutie. Apărută în SUA, la Editura Xlibris Corporation – unde poate fi si comandată (dar si “on line” de la Amazon, Barnes & Noble ori Ingram), pentru cei interesati – cartea ni se prezintă ca o reusită editorială, atât ca grafică, coperte de exceptie cu reproducere de artă din Atena, dar si un material epic dens, cu un stil aparte. Desi voluminoasă – aproape 400 de pagini, cartea se citeste usor, cu plăcere, beneficiind de întâmplări captivante, care te cuceresc de la început, autorul dovedindu-se un maestru al povestirii si a dozării evenimentelor propuse naratiunii – el fiind un fin stilist cum spuneam mai înainte, autentic, desi ca educatie este inginer, nu filolog! Dar talentul nu tine de educatia scolară.
Volumul este îngrijit alcătuit, se poate observa la el chiar o oarecare arhitectură! Cele vreo 17 povestiri sunt precedate de un interesant prolog, care ne duce în urmă la toamna anului 1944, când Churchill si Stalin, plus altii câtiva, la Kremlin, într-un salon extra elegant, în damf de tutun fin si vodcă, hotăresc soarta tărilor viitoare satelite ale Moscovei. Urmează apoi povestirile propriu-zise, fiecare cu personalitatea sa. Începutul îl face odiseea acceptării românului Stefan si a familiei sale în tabăra de exilati politici din Grecia, tară pentru care nu aveau viză oficială de intrare! – dar “where there is a will, there is a way” – vorba englezului. Dintre povestiri cel putin cinci-sase contin “in ovo” – niste posibile opere de sine stătătoare, niste lungi nuvele sau chiar scurte romane prin materialul epic propus. Sunt interesante sub aspect social, istoric, una este chiar o posibilă piesă politistă prin finalul subtil si imprevizibil. Cu alte cuvinte povestirile îsi merită pe deplin titlul de “soft” – să zicem “delicate” – “soft” fiind un cuvânt pluri-semantic cu peste 20 de sensuri! Povestirile relatează evenimente, fapte expuse de mai multi eroi – “flash back”-uri din viata lor trăită sau la rândul lor auzite din alte timpuri si locuri, de pe vremea când se aflau în tările lor, desigur că laitmotivul este comunismul cu ale sale închisori de groază, încă generatoare de cosmaruri, desi acum se aflau în relativă libertate în lagărul din Grecia de unde urmau să se îndrepte spre tările pentru care îsi manifestaseră dorinta. Prin aceasta cartea ne aminteste de Boccacio, de Geoffrey Chaucer sau chiar de “Hanul Ancutei” a lui Mihail Sadoveanu.
Desi sunt tentat, dar spre a nu le prejudicia personalitatea altora nu mă voi ocupa de o povestire anume. As vrea ca cititorul singur să decidă care este favorita, după vrerea si gustul său mai ales că unele contin elemente de groază.
Viata în tabăra de refugiati apare a fi un fel de micro-cosmos al unei societăti actuale, moderne, cu prietenii, petreceri sărăcăcioase, înfiripări de iubiri între tineri de nationalităti diferite, o viată normală în asteptarea plecării fiecăruia spre destinatia propusă. Majoritatea azilantilor provin din tări foste satelite ale URSS. Printre ei se află chiar si un tânăr anti-comunist din Afganistan, Abdur, descris cu simpatie, dar mai sunt si multi “comunisti” turci.
Apreciem în mod deosebit abilitatea autorului de a mânui cu har si pricepere un material foarte stufos, el dovedindu-se un fin observator creând portrete pentru fiecare, e vorba mai mult de bărbati, portrete atât fizice – pur si simplu îi vedem ca la un film sau o piesă de teatru, dar si psihice.
Ce mai, autorul se dovedeste a fi un scriitor înnăscut si nu mă miră acest fapt pentru că în urma unei prelungite convorbiri cu dl. Watermiller (G. Morariu pe numele său adevărat, fac această deconspirare de suflet pentru cititori) a rezultat că este rudă cu Pavel Dan – oh, “Urcan Bătrânul”, ce carte de neuitat! – profesor si scriitor, un posibil Rebreanu, dispărut la numai 30 de ani in 1937.
Ciclul de povestiri se încheie cu “Farewell” (“Adio”) – descriind plecarea din tabără spre Ottawa, Canada. Apropo, autorul si familia sa sunt acum stabiliti în British Columbia, undeva lângă Vancouver, se pare pe un ranch, astfel împlinindu-se visul Anei (nume literar în carte a ficei lui Stefan) de a avea un ranch unde să poată creste poney.
Piesa propriu-zisă care încheie această carte este un simbolic “Epilogue”, relatând primele impresii din Canada. Ca si la început în “Prologue”, se aminteste si de niste evenimente politice semnificative. Aci este pomenit Gorbaciov, care recunoaste masacrul – uni spun chiar genocidul de la pădurea Katyn, în care au pierit în 1939 peste 25 mii de ofiteri si civili polonezi.
După ce am parcurs această minunată carte cu ale sale răscolitoare dar superbe povestiri am sentimentul că am vizionat un film cu mai multe seriale. Astfel că acest prim volum din promisa trilogie, acum în curs de aparitie ne îndrituieste să le asteptăm si pe viitoarele spre a vedea ce s-a mai întâmplat în continuare în acesti aproape 25 de ani de la sosirea lui Stefan si a familiei sale, sotia Lia si a copiilor acum si ei desigur părinti, Val si Ana. Odiseea lor se cere continuată si va fi una interesantă… “by all means.”
Nu pot totusi încheia aceste succinte consideratii despre o carte “mare” – la propriu si la figurat – fără a mentiona si cele două emotionante texte de la începutul volumului, ce se vor două dedicatii pe care doresc să le transcriu “in integrum”.
Primul text: “To my brothers and sisters, political refugees from the communist
countries, who in their search for an elusive freedom, sacrificed
everything,”
si textul doi: “To the memory of my parents who died just before all that socio-
political madness ended.”
Coplesitoare aceste dedicatii denotând mult altruism si bun simt, în notă comună
cu întregul volum, spre cinstea autorului.
Poate cititorului mai grăbit, doritor de fapte si însetat de evenimente, descrierile bogate, amănuntite, de la început i s-or fi părut putin superflue si sufocante. Dar drumul, peisajele exotice de intrare în Grecia, toate frumoase zic eu, erau noi pentru autor si creau cadrul descriptiv necesar pentru atmosfera spatiului în care se desfăsura actiunea.
O notă specială pentru limba curată, mânuită cu pricepere si sigurantă, un adevărat “inborn English writer” cu structuri specifice, uneori abordând chiar si “slangul” american, stăpânind deci o limbă care este a doua pentru autor (sau poate a treia!) – spun asta ca un vechi slujbas al limbii lui Shakespeare după circa 50 de ani de meserie. Imi place să-l situez pe confratele Gabriel Watermiller – în rândul scriitorilor de limbă engleză, născuti în alte tări precum: Joseph Conrad – Polonia; Peter Neagoe – autorul minunatului roman “The Saint of Montparnasse” dedicat lui Brâncusi; si contemporanii nostri Petre Popescu si Andrei Codrescu – ultimii doi locuind în SUA la Hollywood, respectiv la Baton Rouge în Louisiana.
La revedere la celelalte volume promise.
|
de Traian Gărdus 8/29/2011 |
Contact: |
|
|
