Semne de întrebare : Reflectii matinale
Imi place să mă delectez diminetile cu muzică clasică. Difuzate de un post de radio a cărui ascultătoare fidelă sunt, piese ce au intrat de mult în patrimoniul universal, sau partituri mai putin cunoscute, însă nu mai putin încântătoare, umplu cu acordurile lor spatiul vehicolului ce mă poartă către treburile de zi cu zi, făcându-mă să alunec, plutind, într-un univers fermecat, plin de miracolele pe care – mărturie a inspiratiei divine - frumusetea si grandoarea muzicii le înfăptuiesc.
Nu este însă de mirare că, după ce evadez în acest spatiu minunat – o continuare atât de firească si o reflexie atât de fidelă a frumusetilor universului fizic, văzut, care ne înconjură – în clipa în care această muzică este întreruptă – nu de reclamele ce au devenit parte din cotidan, si care, la urma urmei, nu reflectă o realitate, ci mai mult creează o imagine dorită de realizatori, adesea nereală, si deci mai lesne de ignorat – ci de regulatele emisiuni de stiri, sentimentul de încântare dăruitor de sublim dispare, fiind înlocuit de cel putin un gust amar, dacă nu de un sentiment de stupoare.
Imi este peste putintă să înteleg cum acele fiinte omenesti, care au fost, si sunt, capabile să creeze, sau poate, mai bine spus, să vibreze în acord cu inspiratia sublimă, revărsată asupra lor de undeva, de sus, pe care să o transpună apoi în coordonate accesibile si celor care sunt mai putin receptivi la această revărsare divină în forma ei pură, pentru ca să se poată bucura la rândul lor, pot în acelasi timp să se lase dominate de patimile cele mai de jos, până la o orbire ce sfârseste în fapte pe care numai simpla relatare fără imagini te face să te îngrozesti.
Poate că îmi veti replica că nu cei care au creat operele de o covârsitoare frumusete sunt aceia care săvârsesc acele fapte abominabile – foarte adevărat – dar totusi, la scară globală - rămân totusi două fatete ale aceleiasi omeniri, capabile de aspiratiile cele mai înăltătoare, dar si de slăbiciunile cele mai puternice – atunci când sucombă în fata răului – când, în ciuda ratiunii si a principiilor etice care i-au fost date de la începuturi, preferă să alunece pe o pantă ce nu sfârseste decât undeva în adâncurile cele mai sumbre.
Toronto / August 2011
|
Eliza Ghinea 8/25/2011 |
Contact: |
|
|