Cu Lavinia Stan, PhD- Associate Professor St. Francis Xavier University Nova Scotia - Canada
Observatorul : Când ati venit in Canada stimată doamnă Lavinia Stan?
Lavinia Stan : Acum douăzeci de ani. Mama mea a rămas în vara lui 1988 în Vancouver, la finalul unei conferinte internationale (are un doctorat în bio-chimie). Planul nostru, conceput cu grija într-o Românie care, la acea vreme, părea a fi un veritabil desert intelectual si un extins circ al foamei, a fost ca ea sa treaca granita în Statele Unite, tara pentru care a obtinut viza de intrare. Însă colegii canadieni si americani cu care a vorbit în cadrul conferintei au sfătuit-o sa rămână în Canada, unde se putea dobândi cetătenia mult mai rapid.
Am ajuns în Canada, asadar, printr-o pură întamplare, din ezitarea atingerii tintei fixe prestabilite, însă pe urmă, chiar si cand am avut ocazia să plecam în State, nu am mai dorit. Nu stiam prea multe amănunte despre această tară, în afara faptului că aici au avut loc Jocurile Olimpice la un moment dat. Din fericire pentru mine, nu am cunoscut nici impresia lui Chauteaubriand despre Canada – “un metru pătrat de zăpadă”.
Doar după ce am trăit aici ani de zile mi-am dat seama că, într-adevăr, Canada este o tară cu climă nordică.
Observatorul : Primele impresii si primele întrebări ?
Lavinia Stan : Am aterizat la Vancouver în plină vară. Contrastele dintre România pe care o lăsasem în urmă si Canada pe care urma să mi-o fac ‚acasă’ erau abisale.
Prima era colorată în eternele nuante de gri, traumatizată de sultanismul-totalitarist, pentru a prelua o formulă cunoscută printre analistii politici, profund zguduită de prima mineriadă, debusolată într-o tranzitie ai cărei parametri erau văzuti de unii ca o reîntoarcere grabnică la starea de lucruri caracteristică perioadei interbelice si de altii drept o continuare poate mai virtuoasă, mai putin excesivă a unui regim care, în linii generale, dacă nu în detalii, a reusit sa apere interesul national si să pună tara pe harta lumii.
A doua părea o imensă statiune estivală, în care localnici si turisti pendulau între Jericko Beach si Groose Mountain într-o nesfârsită căutare de relaxare si huzur. Datorită circumstantelor familiei mele, nu am fost confruntată cu dilemele si deziluziile inerente migrării la prima generatie. Poate de aceea am resimtit relocarea spatială ca revenire la o normalitate care mi-a fost refuzată până atunci.
Observatorul : Cum a evoluat activitatea profesională si cum a fost colaborarea cu colegii si ce surprize ati întâlnit, vis a vis de asteptări ?
Lavinia Stan : Am trecut de la economie la stiinte politice pentru a întelege esenta regimului dictatorial sub care am trăit peste douăzeci de ani, ce s-a întamplat cu noi si, mai ales, cu mine până în 1989. Am fost primul roman care si-a obtinut doctoratul în stiinte politice la Universitatea din Toronto si cred că am lăsat amintiri bune în urma mea.
La Toronto am avut acces la o excelentă bibliotecă universitară, la un Centru de Studii East Europene de prima mână, ambele contrastând izbitor cu pateticul ASE lasat în urmă în Bucuresti.
Universitatea nu mai însemna memorizare si reproducere brută, încremenirea în proiect, ci asumarea limitelor, analiza critică riguroasă, întelegerea nuantelor si navigarea unor literaturi vaste.
Dupa terminarea studiilor, sotul meu, Lucian Turcescu, care si-a sustinut doctoratul în teologie la University of St. Michael College, tot din Toronto, a devenit profesor la St. Francis Xavier University în Nova Scotia. Universitatea ne-a primit cu bratele deschise – si acolo, am fost primii români vreodată angajati. Nu stiu dacă a fost o surpriză, însă de când predau am realizat ca România prezintă putină importantă pentru studentii si expertii occidentali.
Fiecărei generatii pe care o întâlnesc în amfiteatrele universitare încerc să-i arăt de ce Europa de Est (inclusiv România) reprezintă un caz teoretic interesant. Această lipsă de interes este mai putin înteleasă între emigrantii români si în România. Rămân convinsă că exemplul personal este mai sugestiv decat toate metateoriile si argumentele posibile.
Observatorul : V-ati facut prieteni si cunostinte noi în lumea de aici ?
Lavinia Stan : Da, vasta majoritate a prietenilor nostri sunt canadieni, americani si britanici. Ne-am apropiat de unii în virtutea proximitătii spatiale si ideatice sau a faptului ca ne-am ajutat reciproc.
Cu altii suntem în foarte bune relatii datorită interesului comun pentru teme precum interactiunea dintre religie si politică, decomunizare postcomunistă, democratizare.
Un alt grup este reprezentat de expertii străini care si-au dedicat viata studierii României si problemelor sale. Anul trecut am reusit să convingem marea lor majoritate să contribuie la un volum de mini-interviuri care explică de ce curiozitatea lor s-a oprit asupra Romaniei, nu asupra altei tări foste comuniste.
Volumul, apărut la Editura Institutului European sub titlul de 1989-2009: Incredibila aventură a democratiei după communism, este important nu numai pentru că a fost primul de acest gen, ci si pentru că unii dintre contributorii săi s-au pensionat, deci interviul lor rămâne un ‚cântec de lebădă’. Nume ca Tom Gallagher, Dennis Deletant, Katherine Verdery ar trebui să fie cunoscute de orice român, însă ei nu au fost niciodata apreciati la justa lor valoare, fiind priviti câteodată chiar cu ostilitate datorită analizelor lor transante.
Observatorul : Legăturile spirituale cu cei care au rămas în România ?
Lavinia Stan : Am foarte buni prieteni în România, pe care îi vizitez de cate ori ajung la Bucuresti si cu care mentin contact permanent.
Sunt oameni pe care ii cunosc de o viată întreagă, prin intermediul cărora înteleg viata reală, de zi cu zi, din România. Cu unii dintre ei colaborez, publicând articole sau organizând conferinte. Ca membru al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoriei Exilului Romanesc din Bucuresti am sansa de a colabora cu cercetatori tineri, care se încăpătânează să abordeze teme dificile cu competentă si rigurozitate, într-un context relativ vitreg.
Împreună cu alti cercetători care predau în universităti din afara Romaniei am fost cooptată în comisiile constituite de catre Ministerul Învătământului pentru a contribui la reformarea sistemului universitar românesc – o transformare care s-ar fi impus încă de acum douazeci de ani, dar care a fost deviată de înterese personale si de grup.
În septembrie 2010, pentru prima data, stiintele sociale au fost reprezentate la conferinta românilor din universitătile străine (organizată la Bucuresti) si sper că si pe viitor vom fi implicati în reforma educatională. Zilele acestea, contactele mele cele mai strânse sunt cu colegii din Societatea de Studii Românesti (a cărei vice-presedintă sunt), în vederea organizării congresului din vara viitoare. Constituită în America de Nord, Societatea reuneste politologi, sociologi, istorici, lingvisti, teologi si alti experti dîn străinătate interesati de România.
Observatorul : Perspective ale dumneavoatra si ale familiei ?
Lavinia Stan : Am în lucru trei mari proiecte.
Cel mai avansat este Encyclopedia of Transitional Justice, începută în anul 2009 în baza unui contract de publicare semnat cu Cambridge University Press. Cuprînzând peste 400 de studii de caz si analize teoretice, enciclopedia va defini un domeniu de analiză relativ nou – justitia de tranzitie – relevant pentru toate noile democratii care-si confruntă trecutul recent marcat de încălcări mai mult sau mai putin flagrante ale drepturilor omului.
Al doilea proiect este o carte despre dreptatea de justitia în România, care va fi publicata tot cu Cambridge University Press si pe care trebuie să o predau la începutul anului viitor. Va fi primul volum dedicat în exclusivitate României publicat vreodată de această prestigioasă editură – o performantă în sine.
Nu în ultimul rând, pregatesc pentru 2014-2015 o nouă carte, împreună cu sotul meu, care ne-a fost ceruta de University of Toronto Press si care reprezintă pentru noi, într-un fel, o revenire la universitatea de unde au pornit parcursurile noastre intelectuale. Acest volum va încerca să explice de ce anumite grupuri religioase se opun, iar altele sustin, dictaturile, pe baza analizei unui numar de cazuri selectate din toate continentele si toate marile traditii religioase.
Toate trei proiectele sunt de mare actualitate si apropiate mie, în acelasi timp, deoarece ele continuă pe noi directii teme de care m-am ocupat deja pentru mai mult de 15 ani: justitia de tranzitie si religie si politică.
Observatorul : Multumim stimată doamnă Lavinia Stana. Sănătate si spor în toate cele, vă dorim, alături de sotul dumnevoastră.
|
Observatorul P.P. 8/21/2011 |
Contact: |
|
|
