Limba română în Basarabia
Limba română în Basarabia a avut de suferit ca si noi , cei ce o vorbeam. I se spunea ”moldovenească” , pentru ca nouă să nu ne vină cumva în cap ideia că suntem frati cu neamul de peste Prut. Chiar si asa , era siluită si vorbită mai mult pe la bucătărie .. Rusa era limba oficială din spatiul sovietic si cea folosită în exlusivitate în comunicarea dintre cele 15 popoare , total diferite , unite cu forta întro uniune sovietică socialistă. , URSS . Un imperiu al răului , al deznationalizării si rusificării .
Scriu aici chiar în timp ce pe ecranele televizoarelor , la diferite posturi de televiziune se dezbat spusele Presedintelui Traian Basescu despre regele Mihai, ”scăpate” de el la o provocare a unui jurnalist. Multora nu le-a plăcut ce-a zis , altii, pur si simplu , au mai găsit un motiv în plus să-l denigreze după cum obisnuiesc , dar eu , ca basarabeancă , am fost mândră de presedintele meu, căci a spus un adevâr. Chiar cu riscul de a fi bălăcărit de multi .
Da, noi , basarabenii , am fost trădati, în 1940 si în 1944 si chair in 1991, când Iliescu a refuzat Unirea , propunerea ce venise de două ori din partea lui Mircea Snegur.
În 1940 am fost trădati prin faptul câ România ne-a cedat rusilor fără a consemna undeva că a fost constrânsă. . Avea să aibă mai apoi , poate , un motiv să ne „retrocedeze”, dar asa ... nu l-a mai avut.
În 1944, Maresalul Antonescu negocia cu URSS un armistitiu favorabil pentru Romania .Si era pe cale să-l obtină, dacă orgoliul unui rege tânăr, condus de niste mătusi rusofile , nu-l îndemna la trădare . Prin faptul că l-a arestat pe Maresal chiar la Palatul Regal si l-a dat pe mâna rusilor. A capitulat, pur si simplu, fără semnarea unui armistitiu. Cei , ce mai apoi au plecat la Moscova să-l semneze, când deja toată Romania era ocupată de rusi, au stat două săptămâni, umiliti, fără să fie primiti de cineva în audientă...
180000 militari români au fost luati prizonieri. Rusii au făcut în Romania ce si-au dorit mult timp de acu încolo.
Dar n-au îndrăznit să-l omoare pe Maresal. ! Tinut la Moscova doi ani, l-au adus înapoi în România .Să fie judecat aici. Iar românii si-au condamnat la moarte un Maresal !? Regele putea să-l gratieze. N-a făcut-o.
Nu este echitabil . Unul a fost făcut erou , iar altul criminal de război si împuscat , desi au făcut greseli ambii.
Ăsta este adevărul . E crud . La multi nu le place . Dar adevarul trebuie spus si asumat , ceea ce a si făcut presedintele Traian Băsescu..
Comunismul si nazismul sunt două ideologii parcă diferite , dar foarte apropiate . Nu degeaba Hitler si Stalin au găsit limbă comună în 1939, când si-au împărtit Europa după bunul lor plac. Pactul Ribbentrop-Molotov a consfintit întelegerea lor .
În iunie 1940 Basarabia a fost cedată rusilor.
Consecintă a istoriei nefaste pentru Basarabia , limba mamei mele a fost vitregită , iar noi , vorbitorii ei, rusificati. Căci peste noapte alfabetul latin a fost înlocuit cu cel chirilic, străin, strâmb si strâmpt pentru o limbă romanică . Cât de greu i-a fost limbii mele , când i s-a furat vesmântul sfânt ! Dar cât de greu le-a fost celora, care erau destul de cărturari , să se trezească peste noapte ...analfabeti !
Eu aveam să aflu de toate astea mult mai târziu. Am învătat litere străine , am vorbit mai mult ruseste . Mai ales la serviciu .
În anii 70 ai secolului trecut au fost în Chisinău câteva tentative ale studentilor si profesorilor universitari de a cere înapoi alfabetul latin , crunt înăbusite .
Pe atunci eram învătătoare întrun sat nu departe de capitală, iar doua surori ale mele , erau studente în Chisinău. Cea mai mare era la universitate , iar cea mică la un colegiu. Ambele au participat la acele manifestări. Deseori le vizitam , căci satul unde lucram era aproape . Cea mai mare stătea întrun cămin studentesc din Centru . La etajul patru, ultimul . Odată au venit la ea în cameră niste tineri , s-au urcat pe un scaun , la fereastră , si au început să facă semne cu mâînile ca untrun alfabet mut , ciuva din clădirea de vizavi, la câtiva metri departare. Am aflat că acolo era o închisoare , înconjurată cu gard atât de înalt că numai de la etajul patru al căminului puteai să mai vezi ceva înăuntru. Aici fuseseră închisi multi studenti de la acele manifestatii. Participaseră si surorile mele , dar au scapat. N-au putut să-i închidă pe toti . Dar mai apoi multi studenti si prosefori au fost dati afară din învătământ...
Au pătimit cumplit .Pentru faptul că au vrut ca limba noastră să revină la forma ei naturală., alfabetul latin.
Am avut si eu „peripetii” la acest capitol.
Lucram pe atunci la biblioteca raională din Straseni si era în ajunul aniversării a nu mai stiu câti ani de la înfiintarea NKVD -ului sovietic.Trebua obligatoriu să organizăm ceva în sala de lectură cu această ocazie. Îmi pregătisem o expozitie de cărti , dar era spre seară si m-am gândit s-o amenajez a doua zi de dimineată . Chiar înainte de a închide biblioteca a întrat un bărbat foarte bine îmbrăcat , a trecut pe lângă noi , bibliotecarele , ce deja ne pregateam de plecare , fără să salute , si-a aruncat privirile prin părti si ne-a întrebat, în limba rusă, cum poate să găsească sefa . Noi chiar am pufnit în râs când el a iesit , căci individul ni s-a părut destul de straniu ....
N-a trecut niciun minut că eram toate la sefă. Panicate , căci necunoscutul s-a dovedit a fi responsabilul pe zonă din partea ”serviciilor.” Întrebarea era , de ce cu ocazia ”marelui ”eveniment nu este nimic organizat de către bibliotecă. Mai mult am căzut eu vinovată , căci eram sefa sălii de lectură. I-am spus că totul este pregătit si chiar mâîne , dezdedimineată va fi si executat . A mers să verifice. Dar am pătit-o si mai rău. Căci scrisesem titlul expozitiei în limba moldovenească, cum spuneam noi atunci limbii române. S-a înfuriat la culme veneticul venit cu tancul pe pâmântul nostru în 1940 .
M-a mâncat limba să-i reprosez că limba în care am scris e a băstinasilor , iar expozitia nu este numai pentru rusi , cu această ocazie cei din urmă mai învată moldoveneste .
Tin minte , sefa bibliotecii , prietenă bună a mea, a făcut ochii mari de frică. Ei au plecat sus , în cabinetul ei , noi am plecat acasă.
Stiam că o să am neplăceri , dar nu întratât de mari cum au fost .
A doua zi buna mea prietenă m-a chemat la ea :”Ai înnebunit , ce te-a apucat să spui acele lucruri , nu stii câte neplăceri mi-ai făcut si mie . Mă vor asculta la o comisie la partid , chiar dacă nu sunt membră , iar de tine mi-a spus verde-n ochi că data viitoare când mai vine, căci va veni să verifice, să nu te mai vadă pe aici .Ce mă fac?”
Înzădar îi spuneam că eu am dreptate , că suntem pe pământul nostru, că m-am săturat să scriu si să vorbesc ruseste , să mai învete si ei limba noastră , nu numai noi pe a lor...
Se tot uita buimăcită la usă , se temea că ne aude cineva....
N-o învinuiam. Asa stăteau atunci lucrurile .Trebuia , acasă la noi, să vorbim limba ocupantului si să ne temem să spunem ce gândim ca să nu ne pierdem slujbele .
Când a fost să fie ascultată la acea comisie , m-au luat si pe mine .A fost si sefa de sindicat . Prezida unul tânăr, P.Porcescu , comunist de când îl stiu pe lume , chiar si acuma , când scriu aceste rânduri, după mai mult de 30 de ani .. tot comunist este. Cu el ni s-au mai intersectat drumurile după 1995 , când eu eram consilier din partea fortelor democratice în consiliul raional , apoi orăsenesc.
M-au asezat pe un scaun lângă usă, ca pe un inculpat sau un om răpciugos, fapt ce m-a înfuriat si mai mult , iar ei toti stăteau si discutau soarta mea, dar si a directoarei bibiotecii.. Nina , asa o chema pe sefă , a scăpat usor , cu o mustrare ceva , iar pe mine au hotărât să se mai gândească împreună cu sindicatele la vreun motiv oarecare pentru concediere , căci profesional nu aveau de ce se lega ..
Era anul 1979 , stiam deja de un an ca va trebui să fiu operată la plămân, vara am plecat la Ialta în clinică, m-am operat în august , am stat acolo 45 zile la recuperare , apoi cîteva luni în concediu medical ,ca mai apoi să fiu încadrată în gradul doi de invaliditate pe un termen de un an , fără drept de muncă ...
Asa a fost să fie . N-am fost concediată de la lucru , am lipsit, pur si simplu, o vreme din ...„ peizaj”. Individul a verificat , a venit de câteva ori incognito , fetele l-au văzut . Cred că s-a linistit , nici prin cap nu i-a trecut să verifice si documental . Nevăzându-mă , s-a gândit că s-a făcut cum a dictat el . Peste ani am dat nas în nas cu el , lucram la înspectoratul scolar , s-a uitat lung la mine, dar nu cred că si-a mai amintit unde m-a văzut , eu , însă, n-o să uit niciodată mutra-i infatuată de sovinist rus.
După un an m-am angajat la muncă în altă parte , cutoatecă puteam să revin la serviciul vechi. Dar am fost poftită la centrul metodic de pe lângă Inspectiratul scolar raional să organizez prima bibliotecă metodică. Nu numai din raion , dar si din republică , după modelul din Uzbechistan. Asa se face că aici mi-am petrecut restul vietii mele profesionale...La început ca bibliotecară , apoi ca inspector-metodist responsabil de cele 41 de biblioteci scolare din raion.
Alt caz de peripetii , căci au fost mai multe , din cauza că nu suportam ca limba mamei mele să fie vitregită si umilită la ea acasă, a fost prin anii 80 .
De ani buni lucram la inspectorat .S-au făcut încercări de a-mi propune să întru în partidul , stiti care, căci era pe atunci unul singur , partidul comunist. Era o doamnă , pe atunci tovarăsă , secretară de organizatie, care mă tot sâcâia , dar tot ea îmi spunea mereu , că dacă n-as fi cu „ideile” mele , cu limba asa de lungă , demult avea să mă propună ca membru. Îi tot spuneam că eu nu-mi doresc acest lucru , iar ea nu mă credea, căci erau multi ce se îmbulzeau să între în partid pentru privelegii sau să fie mai bine văzuti .
Pe atunci se practicau adunările de partid deschise , cu participarea activă si ”binevolă” a maselor largi ( dar încearca să nu mergi ! ...), pentru a propaga comunismul si ”viitorul luminos” adus de marxism-leninism pe pământ...
Uneori si ăstora, fără de partid, ni se dădeau teme de pregătit , să tinem discursuri...
Am pregătit si eu deseori asa fel de discursuri , adică copiam de prin reviste si jurnale comuniste , căci erau din abundentă , ce-a spus Marx, apoi Lenin , apoi Stalin , apoi „al nostru” din Moldova , apoi ce s-a mai spus la temă la congresul partidului numărul cutare sau cutare si tot asa. Făceai ca la 5-6 pagini scrise si era îndeajuns. Nu mai reuseam să spunem , dar nici nu ne întreba nimeni, parerea noastră ....
Odată , la o astfel de adunare, mi s-a dat să ...”tin o cuvântare”. Nu puteai să refuzi că se ”supara”.. partidul si aveai de suferit...
Am făcut un discurs cum trebuie . Am găsit si am scris ce-au spus toti cei enumărati mai sus la temă , dar .. în limba moldovenească .
..............................................................................................................................................
Si acum mi-aduc aminte reactia si murmurul ce s-a pornit în sală. Moldovenii , căci erau majoritatea , se uitau unii la altii mirati , din neobisnuintă să-si mai audă graiul pe la tribune , iar cele 3 madame : o bulgăroaica, o ucraineancă si o rusoaică , care întelegeau moldoveneasca , dar n-o vorbeau, cu ... mare indignare.
Dar poate mi se ierta îndrăzneala , dacă nu era poftită la acea adunare si o reprezentantă a comitetul raional de partid, Smericinscaia , care a făcut după adunare o nouă „adunare” , de data aceasta tema eram eu .
Cum de am îndrăznit să scriu si să vorbesc moldoveneste , eu nu stiu că în URSS limba de comunicare este rusa ?.
Am întrebat-o foarte amabil , unde să ne vorbim, noi ,moldovenii, în Moldova noastră , pe pământul nostru , limba noastra ? Numai la bucătărie ?
Răspuns n-am mai primit , dar iarasi am avut neplăceri .
Ceva am câstigat , totusi , nu mi s-a mai dat de atunci să fac niciun discurs...
................................................................................................................................................
Era în a doua jumătate a anilor 80 . Adia a ” perestroică.” Foarte firavă si nesigură. Deaceea am îndrăznit de mi-am spus of-ul pe paginile ziarului raional „Мирный труд” ( „Munca pasnică”) întrun articol scris în limba rusă , căci era adresat vorbitorilor de limba rusă. Se numea : „По принципу взаимоуважения”(După principiul respectului reciproc).
Redau aici câteva fragmente :
” Problema natională este o problema foarte delicată si sensibilă pentru noi toti. Hotărârile incorecte în această privintă fac ca unii să se simtă umiliti si înjositi, să să le fie afectată demnitatea natională.
Când încă traia mama mea, a mers la Chisinău după cumpărături . Adresându-se unei vânzătoare, aceasta i-a spus că nu întelege ce-i spune , să – i vorbească întro limbă „omenească”. Cum s-a simtit mama mea , care o viată a muncit pământul strămosilor ei , să-i hranească si pe cei veniti de pe aiurea , stabiliti prin orasele noasrtre moldave , la auzul acestor vorbe ? De ce limba ei nu este omenească ?
Aici si este esenta problemei . În respectul reciproc între natiile ce locuiesc întro republică unională cum este Moldova.
Moldovenii stiu limba rusă .O scriu si o vorbesc. Noi respectăm poporul rus, îi învătăm istoria , cultura si traditiile .Ce-ar fi ca si cei veniti din alte părti sau cei de alte nationalităti, născuti în Moldova , să ne respecte , să ne învete limba si cultura noastră , ca respectul între noi să fie reciproc !
Fiecare om trebuie să-si cunoască limba maternă, să-si iubească neamul si să respecte alte natii. Ăsta este adevăratul patriotism si internationalism ... ”
E de mirare că acest articol al meu a fost publicat .Cu câtiva ani mai înainte cred că eram chemată pe undeva să dau explicatii pentru aceasta ”obraznicie” .
La redactia ziarului au venit atâtea comentarii , opinii , că s-a hotarât să se dea curs unei polemici pe paginile mai multor numere de ziar.
Reactiile moldovenilor erau de bun simt , în favoarea mea, dar stângace si timide. Se simtea frica de a se pronunta cu fermitate pe această temă. Cele din partea vorbitorilor de limba rusă, însă , erau de-a dreptul agresive. O pensionară , rusoaică sau ucraineancă, L.Semeniuc, cred că din cele venite pe meleagurile noastre îndată după anexarea Basarabiei de către Rusia , scria:
”Nu sunt de acord ! Articolul mi-a produs o impresie foarte neplăcută . Are note de nationalism. Socot că incită la conflicte etnice. Acest luicru va influenta negativ tineretul , care este viitorul nostru. Noi locuim în URSS si avem o limbă recunoscută de toti, o limbă de comunicare între natii .Aceasta este mareata limba rusă, care leagă toate natiile patriei noastre sovietice întro famile mare , strâns unită si vesnică. Autoarea trebuie trasă la răspundere...”
Si tot asa ....
Un singur rus (poate era căsătorit cu vreo moldoveancă) mi-a dat dreptate, scriind:” Eu sunt rus , dar spun hotărât , că materialul din ziar , care a stârnit atata polemică este foarte actual si corect. Autoarea are dreptate . Eu mă trag din părinti rusi , buneii , la fel, au fost rusi, dar locuind în Moldova de mult timp , am învătat limba moldovenească. Când eram în primul an de scoală nu stiam niciun cuvânt moldovenesc .Apoi m-a frapat muzicalitatea acestei limbi. Am început să învăt de sinestătător si , încetul cu încetul , am ajuns s-o cunosc. Socot că ar trebui ca în scolile ruse să se predea limba moldovenească ..După cum moldovenii ne cunosc limba , asa si noi trebuie s-o cunoastem pe a lor..Orice persoană de altă nationalitate, care locuieste în Moldova tebuie să cunoască limba moldovenească... ”
Domnul rus se numea G.Drozdov si odată cu aparitia opiniii lui , injuriile la adresa mea s-au mai împutinat , căci acuma le împărteam cu el... Unii îl numeau trădător, altii îl suspectau că este un fals rus.. etc , etc ..
..........................................................................................................................................
Limba română în Basarabia si-a întrat în drepturi odată cu proclamarea independentei Moldovei .Dacă pană în 1989 în Chisinău era o singură scoală cu predare în limba moldovenească(română), mai apoi numărul lor a crescut considerabil. Dar totul se implementa anevoios de greu .Căci se opuneau nu numai rusii, dar chiar si unii moldoveni , care erau profesori de limba rusă , de frică că nu vor mai avea de muncă.. Rusificarea populatiei băstinase avea deja cote destul de mari .
După proclamarea independentei Moldovei învătarea limbii ruse de către moldoveni nu mai era obligatorie .În 2000, când au venit la putere comunistii lui Voronin s-a făcut o încercare de a reîntroduce învătarea obligatorie a limbii ruse , dar o întreagă generatie de tineri educati în limba lui Eminescu pe parcursul ultimilor zece ani , s-a opus vehement prin manifestări de stradă ce au tinut luni în sir.
Asa că planul comunistilor a esuat. Sper din tot sufletul că aceast lucru este definitiv. Influenta Rusiei în R.Moldova este încă foarte mare , dar populatia, mai ales tineretul nu mai poate fi mintit .Mai ales în epoca internetului. Dovadă , revolutia Twitter de la Chisinău din aprilie 2009...
Generatia mea , însă , care ne-am născut , am învătat si am trăit în URSS, am avut de suferit. Suferinta aceasta vreau s-o înteleagă si cei ce citesc aceste rânduri. Românii din Tară deseori ne învinuiesc de limbă de lemn, cu greseli, cu multe regionalisme , uneori cu accent rusesc, ce-o vorbim. Sa nu uite nimeni , însă , că noi ne-am vorbit limba maternă cu mari obstacole , îmbrăcată în straie străine, care au schimonosit-o si schilodit-o mult . Chiar si pe noi, vorbitorii ei , ne-a mutilat în timp...
Dar sunt curioasă , cum aveau astăzi să-si vorbească regatenii limba română, dacă rusii nu plecau din România în 1958 , dacă li se schimbau întro noapte buchiile latine în chirilice, dacă vorbitorii de limbă rusă constituiau în prezent 35 % din populatia tării , dacă bibliotecile erau în majoritate pline cu cărti rusesti iar învătământul superior era mai mult în limba rusă etc , etc . !?
Eu încă mă mir cum de moldovenii din Basarabia si-au păstrat limba după 100 de ani sub ocupatia Rusiei tariste si după atâtea zeci de ani de ocupatie sovietică ? E de mirare !. Se vede că ne iubim neamul si obârsiile . Se vede că suntem adevărati români !
În ceea ce mă priveste pe mine, când s-a trecut la alfabetul latin , eram în concediu de maternitate . Mai aveam un an până să-mi reiau serviciul . Am făcut rost de un abecedar românesc. Stiam literele latine , căci prin scoli am învătat limba franceză...Asa am învătat de sinestătător să scriu si să citesc cu adevărat româneste , adică cu alfabet latin.
Când am revenit la muncă , nu am avut dificultăti. N-am mai urmat cursurile speciale , organizate pentru toti functionarii .
Pentru clasa fetei mele am adus manuale românesti de la Iasi, iar învătătoarea a avut inspirata initiativă de a parcurge cu elevii , pe tot parcursul claselor primare, în paralel , si programa scolară din România .
Deaceea, când ne-am repatriat în România , fiica mea nu se deosebea în vorbire de ceilalti copii. Ba chiar a participat si la olimpiade la limba română .
Mie , însă , mi-au rămas sechele ....
Eu am învătat o limba româna, îmbracată în vesmânt străin, literele chirilice..
Până la urmă dreptatea a triumfat. Limba română a revenit la ea acasă , în Republica Moldova. Unicul lucru ce umbreste bucuria noastră este faptul că în Constitutia Republicii Moldova articolul 13 încă mai glăsuieste :” Limba de stat în Republica Moldova este limba moldovenească ( cu caractere latine) ”
Sper din tot sufletul ca această aberatie să dispară cât mai curând .
Pentru moldoveni revenirea limbii române în drepturile firesti este o mare victorie .
Cred că Moldova este unica tară din lume care are o sărbătoare natională cu denumirea de LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ.. La 31 august .
Este lesne de înteles de ce s-a instituit această sărbătoare .
Nota:
Pentru Observatorul, trimit un mic fragment , dintr-o posibilă viitoare carte a mea, sub genericul : PAGINI BASARABENE.
Vă rog să publicaţi acest material .
Cu mulţumiri anticipate .
Nina Gonţa
. ..
|
Nina Gonţa 8/21/2011 |
Contact: |
|
|
