De vorbă cu Petru Popovici
Ben Todică: De mai bine de 20 de ani, comunitatea crestină din Melbourne se bucură de prezenta dumneavoastră aici. V-ati făcut cunoscută personalitatea, trăirile, viata spirituală si duhovnicească atât prin prezenta personală cât si prin cărtile dumneavoastră. Multi dintre noi vă cunoastem prin cărti, si în special eu îmi aduc aminte de momentul în care am fugit din România. În Occident, în lumea asta nouă, emigrantul încearcă să se apuce de orice si, prin urmare pot să spun că literatura care circula prin campusurile de refugiati cuprindea si cărtile dumneavoastră pe care le publicati despre cuvântul lui Dumnezeu. Astfel v-am cunoscut si am dorit întotdeauna să vă întâlnesc. Ati publicat 31 de titluri si ati tradus 7 autori străini, ultima lucrare a dumneavoastră, Întronarea Voii lui Dumnezeu în viata crestină. Ce v-a făcut să alegeti acest subiect?
Petru Popovici: Cred că e necesar, în mod deosebit, pentru binele fiecărui individ să întroneze voia lui Dumnezeu. Orice tată doreste binele copilului său, cu atât mai mult Dumnezeu vrea binele nostru. Omul a fost înselat de Satana si în loc să ajungă la bine, a ajuns la nefericire. Ori voia lui Dumnezeu e bună, plăcută si desăvârsită, e pentru fericirea noastră, si vremelnică si vesnică. În cartea aceasta tratez întâi în primul capitol o mai bună cunoastere a lui Dumnezeu, că omul, câtă vreme nu-l cunoaste pe Dumnezeu, nu e gata să-l asculte. Când Dumnezeu a trimis pe Moise la faraon, în Egipt ca să dea voie robilor, sclavilor evrei să plece, faraonul a spus “nu, eu nu-l cunosc pe Dumnezeu si nu le dau drumul”, deci, necunoasterea e cauza tuturor păcatelor, tot ce e rău provine de la Satana, de la Diavol, nu de la Dumnezeu si omul, fără să-si dea seama si crestinii în mod deosebit ar trebui să aplice în totul voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu o avem specificată în cuvântul sfânt, însă Dumnezeu a asezat chiar în mintea noastră, în constiinta noastră, ce e bine si ce e rău. Oamenii analfabeti, care n-au citit niciodată Biblia stiau ce e bine si ce e rău, si voia lui Dumnezeu e spre binele nostru, asta m-a determinat să lucrez cartea aceasta.
B.T.: Folositi exemple foarte pământesti, ca să zic asa, foarte legate de viata noastră de toate zilele si în mod deosebit vă apropiati de familie. Există vreun pericol în ziua de azi cu familia?
P.P.: Există, si încă mare pericol, niciodată pe fata pământului n-au fost atâtea divorturi ca în vremea noastră. Dumnezeu prin proorocul Maleahi, în capitolul 2 spune “Urăsc despărtirea în căsătorie”, si Domnul Iisus spunea ”Ce Dumnezeu a împreunat, omul să nu despartă”, apostolul Pavel în Epistola către romani, la capitolul 7, versetul 2, 3, 4 spune că “femeia e legată de bărbat câtă vreme trăieste bărbatul, si numai prin moarte e dezlegată de legea bărbatului”, ei au devenit una, tribunalul sau orice altceva nu o desparte de legea bărbatului, numai moartea îi desparte. Datorită divortului astăzi sunt mai mult de, din 2 căsătorii una se desparte, asa că, din cauza asta am văzut pericolul acesta si am căutat să arăt că voia lui Dumnezeu e să nu se despartă, cei doi care s-au despărtit Domnul Iisus a spus că ajung să trăiască în preacurvie si nimănui nu-i place să fie numit preacurvar, dar asta e realitatea în fata lui Dumnezeu si în viata socială. Când sotul si sotia se înteleg e viată de armonie, viată de pace, viată frumoasă, e viată de satisfactie, de împlinire, copiii sunt o pricină de bucurie în familie. Când se petrece ruperea, divortul, eu am scris o carte în sensul ăsta, Căminul, coltul de rai, Dumnezeu vrea să fim fericiti în viata de cămin, si nu există motive pentru care cei doi să se certe, că orice problemă mare o pot rezolva la rece, si orice fleac poate duce la ceartă, să aprindă casa, să se distrugă viata frumoasă din cămin, asa că asta m-a determinat să caut să cer corectare în privinta aceasta. Am ajuns în viată să corectez gândirea multora în privinta aceasta. Soti care erau pe pantă de divort au ajuns să renunte la divort si am ajuns de am contribuit la o familie, el era inginer, venise la noi în Los Angeles si sotia era în Ploiesti, divortati de vreo 7 sau 9 ani, aveau două fete, el într-o parte si ea în alta. Într-o zi el mi-a spus că ar vrea să se recăsătorească si i-am spus nu, Biblia nu-ti dă voie să te recăsătoresti, vrei sotie, du-te si te împacă cu sotia. El a fugit si mi-a spus cum să mă duc, că mă prind comunistii. Nu-i nimic, du-te si te împacă cu sotia, că trebuiau să se recunune ca să poată să-si aducă sotia si fetele în America. În cele din urmă am stat de vorbă cu senatorii din California si s-a dus si s-a cununat cu sotia, a adus sotia si cele două fete, una e ingineră, una a plecat misionară în Africa si au mai avut încă un copil după ce au fost împreună iarăsi, asa că am căutat să contribui la fericirea căminului.
B.T.: Un lucru care m-a intrigat când am ajuns la povestea cu familia, sotul, sotia si copiii ar trebui să se ducă la picnic singuri si nu în grupuri cu alte familii, în combinatii cu alte familii, pentru că asta, este adevărat că poate să genereze conflicte între familii, dar scopul nostru este să ne unim, nu să ne despărtim, deci automat veniti cu o idee de izolare.
P.P.: Da, pentru că sotul si sotia au nevoie în societatea de astăzi să fie si împreună. Altădată, sotul si sotia munceau împreună, astăzi sotul lucrează într-o parte, cu alte femei, sotia lucrează în altă parte cu alti bărbati si în loc să păstreze unitatea care ar trebui în cămin, se face destrămarea, se fură sentimentul, un alt bărbat fură sentimentul sotiei si sotul se vede la un moment dat că sotia nu-l mai iubeste si atunci e necesar ca din când în când sotul si sotia si copiii să fie separati, împreună undeva izolati, să vorbească ei, să se bucure ei unul de altul, să refacă, să întărească legătura căminului. E asa de binecuvântată o asa retragere în doi sau, în unele cazuri, e bine chiar si copiii să fie lăsati acasă si să plece numai sotul si sotia. Si s-a arătat că el are întelegere în chestiunea aceasta, ce greu e să fii singur, si fără să vreau, sotiei celălalt i-a furat sentimentul si au ajuns la divort. Eu cunosc cazul ăsta îndeaproape, pentru fleacuri de nimic, nu a fost din partea sotului ceva, dar datorită slujbei, si atunci e necesar ca în asemenea cazuri, din când în când să se realizeze refacerea relatiilor familiale.
B.T.: Sigur. Este mai dureroasă si mai grea decât o puscărie, într-o puscărie ai alti prizonieri cu care stai de vorbă, dar în singurătate, locuind si trăind singur este extraordinar de greu. Dumneavoastră călătoriti în multe tări, noi australienii trăim cu senzatia că în societatea noastră este promovată cu usurintă dezintegrarea familiei. Sigur, cuvântul este cam dur, dezintegrare, mă refer la încurajarea cu atâta usurintă de către guvern a copiilor să-si părăsească părintii, a sotiei să-si părăsească sotul, sau a sotului sotia, guvernul încurajându-i prin înlesniri sociale sau economice si în felul ăsta fiecare, fără să-si dea seama, pierde un lucru extrem de valoros si care este de fapt fundatia noastră.
P.P.: Fundatia societătii este celula mică, organizată de Dumnezeu pentru formarea societătii.
B.T.: Se-ntâmplă doar la noi aici sau în toată lumea este fenomenul ăsta?
P.P.: Fenomenul, cu durere trebuie să spun, e în toată lumea. Noi trăim vremuri biblice, domnule Benoni si prea putin ne dăm seama, asa vorbind pe plan general, însă, în Biblie, în a doua Epistolă a apostolului Pavel către Timotei, la capitolul 3, acum 2000 de ani apostolul Pavel îl înstiinta pe Timotei si i-a scris: ”Să stii că în vremurile din urmă vor fi vremuri grele”, si noi am zice că în vremuri grele stiinta a avansat, când omul… femeia nu mai mătură vatra să ridice praful ci aspiră si covorul si toate astea, atâtea îmbunătătiri, atâtea ustensile lucrate de stiintă pentru usurarea vietii. Câtă vreme îsi pierdea o femeie după ce venea de la lucru, de la munca câmpului ca să spele, să ia în cârcă, cum zic bănătenii, cosul cu rufe si să meargă la râu să bată acolo cu maiul ca să spele rufele. Astăzi toate astea sunt îmbunătătiri, pune în masină si gata, dar în ciuda înlesnirilor care s-au făcut noi constatăm că sunt vremuri grele. Altădată România era grânarul nu numai al României, ci al Europei. La tata s-a rupt o grindă din cauza grâului prea mult care l-a avut. Acelasi pământ e si astăzi în România, dar e sărăcie, e foamete. De ce ? Sunt vremuri grele si vremurile grele afectează societatea în general. În Epistola lui Pavel către Timotei spune că vremurile grele sunt cauzate de faptul că oamenii sunt iubitori de sine, deci egoisti. Egoismul astăzi e cras, a ajuns sotul pentru el, sotia pentru ea, sunt familii în care banii el si-i pune în contul lui si ea într-al ei, deci sunt familie dar nu-s laolaltă cum trebuie. Setele astea sunt arătate pentru vremurile din urmă, spune în versetul 2 “sunt fără dragoste firească”, vor fi vremuri grele pentru că oamenii vor fi egoisti, iubitori de sine si fără dragoste firească, deci dragostea care trebuie să fie între sot si sotie, între părinti si copii, lipseste astăzi, suntem în criză. Criza mare nu-i de bani, criza mare nu-i din lipsă de lucru că există locuri unde să se lucreze, criza mare e în ceea ce priveste egoismul, fiecare pentru el si lipsiti de dragoste, lipsiti de dragoste firească, si acolo printre altele se spune că oamenii vor fi mai iubitori de plăcere decât de Dumnezeu. Acum gânditi-vă la fraza asta, nu sunt azi oamenii mai mult iubitori de plăceri decât de Dumnezeu? Luati numai o latură a drogurilor, si la voi în Australia si la noi în America si în România, si cu toate acestea, o mare parte din tineret aleargă după droguri, droguri, droguri si sunt interzise, si dacă ajunge să fie găsit e pedepsit de lege, dar în ciuda legilor, fiindcă iubitorii de droguri, si nu le face bine, că le distruge sănătatea, distruge puterea de memorie si atâtia au ajuns nebuni din cauza drogurilor. Luati cealaltă latură, a homosexualismului. Biblia vorbeste la Romani, capitolul I de partea aceasta si spune că oamenii au părăsit întrebuintarea firească a femeii si au ajuns unul pentru altul, bărbat cu bărbat, ori asta a adus SIDA, boală fără leac. De ce? Pentru că-s iubitori de o plăcere care nu au experimentat-o până atunci si desi stie că-i aduce boală si nu-i scăpare, totusi e iubitor de plăcerile astea.
B.T.: Aventurieri…
P.P.: Dar aventurieri cu mare risc pentru că stiu, au văzut cazul cutare, cazul cutare, si cu toate astea nu învată nimic.
B.T.: Lumea de astăzi e aventurieră pentru că nu mai are lucruri solide ca fundatie pe care să le iubească si care să-l facă să fie responsabil si atunci să se gândească de două ori să se aventureze în lucruri dintr-astea.
P.P.: Lipseste ghidul în viată. Dumnezeu ne-a dat ghidul în Evanghelie si oamenii au părăsit Evanghelia si din cauza asta sunt toate relele acestea. Altădată erau soti răi care-si băteau femeile, dar femeia nu pleca de la el, astăzi pentru nimica toată, deci nu i-a dat nici o palmă si ea e gata să plece sau el e gata să plece să-si lase sotia si copiii.
B.T.: Asta e o formulă usoară pe care o inventează guvernul sau autoritătile de a rezolva anumite probleme, initiind încă o lege, repede alcătuiesc o lege pentru a fixa o mică problemă dar în detrimentul tuturor comunitătilor si societătii. Sigur că, de multe ori, acum revin si eu la partea de romantism, îmi aduc aminte cu drag de România, de zilele când eram copil si abia asteptam să vină sâmbăta si duminica să stăm la masă în familie, erau mâncăruri gustoase, veneau mama, tata, vecinii. Vecinii făceau masa împreună si stăteam acolo, chestii care nu se mai întâmplă în ziua de azi si cu atâta durere mă uit că asta ar trebui să fie un lucru ca o lege, familia să se întâlnească o dată pe săptămână si să aibă un timp numai al lor, esentialul este unitatea, noi nu explicăm oamenilor ce este unitatea, cuvântul unitate, dacă ne uităm în Biblie, începe chiar din Geneză si este, cred eu, iubire, iar noi ar trebui să-nvătăm să iubim, noi nu stim să iubim, nu întelegem ce-nseamnă a iubi.
P.P.: Daa, e forta magnifică care atrage pe unul la celălalt, societatea astăzi, e din cauza egoismului, fiecare pentru el, românii nu mai sunt gata nici măcar să spună că sunt români, sunt unii asa de izolati de ceilalti încât nu vrea să stie de nimeni altul că e român sau că el e român. E o stare care nu-i potrivită, nu-i bună, mai ales în diaspora, ar trebui ca românii să fie gata să se unească, să aibă întruniri mai dese, că ceilalti se înjură si se blesteamă unul pe altul, asa că e o deviere de la ceea ce a vrut si vrea Dumnezeu. Noi mergem spre un globalism, asa cum ati pomenit, si despre asta Biblia vorbeste. În Apocalipsa se spune că vor ajunge vremurile astea de globalism, când va fi fiara si profetul mincinos, deci va fi o singură fortă, un singur bărbat conducător si va fi considerat ca mântuitor al celorlalti si va fi primit de ceilalti, asa cum Hristos Domn a venit să fie Mântuitor pentru suflet, asa va veni anticristul si îl vor primi toate popoarele. Cu ajutorul creierelor electronice vor controla totul, religia va fi una, si catolici si ortodocsi si budisti si toti băgati într-o oală, cei care nu vor consimti vor fi măcelariti.
B.T.: Născut în America, de ce ati ales să scrieti în limba română si nu în engleză?
P.P.: Si trăind în America am scris româneste.
B.T.: Cum v-a venit ideea, ce v-a determinat să luati această decizie, cum, cum ati scris prima dată româneste, cum ati descoperit acest miraj, farmec?
P.P.: Am spus si o repet. Eu cred că Dumnezeu e cel care conduce viata mea, si el m-a făcut să mă nasc român, din părinti români, tata Sima Popovici, mama, Zana Popovici au fost români. Consider că Dumnezeu a făcut asa, că altfel puteam să mă nasc congolez, sau altceva.
B.T.: Noi ne aducem copiii din România, vin aici si majoritatea uită limba română, uită limba maternă, parcă încearcă să fugă de ea. Ce trebuie făcut?
P.P.: Nu copiii sunt vinovati domnul Benoni, părintii sunt vinovati. Am spus aici la fratii nostri, părintii trebuie să păstreze limba română în familie, că în afară vorbesc tot engleza, dar în familie pot să vorbească româna. Statul plăteste mii de dolari ca un american să învete limba română, să facă pe spionul în România, să meargă să-si facă el lucrarea lui. De ce copiii nostri să nu poată vorbi cu verisorii lor, cu bunicul lor care e în România, de ce să nu poată vorbi limba română? Nu-s copiii vinovati, părintii sunt vinovati. În biserica noastră din Los Angeles am fost 17 ani, toti copiii au stiut româneste, pentru că am încurajat lucrul ăsta si consider că păstorii si preotii au în mod deosebit datoria să păstreze limba neamului. Dacă un copil, să presupun un copil al meu nu stie limba română si merge în tară, poate să se înteleagă cu rudeniile lui, nu se poate întelege, vrea să fie folositor pentru ceva în tară, poate, nu poate, că nu stie limba, nu are mijlocul de comunicatie, Dumnezeu ne-a dat vorbirea clară si binecuvântată si limba românească e dulce si frumoasă, de aceea am scris spre binele poporului meu în limba română.
B.T.: Fascinant, fascinant! Dacă iubiti poporul român atât de mult de ce nu v-ati întoarce în România?
P.P.: Eu am plecat din România la vârsta de 2 ani si jumătate si am rămas în România 46 de ani si n-as fi plecat din România, însă am fost împins, pe de o parte de comunisti. Am fost păstor în biserici baptiste din Timisoara, Biserica a I-a si mi-au luat carnetul de păstor si 4 ani si jumătate am fost destituit din functie, m-au considerat periculos. Am asteptat un an, doi, si când n-am primit de la ei îngăduintă am spus că plec în tara mea. Eram cetătean american, am mers la ambasadă cu grijă, e devărat că ambasada americană era păzită de comunisti si de informatori.
B.T.: În ce an era asta?
P.P.: În ’62 mi se pare.
B.T.: Atunci nici nu puteai să zici că esti pocăit sau ceva de genul acesta, era ca o boală, ciumă pentru comunisti.
P.P.: Însă, pe o parte spun că au fost comunistii, pe de altă parte Dumnezeu i-a folosit pe comunisti. Eu n-as fi plecat din România domnule Benoni, mi-am iubit poporul român, biserica din Timisoara a fost cu peste 500 de membri, o fortă spirituală, cor mixt, cor bărbătesc, cor de fete, ansamblu, cor si orchestră, fanfare, tineret numeros, am avut peste 56 de oameni titrati cu titluri academice, profesori, doctori, avocati, ingineri cu grămada, dar Dumnezeu a vrut să vin în America, era nevoie, comunistii, ateii, au închis gura multor păstori si au rămas unii care s-au înclinat asa si atunci era nevoie ca pentru poporul român să aibă predicarea evangheliei pe calea undelor. Am venit în Statele Unite si ceea ce eu n-am crezut niciodată, Dumnezeu m-a folosit să predic pentru România prin 5 statii de radio si prin una, o statie de radio locală în aria Californiei. N-au avut ortodocsii program de radio, noi am avut program de radio. Cele 5 statii n-au fost din banii mei, de aceea spun, Dumnezeu a lucrat, m-a împins prin comunisti, e culmea ironiei, Dumnezeu se foloseste de dusmani ca să-si facă lucrarea, m-a împins prin comunisti, mi-a închis gura pentru biserica din Timisoara ca să-mi dea o gură pentru toată tara, pentru toată România, pentru Basarabia si românii din Israel auzeau programele noastre de radio si chiar si când am venit aici în Australia, unii mi-ai spus că si aici au putut să prindă uneori, nu totdeauna, uneori, programele noastre de radio. Asa că Dumnezeu are un plan si planul Lui e minunat.
B.T: În Occident ati luptat încontinuu împotriva ateismului si a comunismului, deci ati urmărit comunismul din România. Acum vă adresez întrebare despre Ceausescu, unde ati fost în momentul în care ati aflat despre evenimentele din decembrie 1989?
P.P.: Mi-am adus aminte Crăciunul ăla din ’89. Eram în Sacramento, aveam o biserică si în Sacramento, după ’88 am plecat, trecusem de vârsta de pensie si biserica n-a vrut să-mi dea voie să plec, dar a fost adus alt pastor la biserică, pe fratele Liviu Ona si am mai stat 4 ani împreună ca el să se familiarizeze cu biserica si după 4 ani, ca să scap, am cumpărat casă în Sacramento, oras mai mic, pentru pensie, pentru retragere că lucram pentru programele de radio, pentru literatură si lucrarea pentru biserică era prea mult pentru mine, am îmbătrânit.
B.T.: Ati fost cumva student în România sau elev la vreo scoală?
P.P.: Daa, da, am făcut liceul, am făcut seminarul teologic.
B.T.: Probabil stiti că pe manualele de limba română era chipul lui Ceausescu pe prima pagină. Cum ati reactionat când ati auzit că a fost împuscat?
P.P.: Să vă spun un amănunt.
B.T.: Nuu, asa sincer.
P.P.: Asa, cu sinceritate, nu l-am dat publicitătii. În anul 1989, noi am avut Congresul tuturor baptistilor români, la început lui septembrie. În America e ziua muncii si cu ocazia aceea noi avem congresele noastre. La congresul acela toate bisericile baptiste române au fost prezente si acolo s-a supus o rezolutie, ca prima duminică din noiembrie, asta era în septembrie, românii să avem zi de post si rugăciune în toată America. Am transmis-o prin radio si pentru cei din România, baptisti, penticostali, crestini cu evanghelie, adventisti, am apelat la toti, să fie o zi de post si rugăciune si am avut o zi de post si rugăciune pentru România care trăia vremea critică. Ne-am rugat si după ce s-a întâmplat am fost chemat la Sacramento de către cineva din Florida si mi-a spus “frate, niciodată nu m-as fi gândit că Dumnezeu răspunde asa de rapid la rugăciunile noastre”, nimeni n-ar fi gândit că Ceausescu poate fi dărâmat, si când Dumnezeu lucrează, el îsi are mâna lui si stie cum să lucreze. V-am dat amănuntul ăsta pentru că unii caută cine a făcut, Dumnezeu a făcut totul practic, Dumnezeu.
B.T.: Da, dar faptul că a fost împuscat, ca si fapt uman. Pentru că tineti cont de chestia asta, eu, de exemplu, am avut o reactie dureroasă la evenimentul ăsta pentru că eu am văzut-o altfel si am zis, eu am crescut cu omul ăsta pe prima pagină a cărtii mele, noi am crescut cu el ca si părintele nostru, el a fost părintele nostru, si dacă un părinte îsi bate copilul nu trebuie să-l împuscăm, adică dacă el face ceva rău, este pedepsit de lege, dar nicidecum să-l împusti, si asta a fost cumva o chestie care mi s-a părut nelalocul ei ca si maturitate umană.
P.P.: În Biblie, în Vechiul Testament, era scris si e scris: cine face o crimă, să fie omorat.
B.T.: Da, ochi pentru ochi.
P.P.: Da,… dinte pentru dinte. Pe câti i-a omorat Ceausescu, stii dumneata?
B.T: Nu stiu, sigur că nu stiu.
P.P.: Nu stiu nici eu, Dumnezeu e cel care conduce roata istoriei. Ceausescu a ajuns la punctul culminant când Dumnezeu a spus destul si s-au găsit oamenii care au dat răsplată, că românii au o zicală, fiecare ce face lui îsi face, si Ceausescu ce-a făcut, lui si-a făcut. El a făcut o nebunie pentru tară în cadrul comunismului. Mie nu mi-a plăcut să privesc la scena aceea din curte.
B.T.: Cred că era mai bine să-l fi lăsat în viată si să fi fost martorul suferintelor oamenilor, să sufere si el ca si noi.
P.P.: Da, pentru ca în unele locuri, împăratul care a făcut rău era pus într-o cuscă si purtat prin satele prin care era sărăcie ca să vadă sărăcia, ar fi fost o tortură cred că prea grea pentru el.
B.T.: Când o să ajungeti fată în fată cu Dumnezeu, ce-o să-I spuneti?
P.P.: Mă voi închina Lui din tot sufletul si-I voi multumi, Îi voi multumi că dintr-un păcătos pierdut, un copil rău cum eram la vârsta de 12 ani, Dumnezeu a avut milă de mine, m-a mântuit, mi-a schimbat viata si mi-a dat atâta har, atâta har încât niciodată nu m-am gândit sau n-as fi putut să-mi imaginez, numele Lui fie glorificat. Acum astept clipa plecării, sper că, sunt de 83 de ani, nu peste mult, voi pleca în vesnicie si as vrea să spun si tuturor românilor să se pregătească pentru clipa plecării în vesnicie. Există o viată după viata aceasta, există o viată după moarte, ferice de cei ce se pregătesc. Domnul Iisus a spus că de aici noi putem să stim unde ajungem, Domnul Iisus a spus “intrati pe poarta cea strâmtă” si pe calea îngustă si cine merge pe această cale va fi adus la viată. A mai spus că există si o altă cale, o poartă largă si o cale lată, care duce la pierzanie. Dacă umbli pe calea largă fii sigur că vei ajunge la pierzania iadului, umblă pe calea îngustă, alege calea îndreptării vietii prin duhul sfânt, asa cum e descrisă în Evanghelie. Evanghelia e aceeasi în oricare biserica, noi trebuie să urmăm ghidul Evangheliei si ajungem în fericire. Dumnezeu să binecuvânteze pe toti românii si doresc să-i întâlnesc pe vesnicie. Amin!
B.T.: Ce-ati vrea să spuneti comunitătii românesti de aici din Melbourne? Credeti că are un caracter specific în Australia fată de cea din România si cea din America sau Canada sau Germania?
P.P.: Românii sunt români, putină diferentă între unii si altii. Am vizitat si pe românii din Israel, din Iugoslavia, pe cei din Germania si pe cei din Austria, românii sunt români, toti au nevoie de acelasi Dumnezeu si toti au nevoie de mântuirea lui Dumnezeu câstigată de Domnul Iisus pe cruce la Golgota, că mântuirea nu e prin faptele noastre bune, mântuirea nu e prin botez, nu e prin cuminecătura, e prin jertfa glorioasă a Domnului Iisus de pe Golgota, si el a săvârsit-o acum 2000 de ani, nouă ne-a rămas doar să acceptăm sau să nu acceptăm mântuirea Lui. Alegerea e a noastră, vrem fericirea sau chinul vesnic, Dumnezeu a spus “Iată îti pun înainte calea vietii si calea mortii, alege omule”, eu am ales calea vietii si îndemn pe toti românii, viata trăită pentru Dumnezeu chiar în lumea asta e frumoasă si binecuvântată si mult mai mult va fi binecuvântată dincolo. Sunt glorii ce ne asteaptă, fericiri nedescrise, fericiri pentru veci. Dumnezeu să învrednicească pe români să cunoască calea Domnului, să o urmeze si să ajungă în fericire. Amin !
B.T.: Amin! Eu mă simt privilegiat că mi-ati dat interviul ăsta, să ne confesăm, să ne spovedim, că si eu m-am spovedit dumneavoastră.
P.P.: Eu vă multumesc mult pentru interviul acesta.
B.T: Multumesc!
P.P.: Dumnezeu să vă binecuvânteze!
|
relizat de Ben Todică 8/9/2011 |
Contact: |
|
|
