Esti acasă
Armura coastelor îmi rotunjeste
celula nedorită a sentintei
de-a zbătuci prin gheara suferintei
ce cutezanta firii cuibăreste.
Neiertătoare, pleata neputintei
pe inima trudită-ncărunteste,
dar dorul încă-mi curge, româneste,
sub legănările făgăduintei.
Când amintirea-n pleoape se ardică
strigând spre tot înaltul, tumultoasă,
că lumea asta e destul de mică
s-o pot cuprinde-n palma cea sfioasă,
armura grea a doine se despică
si mi-e ecou prelung de: "esti acasă!"...
Vancouver _ Canada
|
Dudi Tãimãnescu Bãlãitã 8/3/2011 |
Contact: |
|
|
