Dialoguri literare cu Petru Popescu
Spune-ne te rog, Petru Popescu, de ce crezi cã literatura noastrã e asa de putin digeratã si digerabilã în Occident? Si ce-i lipseste ca sã fie si ea "mare"?
Întrebare veche, pe care si-o punea si E. Lovinescu. Nu stiu motivul, dar am observat cã nu numai România, dar toate tãrile "mici" lipsesc de pe lista notorietãtii de proportii - în cel mai bun caz, figureazã doar sporadic. Care alti prozatori greci au devenit foarte cunoscuti dupã Kazantsakis? Nu stiu nici unul. Câti autori suedezi au fost cu adevãrat notorii înainte de recenta nebunie (postmortem) despre Stieg Larson? Nu-mi vine niciun nume. Când e vorba de natii numeric mici, existã insule de notorietate, cum e azi Larson, cum a fost Ingmar Bergman acum treizeci de ani, cum a fost filmul românesc acum vreo cinci ani. Existã nume individuale, si uneori curente si grupãri, care cuceresc atentia criticii internationale, iar "lumea" se orienteazã dupã atentia criticilor - cum ar fi izbândit filmul românesc, fãrã criticii occidentali? Dar atentia permanentã pentru o natie anume cred cã e influentatã de rangul natiei în asa zisa scarã mondialã. La urma urmei, de ce sunt mai cunoscuti chinezii decât coreenii, rusii decât polonezii, americanii decât canadienii? Pentru cã natiile mai mari sunt vãzute ca mai importante, si deci meritând mai mult interes. Caz interesant, Canada. A dat o multime de personalitãti artistice despre care nu se stie cã sunt canadieni, pentru cã singularitatea de a fi canadian e pusã în umbrã de Statele Unite.
În fine, poate e naiv sã vrem ca un segment de artã sã se afirme national. Dacã principiul artei e originalitatea imposibil de duplicat, interesul pentru un artist anume nu trebuie perceput în raport cu nationalitatea, ci cu originalitatea.
Dacã e sã ne întrebãm, îi lipseste ceva literaturii române? Poate cã îi lipseste o colectie mai mare de autori cu adevãrat controversati. Controversa insuflã viatã, si modernitate. Eroi si epoci controversate în istoria României -- grãmadã. Sunt reflectate în literaturã? Nu prea.
Te-as ruga sã ne povestesti putin despre faptul de-a scrie, cum scrii, în ce mod, ce si cum începi ( laboratorul tãu, alchimia ta), unde îti gãsesti subiectele?
Cum îmi gãsesc subiectele? Cele mai multe, mã gândeam la ele cel putin douã decenii înainte sã scriu prima paginã. Stiu instinctiv cã anumite subiecte le-as putea scrie azi, si nu le-as fi putut scrie mai devreme, chiar dacã visãm la ele. "Fata din Nazaret" am vrut s-o scriu încã de pe vremea lui "Prins". Dar n-aveam nici documentarea, nici maturitatea, nici, nu
mai vorbesc, cadrul înconjurãtor al unei culturi libere.
În ce fel te simti legat de Anton Holban, ce înseamnã pentru tine scrierile lui?
Holban, pe care l-am citat frecvent în trecut, era preocupat de moarte, si oricine scrie despre moarte scrie de fapt despre pretul vietii.
M-a atras mult la el faptul cã era si romantic si erotic, e greu sã scrii erotic cu gust. Dacã ar fi avut un corp de operã mai substantial, ar fi fost un sef de scoalã. Din pãcate a murit tânãr - presimtirea tulburãtoare din "O Moarte Care Nu Dovedeste Nimic".
Bucurestiul e pentru tine, Petru Popescu un "centru", o matrice, o axis mundi ?
Bucurestiul, despre care am scris all over again si în "Supleantul", e orasul meu "odios-iubit." Cea mai interesantã trãsãturã a lui sunt bucurestenii însisi, si aici, mã mir cã sunt asa de singur, încã, în peisajul prozei române. Constat cã sunt singurul prozator care a scris si scrie despre anii '70 în Bucuresti. Ce sã mai zic? Dacã e sã te duci în timp înapoi sã gãsesti Bucurestiul si bucurestenii, îi gãsesti în "Groapa", iar si mai înainte în "Sfârsit de Veac în Bucuresti". Cam putinã prezentã pentru un oras atât de populat si atât de interesant!
Un alt foarte notabil scriitor al Bucurestiului a fost Petru Dumitriu, dar nici nu se mai vorbeste de Petru Dumitriu, dupã cum se vorbeste foarte putin, la punctul opus al pozitiei politice, despre Mihail Sebastian. Dacã acestor mari nume nu le facem noi reclamã, ce asteptãm de la constiinta internationalã?
În fine, nu existã decât un rãspuns valabil, la asemenea întrebãri : înapoi la scris!
Multumesc Mirelei Chindea. Cititorilor, mereu al vostru.
Petru Popescu
N.B. Material realizat în iulie 2011, duplex California, Beverly Hills –Italia, Udine ( Tarcento).
|
Mirela Chindea 8/1/2011 |
Contact: |
|
|
